Apariţia Zoricăi Laţcu în viaţa mea a fost providenţială pentru faptul
că ea m-a introdus în raiul ce împresura Mânâstirea Brâncovenească de la
Sâmbăta de Sus, unde marele părinte duhovnic Arsenie Boca mi-a
binecuvântat sfânt şi blând intrarea mea în gura iadului ce se deschidea
flămândă pentru întreaga ţară. Ea m-a dus la Sâmbăta, a împărţit cu mine chilia
din care a plecat direct în monahism. Handicapul fizic pe care îl avea a făcut
din maica Teodosia cel mai frumos exemplu de viaţă creştină. Exemplul ei de
viaţă mi-a arătat că suferinţa acceptată, însuşită şi purtată cu iubire în
numele Domnului Iisus Hristos este cea mai sublimă dovadă de iubire şi singura
capabilă să transfigureze în lumină şi bucurie întunericul unei suferinţe de
neînlăturat. Era şi una din lecţile F.O.R.S. (Frăţia Ortodoxă Română
Studenţească)-ului.
Zorica era dăruită cu harul de a aduce prin arta
sa şi pe alţii la întâlnirea cu Dumnezeu. Ea ştia să întindă cărări de simpatie
de la o inimă la alta, adeverind că cel ce iubeşte poate multe. Poezia ei ne
aşează în misterul iubirii, stilul său, inconfundabil este de-o frumuseţe
clasică. Tot ce ne aduce versul ei este clar, simplu, limpede, inundat în
frumuseţe. În poezia sa totul este cântec, splendoare şi mister.
Zorica Laţcu, în ipostaza sa de maica Teodosia, a
trecut prin iadul închisorilor comuniste. Numai o doctrină scelerată ca aceasta
a putut să supună supliciilor un trup deja chinuit. De sufletul ei însă nu s-au putut atinge călăii. Ea ştia ca nimeni alta să se aştearnă la
picioarele singurului Mântuitor:
„Învelită-n haina marilor dureri
Suflet plin de taina lumilor divine,
Să păşesc pe calea grelelor tăceri,
Către Tine, Doamne, numai către Tine”.
Când retrăiesc amintiri legate de F.O.R.S o
regăsesc printre icoanele lui pe maica Teodosia şi sunt extrem de
recunoscătoare Domnului că mi-a făcut acest mare dar, să cunosc un suflet
minunat, creatoarea unor poezii cu totul excepţionale. Sunt cu totul de acord
cu părintele Teofil Părăianu care spune că „fiecare dintre poeziile scrise de
Zorica Laţcu, Teodosia, este o minune prin ea însăşi”.
Aspazia OȚEL PETRESCU
- fragment reprodus din revista VEGHEA
