“Nimic nu m-a ajutat mai mult in viata ca suferinta.
Singura suferinta este suprema catedra de teologie.
Sunt sigur ca ingerii erau gelosi pe noi pentru ca ei nu au aceasta
suferinta dincolo de firea noastra. Da, pentru ca nu stiai daca traiesti
pana maine. Aceasta stare de tensiune extraordinara iti dadea ocazia sa
te cunosti cu adevarat pe tine insuti. Nu este vorba de o suferinta.
Tendinta lor era exterminarea prin infometare. Zarca e o “inchisoare in
inchisoare”, facuta de unguri pentru români, ca sa-i omoare, unde fara
discutie se aplica regimul de exterminare specific fiecarui ins sau
fiecarui grup de insi.
Ultimii ani-un an, doi- numai in Zarca m-au tinut. I-am
infruntat la o intalnire pe care ne-au organizat-o ei acolo cu
detinutii vanduti, ceea ce era pedepsit cu moartea. Dar nu a vrut
Dumnezeu. M-au bagat la racitor.In trei zile mureai-s-a constatat. La
camere frigorifice, unde erau minus cateva grade, stiti. Era beton peste
tot, fara pat, fara scaun, dezbracat. Era regim de exterminare. Puteau
sa te impuste, dar preferau sa te lase sa mori incet, fara sa lase urme.
E groaznic, dar am supravietuit!Nu stiu daca ma intelegeti… Aveam o curiozitate de copil sa vad cum iese sufletul… Au murit multi.
Nu
puteam comunica decat prin morse, si au cerut cei de alaturi sa se
spovedeasca. Tot prin morse. Eu puteam sa transmit, dar nu puteam sa
primesc. Daca te prindea, te omora pe loc. Si am avut urmatorul consemn
cu ei, tot prin morse: “Maine, la o anumita ora- am apreciat cu ei
atunci- stati in partea asta a celulei. Eu va dau semnal prin morse,
prin perete, sa va amintiti in gand pacatele si eu va dezleg. Cu o
conditie: daca muriti pana maine-pentru ca asa se punea problema- e
valabila spovedania. Dar daca nu muriti, la primul preot pe care-l
intalniti sa va spovediti din nou de pacate.” Adica am procedat cinstit
in ceea ce priveste respectiva Taina a Pocaintei. Va spun acestea ca sa
aveti o imagine a starii noastre spirituale acolo, cand erai in
fiecare moment nesigur de clipa urmatoare. Aceasta stare nu era de o zi,
era de ani. Nu am putut vedea nici un semn de bunavointa omeneasca de
la gardieni in tot acest timp. Te dusmaneau si te omorau pentru o
parlita de leafa, ca pe un criminal, pentru ca asa era educatia pe care
le-o faceau: “talharilor, daca nu va astamparati, va bagam in locul
lor!”
Am fost intrebat de multi unde a
fost mai greu: in inchisoare sau in pustie, pentru ca am trait si prin
pustie. In inchisoare, cei care credeau in Dumnezeu se chinuiau si le
era rau. Pentru ca nu era o forta nevazuta care sa opreasca nitel
pornirile salbatice, de cruzime, de ura care apasau mereu pe om. Asta
lipsea. In pustie insa dracii cu care lupti se temeau de Dumnezeu si era
mai usor, cu toate intemperiile vremii: iarna, zapada, fiare salbatice,
respectiv stare incordata si acolo. Era totusi o nota de libertate.
Dumneavoastra inca nu stiti cat e de scumpa libertatea si pentru ce ne-a
lasat-o Dumnezeu? Nu-i nimic
mai scump la Dumnezeu ca timpul pe care ni-l da sa-l traim. Pentru ca a
sufla si a rasufla e tot de la Dumnezeu. Si atunci a avut marea prudenta
Domnul Hristos sa ne spuna ca nu se misca fir de par fara voia Mea.
Suntem guvernati de Dumnezeu in toata miscarea, in toate gandurile
noastre ascunse. Sigur ca depinde si pe ce pozitie te asezi. Avand in
vedere si numai lucrul acesta: viata vesnica. Daca te ratacesti de la
Adevarul de credinta, daca esti neatent sau esti ateu- Doamne fereste!
Ca-i mai grava starea aceasta, nepasarea aceasta. Aceasta e nesuferita
la Dumnezeu… Pentru ca
nu e atat de suparat Dumnezeu pentru anumite greseli pe care le facem cat e pentru ca suntem nepasatori.
Ne amanam existenta duhovniceasca, mergem din inertie. E o mare
greseala! Trebuie trait fiecare moment in toata plinatatea lui. Sa te
cunosti pe tine.
Care e una din marile
greseli existente in lume? Fiinta omeneasca, care e facuta dupa chipul
si asemanarea lui Dumnezeu, se izoleaza dupa propria sa pornire
egocentrica".Din volumul Parintelui Arsenie Papacioc-
Mici indemnuri spre mantuire, aparut la eidtura Sophia, editie ingrijita de Ieromonah Benedict Stancu.
