Biserica cu destinaţie specială
Colaborarea Patriarhiei cu KGB-ul, din păcate, nu a rămas în trecut, aşa cum cred mulţi în Occident, iar în perioada lui Putin chiar a sporit. Cauza acestui fapt se găseşte în noul tip de orânduire socială, pe care Putin a reuşit să-l creeze în Rusia: statul serviciilor speciale. De politica internă şi propagandă se ocupă FSB, iar de cea externă SIE (SVR + serviciul de informaţii externe). Toate celelalte departamente sunt subordonate acestora. Participând astăzi la viaţa politică rusă este pur şi simplu imposibil să eviţi contactele cu serviciul de informaţii si contrainformaţii. Patriarhia foloseşte cu uşurinţă în cadrul acestora experienţa sa sovietică.
Spre exemplu, jocurile lui Putin cu dictatorul nord-coreean Kim Chen Ir sunt ţinute în cel mai mare secret, pentru ca americanii să nu afle, însă Patriarhia are acces la ele şi participă foarte activ.
La Phenian se apropie de final construcţia catedralei patriarhale a Prea-sfintei Treimi, cu toate că religia este interzisă în această ţară, şi credinţa este considerată a fi un delict politic. Dar Kim Chen Ir a făcut o excepţie pentru prietenul său rus. Construcţiile se realizează în principal pe bani ruseşti, dar Kim Chen Ir a alocat cu dărnicie din bugetul ţării sale sărăcite cam un milion de dolari. Asta i-a dat dreptul să se numească „ctitorul bisericii acesteia”.
– Pentru ctitorii bisericii acesteia Domnului să ne rugăm! – va rosti de acum diaconul rus la fiecare slujbă. A face din dictatorul nord-coreean obiectul unei slujiri religioase – asta nu a fost încă cu putinţă nici unuia dintre preşedinţii străini! Apariţia în capitala RPDK a unei biserici ruseşti, a cărei piatră de temelie a fost pusă în luna iunie 2003, reprezintă un semn al prieteniei personale enorme a lui Kim Chen Ir faţă de Putin, în ciuda americanilor.
Kim a fost atât de bun la suflet, încât cu această ocazie a înfiinţat o nouă instituţie de stat – Comitetul Ortodox al Republicii Populare Democrate Coreene, cu toate că în ţară nu există nici un credincios ortodox de mai mult de o jumătate de secol.
O delegaţie a acestui Comitet fictiv a vizitat recent Moscova. La Patriarhie ea a vizitat o singură secţie, în afara celei pentru externe. Care credeţi că e aceasta? Cea pentru colaborare cu forţele armate şi organele de aplicare a legii! Interesant: pentru ce avea nevoie acolo? Se pare că Kim Chen Ir consideră Patriarhia drept o organizaţie militaristă, destinată soluţionării unor sarcini speciale.
Apariţia bisericii ruseşti la Phenian creează pentru ambii lideri un canal secret de comunicare, inaccesibil controlului internaţional. Doar nimeni nu va afla ce fel de scrisori vor aduce la Phenian preoţii tăcuţi, în sutane negre.
Acest canal este deosebit de preţios prin faptul că de toate celelalte americanii pot să-şi manifeste interesul. Spre exemplu Bush îl va întreba pe Putin la una dintre întâlniri:
- Spune, prietene Vladimir, nu cumva duci un joc dublu cu Kim Chen Ir?
Şi Putin va fi nevoit să dea explicaţii, deoarece toate acestea sunt verificate prin mijloacele serviciului de informaţii. Iar la întrebarea cu privire la contactele bisericeşti, Putin are dreptul să răspundă astfel:
- Dar acest lucru nu te priveşte, amice! Credinţa este o treabă sfântă!...
La Academia Teologică din Moscova acum îşi fac studiile patru studenţi din RPDC (Republica Populară Democrat Coreeană). Interesant, de unde au apărut aceştia? Dacă ar fi nişte credincioşi adevăraţi, ei ar fi întemniţaţi. Răspunsul vine de la sine – doar de la Ministerul Securităţii de Stat. Kim Chen Ir crează la el acasă o biserică ortodoxă conform modelului stalinist, cu mâinile cekiştilor.
Însă toţi ofiţerii serviciilor secrete prietene, acreditate în Rusia, se află sub patronajul Serviciului de Informaţii Externe. Ei sunt invitaţi la casele de odihnă, la adunări închise, la banchete. Interesant, oare plecând din Lavra la Moscova, seminariştii nord-coreeni spun duhovnicului lor următoarele: „Binecuvântează, părinte, plecarea noastră la Casa de Recepţii a SIE (SVR), ce se află în str. Kolpacinîi”?
Patriarhia „a ieşit în evidenţă” şi în scandalul spionilor, provocat de asasinarea de către ofiţerii ruşi de spionaj a fostului lider cecen Zelimhan Yandarbiev, în Qatar. În luna februarie a anului curent ei au aruncat în aer automobilul, în care urca Yandarbiev, ieşit din moschee. După aceasta, au fost arestaţi.
Unul dintre ei s-a dovedit a fi rezidentul local al GRU. Imunitatea diplomatică nu-i permitea să se afle la închisoare. Însă alţi doi dintre cei reţinuţi au rămas acolo pentru o perioadă îndelungată de timp. Ei au recunoscut imediat apartenenţa lor la GRU, devenind un exemplu viu al faptului că Rusia se ocupă de terorism internaţional. Împotriva căruia, chipurile, ea pledează atât de înverşunat. Putin era furios. El a depus nişte eforturi titanice pentru a-i elibera pe teroriştii lipsiţi de noroc, însă fără rezultat.
Şi atunci spre aceştia s-a îndreptat un şuvoi de reprezentanţi ruşi. O mulţime de persoane oficiale sub diverse motive încercau să pătrundă în celulă, însă autorităţile din Qatar nu lăsau pe nimeni înăuntru din considerente de securitate. Şi au procedat corect: doar killerii trebuiau să fie lichidaţi potrivit regulamentului! Şi pentru aceasta era suficient de a pulveriza în celulă o fiolă minusculă de o substanţă incoloră, ascunsă sub unghie. Şi, dacă nu există omul, nu există probleme, aşa cum spunea tovarăşul Stalin.
Disperată, Moscova a decis să folosească instrumentul său pentru sarcini delicate, care nu refuză niciodată – Patriarhia. Spre celulă s-a îndreptat episcopul Stavropolului şi a Vladicavkazului, Teofan. Chipurile ofiţerii ce se chinuie acolo sunt nişte oameni atât de credincioşi, încât n-au nevoie nici de mâncare, doar să le dai să asculte îndrumările episcopului. Un anume Teofan, cunoscut prin contactele sale cu serviciul de informaţii. Până atunci, ani îndelungaţi a lucrat în cadrul Secţiei pentru Relaţii Externe a Bisericii, unde era cel mai apropiat ajutor al mitropolitului Kirill, care în rapoartele cekiste trecea drept agentul „Mihailov”. Quatarienii nu l-au lăsat nici pe acesta. Probabil, ştiau că Patriarhia este folosită în spionaj. Dar şi credinţa spionilor noştri este dubioasă! Doar în automobilul aruncat în aer se afla fiul lui Yandarbiev, un copil mic. Este puţin probabil ca un creştin adevărat să se decidă să omoare un copil nevinovat. Chiar şi teroriştii-eseri, care l-au aruncat în aer pe general-guvernatorul Moscovei, Marele Cneaz Serghei Alexandrovici, în anul 1905, au amânat de câteva ori atentatul, văzând că el circulă de obicei cu copiii. Iar teroriştii noştri nenorociţi au trecut până în acel moment prin Cecenia, unde GRU torturează şi omoară oameni. Dacă anume ei au fost numiţi ca executanţi, este logic de presupus că toate acestea le-au făcut cu mâinile lor. În ceea ce s-a întâmplat cu ei, mai degrabă poţi vedea o pedeapsă a lui Dumnezeu. Iar episcopul Teofan ar fi mai bine să plece în închisori la miile de oameni, condamnaţi în Rusia, fără nicio vină!
Patriarhia Moscovei este uimitor de milostivă faţă de asasinii care execută un ordin prezidenţial. Recent, Aleksii al II-lea l-a decorat cu Ordinul Cneazului Vladimir pe colonelul serviciilor secrete din Belarus, Dmitri Pavlicenko, cunoscut ca organizator al „escadroanelor morţii”. Ele anihilează adversarii politici ai preşedintelui Lukaşenko. Exarhul patriarhal din Belarus, mitropolitul Filaret, s-a ocupat personal de această decorare, argumentând că în garnizoana de sub conducerea lui Pavlicenko s-a construit o biserică. Un astfel de motiv nu prea corespundea statutului înalt al ordinului.
„Novaia gazeta” a informat despre aceasta în articolul „Biserica cu destinaţie specială” în luna august a anului curent. „Decorarea lui Dmitri Pavlicenko cu “Ordinul Cneazului Vladimir asemenea cu apostolii” nu are nici o explicaţie logică. Din motiv că nu trebuie să pleci în Belarus pentru a găsi o biserică pe teritoriul unităţilor militare şi, chiar în închisori, în Rusia există destule biserici de acest fel. Poate patriarhul, împreună cu mitropolitul, au decis că cel care trimite oamenii la Dumnezeu, chiar cu mâna lui, merită o decoraţie bisericească atât de înaltă?” – scrie ziarul.
„Nimeni în Europa nu mai are dubii cu privire la apartenenţa lui Pavlicenko, şi de asemenea a lui Şeiman şi Sivakov, foşti secretari ai Consiliului de Securitate, şi a ministrului Afacerilor Interne, la organizarea şi executarea asasinatelor, continuă ziarul. Acesta este motivul pentru care autorităţile greceşti au refuzat să-l primească pe Sivakov la Atena, care în prezent ocupă funcţia de ministru al sportului şi trebuie să conducă delegaţia olimpică. Uniunea Europeană a făcut o declaraţie în această privinţă. Iar la exact trei zile Biserica Ortodoxă Rusă îl decorează pe Pavlicenko cu un ordin. Este o întâmplare? Sau totuşi...
Svetlana Zavadskaia, soţia operatorului ORT Dmitri Zavadsky, în data de 7 iulie 2000, a spus: „Este foarte trist că Biserica Ortodoxă Rusă îl decorează cu cel de-al doilea ordin ca însemnătate din Rusia pe Dmitri Pavlicenko, cunoscut în lumea civilizată ca un om suspect de apartenenţă la răpirea şi asasinarea oamenilor. În calitate de om credincios, acest lucru mă jigneşte profund. Biserica Ortodoxă din Rusia şi Belarus este foarte politizată”.
- capitolul “Biserica cu destinaţie specială” din cartea “Biserica spionilor”, scrisă de fostul locotenent-colonel KGB Konstantin Preobrajensky
Vezi şi:
Vezi şi:
