Un Eminescu mai putin cunoscut: “E ziua lui Stefan cel Mare”. Manuscrisele lui Eminescu

Variante ale unor poezii mai cunoscute sau mai putin cunoscute din Manuscrisele lui Eminescu
Stefan cel Mare

Carpaţii ridică seninele frunţi
Şi zare de focuri s’arată pe munţi
…………………………….
E ziua lui Stefan cel Mare
*
De patru ori zece
Răsboae bătând
Din patru ori zece
Biserici sunând
Auzi a lor veste ş’acum
*
Carpaţii arate
Seninele frunţi
Şi focuri s’aprindă
Pe culme de munţi
Să ardă tulpine
Intrege de brazi
Căci astăzi [ne] vine
Eroul viteaz
Ne vine Ştefan cel Mare
Ms 2270, 66 v. sqq.
Versiunea cunoscuta:
Ştefan cel Mare
(schiţe de imn)
I
Carpaţii arate
Seninele frunţi
Şi focuri pe-orişice
Culme de munţi.
Să arză tulpine
Întrege de brazi,
Căci astăzi ne vine
Eroul viteaz,
Ne vine Ştefan cel Mare.
Cum oare, o, ţară,
Tu n-o să-l cunoşti,
Când sună fanfară
Chemarea de oşti,
Când buciume sună
În văi şi pe plai
Şi oastea s-adună
Călare pe cai ­
Pe steaguri cu semne de bouri?
II
Pe creştete nalte a munţilor suri
Clădiţi de asupra de negre păduri
Trupine de brazi laolaltă;
Clădiţi-le falnic; daţi-le foc,
Şi lumea privească un semn de noroc
Pe orişice culme înaltă.
Mânat de credinţă, mânat de profet,
Din negre pustiuri, porni Mohamet,
Stârnind mulgătorii de iepe;
Îneacă o lume în flacări şi fum
Şi moartea-i netează al gloriei drum:
E moartea stăpână pe stepe.
Ce zgomot de bucium şi arme, ce val!
Când Ştefan se suie călare pe cal
Răspunde Suceava din urmă,
Şi nimeni nu ştie cum tu ai ajuns
Să ştii de ce munţii săgeată-ai pătruns ­
Şi-a codrului cale se curmă.
Răsună pământul de tropotul des,
De-atâtea oştire de munte, de şes,
Răspunde sunare din nouri;
Cu sunet de bucium la munte şi plai,
C-o oaste întreagă călare pe cai.
Cu steaguri cu semne de bouri.

Sursa: Roncea.ro

Francmasoneria si politicienii in opera lui Mihai Eminescu (I). Azi, “Hidoasa pocitura”

 

Conform lui Perpessicius, textul de mai jos poate fi anexat părţii similare din Scrisoarea a III-a. Versiunea este redata publicului larg pentru prima oara, integral, prin plasarea acestor versuri pe internet prin intermediul Roncea.ro

Perpessicius: Cum am semnalat, în treacăt (Perpessicius, Eminescu în parlament, în Preocupări Literare, VII, 3, Martie 1942), multiple sunt prezumţiile, după care această versiune va fi fost scrisă chiar în atmosfera încinsă a Parlamentului: frecventarea asiduă a şedinţelor, aşa cum reiese din cercetarea activităţii lui ziaristice, tabloul de un crud realism, decalcat după realitate şi mai ales carneţelul însuşi, cu toate atributele lui, în primul rând scrisul. Quasicaligrafic în primele două strofe, scrisul devine din ce în ce mai lax, din pricina acelor cozi de smeu răsucite, ce ţin loc de cuvinte întregi, şi este deci mai dificil de descifrat. Un astfel de scris presupune o stare de spirit, specială şi un loc, oarecum impropriu răgazului, încât cu excepţia, poate, a întâielor două strofe care sunt singurele, reluate, nu e greşit a socoti versiunea aceasta improvizată în chiar incinta Parlamentului.
Din pricina scrisului, care, cu adevărat, în părţile lui cele mai dificile, constitue pentru cercetător, una din caznele descifrărilor eminesciene, versiunea n’a fost reprodusă decât fragmentar, mai exact, spicuită şi uneori cu grave erori de lecţiune, cum se va vedea la locurile respective.

Hidoasa pocitura…

De patrie, virtute vorbeşte liberalul
De-onoare, castitate ‘i este gura plină
Ai crede că ‘nainte-ţi tu ai pe genialul
Erou a ‘nţelepciunii ş’a patriei lumină
Că propria lui viaţă curată ca cristalul                                         (5)
O pildă-i de caracter şi inimă creştină
N’ai crede că ‘nainte un stâlp de cafenele
Defaim’ acele vorbe servindu-se de ele/ Versiune: Ce-şi bate joc de vorbe servindu*-se de ele
Ghebos, urît şi lacom, stegar de craialîcuri
El ziua stă pe oameni de treabă să inculpe                                  (10)
Tovarăşi de beţie [şi] de caraghiozlîcuri
Aprob’ a lui cuvinte şi schimele de vulpe
Spre sară, toţi bătrânii* pornesc la craialîcuri
Şi fete de vânzare le strâng atunci de pulpe
Purtând* pe buză miere, e ‘n el monetă calpă                             (15)
Canalie deplină din creştet pân în talpă
Dar cine-i ceata asta cu nasuri înroşite
Cu dârele prin barbă, cu feţele nerase
Guri mari şi buhăite, musteţile sborşite
Cu cismele cârpite, cămăşile soioase
Privirile sunt crunte şi feţele ‘ncruşite                                         (45)
Cu frunţi mai mici de-un deget, cu cefe roşii groase…
Ei sunt smântâna lumii.. . Când clopotu auzi-vei
Să ştii că toţi sunt faţă… s’au adunat beţivii.
Acolo prezidentul frizând* o faţă calmă
Că e cam după masă n’ar vre să se cunoască —                          (50)
Şi cum îi vede astfel pe dragii săi de-avalma
Intoarce: asupra tutor scârboşii ochi de broască
In fund unul* mai* scârnav* îşi suflă nasu ‘n palmă
Şi de surtuc o şterge, mahmur* se uită, cască
Berlicoco întinde [a]* mână după clopot                                    (55)
Tăcere pretutindeni, în sală* câte*-un* şopot
Se scoală, unul atuncea şi strigă: Cer cuvântul
— L’aveţi»— ce om e-această [indesc.] [ind.]  [ind.] [ind.] [ind]./Versiune: L’aveţi «Domnilor*, Legea, virtutea*, adevărul*;
O faţă uricioasă* şi peliţa gălbue*
Pe capul lui păr aspru, sborşit şi roş de câne                              (60)
[                                                    ]
[                                                     ]
[                                                     ]
[                                                     ]
Colo unde urmaşul lui Budha Sakya Muni¹)                              (65)
Nazarineanul, dulce, în deal, îşi are casa (Dealului Mitropoliei – n.m.)
Işi poart[']* bătrânul rabbin Berlicoco perciunii/ Versiune: S’adună francmasonii, şi fiii periciunii
Işi strânge corifeii* şi secta lui hidoasă,
Acolo* fac contorul* comediei* ş’a minciunii
Calomniei*, vânzării*, făţarnică grimasă                                     (70)
Alăturea cu crucea*, cu moaştele din templu
De uri* şi infamie* sunt stâlpi şi [sunt] exemplu
Biserica-i tr’o parte, negrită şi străveche
Bordel dă conştiinţe* făcură* ei alături
O Crist, cum nu mai vii cu biciul, cu reteveiul*                          (75)
Hidoasele fiinţe* ca cojile* să-i mături
Să pui să se citească molitve ‘ndelungate
In curte, ‘n tâmple*, trepte* şi treceri*, pe de lături
Să iasă negrul spirit, hidoasa pocitură
Ce ‘n cap* cloceşte acolo sămânţa lui de ură                               (80)
Ms.-ul 2260,103. f¹) 2261,157—168
“Hidoasa pocitura” este C. A. Rosetti, initiat in masonerie la Paris, fost primar al Capitalei, presedinte al Camerei Deputatilor si apoi ministru de Interne in perioada scrierii de mai sus, ministru al Cultelor in primul guvern al lui Carol I

Expresia, se ştie, aparţine lui Vasile Alecsandri, care tipărea în Timpul dela 9 Februarie 1878 ²) cunoscuta lui Epistolă către generalul Florescu, pe care luptele politice îl ţinuseră, tocmai în timpul războiului, departe de armata ³), pe care o organizase:
Or cine stă ‘n arenă, de tină are parte.
Eu, nedeprins cu tina, mă ţiu de ea departe
Ş’aştept să văd sub trăsnet hidoasa pocitură
Care-au sădit în ţară invidie şi ură ⁴).
De a doua zi chiar, expresia era anexată şi circulaţia ei nu va cunoaşte nicio pauză (…).
f ¹) Aceste 10 strofe, dintre care unele abia schiţate iar altele nefinite (cu rimele stinghere), sunt construite pe tiparul, des întrebuinţat în această vreme, ottava rima şi se află în ms.-ul miscellaneu 2261. 157—168.
Perpessicius mai noteaza: Sunt file înguste, longitudinale, dreptunghiulare, de mărimea 21 cm. X 7,5 cm., de bună şi solidă hârtie albă, velină, cari, în număr de 50 formau un carneţel de buzunar, comod, confecţionat chiar de Eminescu, care a avut, din juneţă chiar, această artă (dovadă sms.-ele Elena şi Marta, cf. vol. I) şi care trebue să fi fost la origină cusut. Legat dimpreună cu altele, în ms.-ul miscellaneu 2261, Academia l-a desfăcut cu abilitate, adaptându-l la condiţiile materiale ale ms.-ului şi păstrându-i, în acelaşi timp, cu exactitate, ordinea, deci caracterul originar. Cu excepţia primelor două păginioare, celelalte au fost dispuse câte trei, mobile la cotor, în succesiunea originară, izbutind să creeze o pagină de mărimea manuscrisului 2261. Pentru mai uşoară verificare, s’a dat fiecărei păginioare un număr aparte, aşa că acest submanuscris, longitudinal, de buzunar, figurează cu cele 50 file ale lui, între ff. 148—197, inclusiv. Intâia filă (148), devenită pseudo-copertă, e înnegrită de uzura buzunarului (carneţelul mai poartă o dungă verticală, lungimea lui permiţând să fie îndoit) şi pare să fie pătată cu câteva picături de cafea neagră.

Toate notele lui Perpessicius la sursa: Eminescu, Opere, Vol II

Vezi si: Boala şi moartea lui Eminescu, de Nae Georgescu. CARTEA TRECERII publicata de Ziaristi Online. SERIAL »

Episcopul Artemie considera necanonica intronizarea noului episcop de Kosovo. Intronizarea a fost o salata ecumenista si pan-religioasa.

Aceeasi stire de pe site-urile grecesti, doua variante:

http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&view=article&id=6754:raskas-theodosios&catid=26:2009-12-18-08-38-40

http://acvila30.wordpress.com/2010/12/27/οι-οικουμενιστές-της-σερβίας-ενθρονί/

Desigur ca pe primul site, care este unul destul de corect politic (deci cu semne de intrebare), se spune ca IPS Artemie s-a pensionat (???!!!!) si in locul lui a fost ales si intronizat (zilele trecute) un nou arhiereu. Insă se mai spune inocent si ca „Επίσης παρέστησαν εκπρόσωποι της Εκκλησίας της Ελλάδος, της Ρωσικής Εκκλησίας, εκπρόσωποι της Ισλαμικής Κοινότητας Κοσσόβου, καθώς και της Ρ/Καθολικής και Ευαγγελικής Εκκλησίας.” Adica intronizarea a fost o salată ecumenista si pan-religioasa. Desigur, ea ar fi fost facuta sub supravegherea stricta a fortelor de ordine kosovare formate din italieni si germani.

De  asemenea, se spune, la fel de inocent, că SS Irineu al Serbiei a afirmat la intronizare că: «Σήμερα είναι μεγάλη ημέρα, είναι η ημέρα της ενθρόνισης του Επισκόπου Θεοδοσίου, ο οποίος καλείτε τώρα να συνεχίσει την ιστορία και τη ζωή της σερβικής Εκκλησίας στο Κόσσοβο και Μετόχια και να δώσει νέα ώθηση, να χαράξει μια νέα ιστορία». Adica noul episcop va trebui sa dea un nou impuls si sa traseze o noua istorie a Bisericii sarbe in Kosovo si Metohia. Desigur, tinind cont cine a particpat la intronizare, e clar ca s-a intrat intr-o noua eră, una „ecumenica” si corecta politic.

IPS Artemie, insa, a facut apel la credinciosii episcopiei sale sa nu participe la „intronizarea necanonica” si „uzurparea de tron” care se face:

Η σημερινή ενθρόνιση του Θεοδοσίου αποτελεί αντικανονική πράξη σφετερισμού επισκοπικού θρόνου καθόσον είναι ζων ο κανονικός Μητροπολίτης Αρτέμιος, ο οποίος δεν έχει εκπέσει του θρόνου του αφού ούτε δικάστηκε, ούτε απολογήθηκε, ούτε εκκλησιαστική δίκη πέρασε αλλά αντικανονικά και παράνομα οδηγήθηκε σε καθαίρεση.

Η υπό τον κανονικό Μητροπολίτη Αρτέμιο Μητρόπολη Ράσκας και Πριζρένης, η οποία αναγκάζεται να λειτουργεί στην εξορία, ενημέρωσε με σχετική ανακοίνωση τους πιστούς της Επισκοπής, τους ιερείς και μοναχούς, ότι κάθε επικοινωνία με τον μοιχεπιβάτη επίσκοπο Θεοδόσιο επιφέρει σε εκείνους όλα τα προβλεπόμενα από τους Ιερούς Κανόνες. Στην ίδια ανακοίνωση επισημαίνεται ότι ο επίσκοπος Θεοδόσιος αντικανονικά εξελέγη επίσκοπος και επομένως δεν μπορεί να ενθρονιστεί ως επίσκοπος της Μητρόπολης Ράσκας και Πριζρένης.

Τέλος να σημειωθεί ότι στη σημερινή ενθρόνιση –παράσταση παρέστησαν μέλη της φιλοδυτικής κυβέρνησης του Βελιγραδίου ενώ όλα διεξήχθησαν κάτω από την «ασφάλεια» που παρείχε η αλβανική αστυνομία του Κοσσυφοπεδίου.

Source: http://thriskeftika.blogspot.com

M.M.

DOI OAMENI SI DOUA CULTURI: GRIGORE LESE SI HRP

In după-amiaza zilei de Ajun la TVR Cultural s-a derulat o emisiune-document al cărei invitat a fost Grigore Leşe. Gazda emisiunii, Horia Roman Patapievici. Subiectul: colinda românească. Din capul locului trebuie spus că subiectul acestui articolaş nu este HRP ci Grigore Leşe şi cultura care a vorbit prin el. Găzdoiul avea ochii căscaţi, uneori brăzdaţi de o pală de invidie, incapabil să intre în hora vorbelor de duh, limitându-se la câteva întrebări jenant de banale.

Dar cum stăteau ei acolo în decorul acela livresc păreau întruchiparea a două lumi diferite, a două culturi antagonice.
La masă se afla gesticulând, cântând, vorbind, punând întrebări la care tot el răspundea un ţăran adevărat. Un om viu. Pentru că asta este performanţa lui Grigore Leşe, de a fi studiat ţăranul până a devenit una cu el. Venise cu doi colaci şi o corindă din lemn, îmbrăcat în straiul popular de zi cu zi, cu cămaşă albă şi pălărie neagră cu boruri late şi tari. Şi băţul şi colacii au întruchipat o întreagă teomahie, au mărturisit despre zvârcolacul devenit colac, au povestit prin graiul lui Grigore despre tainele lumii dezvăluite ritual, la un timp anume, prin înţelesurile colindelor. Aşa am înţeles cu toţii cât de adânci sunt rădăcinile colindelor şi cum fructele lor ne pot hrăni şi azi. Că spoiala din zilele noastre nu mai e colindă, fie chiar şi interpretată de copii.

HRP parcă era şi nu era. In cazul lui nu poţi vorbi de existenţă. Are acelaşi aer tot timpul, suficient şi monoton ca o plăcintă. Omul nu are nerv. Se mai adaugă şi platitudinea vestimentaţiei, studiată, asortată, în culori şterse, cu un pulover întotdeauna peste cămaşă, cu freza mereu pe stânga. Vai! Nu e genul meu. Nu ştiu de ce, probabil aşa era formatul emisiunii, stătea moţ în capul mesei.

Intre ei nici un dialog. De aceea spun că e vorba de două culturi antagonice pentru că scopul lor e diferit.
Scopul culturii tradiţionale este păstrarea nealterată a tainelor descoperite la începutul veacurilor, a înţelepciunii revelate dar şi moştenite din neam. O comoară nu de divertisment, cum credem azi, ci de zidire. Nu degeaba Leşe a încheiat cu un colind al Meşterului Manole. Pe aceste taine şi cu înţelepciune se poate zidi omul, se poate sfinţi timpul, se poate restaura întreaga omenire. Aşa se face că la întrebarea pe care Grigore a adresat-o repetat: Spune-ţi, domnule Patapievici, noi ce zidim azi? a primit un răspuns alături: ,,Să rămânem pe această emoţie,,.

Răspunsul este edificator însă pentru cultura intelectualistă al cărui scop este căutarea de dragul căutării, a emoţiei că ai mai găsit ceva dar nu ce trebuia, prilej ca să o iei de la capăt. Pentru că ei nu caută să afle adevărul ci ca să găsească idei, opinii, aiureli. Cultura intelectualistă nu mai este interesată de adevăr, de cale, ci de căutare. Aşa se face că au reuşit să înmagazineze biblioteci întregi de nimicuri, de teorii fără subiect, de opinii fără argumente, de idei fără teorii. Pentru ei chiar şi Dumnezeu e un subiect de căutare. Il caută în vorbele altora. Dar ca să descopere o Persoană trebuie să pornească de la premisa că aceasta există. Or, aceasta ar pune capăt căutării. Ar rămâne fără obiect de activitate.

Toate magaziile de vorbe pălesc însă în faţa unui ţăran autentic. Ce s-ar fi întâmplat dacă ţăranul şi cultura tradiţională nu ar fi fost distruse sistematic de comunism? Am fi fost cu totul alţii. Dovadă că generaţia interbelică trăită în apropierea ţăranului român a reuşit să se salveze în istorie. Toţi împreună şi fiecare în parte au făcut istorie. V-aţi gândit vreodată de ce? Nici un intelectual din perioada comunistă nu se ridică la înălţimea celui mai slab dintre ei. Şi decadenţa continuă şi azi.

Văzându-i pe cei doi mi-am dat seama de ce între cultura intelectualistă a secolului XX şi cultura tradiţională autentică niciodată nu va putea fi un dialog. Nici nu a fost vreodată. Aşa cum un om se întemeiază pe un suflet, aşa şi o cultură se fundamentează pe cunoaşterea unui set de valori imuabile, capabile să confere omului trecător un loc în Universul creat de Dumnezeu. In toate culturile autentice Dumnezeu are locul crucial. Cultura creştină este prin excelenţă cultura Duhului Sfânt!

Culturile fără Dumnezeu, nu există! Poate credeţi că e o figură de stil. Dar, repet, culturile fără Dumnezeu nu există. E ceva ce este şi nu este. Ca un idol. Semnul unei culturi adevărate este creaţia. Aceasta formează oameni adevăraţi, vii, creatori. Semnul unei culturi adevărate este că există în oameni, se manifestă prin ei, le conferă personalitate.

Cultura care există în biblioteci şi nu formează oameni adevăraţi, nu e cultură. E o activitate oarecare.

Sursa: http://emilia-corbu.blogspot.com/

MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA ISI PIERDE FIREA IN FATA ATEILOR

MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA: “ADICĂ NU TREBUIA SĂ FACEM AGHIAZMĂ?… SĂ-ŢI FIE RUŞINE!… AICI ESTE PATRIA SFÂNTULUI GRIGORIE AL V-LEA, (patriarhul Constantinopolului, spânzurat de turci – n.n.)… RUŞINE ŞI VOUĂ CELOR DIN SALĂ CARE NU AŢI SPUS NIMIC!… PROTESTEZ ŞI IES DIN SALĂ…. TOŢI PREOŢII AFARĂ!… SĂ ŞTIŢI CĂ AVEŢI AICI UN EPISCOP NEBUN, URMAŞ AL LUI GRIGORIE AL V-LEA!”

Incident serios la Dimitsana cu Mitropolitul Ieremia de Gortina

Duminică, 19 decembrie 2010, la Centrul de conferinţe din Dimitsana, plin până la refuz de oameni şi autorităţi, Mitropolitul Ieremia de Gortina şi Megalupoli, cu mai mulţi preoţi şi monahi, a oficiat slujba de depunere a jurământului de către noul primar de Gortina, dl. Ioannis Giannopoulous.
După o alocuţiune de câteva minute a Mitropolitului la adresa noului primar, care a fost aplaudată de mulţime, un membru influent, dispreţuind prezenţa sfântului cler, a luat cuvântul şi a spus că „nu avem nevoie de preoţi, deoarece, conform regulamentului, nu se prevede prezenţa arhiereului şi a preoţilor la depunerea jurământului”.
Aceste cuvinte dispreţuitoare la adresa sfinţitului cler, spuse într-un moment oficial şi în prezenţa mulţimii, l-au enervat pe Mitropolitul Ieremia, care într-adevăr cu aciditate şi mânie l-a atacat pe insultător şi pe un ton ridicat i-a spus: „Asta te-a deranjat pe tine, domnule, prezenţa preoţilor? Noi, preoţii şi arhiereii, ne-am luptat să existe o patrie liberă şi ca tu să te mişti liber. Şi se spun aceste cuvinte, creştinilor, aici în Dimitsana, unde s-a născut Patriarhul Grigorie, care a fost spânzurat pentru credinţă şi patrie? Ruşine unora şi încă odată ruşine celor care s-au pus să facă Elada noastră atee. Nu-i vom lăsa. Eu care am venit aici sunt inspirat de frânghia Patriarhului Grigorie şi vreau să devin un luptător, vreau să devin nebun pentru credinţa cea sfântă. Să ştiţi şi să aflaţi că aici, în Dimitsana, aveţi un episcop nebun, care nu va rămâne indiferent la omuleţii şi piticii care vor să se pună cu sfânta noastră credinţă şi să dezrădăcineze iubirea noastră faţă de Hristos şi faţă de Preasfânta, pe care ne-au lăsat-o ca zestre părinţii noştri. Eu sunt copil al unui erou din munţii albanezi şi tatăl meu, voinic de 25 de ani, n-a fost ucis în munţii albanezi, ca să vină acest domn să dispreţuiască aici în mod public sfântul cler. Deci, de vreme ce, după spusele acestui domn, la care nu am auzit să protesteze cineva dintre dumneavoastră, nu este nevoie de preoţi la depunerea jurământului, protestez şi ies din sală şi dau poruncă tuturor preoţilor şi monahilor să plece şi ei din sală”.
Şi adresându-se preoţilor şi monahilor, a spus: „Haideţi! Haideţi! Toţi părinţii să ieşim, de vreme ce ne dispreţuiesc”.
Atunci, întreaga mulţime a fost electrizată de scenă şi de cuvintele pline de durere şi de indignare ale arhiereului şi a protestat spunând să iasă afară din sală cel care a spus acele cuvinte şi nu arhiereul nostru.
Şi toţi primarii de dinainte şi autorităţile şi noul primar şi poporul au căzut în faţa arhiereului şi i-au cerut iertare pentru incident şi l-au rugat să nu iasă din sală nici el, nici clericii.
Scena a fost foarte dramatică şi impresionantă şi nu poate fi exprimată în cuvinte. În sfârşit, kir Ieremia a cedat în faţa argumentului duios al fostului primar din Dimitsana, dl. Anastasios Vlahos, care a spus:
„Înaltpreasfinţite, vă amintesc cei patru ani de excelentă cooperare a noastră şi vă rog să uitaţi cuvântul jignitor spus la adresa preoţilor şi să rămâneţi şi dumneavoastră şi preoţii în sală”.
În continuare au luat cuvântul primarul şi oficialii. Toţi, la începutul cuvântului lor, i-au cerut iertare arhiereului pentru incident.
Arhiereul însuşi, după cum am auzit şi am constatat, a fost liniştit sufleteşte şi bucuros, deoarece prin acest incident s-a convins că în Gortina, cu reşedinţa la Dimitsana, ideile ateiste auzite sunt înăbuşite de propriul său popor şi de autorităţi.

(pentru versiunea românească: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, surse: ROMFEA.GR şi THRISKEFTIKA)

Financial Times: Romania, experimentul UE privitor la cum rezista la o politica dura de austeritate

România şi Letonia par a fi experimente controlate ale teoriei politicii dure de austeriate, cazul României fiind relevant pentru o eventuală introducere a unor măsuri mai severe de ajustare în Portugalia sau Grecia, potrivit unui comentariu din cotidianul britanic Financial Times, citat de Mediafax.
Anul acesta, Guvernul român a adoptat măsuri de austeritate care, conştient sau nu, au copiat modelul Letoniei. Letonia şi România sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care au scăzut simultan salariile cu aproximativ 30%, au majorat TVA şi au redus numărul angajaţilor din sectorul public cu circa 20%.

Astfel, atât România, cât şi Letonia par a fi experimente controlate pentru ipoteza că beneficiile unor politici îndrăzneţe de austeritate vor fi mai mari, întotdeauna, decât impactul negativ al declinului veniturilor din taxe, la care reducerile de cheltuieli au contribuit în primă fază, afirmă Cornel Ban, doctor în relaţii internaţionale şi politici comparate la Universitatea din Maryland, SUA.

Dimensiunea mai mare a României, dependenţa ridicată de consumul intern, rata ridicată de sindicalizare, sindicatele active şi rigiditatea pieţei muncii fac experienţa ţării şi mai relevantă pentru discuţia privind adoptarea unor programe mai dure de ajustare în Portugalia şi Grecia.

"Pe termen lung situaţia s-ar putea îmbunătăţi, dar până acum austeritatea a adâncit declinul, a crescut şomajul şi a declanşat un atac fără precedent asupra serviciilor de bază. Când poliţiştii se revoltă în faţa sediului Preşedinţiei, iar angajaţii din finanţele publice îl iau ostatic pe ministru din cauza unor tăieri de salariu de-ţi pică faţa, aşa cum s-a întâmplat în toamna aceasta în România, probabil că ar trebui să devenim mai precauţi la atracţia măsurilor de austeritate", notează economistul.

Ban a răspuns în articolul postat de Financial Times unui comentariu aparţinând lui Wolfgang Münchau, editor asociat al publicaţiei britanice, care susţine că Germania, prin intermediul cancelarului Angela Merkel, a reuşit să impună Uniunii Europene viziunea germană de administrare a crizei, ajustarea prin reducerea drastică a deficitului şi, dacă este necesar, prin deflaţie.

Răspunsul Europei la criză nu este de a rezolva direct dezechilibrele majore create între centru şi periferie, ci de a insista pe disciplină fiscală şi reforme structurale, consideră Münchau.

Cornel Ban a absolvit doctoratul anul acesta la Universitatea din Maryland cu disertaţia "Neoliberalismul in transformare: Idei şi schimbări economice în Spania şi România". Ban este director adjunct al Programului Studii de Dezvoltare la Institutul Watson pentru studii Internaţionale din cadrul Universităţii Brown din Rhode Island.