In Marţea Mare
„Mergând
Domnul spre Patima cea de voie, a zis Apostolilor pe cale: Iată, ne
suim la Ierusalim, şi Se va da Fiul Omului precum scrie despre Dânsul.
Veniţi, dar, şi noi, cu gânduri curate să mergem împreună cu Dânsul şi
împreună să ne răstignim şi să ne omoram pentru Dânsul dinspre
desfătările lumeşti". Astfel ne cheamă sfânta Biserică să mergem, să
pătimim şi să ne răstignim împreună cu Domnul în aceste zile închinate
pomenirii
pătimirilor şi morţii Lui Dumnezeieşti. Ca fii ascultători, aţi luat
aminte la această chemare de mamă şi aţi purces pe calea, arătată de ea,
a mergerii împreună cu Domnul. Şi îmi rămâne acum nu să vă înduplec la
ascultare, ci să numai să doresc, mângâat fiind de ascultarea voastră,
ca să duceţi mai deplin şi mai desăvârşit la capăt ceea ce aţi început.
Şi, de fapt, dacă vreunul dintre voi ar întreba: „Iată, Biserica ne
cheamă acum să mergem împreună cu Domnul, Care Se duce la patima cea de
[bună] voie, noi cum să facem asta?", alt răspuns nu ar fi de dat afară
de acesta: „Faceţi ceea ce faceţi, numai faceţi aşa cum trebuie - şi
veţi merge
împreună cu Domnul".
Iată,
voi postiţi, mergeţi la biserică, şi acasă vă rugaţi, aţi lăsat pentru o
vreme treburile lumeşti şi petreceţi mai mult timp cu voi înşivă, aţi
luat asupra voastră îndeletniciri evlavioase şi pentru aceasta aţi răpit
o parte din timp, mai mare sau mai mică, somnului. Faceţi tot aşa.
Postirea până acolo unde trupul simţea lipsa îndestulării de mâncare şi
băutură, osteneala rugăciunii până la istovirea trupului, înlăturarea
obişnuitelor relaţii lumeşti cu silire de sine la îndeletniciri
mântuitoare, privegherea în ciuda tuturor lucrurilor ce trag la somn,
precum şi multe altele legate de împlinirea pregătirii pentru
împărtăşire, alcătuiesc primul pas în urmarea Domnului la răstignire.
Este nevoie doar ca această greutate să fie ridicată cu plăcere, fără
cruţare de sine. Omul e iubitor de viaţă. O mică împuţinare în mâncare
şi lipsa de somn sau o osteneală şi istovire neobişnuită stârnesc
tânguirea trupului, şi omului i se pare că se comite o încercare de a i
se lua viaţa. Cel ce acum, în ciuda acestei tânguiri, nu doar că nu se
lasă în voia autocompătimirii, ci dimpotrivă, se sileşte la ostenelile
sus-arătate cu dorinţa de a suferi pentru Hristos, de fiecare dată când
face acest lucru face un pas în urma Domnului. Şi trebuie spus că numai
unul ca acesta merge împreună cu Domnul. Aşa stau lucrurile în ce vă
priveşte?
Dacă
da, sunteţi pe calea cea bună; iar dacă nu, îngrijiţi-vă să mai
adăugaţi la osteneala pe care toţi o purtaţi dorinţa necruţătoare de a
vă chinui trupul pentru Domnul. Prin aceasta veţi aduce ca jertă
Domnului iubirea de viaţă, altfel spus veţi duce la împreună-răstignire
cu Dânsul trupul vostru, urmând fie chiar şi puţin nevoinţei Lui din
grădina
Ghetsimani.