29.6.14

Părintele Arsenie Boca: "Cărarea Sfântului Pavel"

Ajunşi la acest loc al depănării cuvântului, e bine să mai lămurim câteva lucruri, dintre care cel dintâi e îndreptarea părerii greşite ce o au unii creştini despre „mântuirea în dar”, pe care a câştigat-o Iisus Hristos pentru noi. Din aceste cuvinte nu urmează că noi trebuie doar să „credem” că suntem „mântuiţi” şi cu asta am făcut totul ce ar atârna de noi. Iată cum a înţeles Sf. Pavel pe Domnul şi cum i-a urmat cărarea, după cuvintele Sf. Maxim: „Pavel aşa se lupta împotriva dracilor, cum lucrează în trup plăcerile, alungându-i prin neputinţa trupului său. El, Pavel, ne arată cu faptele şi chipul biruinţei împotriva vicleanului, care luptă să aducă pe credincioşi la ură, stârnind împotriva lor (a Apostolilor) pe oamenii mai nebăgători de seamă, ca, ispitiţi prin ei, să-i facă să calce porunca iubirii. Dar Sf. Pavel zice: Ocărâţi fiind, binecuvântăm; prigoniţi, noi răbdăm, huliţi, noi mângâiem; ca o lepădătură ne-am făcut, gunoiul tuturora până astăzi”. (Corinteni 4, 12-13) Dracii au pus la cale ocărârea, hulirea şi prigonirea lui, ca să-l mişte la ura celui ce-l ocăreşte, îl huleşte şi-l prigoneşte. Ei aveau ca scop să-l facă să calce porunca iubirii. Iar Apostolul, cunoscând gândurile lor, binecuvânta pe cei ce-l ocărau, răbda pe cei ce-l prigoneau şi mângâia pe cei ce-l huleau, ca să depărteze (din cale) pe dracii care lucrau acestea şi să se unească cu bunul Dumnezeu. Deci pe potrivnicii care lucrau acestea îi zădărnicea prin acest chip al luptei, biruind pururea răul prin bine, după asemănarea Mântuitorului. Aşa a slobozit Pavel mulţime de lume de sub puterea viclenilor şi a unit-o cu Dumnezeu, el şi ceilalţi apostoli, biruind prin înfrângerile” lor pe cei ce nădăjduiau să-i învingă. Dacă deci şi tu, frate, vei urmări acest scop, vei putea să iubeşti pe cei ce te urăsc. Iar de nu, e cu neputinţă. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvânt Ascetic, în op. cit., p. 10) Darul mântuirii deci se dobândeşte chiar ca dar, cu mare luptă. Pilda Mântuitorului i-a prilejuit Sf. Pavel multe şi adânci meditaţii. Iată de data aceasta un om păcătos, întru totul asemenea nouă, năzuind spre ţintă (Filipeni 3, 14), fără să se fi socotit că a ajuns (Filipeni 3, 13), mărturisind abia la capătul alergării: Calea am săvârşit, credinţa am păzit (2 Timotei 4, 7).... de acum aştept cununa,” (Timotei 4, 8) – unirea desăvârşită cu Hristos. Deci nu mai avem motiv să spunem, scuzându-ne lenea, că Iisus a fost Dumnezeu şi aşa a biruit puterile potrivnice şi îndărătnicia firii, căci iată Sf. Pavel era om, cu păcate grele, ba şi bolnăvicios, şi iată-l, luptându-se după lege, pentru legea care rezumă Scriptura şi mântuirea, că s-a arătat mai presus de lunecuşul plăcerii şi ascuţişul durerii. A ieşit din cercul vicios al plăcerii şi al durerii, în care de obicei se învârte până la absurd viaţa omenească. Iată ce mare e sfatul Sfintei Treimi: ca Unul din Treime să se facă om pentru noi şi a noastră mântuire, ceea ce e tot una cu crearea firii din nou. Mântuitorul omeneşte, a mers şi merge înaintea noastră, făcându-se cărare de la om la Dumnezeu. Nu putem rămâne decât uimiţi de dragostea pentru înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, personificate în Iisus Hristos, Dumnezeu – Omul.
Ca mărturii netrebnice îi ştim dragostea cu care ne iubeşte El, dar nimic de pe pământ n-o poate spune. El umblă nevăzut de oamenii cu ochi de lut, căutând mereu pe fraţii Săi, (Matei 28, 10) pândind şi alergând după fiecare ins, „până-i va prinde pe toţi cei ce se vor mântui, ca pe Pavel” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Filocalia, ed. I, vol. 2), şi neavând odihnă până nu-i adună pe toţi Acasă. Şi aceasta o face mereu, în fiecare veac de oameni până la sfârşitul lumii. Asta nu se poate tăcea. Iar cine L-a şi văzut pe Domnul şi neasemănata-i Cruce, pe care încă o tot duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de-acum, unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă, strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nicio urgie a vremii nu-i poate face nimic, decât a-l desăvârşi, lămurindu-l ca aurul. Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, cea din iubirea de oameni, aceasta curăţeşte şi viaţa noastră; căci acesta-i focul azvârlit de Dumnezeu pe pământ (Luca 12, 49): pârjolul dragostei, care aprinde lumea, arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii Săi următori, ce se întorc Acasă. Cu toate acestea, dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu.”
 
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Sfintii Apostoli Petru şi Pavel

În tot pămîntul a ieşit vestirea lor şi la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4)
 


Iubiţi credincioşi,
 
Sfînta noastră Biserică prăznuieştre astăzi pomenirea Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel, cei dintîi pe scaun şezători şi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cît de puţin despre viaţa lor? Cine nu s-a îndulcit de învăţăturile lor cele folositoare de suflet care se citesc şi se cîntă în toate zilele prin sfintele biserici?

Însă, a vorbi după vrednicie despre Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, aceşti mari stîlpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputinţă pentru noi păcătoşii, deoarece numai Dumnezeu ştie ostenelile, chinurile şi nevoinţele pe care le-au depus ei la propovăduirea Sfintei Evanghelii, după înălţarea Domnului la cer.

Însă, avînd nădejde în rugăciunile Sfinţilor Apostoli, îndrăznim să vorbim pe scurt despre viaţa şi unele învăţături din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos şi spre folosul nostru sufletesc.
Pe Sfîntul Apostol Petru l-a odrăslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfîntului Apostol Andrei şi fiu al lui Iona pescarul. Adîncurile învăţăturilor omeneşti, neavînd de la cine le învăţa, Simon-Petru, căci aşa se chema înainte de alegerea sa, a rămas fiu credincios al tatălui său, care l-a deprins de mic să prindă peşte în apele lacului Tiberiada, pentru a-şi cîştiga pîinea cea de toate zilele.

Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a născut, a copilărit şi a crescut Sfîntul Apostol Petru. Aici a deprins el meşteşugul pescuitului. Aici a învăţat el a vîsli pe valuri, a cîrmui corabia, a înfrunta furtunile, a arunca undiţa în apă, a cîrpi mrejile, a răbda truda, a suferi de foame şi de sete sau a aştepta fără somn, nopţi de-a rîndul pînă putea să pescuiască ceva.

Apoi, căsătorindu-se şi auzind că Sfîntul Ioan propovăduieşte despre Mesia, a primit de la el, împreună cu Andrei, fratele său, botezul pocăinţei în apele Iordanului, neştiind că aproape de casa sa, în cetatea Nazaretului, locuieşte Acela care avea să fie Dascălul şi Învăţătorul său. Şi iată că vine Hristos cel mult aşteptat. Iese la propovăduire, trece prin Capernaum şi prin Betsaida, coboară la malul Tiberiadei, caută corabia lui Iona Galileeanul, află pe Petru, îl cheamă la Sine, îi schimbă numele din Simon în "Chifa", care se tîlcuieşte "Piatră" sau Petru şi astfel îl face pescar de suflete omeneşti, sau "vînător de oameni", cum i-a zis Mîntuitorul, cînd l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru îşi lăsă casa şi soţia, îşi lăsă patria şi corabia în voia Tatălui, se alătură lui Hristos şi devine cel mai rîvnitor apostol.

La picioarele Domnului a învăţat Petru adîncul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigrăite vreodată de om, a văzut minuni nemaiauzite pe pămînt, a simţit bucurii nemaicunoscute pînă atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut că Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care mărturisindu-L a primit de la El cheile împărăţiei cerurilor, adică puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilor (Matei 16, 19).

Cu rînduiala lui Dumnezeu a fost lăsat să se lepede de Hristos de trei ori, în vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smeri mai mult, pentru a plînge mai cu amar în toată viaţa sa (Matei 26, 75) şi pentru a avea mai multă milă de cei păcătoşi, fiind foarte aprins pentru Hristos. Dar, după Înviere, arătîndu-i-se Domnul, i-a încredinţat păstoria oilor şi a mieluşeilor Săi, ca semn că i s-a iertat păcatul său.

Toader Popescu (+28 Iunie 2006), unul din cei mai mari Sfinţi ai închisorilor

image

Toader Popescu, avocat din Iaşi, a fost şeful studenţilor legionari din Iaşi, motiv pentru care a fost arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă, pe care a făcut-o cu bărbăţie, fără să cîrtească vreodată, deşi a trecut prin cele mai grele încercări – schingiuri, tortură, bătăi, batjocuri, izolare, şi alte multe mizerii ale regimului marxist adus de hoarde cotropitoare în România. Foarte asemănător ca fire cu Părintele Justin Pârvu, şi aproape de o vîrstă (era născut la Darabani, în 1920, cu un an mai tînăr decît duhovnicul nostru), a fost printre cei mai tăcuţi şi mai neştiuţi, atît în închisoare, cît şi după eliberarea din 22 August 1964 de la Aiud. Toader Popescu a fost unul dintre cei cinci care au fost eliberaţi ultimii din Aiud, deoarece nu li s-a putut îndoi şira spinării, n-au cedat la nici un fel de presiune şi la nici un fel de compromis. Despre temniţa cumplită prin care a trecut, despre faptul că a fost printre cei mai demni şi mai neînduplecaţi în faţa compromisului şi a trădării, a vorbit foarte frumos Părintele Dimitrie Bejan, intervievat de Părintele Ioanichie Bălan:

“Două sute [eram în Zarca Aiudului]. Iar, în total, la Aiud erau până la zece mii de deţinuti. Noi nu am acceptat reeducarea la Aiud. Le-am spus că rămânem aşa cum suntem. Ne-au pedepsit, dar nu sunt supărat. Ne dădeau câte o jumătate de porţie de mâncare. Eram învăţati cu mizeriile acestea. Noi am fost cinci oameni care am ieşit ultimii din puşcărie, la 22 august, 1964. Cred că cel mai bun om care a ieşit de la Aiud este un ţăran, Toader Popescu, dintr-un sat de pe lângă Iaşi, un adevărat sfânt, părinte. Nu ştiu dacă mai trăieşte sau nu, dar era realizat, părinte. A suferit mult şi nu a protestat niciodată! Eu mai protestam, mai căutam încă dreptate.” (În smerenia sa, Toader Popescu a ascuns faptul că era, de fapt, avocat…)

După acei ani cumpliţi, l-a căutat pe Părintele Justin şi i-a fost printre cei mai apropiaţi prieteni şi sfetnici. Cei care i-au cunoscut pe amîndoi, pot spune despre Toader Popescu că a fost cel mai bun prieten al Părintelui Justin. De o smerenie uriaşă, a trecut neobservat şi nevăzut, cu simplitatea sa cucerind pe toţi cei ce l-au cunoscut şi au dorit să se folosească de viaţa sa de sfinţenie.

Părintele Nicolae Grebenea, un alt mărturisitor al temniţelor antihriste, era bun prieten cu Toader Popescu şi cu soţia sa. De multe ori îşi făcea vreme să-i cerceteze şi să-i mai vadă, şi, deoarece îi erau foarte dragi şi deoarece era mai în vîrstă decît cei doi, zicea întotdeauna: “Mă duc la copii”.

Părintele Grebenea şi-a făcut obicei să aştearnă pe hîrtie multele întîmplări din viaţa sa, iar pe unele dintre ele ni le-a dat şi nouă, în 1999, ca să le edităm şi să le prelucrăm. Au apărut în volum, sub titlul “Amintiri din întuneric”. Cînd s-a apropiat de o formă finală a manuscrisului său, i l-a dat lui Toader Popescu să îi facă o lectură. Şi pentru că în mai multe locuri a pomenit de prietenul său mai tînăr, acesta din urmă, oriunde a găsit scris despre sine, sau vreun episod în care era menţionat şi numele de Toader Popescu, a tăiat tot. Cu greu a acceptat să fie menţionat o singură dată în carte, cu referire la muncile silnice de la mina Baia Sprie, în acest pasaj:

“Am lucrat şi cu un admirabil tânăr avocat ieşean, Tudor Popescu, bărbat de înalte convingeri, înţelept şi optimist, calm, prevăzător, blând, caracter ferm, orizont cultural deosebit, memorie excepţională, un profund creştin ortodox, un spirit ales, modest, prea modest, fost şef al Centrului studenţesc legionar din Iaşi, stimat de toţi cei care l-au cunoscut, un mare prieten şi un talent poetic. Tot pe galerie lucram cu el. Duceam materialele sus pentru lucru: sfredele, motorină. Cu Tudorică stătusem în celulă în anul 1949. Era talentat, fire meditativă; făcuse câteva cântece frumoase ce se cântau peste tot în temniţă. El conducea sania la întoarcerea de sus cu o viteză ce mă înspăimânta. Era plăcut şi munca ne-a apropiat sufleteşte. Despărţindu-ne, am rămas prieteni de suflet şi de suferinţă.”

Soţia lui Toader Popescu, astăzi maica Varvara de la Mănăstirea Paltin, ne-a povestit cîte ceva despre soţul ei, între care faptul că îi plăceau mult lucrurile făcute cu mîinile sale, şi că îi plăcea mult să se ostenească pentru a se putea bucura de propria sa muncă, preferînd osteneala în detrimentul lucrurilor cumpărate.

O familie de tineri, care se ataşaseră de Toader Popescu şi de soţia sa, îşi făcuseră obicei să vină cît de des puteau ca să-i cerceteze pe bătrîni. Pentru că tînăra soţie se plîngea de dureri de cap care o cuprindeau foarte des, bătrînul Toader i-a zis: “Lasă-mă să-ţi pun mîna pe cap, poate te vei simţi mai bine”. Şi într-adevăr, aşa a şi fost: fără să-şi dea seama cînd, au lăsat-o durerile. Şi aceasta nu numai o dată, ci de cîteva ori. După săvîrşirea sa în anul 2006, tînăra femeie a mers la cimitirul unde era îngropat ori de cîte ori era cuprinsă de migrene şi la atingerea cu capul de crucea bătrînului, o lăsau durerile.

În anul 2006 s-a săvîrşit cu pace, în ziua de 28 Iunie, şi a fost îngropat într-un cimitir din Iaşi. Soţia a venit la Părintele Justin, care i-a propus să vină şi să-şi petreacă ultimele zile alături de obştea de maici. În anul 2012, cu acordul soţiei, Mărturisitorul Toader Popescu a fost adus la Mănăstirea Petru Vodă şi îngropat în cimitirul de obşte. Pentru buna mireasmă şi culoarea de netăgăduit a capului său, acesta a fost păstrat spre închinare în mănăstire, la hotărîrea Părintelui Justin.

Darul facerii de minuni îl lucrează şi astăzi, şi pacea inimii o dăruieşte tuturor celor cei ce vin să se închine cu credinţă la moaştele sale, puse la închinat în biserica Mănăstirii Petru Vodă. Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!

Moastele_marturisitorilor_in_biserica_Manastirii_Petru_Voda*

Text alcătuit de monahul Filotheu Bălan


Related Posts with Thumbnails