Un artist in genere, un geniu, un creator aduce
incontestabil un aport de originalitate in lumea culturii. Dar nu e mai putin
adevarat ca, oricat de nobil si original ar fi aportul unui geniu creator,
opera lui nu se dispenseaza de elementele imprumutate mediului si vremii sale.
Dostoievski e fara indoiala unul din marile genii creatoare in literatura
universala, iar in opera lui vom gasi elemente care fecundeaza posteritatea,
tot asa cum vom gasi elemente care vin de la inaintasii sai si care intra ca
parte integranta in ideile care se desfac din aceasta opera. De aceea, si mai
cu seama fiindca de-a lungul acestei opere a lui Dostoievski vom intalni adesea
discutii alese si personaje in care s'au interpus anumite atitudini, pentru a
le intelege mai bine trebuie neaparat sa cunoastem cel putin in linii generale
ideile mari care framantau lumea ruseasca la aparitia lui Dostoievski.
Inainte de a intra, prin urmare, in analiza si sublinierea semnificatiei inalte
a operei lui, vom face o paranteza introductiva, inchinand doua lectii ideilor
principale care au precedat formarea lui Dostoievski.
Dupa anul 1825,
Rusia trece printr'o perioadade mari framantari. Anul 1825 inseamna incercarea re volutionara a decembristilor,
incercare ce se termina, dupa cum era de asteptat, in Siberia. Dar atmosfera
gcnerala din aceasta vreme si pana la 1848,
si mai tarziu chiar, este atmosfera generala de zbucium nu numai rusesc, ci si european.
Ideile de prefacere sociala si politica ale marii revolutii
franceze se exercita foarte dominant in intreaga lume. Razboaiele
napoleoniene rascolisera Europa de la un capat la altul si dadeau, pe
langa ideile revolutionare, un surplus de gusturi pentru noile asezari in
aceasta Europa. Adaugati la acestea rnarea miscare cunoscuta in literatura
europeana sub numele de romantism,
care, afirmand cultul individualitatii creatoare, afirma in acelasi timp cultul
individualitatii nationale a geniului creator al popoarelor. Suntem in
epoca in care se vorbeste intaia oara si foarte mult despre geniul
popoarelor. Acelasi romantism in Apus, prin anumite personalitati de
geniu, pe care le crease, atrasese din nou un gust special pentru catolicism
si pentru mistica ce se cuprinde in catolicism.
In afara de aceasta, in ce priveste Rusia in special, suntem
in epoca in care intelectualitatea ruseasca este dominata, pe langa acest
curent european de idei si fapte, de noua filozofie, idealismul german,
reprezentat in special prin Schelling
si Hegel.
Doua mari curente se precizeaza in acest deceniu in cultura ruseasca,
si anume: curentul occidentalist si curentul slavofil.
Aceste doua mari curente de idei precizate in prima jumatate
a veacului al XlX-lea se vor impleti in lupta continua de-a lungul intregii
culturi rusesti.
Ne vom ocupa in prelegerea de astazi de primul curent de
idei, pe care 1-am numit curentul occidentalist. Domnilor, curentul occidentalist are si el
doua subdiviziuni: una a curentului liberal si alta a curentului
catolicizant. Tendinta
manifestata in general in acest curent
occidentalist este usor de inteles. Ganditi-va chiar la numele pe care-l
poarta. Ganditorii, scriitorii, agitatorii rusi care se insereaza in
acest curent vor o integrare a Rusiei in cultura si in formele de viata
occidentale. In aceasta epoca — prima jumatate a veacului al XlX-lea — se pune in Rusia problema capitala a
orientarii acestei lumi rusesti catre Occident, sau catre ea insasi.
Acestea sunt cele doua mari intrebari care se nasc in miscarea ruseasca,
carora occidentalismul si slavofilismul cauta sa le dea raspunsuri.
Occidentalismul, fie
liberal, fie catolicizant, porneste de la o convingere initiala, si anume ca
Rusia, in imensitatea ei, este un fel de tabula rassa, pe care trebuie
construita o cultura, o societate si un stat care sa corespunda formelor sociale,
politice, de cultura si civilizatie occidentala.