Ier. Ioan Sismanian (M. Petru-Voda): Mi se pare o batjocură să se spună despre părintele Justin că e înşelat, că e minţit, că este condus de altii!

Mi se pare penibil, mi se pare o batjocură să se spună despre părintele Justin că e înşelat, că e minţit, că este condus de alţii. Păi, ori el este părintele cu P mare ori e o mascotă pe care eu o joc cum vreau? Nu se poate… Ori e, ori nu e! Şi eu zic că este, pentru că harul lucrează. Eu nu am cum, chiar dacă aş vrea, chiar dacă aş încerca să-l persuadez, părintele ştie foarte frumos pentru că are harul acesta al Duhului Sfânt. Şi facem la fel cum a fost şi cu Sfântul Ioan. Aceeaşi întrebare o pun şi eu acum: Botezul lui Ioan de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Cuvântul Părintelui Justin de unde a fost? De la oameni sau de la Dumnezeu? Dacă a fost de la oameni, toţi vor zice că nu se poate. Iar dacă zic că e de la Dumnezeu iar eu nu ascult de el, ce fac? Zic: nu ştiu; poate e înşelat. Dar asta este o minciună! Eu ştiu sigur că părintele nu e înşelat. Ştiu sigur că părintele e părintele cu P mare şi ştiu sigur că păcatele sunt ale mele mândriei mele, ale orgoliului meu, ale părerii mele. Căci părerea este cea mai sigură cale de a-mi distruge viaţa. Părerea… Nu avem nevoie decât de certitudini, nu de păreri. Sfinţii Părinţi spun că noi mărturisim ceea ce spun ceilalţi. Nu spun nimic de la mine. Şi atunci, cum pot spune eu, vezi Doamne, a zis cutare? Nu a zis cutare. A zis Biserica! A zis Duhul! Altfel nu zic! Oamenii aceştia nu vorbesc de la ei, că nu-şi permit.

Sursa: Atitudini, nr. 6, via Apologeticum

Cuv. Paisie Aghioritul despre pecetluire ca lepadare de Hristos.Unii vor ca sa primeasca pecetea lui Antihrist si spun ca au inlauntrul lor pe Hristos

“Desi Sfantul Ioan Evanghelistul spune clar in Apocalipsa despre pecetluire (Apoc. 13, 16 s.u.; 14, 9 s.u.; 16, 2 si 20, 4.), unii nu inteleg. Ce sa le spui? Din pacate, auzi o gramada de neghiobii ale mintii de la unii “cunoscatori” contemporani. Unul spune: “Eu voi primi buletinul cu 666 si voi pune si o cruce”. Altul: “Eu voi primi pecetea pe frunte si-mi voi face si o cruce pe ea…” si o gramada de asemenea prostii. Ei cred ca se vor sfinti in felul acesta, cata vreme acestea sunt inselari. Un episcop mi-a spus: “Eu, langa semnatura voi face si o cruce. Nu ma lepad de Hristos, ci, simplu, ma slujesc (folosesc)”. “In regula - ii spun - tu esti episcop si pui o cruce langa numele tau in virtutea calitatii ce o ai; altul este arhimandrit si pune si el, datorita rangului ce-l are, o cruce. Lumea ce va face?” Lucrul murdar nu se sfinteste. Apa curata primeste harul si se face aghiazma. Urina nu se face aghiazma. Piatra se face paine prin minune. Necuratia nu primeste sfintenie. Prin urmare, diavolul, Antihristul, atunci cand este in buletinul nostru de identitate, pe mana sau pe fruntea noastra cu simbolul lui, nu se sfinteste desi am pune si o cruce. Avem puterea Sfintei Cruci, a Lemnului Sfant, a harului dumnezeiesc al lui Hristos, numai atunci cand pastram harul Sfantului Botez, prin care ne lepadam de satana, ne unim cu Hristos si primim Pecetea Sfanta: “Pecetea darului Sfantului Duh“. Vezi, unii ca acestia merg inainte cu o logica… Vor pune alaturi o cruce si totul e in regula. Si desi vedem ca Sfantul Apostol Petru s-a lepadat numai la exterior de Hristos, dar si asta a fost tot lepadare (Mt. 26, 69-75; Mc. 14, 66-72; Lc. 22, 54-62; In. 18, 16-18 si 25-27) acestia se leapada de pecetea cea sfanta a lui Hristos ce li s-a dat la Sfantul Botez, ca sa primeasca pecetea lui Antihrist, si spun ca au inlauntrul lor pe Hristos! - Parinte, dar daca cineva primeste pecetea din nestiinta? - Aceasta se va putea intampla numai din nepasare. Ce nestiinta sa fie, atunci cand lucrurile sunt atat de clare? Chiar daca nu ar sti cineva, trebuie sa se intereseze si sa afle”.

Stareţul Dionisie, duhovnicul de la Sfântul Munte Athos: Cel mai periculos este duşmanul din propria casă. Ăştia atacă Biserica şi atacă naţiunea.

Duşmanii omului sunt casnicii lui. Oricât de rău ar fi duşmanul tău, dacă ştii că ţi-e duşman, de-acuma te păzeşti. Dacă îl poţi birui, îl vei birui; dacă nu, te păzeşti în alt mod. Cel mai periculos este însă duşmanul din propria casă, că tu ţi-ai pus toată încrederea în mâna lui, iar el, dacă e duşmanul tău... Asta înseamnă distrugerea rapidă a orişicăruia din noi. Pentru neamul românesc ăştia sunt cei mai mari duşmani – atacă întâi credinţa, atacă Biserica şi atacă naţiunea. Şi dacă nu ar fi fost duşmanii casnici nu puteau să-i distrugă nici pe legionari, dar au fost şi dinăuntru, de aceea i-au distrus.
(fragment din lucrarea “Stareţul Dionisie, duhovnicul de la Sfântul Munte Athos”, Editura Prodomos, 2009)