Astăzi tună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi, Arhanghelul Gavriil vesteşte Fecioarei Maria mântuirea neamului omenesc.
Ziua de astăzi este mai sfântă şi mai înveselitoare decât toate zilele
veacului, căci aduce bucurie şi vesteşte mântuirea la toată lumea.
Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare din cer pe pământ, că a
auzit suspinele strămoşilor noştri şi plângerea tuturor celor ce se
chinuiau în iad, de la începutul lumii.
Iubiţii mei fraţi în Hristos, mai înainte de a spune altele, să ştiţi
acest lucru: atât de adâncă este taina dumnezeiescului praznic de
astăzi, încât nici mintea Serafimilor şi a Heruvimilor, nu poate a o
pătrunde. Această părere nu este a mea, ci a Bisericii lui Hristos, care
cântă: „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”.
(Bogorodicina Învierii, glas 4). Dar oare, fraţii mei, a fost cu totul
ascunsă de îngeri şi de oameni această taină a întrupării lui Dumnezeu
Cuvântul? Nu cu totul, fiindcă a fost cunoscută şi de îngeri, şi de
oameni, în chip umbros şi întunecat. Căci îngerii au vestit-o
patriarhilor; ea a fost închipuită şi de sfinţii prooroci şi cu mult
înainte, prin tainice proorocii, a fost descoperită. Dar ceea ce nici de
îngeri nici de oameni nu s-a ştiut, a fost chipul zămislirii şi al
naşterii mai presus de gând şi de cuvânt, al întrupării lui Dumnezeu din
fecioară (Sfântul Maxim Mărturisitorul, în Filocalia, vol. II,
Întrebarea 42, p. 229). Aceasta o adevereşte iarăşi Biserica, prin
cântarea : „Iar minunea naşterii Tale a o spune limba nu poate” (Axion).
În cele ce urmează vreau să arăt mai întâi cum a luat pricină acest
minunat praznic al Bunei Vestiri. Sfânta Evanghelie ne spune: „Iar în
luna a şasea (adică în luna lui martie, căci la evrei anul începându-se
de la 1 septembrie, această lună a lui martie cădea a şasea) a fost
trimis Arhanghelul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea,
al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care
se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi
intrând îngerul la ea, a zis. «Bucură-te, ceea ce eşti plină de har,
Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei»” (Luca 1,
26-28). Iar Fecioara s-a spăimântat şi s-a tulburat la vederea îngerului
şi la auzirea cuvintelor lui. Şi cugeta întru sine: Oare cine să fie
acesta? Iar îngerul Domnului, văzând-o pe ea tulburată şi spăimântată, a
liniştit sufletul ei cu aceste cuvinte: „Nu te teme, Marie, căci ai
aflat har de la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi
vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Prea Înalt
se va chema” (Luca 1, 30-32).
Fecioara Maria, aducându-şi aminte cum şarpele a înşelat pe Eva şi pe
Adam în rai, gândea întru sine: Oare nu va fi lucrul acesta ce se arată
mie vreo nălucire sau vreo ispită? Oare să nu fie vreo înşelăciune?
Apoi a zis către înger: „Văd chipul tău, că te arăţi mie ca un om; dar
graiul şi portul tău nu-ţi este din această lume. Mie îmi spui lucruri
mari şi minunate, care nu mă pricep cum pot să fie. Tu zici că Dumnezeu
Se va sălăşui în mine. Dar cum poate să încapă întru mine Dumnezeu,
Care toată zidirea o a făcut şi pe care nici o zidire nu-L poate
încăpea?! În ce chip sunt cuvintele acestea, eu mă mir şi mă minunez!
Iar Arhanghelul, voind a-i lămuri minunea cea mai presus de fire care
va fi cu ea, i-a adus aminte de alte minuni mari şi preaslăvite ale lui
Dumnezeu, din vechime, şi îi zise ei: „Adu-ţi aminte, preafericită
fecioară, că la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă! (vezi Luca
1, 37). Adu-ţi aminte cum toiagul lui Aaron, uscat fiind, a odrăslit
(vezi Numerii 18, 8). Adu-ţi aminte cum Sara, femeia lui Avraam, fiind
stearpă şi bătrână, a născut pe Isaac (vezi Facerea 21, 23). Adu-ţi
aminte cum Ana, mama ta, fiind stearpă, te-a născut pe tine (Prolog, 8
septembrie), apoi cum rugul acela pe care l-a văzut Moise Proorocul la
muntele Sinai, arzând cu pară, nu se mistuia (vezi Ieşirea 3, 25). Aşa
şi tu vei lua întru tine focul dumnezeirii şi nu te vei arde. «Duhul
Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri»
(Luca 1, 35). De vrei să te încredinţezi şi de altă minune, mai nouă,
du-te la vara ta Elisabeta şi vezi că şi aceea, fiind stearpă, are acum a
şasea lună de când a zămislit (vezi Luca 1, 36)”. Ascultând cu mare
atenţie şi cu mare luare aminte cuvintele dumnezeiescului Arhanghel şi
înţelegând ce fel de chemare are ea de la Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a
plecat a primi cuvintele lui şi, hotărându-se din inimă să asculte
porunca lui Dumnezeu cea trimisă ei prin îngerul său, cu mare smerenie
zis: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38)
