Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XXV-a după Rusalii (Despre ispitire şi făţărnicie)

Şi iată un învăţător de lege s-a ridicat şi, ispitindu-L, a zis:
Învăţătorule ce voi face ca să moştenesc viaţa veşnică? (Luca 10, 25)

Iubiţi credincioşi,

Dacă citim cu atenţie Sfînta Evanghelie vedem că Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul (Matei 4, 1-11), dar mai ales de multe ori a fost ispitit de slugile diavolului, care erau cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii şi legiuitorii (Matei 22, 15-18).
Aceste ispitiri din partea lor, întotdeauna erau amestecate cu ură, cu vicleşug şi cu făţărnicie. Aşa vedem, de exemplu, că fariseii, au ţinut sfat cu vicleşug ca să prindă în cuvînt pe Mîntuitorul, şi au trimis la El nişte iscoade ca să-L întrebe dacă se cuvine a da dajdie Cezarului. Dar Mîntuitorul, cunoscînd viclenia lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? (Marcu 12, 15). Altă dată saducheii şi fariseii s-au apropiat cu vicleşug de Domnul, să le dea semn din cer. Iar El le-a răspuns: Cînd se face seară, ziceţi: Mîine va fi timp frumos, pentru că este cerul roşu; iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că se roşeşte cerul posomorît. Apoi le-a zis: Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi să o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! Neam viclean şi adulter cere semn şi semn nu i se va da decît numai semnul lui Iona, şi lăsîndu-i a plecat (Matei 16, 1-4).
Vedeţi, fraţilor, că în cuvintele de răspuns către saduchei şi farisei, îi numeşte făţarnici şi neam viclean. Şi aceasta pentru că în sfătuirea lor de a-L ispiti şi a-I cere semn din cer, erau plini de făţărnicie şi viclenie. La fel vedem şi pe legiuitorul din Sfînta Evanghelie de azi venind cu viclenie şi făţărnicie către Domnul, ispitindu-L şi zicînd: Învăţătorule, ce voi face să moştenesc viaţa cea veşnică? (Luca 10, 25). Dar Domnul nostru Iisus Hristos, care prinde pe cei înţelepţi în vicleşugul lor (I Corinteni 3, 19), văzînd pe legiuitor că una vorbeşte cu gura şi alta plănuieşte în inima lui, nu i-a răspuns la cuvintele sale, ci îi pune o întrebare, zicînd: În Lege ce este scris, cum citeşti? (Luca 10, 26), încercînd din cuvintele lui să-l înveţe cele ce nu ştia. Mîntuitorul, care întotdeauna vedea vicleşugul celor ce I se adresau (Luca 20, 23), cunoscînd viclenia legiuitorului care Îl ispitea, l-a întrebat: "Ce scrie în Legea lui Moise?" Iar el a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Levitic 19, 18; Matei 22, 37-40), iar Mîntuitorul i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu.
Legiuitorul însă nu credea că Iisus Hristos este Dumnezeu. Pentru ce dar, Iisus i-a zis: Fă aceasta şi vei fi viu? Dar poate oare cineva să se mîntuiască fără credinţă în Iisus Hristos? Nu, căci Domnul a zis: Cela ce crede întru Mine, nu crede în Mine ci în Cel ce M-a trimis pe Mine, şi iarăşi: Cel ce mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Ioan 12, 44-45), şi iarăşi: Cela ce crede în Mine, chiar de va muri viu va fi (Ioan 11, 25). Atunci pentru ce a zis Domnul legiuitorului că va fi viu împlinind cele scrise în legea lui Moise? Iată pentru ce: pentru că Legea lui Moise a fost învăţătoare şi călăuză spre Hristos (Galateni 3, 24), iar sfîrşitul Legii este Hristos, spre îndreptarea a tot celui ce crede (Romani 10, 4), şi cela ce crede în învăţătura lui Moise, acela crede şi în Iisus Hristos. Cum zice şi în alt loc: De aţi fi crezut în Moise, aţi fi crezut şi Mie (Ioan 5, 46-47).
A mai zis Domnul legiuitorului că va fi viu prin cele scrise în legea lui Moise, pentru că tot cel ce iubeşte pe Cel ce a născut, iubeşte şi pe cel născut din El (I Ioan 5, 1). Iar legiuitorul vrînd a se îndrepta pe sine, l-a întrebat pe Iisus: Cine este aproapele meu? (Luca 10, 29) Iată, altă întrebare pusă cu vicleşug lui Iisus. Oare legiuitorul nu ştia cine este aproapele lui? Acesta ca un legiuitor şi învăţător de Lege, ştia cu adevărat cine este aproapele lui, dar prin această întrebare vicleană, vroia să audă ce zice Domnul, fiindcă el socotea că numai cei din neamul iudeilor sînt aproapele lor, iar nu oricare om.
Dar Preabunul nostru Mîntuitor, vrînd să-i arate cine este cu adevărat aproapele nostru, i-a răspuns cu pilda omului căzut între tîlhari, zicînd: Un om oarecare, se cobora din Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tîlhari, care, dezbrăcîndu-l şi rănindu-l, s-au dus lăsîndu-l abia viu (Luca 10, 30). Vedeţi, fraţilor că Mîntuitorul nu a zis un iudeu, ci un om oarecare, ca prin aceasta să-i arate legiuitorului că orice om este aproapele nostru şi de îl vom vedea în primejdie se cuvine cu toată dragostea a-l ajuta.
După ce Mîntuitorul a spus această pildă legiuitorului, l-a întrebat: Care dintre aceştia trei ţi se pare a fi aproapele celui ce a căzut între tîlhari? Iar el, silit fiind să spună adevărul, a zis: Cel ce a făcut milă cu dînsul. Atunci Mîntuitorul a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea (Luca 10, 37).
Vedeţi înţelepciunea cea fără de margine a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos? Legiuitorul acela a venit cu viclenie şi făţărnicie ca să ispitească pe Domnul, iar Mîntuitorul, prin pilda cu omul cel căzut între tîlhari şi cu Samariteanul cel milostiv, care a purtat grijă de cel rănit şi căzut între tîlhari, i-a dat un minunat şi dumnezeiesc răspuns. Mai întîi a învăţat pe legiuitor că orice om din lume este aproapele nostru. După ce l-a făcut a înţelege acest lucru şi a-l mărturisi, i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. Adică să nu mai socoteşti de acum înainte că numai cei din neamul iudeilor sînt aproapele tău, ci oricare om din această lume să fie socotit aproapele nostru, şi de este cineva în necaz sau primejdie, să-l ajutăm ca pe cel ce este de un neam cu noi.

Ce poezii pot recita candidaţii în campania electorală? În niciun caz Radu Gyr, Eminescu, Goga... (asta e mentalitatea papusarului care cu mana stanga il manevreaza pe Katz, iar cu mana dreapta pe Neamtu)

Văd că s-a declanşat un mare scandal în legătură cu ideea lui Mihai Neamţu de a recita, la lansarea candidaţilor ARD, poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, de Radu Gyr. Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a dat publicităţii un comunicat prin care condamnă cu asprime gestul lui Neamţu, arătând că, prin recitarea acelor versuri, politicianul se face vinovat de incitare la extremism. Am recitit şi eu poezia, pe care o ştiam din şcoală, şi, în afară de faptul că mi-a dat o lacrimă în colţul ochilor, gândindu-mă la miile de ţărani români torturaţi şi ucişi de comunişti, alt sentiment n-am avut.
Adică, nu am simţit nimic extremist, antisemit, criminal în versurile lui Gyr. E adevărat, Gyr a fost în tinereţe legionar, dar şi Eliade a fost, şi Cioran, iar din ăştia se poate citi la liber, fără să te lege niciun monitor evreu pe stradă. Mărturisesc, aveam o dilemă: pui un caz, îmi vine ideea să mă bag în politică şi la o adunare vreau să recit nişte versuri. De unde ştiu io că versurile alea sunt corecte politic? Dacă spun naibii cine ştie ce prostii şi mă urmăresc monitorii evrei până la Armageddon? Aşa că m-am adresat unui specialist în antisemitism, nu spui ţine, persoană importantă, să mă lumineze el, ca rabinul din banc. Iată dialogul care a urmat:
-       Deci spuneţi că Radu Gyr în niciun caz!
-       Nici să nu te gândeşti! Rişti puşcăria şi e păcat, te văd băiat tânăr, inteligent…
-       Da’ dacă recit din Eminescu?
-       Ai dat de dracu’! Eminescu a fost cel mai mare antisemit!
-       Păi, da, dar aia cu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, e supremă! Merge ca focu’ în campanie!
-       Nu contează, e scrisă de un antisemit, deci e clar poezie antisemită!
-       Blaga? „Gorunul”? „Daţi-mi un trup, voi, munţilor”? Hai că-s poezii frumoase!
-       Blaga? Naţionalistul ăla feroce, care nu suporta să vină ungurii, evreii şi ţiganii în munţii lui? Păi ce, erau munţii lu’ mă-sa? Carpaţii sunt ai comunităţii, se ştie! Comunitatea umană, să nu avem vorbe…
-       Bine, atunci o să recit din Goga? „Apostolul” cum vi se pare?
-       Pledoarie deşănţată şi demodată pentru creştinism, cu accente antisemite şi homofobe! Nu te-aş sfătui!
-       „Oltul”, atunci?
-       Aoleo, groaznic! Nici pomeneală! Mai ales că finalul, ăla cu „să ne mutăm în altă ţară”, e o aluzie clară şi nesimţită la Exodul evreilor!
-       Bine, atunci Nichita! Hai că ăsta e modern, n-a avut treabă nici cu legionarii, nici cu naţionaliştii, nici cu homosexualii, nici cu negrii, nici cu chinezii!
-       Cine, mă, Nichita? Ăla scria numai poezii despre dragostea dintre bărbaţi şi femei, deci era clar homofob! Ce, îi cădea mâna dacă scria şi el o poezie despre amorul grecesc, ori despre lesbiene sau sado-masochişti? Ei nu sunt oameni, nu, nu merită şi ei o poezie?! Plus că uiţi un amănunt extrem de important: Nichita a spus că limba română e patria lui. Or, ăsta e antisemitism feroce, ca să nu mai zic că e o poezie antieuropeană. Cum să spui aşa ceva, când toată lumea vorbeşte despre Europa Unită, despre globalizare… Patriile nu-şi mai au locul în noul concert european!
-       Offf, chiar nu mai ştiu ce poezie să recit… A, ba, ştiu, o să recit la mitinguri „Căţeluş cu părul creţ”! Sigur nu supăr pe nimeni!
-       Ceee? S-o crezi tu că nu superi, aia e poezie antisemită pe faţă: „Căţeluş cu părul creţ fură raţa din coteţ şi se jură că nu fură, dar l-am prins cu raţa-n gură”. Adică vrei să insinuezi că evreii sunt hoţi şi ipocriţi, nu?

Sursa: Academia Catavencu