Ce se întâmplă dacă o mamă îşi deconectează copiii de la Internet?

O mamă din SUA şi-a lăsat cei 3 copii, dependenţi de Internet şi de telefonul mobil, fără nici un aparat electric în casă timp de 6 luni. Rezultatele au fost surprinzătoare, notează vineri (21 ianuarie 2011) ziarul ABC.

Unele persoane au mari probleme să renunţe la ‘viaţa online’. Acest lucru a devenit o temă de dezbatere între părinţii care nu mai suportă ca odraslele lor să stea ore întregi în faţa computerelor. Cel mai greu de făcut este primul pas, dar o mamă americană a decis să taie răul din rădăcină: şi-a lăsat cei 3 copii fără curent electric în casă jumătate de an. Într-o vreme ameninţarea erau bomboanele, îngheţata sau orice fel de dulciuri. Apoi ameninţarea a evoluat la nivel de sală de jocuri, până la instalarea primelor console acasă.

Au venit astfel vremurile online. Sunt mulţi părinţii care folosesc alternarea premiilor cu pedepsele pentru a-şi motiva copilul în faţa unei sarcini. Dar se pare că nu mai funcţionează ca înainte. Tehnologia a devenit un factor critic pentru milioane de utilizatori în jurul globului, fie că este vorba de şase computere în aceeaşi casă sau de un telefon mobil care trimite mesaje pe Facebook şi Twitter.

Este însă posibil ca în zilele noastre să te deconectezi de tot? Susan Maushart a decis să verifice asta în propria casă tăind curentul electric şi astfel posibilitatea de a folosi orice aparat electrocasnic (inclusiv frigiderul) timp de 6 luni.

A denumit această acţiune, ‘Experimentul’, la care a participat ea şi cei trei copii. Cineva ar putea crede că cei trei au devenit psihopaţi criminali la câteva ore după ce nu au mai putut intra pe Facebook, dar rezultatele au fost surprinzătoare. Fiul ei Ben (15), care devenise dependent de televizor şi de jocurile video, şi-a descoperit gustul pentru muzică şi a început să cânte la saxofon.

Fiica cea mare Anni (18) nu a avut atâtea probleme şi a recurs la biblioteca şcolii (unde putea folosi inclusiv Internetul). Cum era de aşteptat, cea care a opus cea mai mare rezistenţă a fost fiica cea mică Sussy (14). Mai întâi s-a mutat la tatăl lor (Maushart este divorţată) timp de şase săptămâni cu laptopul sub braţ. Iar când s-a întors, a făcut ceea ce fac majoritatea adolescenţilor lipsiţi de conexiune directă la reţea: a folosit telefonul /fix/ pentru a se putea conecta.

Ce a îndemnat-o însă pe mama lor să recurgă la acest gest disperat? Potrivit lui Maushart, familia nu folosea tehnologia, ci era posedată de aceasta, inclusiv ea. Deşi crede că debranşarea de la curent timp de jumătate de an poate fi grea pentru multe familii, ea recomandă să se facă pauză cel puţin o zi pe săptămână şi ca părinţii să fie mai activi în controlarea orelor pe care le petrec copiii lor în faţa consolelor.
Precum fiica sa cea mică Sussy, căreia îi taie mobilul dacă stă prea mult conectată. Unii cred că Maushart s-a dovedit extremă în acţiunea ei. La urma urmei nu este nimic rău în a folosi frigiderul, doar dacă nu are conexiune la Internet…

Sursa: Financiarul

Parintele Dumitru Staniloae: Ortodoxia noastra romaneasca ne va apara si de slavism si de o organizare suprastatala a Europei, care nu respecta principiul nationalitatilor.

Dacă Rusia ar redeveni pravoslavnică în scurtă vreme şi împrejurările ar rămâne actuale, ortodoxia românească ne va fi cea mai sigură pavăză a existenţei etnice: ortodoxia noastră e numai a noastră. Ea e altceva decât pravoslavia rusească. Ea e împletită şi colorată cu tot ce e propriu sufletului românesc. Ea nu are caracter şi tendinţe internaţionale, ci susţine cu ardoare diferenţierile naţionale. Ortodoxia românească ne va apăra de slavism cum ne-a apărat şi în trecut. Dar ea ne va apăra şi de o altă primejdie care se desemnează. Se vorbeşte stăruitor de o organizare a Europei în unităţi mai mari, de o depăşire a principiului naţionalităţilor. Ei bine, în aceste forme noi de organizare, ortodoxia ar fi singura forţă prin care ne-am susţine etnicitatea noastră prin caracterul ei naţional, care o deosebeşte de tendinţele internaţionale ale celorlalte ramuri ale creştinismului. Ea ar fi singura forţă spirituală care s-ar asocia cu atitudinea protestatară a neamurilor mici împotriva tendinţelelor internaţionale de orice fel.

Ortodoxia, prin dragostea ei pentru realitatea etnică, ţine tot atât de mult la unităţile etnice mai mici, ca şi la cele mai mari, spre deosebire de alte forme ale creştinismului care, neavând o afinitate specială pentru etnic şi urmărind numai rezultate cantitative, sunt dispuse totdeauna să pactizeze cu unităţile mari şi mai puternice pentru sacrificarea celor mici.

- fragment din articolul Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, intitulat „Biserica ortodoxă a Transilvaniei”, apărut în revista „Gândirea” XXII, nr. 5, 1943, p. 241-248

UN DOCUMENT EXCEPŢIONAL: ACTELE PROCESULUI ŞI INTEROGATORIILOR SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL ŞI A UCENICILOR LUI

Audierea de la palat (655)

          Relatare a acţiunii juridice ce a avut loc între domnul avvă Maxim şi cei dimpreună cu el şi arhonţii (din Senat) în Consiliul Secret

                1. În ziua în care domnul avvă Maxim şi cei dimpreună cu el au fost aduşi pe mare în acest oraş imperial (Constantinopol), pe la apusul soarelui, venind doi „mandatores“ (trimişi) împreună cu zece „execubitores“ (soldaţi din garda imperială) i-au ridicat din navă dezbrăcaţi şi desculţi şi, despărţindu-i unii de alţii, i-au ţinut în arest în diferite „excubita“ (unităţi de gardă). Şi după câteva zile i-au adus la palat şi-l introduc pe bătrânul în locul unde era adunat Senatul şi o mare mulţime, îl pun să stea în picioare în mijlocul arhonţilor aşezaţi jos, iar sakellarul (trezorier al casei imperiale, sakellarul era în Bizanţ echivalentul unui ministru al finanţelor, al administraţiei publice şi al controlului funcţionării instituţiilor imperiale. În procesele de înaltă trădare intentate papei Martin, lui Maxim şi însoţitorilor săi, el joacă şi rolul de prim-procuror imperial. Potrivit „Memorialului lui Teodor Spudeul“ care, pentru a-i sublinia cruzimea, îi dă porecla de „Bukoleon“ - Taurleu - el se numea probabil Leon) îi spune cu multă mânie şi furie:

          - Creştin eşti tu?

          Iar el a zis:

          - Cu harul lui Hristos Dumnezeul a toate sunt creştin.

          Iar acela a zis:

          - Nu-i adevărat.

          Răspuns-a robul lui Dumnezeu:

          - Tu zici că nu sunt. Dar Dumnezeu ştie că sunt şi rămân creştin.

          Atunci acela i-a zis:

          - Dacă eşti creştin, cum îl urăşti pe împăratul (Constans II, 641-668)?

          Răspunzând, robul lui Dumnezeu a spus:

          - De unde se vede aşa de evident aceasta? Pentru că ura, ca şi iubirea (agape) de altfel, e o dispoziţie ascunsă a sufletului.

          Iar acela a zis:

          - Din câte le-ai făcut te-ai arătat limpede tuturor că urăşti pe împăratul şi statul lui, fiindcă tu singur ai predat sarakinilor (arabilor) Egiptul, Alexandria, Pentapole, Tripolis şi Africa.

          El însă a spus:

          - Şi care e dovada acestor lucruri?

          Atunci l-au adus pe Ioan, fost sakellar al lui Petru, fostul strateg al Numidiei Africii, care a zis:

          - Acum 22 de ani (în 633), bunicul (Heraclie) împăratului de acum, a poruncit răposatului Petru să ia armată şi să plece în Egipt împotriva sarakinilor. Şi el ţi-a scris, grăind cu tine ca şi cu un rob al lui Dumnezeu şi încrezându-se în tine ca într-un bărbat sfânt, (întrebându-te) dacă-l sfătuieşti să plece. Iar tu i-ai scris răspunzându-i şi zicându-i să nu facă nimic asemănător, pentru că lui Dumnezeu nu-i place să se dea ajutor statului romanilor pe vremea împărăţiei lui Heraclie şi a neamului său.

          Atunci robul lui Dumnezeu i-a zis:

          - Dacă spui adevărul, negreşit că ai şi scrisoarea lui Petru către mine şi a mea către el (Aceste scrisori probabil n-au existat. Ni se păstrează însă două importante epistole şi în acelaşi timp tratate de hristologie antimonofizită - epistola 12 şi 13 - fragmente dintr-o a treia şi un tratat despre calculul pascal adresate de Sfântul Maxim „ilustrului patriciu Petru“, care pare să fie acelaşi personaj cu strategul Numidiei de aici). Să fie aduse aici şi mă voi supune pedepselor prevăzute în lege.

          Acela a zis:

          - Eu n-am nici o scrisoare, nici nu ştiu dacă ţi-a scris cumva. Dar toţi cei din tabără vorbeau în acel timp aceste lucruri.

          Atunci robul lui Dumnezeu a zis:

          - Dacă întreaga tabără grăia aceste lucruri, cum de numai tu singur mă calomniezi pe mine? M-ai văzut tu vreodată pe mine sau eu pe tine?

          Iar acela a zis:

          - Niciodată.

          Atunci, întorcându-se către Senat, robul lui Dumnezeu a spus:

          - Judecaţi dacă este drept a aduce astfel de acuzatori sau martori, „căci cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura“ (Mt. VII, 20), zice Dumnezeul a toate.

          2. După aceasta l-au adus pe Serghie Magudan, care a zis:

          - Acum 9 ani (în 646) răposatul avvă Toma venind de la Roma mi-a spus: papa Teodor (642 - 649) m-a trimis la patriciul Grigorie rebelul (în 646, Grigorie, exarhul Africii, iniţiase o rebeliune împotriva împăratului Constans II, murind însă în 647 în luptă cu invadatorii arabi. În iulie 645, Grigorie prezidase la Cartagina faimoasa dispută între Maxim şi fostul patriarh Pyrrhus, în care acesta a fost convins pentru scurtă vreme să renunţe la erezia monotelită) să-i spun să nu se teamă de nimeni, fiindcă robul lui Dumnezeu avva Maxim a văzut un vis cum că în ceruri, la răsărit şi la apus, erau popoare de îngeri şi cei de la răsărit strigau: „Constantine Auguste, tu vincas (Auguste Constantine, tu să învingi!)“ iar cele de la apus strigau: „Grigorie Auguste, tu vincas (Auguste Grigorie, tu să învingi!)“ şi glasul celor de la apus întrecea în tărie glasul celor de la răsărit.

          Atunci sakellarul a strigat:

          - Dumnezeu te-a trimis să fi ars în oraşul acesta(Constantinopol).

          A zis atunci robul lui Dumnezeu:

          - Mulţumesc lui Dumnezeu Care printr-o pedeapsă fără voie mă curăţeşte de relele făcute cu voia. Însă „vai lumii din pricina smintelilor ei! Căci este necesar să vină smintelile, dar vai celui prin care vine sminteala!“ (Mt. XVIII, 7). Într-adevăr nu trebuia să fie grăite unele ca acestea în prezenţa unor creştini, nici să rămână nepedepsiţi cei care au plăsmuit unele ca acestea spre a plăcea unor oameni care azi sunt, iar mâine nu mai sunt. Acesta trebuia să spună aceste lucruri încă pe când trăia Grigorie şi atunci trebuia să-şi facă cunoscut împăratului devotamentul lui faţă de el. Drept ar fi însă, şi v-ar ajuta şi pe voi, ca defăimătorul meu dinaintea acestuia să fie silit să meargă şi să-l aducă aici pe patriciul Petru, acesta să aducă pe avva Toma, iar acela pe răposatul papă Teodor; şi atunci în prezenţa tuturor aş zice patriciului Petru: „Spune, domnule patriciu, mi-ai scris mie sau eu ţie cândva despre cele de care a vorbit aici sakellarul tău?“ Iar dacă ar răspunde afirmativ, mă voi supune pedepsei. Asemenea şi răposatului papă i-aş zice: „Spune, stăpâne, ţi-am povestit eu vreodată vreun vis?“ Şi chiar dacă acela m-ar acuza de aceasta, vina ar fi a aceluia şi nu a mea, care l-aş fi văzut; fiindcă visul este un lucru involuntar, iar legea pedepseşte numai actele voluntare, în cazul în care acestea sunt contrare ei.

          I-a zis atunci Troilos:

          - Îţi baţi joc, avvo? Nu ştii unde te afli?

          - Nu-mi bat joc, a zis el, ci deplâng faptul că am fost ţinut în viaţă până acum ca să fac experienţa unor asemenea plăsmuiri.

          A zis atunci patriciul Epifanie:

          - Ştie Dumnezeu, bine face că-şi bate joc de acestea, dacă nu sunt adevărate. După care, sakellarul i-a spus iarăşi cu mânie:

          - Simplu spus: toţi mint, numai tu singur spui adevărul?

          Răspunzând şi amestecând cu lacrimi cuvântul său, robul lui Dumnezeu a zis:

          - Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, aveţi putere de viaţă şi de moarte. Însă dacă aceştia grăiesc adevărul, atunci şi satana este prin fire Dumnezeu. Dar dacă nu este, cum nici nu este de altfel, nici aceştia nu spun adevărul. Să nu mă învrednicesc a vedea împreună cu creştinii arătarea Dumnezeului Celui mai presus de fiinţă, a Făcătorului, Ziditorului şi Creatorului, a Proniatorului, Judecătorului şi Mântuitorului a toate, dacă i-aş fi povestit vreodată un asemenea vis sau aş fi auzit pe un altul povestindu-l, fără numai în ceasul acesta pe domnul Serghie, devotatul împărăţiei.

Invatatura Sfantului Maxim Marturisitorul. Insemnari inedite la Filocalia (Vol II si III) ale dascalului generatiei sfintilor din inchisori, Traian Trifan

 

Învăţătura Sfântului Maxim

Urcuşul

1. Curăţirea de patimi
2. Cunoaşterea în duh a raţiunilor lumii
3. Unirea cu Dumnezeu şi contemplarea în lumina Lui directă a raţiunilor tuturor lucrurilor

Omul e dotat cu percepţie sensibilă (simţire) şi cu minte.

Prin simţire sesizează cele văzute, prin minte cele nevăzute.  Aşadar simţirile trebuie să stea în slujba minţii.

Omul păcătuieşte şi se mântuieşte în contact cu lumea. 

Ridicarea omului la Dumnezeu

Simţurile trebuie să devină pură percepţie sensibilă, iar raţiunea trebuie să-şi recâştige fermitatea ei obiectivă. 

Mişcarea de la existenţa simplă la existenţa fericită şi la existenţa fericită veşnică

Dumnezeu mijloceşte între început şi ţinta finală.

Dumnezeu - Logos - Duhul Sfânt - în sânul lumii dar totuşi neidentificat cu natura creată

Raţiunea discursivă şi privirea intuitivă se întâlnesc şi se armonizează.

Îndumnezeirea nu se poate face decât prin Logos. 

De la virtuţi la cunoştinţa raţiunilor

Ajunsă la privirea directă a Logosului, mintea vede toate făpturile în mod unitar şi simplu în El.

Mintea trebuie să devină goală de toate valurile impresiilor şi ideilor din lume, pentru a vedea Logosul neacoperit de valurile simbolulilor create, care sunt acoperămintele cuvintelor.  

Prin Hristos ne împlinim destinul - ne îndumnezeim.

Cuvânt ascetic

Prin trezvia atenţiei, sufletul începe să vadă pe draci, care îl războiesc prin gânduri şi începe să se apere.  

Locul minţii este:

1. Virtutea
2. Cunoştinţa
3. Frica lui Dumnezeu

Mintea trebuie să dobândească:

1. Iubirea (a iuţimii)
2. Înfrânarea (a poftei)
3. Rugăciunea (purificarea minţii)

Înţelesurile sunt înţelesuri ale lucrurilor, iar dintre lucruri, unele cad sub simţuri iar unele sunt inteligibile. Mintea poartă în sine înţelesurile lor. Harul rugăciunii însă uneşte mintea cu Dumnezeu, desfăcând-o de toate înţelesurile, de aceea porunca “rugaţi-vă neîncetat”.

Dispreţuim ca o simplă vorbă pedeapsa înfricoşată.

Cel născut din cineva este asemenea celui care l-a născut, cel născut din Duhul, duh este. (Ioan III, 6 22)

Credinţa fără fapte moartă este, precum şi faptele fără credinţă. (Ioan II, 20)

Mântuirea vine prin harul lui Dumnezeu, şi prin lupta (lacrimile) voinţei libere a omului, pentru curăţenie şi libertate. (vezi Simeon Metafrastul v V, cap 13)

Cel ce urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni. (Ioan III, 15)

Mântuirea este un lucru cu neputinţă oamenilor, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.

“Când te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mântui”- Isaia 30, 15

Capete despre dragoste 

suta I

Mintea luminată părăseşte simţirea faţă de toate cele făcute de Dumnezeu, precum ochiul sensibil nu mai simte stelele când răsare soarele.

Toate virtuţile ajută mintea să câştige dragostea dumnezeiască, dar mai mult ca toate rugăciunea curată.

Fericit este omul care poate să iubească pe tot omul la fel.

 

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă smerenia.

Toate patimile ţin sau numai de iuţimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau de cea raţională, cum e uitarea sau neştiinţa.

Smerenia taie patimile sufletului, reaua pătimire, ale trupului.

Prin porunci Domnul dăruieşte luminarea cunoştinţei.

Precum pasărea având piciorul legat e trasă la pământ de sfoară aşa şi mintea.

Când ai ajuns ca niciodată în vremea rugăciunii să nu-ţi mai tulbure mintea vreo idee din cele ale lumii, să ştii că nu te mai afli înafară de hotarele nepătimirii, căci războiul dracilor împotriva noastră prin gânduri e mai cumplit ca războiul cel prin lucruri.

Dumnezeu este nesfârşirea; a cunoaşte că e mai presus de minte, cum au spus cuvântătorii de Dumnezeu Grigorie şi Dionisie.

Suta II

Rostul poruncilor este să facă simple înţelesurile lucrurilor – desfacerea acestui înţeles de orice gând pătimaş, înţeles – noimă.

Iar al citirii şi al contemplaţiei să facă mintea nepământească şi fără formă. Aceasta îi dă putinţa de a se ruga neîmprăştiat. 

În iubirea trupească de sine este patima îndreptată spre trup.

Patima este o mişcare a sufletului împotriva firii, fie spre o iubire neraţională, fie spre o ură fără judecată.

Păcătoşenia este o judecată greşită cu privire la înţelesurile lucrurilor, căreia îi urmează reaua întrebuinţare. 

Slujbă de diacon împlineşte cel ce-şi găteşte mintea pentru luptele sfinte şi depărtează cugetările pătimaşe de la ea. 

Slujba de preot - cel ce o luminează spre cunoaşterea lucrurilor şi alungă cunoştinţa mincinoasă. 

Slujba de episcop - cel ce o desăvârşeşte prin Sfântul Mir al cunoştinţei sfintei şi închinatei Treimi.

Cele 3 trepte: nevoinţa cu fapta, cunoaşterea din lucruri şi cunoaşterea nemijlocită.

Cuvintele Domnului cuprind aceste patru lucruri: poruncile, dogmele, ameninţările şi făgăduinţele.

Plata înfrînării este nepătimirea, plata credinţei este cunoştinţa. Nepătimirea naşte discernămîntul, cunoştinţa naşte dragostea. 

Când zice Domnul: “Eu şi Tatăl una suntem”, arată identitatea Fiinţei, iar când zice “Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine”, arată nedespărţirea ipostasurilor. 

Taina este împărţirea şi unirea.

Dracii iau prilejuri de a stârni în noi gândurile pătimaşe din patimile aflătoare în suflet. Pe urmă războindu-ne mintea prin aceste gânduri, o silesc la consimţirea cu păcatul, apoi la păcatul cu cugetul şi în sfârşit la faptă.  

După aceasta cei ce au pustiit sufletul prin gânduri se depărtează împreună cu ele şi rămâne în minte numai idolul păcatului. Mintea este biserica lui Dumnezeu. La e fel şi în istorie Antihristul.

Petru Damaschinul v V cap 24:

 În război omul cunoaşte că nu cunoaşte cum trebuie, apoi neputinţa care dă smerenie, şi nădejdea la Dumnezeu.

Medicii austrieci nu au stabilit inca data operatiei Mitropolitului Bartolomeu Anania

Medicii austrieci nu au stabilit inca data unei posibile operatii in ceea ce-l priveste pe mitropolitul Clujului IPS Bartolomeu Anania, aflat in aceasta perioada internat in spitalul Allgemeines Krankenhaus din Viena.
"Starea mitropolitului Bartolomeu este stabila. Medicii din Viena nu au luat o hotarare cu privire la o posibila operatie sau data acesteia", a declarat Stefan Iloaie, consilierul cultural al Mitropoliei Clujului, potrivit Adevarul.

Mitropolitul Clujului IPS Bartolomeu Anania a fost internat in 22 decembrie 2010 la Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal. In aprilie anul trecut, acesta a fost internat la Clinica Medicala nr. 1 din Cluj-Napoca, cu diagnosticul "afectiune respiratorie".

Mitropolitul Clujului, transportat in stare grava la un spital din Viena

IPS Bartolomeu Anania, in varsta de 89 de ani, a fost transportat, saptamana trecuta, la Viena, cu un avion sanitar, in cele mai bune conditii.

Aici, mitropolitul Clujului urmeaza sa fie supus unei interventii chirurgicale minim invazive, constand in montarea unei valve aortice.

Mitropolitul Bartolomeu Anania va fi supus unei interventii minim invazive

Interventia complexa se va face cu aparatura ultramoderna, de care nu dispun, in prezent, clinicile de specialitate din Romania, potrivit medicilor de la Institutul de Urologie si Transplant Renal din Cluj Napoca.

Medicii afirma, totodata, ca avand in vedere varsta inaltului ierarh, nu era indicata o procedura clasica de interventie pe cord deschis.

Sursa: http://www.ziare.com

Foto: Makara Lehel