George Damian: Harta Ungariei Mari la UE. Iar fac mişto ungurii de noi…

Deci ungurii sunt puşi pe enervat lumea. Acum au pus în clădirea Consiliului European un covor de 200 de metri pătraţi pe care apare harta Imperiului Habsburgic (ce include harta Ungariei Mari) cu anul 1848 pe ea, alături de imagini ale altor binecuvântări pe care poporul maghiar le-a adus Europei. Bineînţeles, preşedinţia ungară a Uniunii Europene a negat că ar fi vorba de cine ştie ce intenţii, cum ar fi negarea simbolică a Trianonului. Ba chiar dimpotrivă, harta Imperiului Habsburgic ar aduce aminte chipurile de anul 1848 şi “primăvara naţiunilor”, după cum a spus purtătorul de cuvând maghiar Marton Hajdu.

Acum, dacă stau bine şi mă gândesc anul 1848 nu a fost chiar o primăvară pentru românii din Transilvania. Chiar de loc. Unele calcule indică cifra de 40.000 de români măcelăriţi de către maghiari în acest an. Kossuth, liderul închipuitei Ungarii Mari de la 1848, spunea despre relaţiile cu celelalte popoare: “Eu niciodată, dar niciodată sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni şi rase de oameni, care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu este”. Tot marele Kossuth, al cărui portret sigur apare pe covor, a publicat o proclamaţie la 10 octombrie 1848, prin care îi soma în termeni ultimativi şi injurioşi pe români, numindu-i “gunoaie ingrate”, să revină la ordine şi supunere legală”. O altă proclamaţie a lui Kossuth din 22 decembrie 1848 îl numeşte pe români “mercenari plătiţi”, “hoardă mai josnică decât vita”, “bandiţi valahi”, cerând “exterminarea tuturor duşmanilor”. De unde până unde primăvară pentru românii din Transilvania în anul 1848?!?!?

În timpul preşedinţiei ceheşti a Uniunii Europene nu ştiu ce artist ceh a avut ideea să facă un montaj care să reprezinte ţările membre UE – şi a închipuit Bulgaria sub forma unui WC turcesc. Au zbierat bulgarii din rărunchi şi până la urmă WC-ul lor a fost acoperit cu o cârpă (ceea ce i-a cam scos, simbolic vorbind, din UE). Covorul cu harta Ungariei Mari mai mult ca sigur că va trezi proteste româneşti timide, sau cel mult de ochii presei. Însă nu cred că vor exista urmări, harta va rămâne la locul ei. O să-l auzim pe Vadim Tudor făcând spume peste tot pe unde se va găsi cineva să îl asculte – însă deşi este europarlamentar, măscăriciul nostru naţional nu va fi în stare să facă nimic.

Eu am o soluţie: să nu comenteze nici un oficial român pe tema asta acum. Dar să ţină toţi minte, şi când va veni şi preşedinţia românească a UE să umple toate clădirile de la Bruxelles cu imagini ale Armatei Române defilând pe străzile din Budapesta. Şi la 1919, şi la 1945. Asta aşa, ca să îşi amintească şi ungurii de alte primăveri.

George DAMIAN

Sursa: Ziaristi Online

Lumea Rusă contra Europei şi Lumii Ortodoxe. ANALIZA

„Europa este totuşi  o ţară nu  ortodoxă, este o ţară, să spunem, catolică, o ţară în care majoritatea sunt protestanţi, sunt mai puţini baptişti, dar totuşi sunt, sunt adventişti şi multe alte culte sau chiar şi secte religioase”
 
mitropolitul Vladimir Cantarean (Patriarhia Moscovei), 01 ianuarie 2011, emisiunea „Acces interzis” , jurnatltv.md

„Умом Россию не понять,/ Аршином общим не измерить: / У ней особенная стать – / В Россию можно только верить.” 

Fiodor Tiutcev, 28 noiembrie 1866

 

Da, prealuminatul ierarh moscovit de la Chişinău şi-a mobilizat toate cunoştinţele despre Europa, ba chiar a vrut să pară ceva mai antieuropean, după moda de ultimă vreme de la Moscova, şi a spus ce şi cât, şi cum l-a dus mintea şi capul, în păsăreasca sa ruso-română: „Europa este totuşi o ţară nu ortodoxă ”! Şi într-un fel poate că şi are dreptate. Europa nu este o ţară ortodoxă, întâi de toate pentru că nu este ţară, iar apoi, pentru că Europa înseamnă mai multe ţări ortodoxe dintr-o dată. Vorba ieşită de pe buzele ierarhului moscovit ne oferă tocmai prilejul să vedem mai jos care sunt aceste ţări ortodoxe şi perfect europene.

Dogma „Sfintei Rusii”

 

Reflexele ruseşti de autoizolare de Europa, ca şi mentalitatea „cetăţii asediate” care au diferenţiat Rusia de restul lumii, de la Ioan cel Groaznic încoace, prezentându-ne Rusia ca pe o ţară specifică (dogma „Sfintei Rusii” – Sviataia Rusi), cu o misiune mântuitoare aparte, ca pe a treia Romă, ca pe salvatoarea lumii şi a creştinătăţii, capătă teren în ultimul timp şi în Republica Moldova. Faptul că mitropolitul Vladimir pune Europa şi Ortodoxia în relaţie de adversitate ireconciliabilă nu este ceva nou. Mitropolitul gândeşte ruseşte şi se exprimă la fel de ruseşte (ţară „nu ortodoxă”!).

Matrioşka rusă

 

Conceptul de Lume Rusă, un surogat de concept imperial îmbrăcat în haină ortodoxă peste vechea tunică militară cu carnetul de partid comunist în buzunar, a fost lansată acum câţiva ani de actualul Patriarh al Moscovei, Kirill Gundiaev. Potrivit acestui concept, Lumea Rusă este un complet de matrioşte, în care Rusia este matrioşka mare, Ucraina şi Bielorusia sunt matrioştele medii, iar Republica Moldova este matrioşka cea mai mică.

Cu mintea Rusia nu poate fi-nţeleasă…

Ea confirmă nu atât o realitate vie, cât o altă idee, exprimată artistic de poetul Fiodor Ivanovici Tiutcev şi pe care am ales-o ca unul dintre motto-urile acestui material. Să încercăm o traducere liberă a celebrului catren: „Cu mintea Rusia nu poate fi-nţeleasă / Şi cu măsura altora nu poţi ca s-o măsori: / E prea aparte şi-i aleasă – / Şi doar să crezi în ea se poate uneori.”

Într-o abordare exclusivistă şi reducţionistă, Ortodoxia rusă ne este prezentată drept singura valabilă, viabilă şi, astfel, cu drept de a domina în întreaga Lume Ortodoxă, care, dacă nu este Rusă, atunci nici nu ar avea drept de existenţă… Este adevărat că Rusia este cea mai mare dintre statele de tradiţie ortodoxă, dar aceasta nici pe departe nu înseamnă că Ortodoxia este un apanaj rusesc, că, vorba mitropolitului Vladimir, „Europa nu-i o ţară ortodoxă ”. În opinia multor capete sus-puse de la Moscova, dacă nu este Rusă, Lumea Ortodoxă încetează să mai fie Ortodoxă sau, în cel mai bun caz, îşi pierde calitatea şi nu mai este suficient de Ortodoxă. Şi Roma, şi Bizanţul, şi Ierusalimul s-ar fi mutat deja la Moscova.

Parintele Dumitru Staniloae despre jertfa lui Mota si Marin.

"Jertfa este măsura creştinătăţii noastre"

Ionel Moţa

Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român (…) Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe.

Părintele Dumitru Stăniloae

„Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos. Se clatina asezarea crestina a lumii. Puteam noi sa stam pasivi? Eu asa am inteles datoria vietii mele. L-am iubit pe Iisus Hristos si am mers fericit la moarte pentru el“. (Ionel Moţa)

Nicolae Iorga: Doi băieţi viteji

Luptând pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii.

Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.

Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi -au căzut.

Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s'a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.

- articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937