Dezinformare OTV. In preajma sarbatoririi hramului Manastirii Petru Voda, raspandacii ventileaza minciuni sfruntate despre Parintele Staret Justin

M-a anuntat si pe mine un amic de diversiunea de la OTV. Dezinformatorul a fot Silviu Alupei, colaborator al revistei Rost. Cu o lectie prost invatata, manipulatorul spunea ca Parintele Justin nu mai este staretul Manastirii Petru Voda, ca a fost sechestrat de niste calugari si maicute, carora le-a inventat si niste nume si ca Parintele este ascuns prin munti, in locuri secrete, in care au acces numai "initiatii". Atatea enormitati nu mi-a fost dat sa aud vreodata. Chiar acum cateva zile cativa prieteni au fost la Parintele Justin, unde au primit mangaiere si sfatuire. Si nu l-au cautat prin pesteri!

Pe ce se baza Alupei? Pe niste adrese trimise, chipurile, de credinciosi, ce purtau numarul de inregistrare al Patriarhiei, continand toate minciunile de care v-am pomenit. Si inca ceva, zelosul colaborator al Rost-ului cerea SS Daniel sa faca “ordine” la Manastirea Petru Voda. Spre linistea lui Puric, idolul sefului sau, Claudiu Tarziu.

- material primit de la cititoarea blogului, Maria

Confirm cele de mai sus. Sutele de oameni care merg zilnic la Parintele Justin stiu ca nu e nimic adevarat. Desi slabit fizic, Parintele Justin alina si mangaie sufletele romanilor care-i cauta cuvantul. Eu sunt unul dintre acestia si pentru asta ii sunt recunoscator.
Trebuie remarcata interventia jurnalistului Victor Roncea, care, printr-o interventie telefonica, a infirmat afirmatiile iresponsabile ale lui Silviu Alupei.

Captura video: http://roncea.ro/

Parintele Arsenie Boca despre zilele mai de pe urma.

În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

- Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ.

Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.

- fragment extras din lucrarea PărinteleArsenie Boca– Despre durerile oamenilor, vol. 2

Florin Stuparu a scris un manual despre buna folosire a vinului, dupa invataturile Parintilor

PREVENIRE

Titlul cărţii de faţă poate să nedumerească: de ce „cuvinte împotriva beţiei şi pentru buna folosire a vinului”? Întîi, fiindcă beţia este o tulburare a sufletului ce se poate întîmpla şi în lipsa vinului sau a altei băuturi ameţitoare, aşa cum va arăta Sfîntul Ioan Hrisostomul într-una din paginile de mai jos. Apoi, cartea de faţă vorbeşte nu numai despre beţie, ci în aceeaşi măsură despre rostul şi buna folosire a vinului. De aceasta va trebui să ţinem seama tot timpul citind cele ce urmează.

Ştiu că, auzind de beţie, gîndul duce numaidecît pe oricine la toate băuturile ameţitoare, de la bere şi pînă la cele mai tari rachiuri. Trebuie să spun însă de la începutul acestei culegeri din dumnezeieştile cuvinte ale Sfintei Scripturi a Vechiului şi Noului Testament şi din acelea nu mai puţin dumnezeieşti grăite de Sfinţii Părinţi de la Sfîntul Duh spre tîlcuirea Bibliei, trebuie să spun aşadar că aici vom vorbi numai despre vin, şi încă numai despre acela neprefăcut prin vreun mijloc chimic. Pricina este cît se poate de limpede: singur vinul a fost dat de Dumnezeu ca băutură întăritoare a trupului şi a sufletului. Ca să nu mai zicem că vinul a fost ales de către Hristos-Dumnezeu pentru a se schimba, în chip negrăit de tainic şi de înfricoşat, în însuşi sîngele Său, cu care ne împărtăşim la Sfînta Liturghie!

(...) Căci, pentru a-şi împlini rostul, vinul trebuie băut cu multă scumpătate, cum zic cei înţelepţiţi de Dumnezeu:

„Întocmai ca apa pentru viaţă este pentru om vinul, de-l vei bea cu măsură. Ce viaţă are cel lipsit de vin? Căci acesta s-a făcut ca să-i veselească pe oameni. Bucuria inimii şi veselia sufletului este vinul cînd se bea la vreme cu măsură” (Sirah 31:31-33).

Dar care e măsura? Ne spun sfinţii nevoitori pentru Hristos: „Vin pînă la îmbătare să nu bei şi beţia să nu călătorească cu tine pe cale!” (Tobit 4:15). Ce înseamnă însă a nu bea pînă la îmbătare? Cînd să te opreşti? – căci vinul e viclean şi beţia vine pe nesimţite. Şi atunci, Sfinţii Părinţi au pus hotarul pomenit puţin mai sus, care ar trebui să fie al tuturor Creştinilor, nu numai al călugărilor:

„Bea şi trei pahare de vin amestecat cu apă” (Calist şi Ignatie Xantopol). Pentru aceste trei pahare mărturisesc într-un gînd toţi marii povăţuitori:

„Un frate l-a întrebat pe Avva Xoie: Dacă voi bea trei pahare cu vin, nu cumva este mult? Spus-a avva: Dacă nu e de la diavol, nu este mult; iar dacă este, atunci e mult, căci beţia e străină de călugării [şi de toţi Creştinii] ce trăiesc după Dumnezeu” (Patericul). Şi încă o dată:

„Deci [pe Avva Sisoe] l-a întrebat ucenicul său Avraam: Fiind vreun frate în călătorie sîmbăta sau duminica şi bînd trei pahare, nu cumva este mult? Răspuns-a bătrînul: Dacă nu este de la Satana, nu e mult” (Patericul).

Pe scurt, rînduiala este aceasta:

„Cînd nu […] bei cu risipă şi din plăcere, aceasta nu-ţi aduce osîndă, nici nu e spre sminteală. Despre aceasta a spus Domnul că «nu-l spurcă pe om»” (Filocalia). Deci „ia aminte la tine cu amărunţime, ca să te încerci dacă, [atunci cînd] bei, [aceasta] este după Dumnezeu, şi abia atunci să te hotărăşti [să bei]” (Filocalia).

Cum ajunge omul un mor­mânt văruit în ochii Domnului

Luca 9

59. Şi a zis către altul: urmează-Mi. Iar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu.

60. Iar El i-a zis: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu.

61. Dar altul a zis: Îţi voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi ca să rânduiesc cele din casa mea.

62. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.

„Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu." Asta înseamnă că cine vrea sa se mântuiască, dar se uită cu părere de rău la lucrurile pe care trebuie să le lepede în acest scop, acela nu se mântuieste, nu merge, nu se îndreaptă către împărăţia lui Dumnezeu. Trebuie s-o rupem o dată pentru totdeauna cu tot ce poate împiedica lucrarea mântuirii. Cei ce vor să se mântuiască văd şi singuri asta, dar amână mereu despăţirea de anumite deprinderi pătimaşe. A rupe dintr-o data cu toate aceste obişnuinţe li se pare o jertfă prea mare. Vor să se lase de ele „puţin câte puţin", ca să nici nu bată la ochi, şi ies mai întotdeauna în pierdere. Se apucă de fapte mântuitoare, dar simţirile inimii rămân aceleaşi ca mai înainte. La început, nepotrivirea aceasta e foarte izbitoare ,însă făgăduinţa „mâine mă voi schimba" astupă gura conştiinţei. Astfel se scurge „mâine" după „mâine", iar conştiinţa oboseşte să repete întruna acelaşi lucru şi, în cele din urmă, tace. Incepe să apară gândul: „Se poate şi aşa". Acest gând devine din ce în ce mai puternic, iar apoi se încetăţeneşte pentru totdeauna, şi omul devine cucer­nic pe din afară, însă neîndreptat pe dinăuntru: un mor­mânt văruit în ochii Domnului. Ceea ce e mai dureros este că aceşti oameni se îndreaptă la fel de greu, dacă nu chiar mai greu, decât cei împietriţi în păcate vădite... Iar ei cred că nu săvârşesc nimic rău.

( Sf. Teofan Zavoratul )

- tâlcuire culeasa si propusa de Dan Fagarasanu