Raportul ridică două ipoteze. Fie:
a) SUA nu are experţi documentaţi asupra situaţiei din România;
b) SUA preseaza iarăşi România pentru interese politice mondiale.
Opinia mea este că a doua ipoteză este reală şi un argument este amestecarea recunoaşterii holocaustului în raportul pentru libertate religioasă.
Holocaustul în România nu este o problemă religioasă ci una istorică. Este deasemenea o problemă cu mari valenţe politice.
Este o problemă istorică ce trebuie lămurită cu date limpezi. Holocaustul a fost o crimă săvârşită în timpul celui de-al doilea război mondial. Organizate în două tabere naţiunile lumii s-au războit între ele pe teritoriul a trei continente. Lipsiţi de un stat naţional şi de armată, dar angrenaţi în război de o parte şi alta, evreii au fost victimele atât ale ideologiei naziste cât şi ale confruntărilor militare propriu-zise. Până în urmă cu câţiva ani România nu a fost acuzată de această crimă. De aceea este şi interesul nostru, în primul rând, de a afla exact cum au stat lucrurile. Dacă bunicii noştri au săvârşit crime împotriva unui popor lipsit de stat şi deci de apărare atunci trebuie să ne asumăm această răspundere şi să recunoaştem noi şi copii noştri că suntem urmaşi de criminali. In definitiv, asta se doreşte, nu? Doar că orice crimă trebuie dovedită! Este necesară publicarea listelor cu evreii omorâţi de români, situaţia lor, locul unde s-a petrecut fapta. Pe presiuni, vorbe şi cifre nedovedite nu se poate discuta. Românii, de pildă, au liste, chiar dacă nu complete, cu românii omorâţi de comunişti în lagăre, în închisori, la Canal. Pe baza lor, comunismul va intra în istorie ca un regim criminal.
Valenţa politică a holocaustului este foarte spinoasă. Ca istoric realizez că statul Israel este constituit pe dreptul internaţional ceea ce îi conferă o anumită fragilitate. De pildă, românii şi strămoşii lor îşi dovedesc existenţa pe acest teritoriu de 2000 de ani, iar participarea la diverse războaie de apărare sau de confirmare a identităţii naţionale le-a conferit dreptul de a întemeia un stat naţional d-abia în 1918, deci de 89 de ani. Statul Israel are deja 60 de ani deşi poporul s-a aflat în pribegie aproape 2000 de ani. Consfinţirea unui stat naţional pe locul strămoşilor lor a fost decizia comunităţii internaţionale sensibilizată şi de ororile holocaustului, care a devenit astfel, pe drept, un argument istoric puternic. S-a dovedit că lipsiţi de un stat, evreii au suferit atrocităţi din partea altor popoare.
Doar că aplicarea dreptului internaţional în astfel se cazuri poate creea un precedent periculos. Dacă mai adăugăm nemulţumirea continuă a lumii arabe şi evoluţia ulterioară a evenimentelor în Asia Mică, înţelegem de ce holocaustul depăşeşte limitele unei probleme istorice nerezolvate.
Doar că această problemă nu are ce căuta într-un raport american cu privire la libertatea religioasă din România anului 2009. Este o problema importanta care daca a fost ridicata, atunci are un temei. De aceea trebuie lamurita ,,fara ura si fara partinire,, de istoricii specializati in istorie contemporana, cat mai repede cu putinta. Dar, fara presiuni externe.
Sursa: http://emilia-corbu.blogspot.com
