Pentru cine a jucat membrul CFR Jack Matlock in decembrie 1989? Radu Portocala: Un yankeu la curtea presedintelui Iliescu.

 

Jack F. Matlock Jr. este considerat de multa vreme la Washington drept un mare expert in chestiuni sovietice. Pe baza acestui renume, dl Matlock a fost numit de trei ori la Ambasada Statelor Unite de la Moscova, ultima data, intre 1987 si 1991, in calitate de ambasador. El a fost, prin urmare, un spectator privilegiat al evenimentelor care au dus la destramarea “lagarului socialist”. Ceea ce nu inseamna ca le-a si inteles…

In ziua de 24 decembrie 1989, la cererea sa, ambasadorul Matlock era primit in audienta de catre ministrul adjunct sovietic al Afacerilor Externe, Ivan Pavlovici Aboimov. Jurnalul acestuia din urma, confirmat de documentele oficiale declasificate ulterior, ne da o informatie, care, privita prin prisma a tot ce s-a spus si scris despre caderea lui Ceausescu, e cel putin deconcertanta.

Imputernicit de Secretarul de Stat James Baker, dl Matlock a sugerat pur si simplu Uniunii Sovietice sa intervina militar in Romania. “He let us know that under the present circumstances the military involvement of the Soviet Union in Romanian affairs might not be regarded in the context of ‘the Brezhnev doctrine’”, scrie Aboimov. (“El [Matlock] ne-a informat ca, in circumstantele actuale, implicarea militara a Uniunii Sovietice in afacerile romanesti ar putea sa nu fie incadrata in contextul ‘doctrinei Brejnev’”.)

Doctrina sovietica a “suveranitatii limitate”, cunoscuta sub numele promotorului ei, Leonid I. Brejnev, este cea care a permis, de pilda, invadarea Cehoslovaciei de catre trupele Pactului de la Varsovia in 1968. Este ceea ce propuneau Statele Unite pentru Romania, in decembrie 1989, prin intermediul dlui Jack F. Matlock Jr.
Ivan P. Aboimov n-a pierdut, fireste, ocazia de a lua peste picior administratia americana – care tocmai intervenise in Panama – spunandu-i interlocutorului sau ca “doctrina Brejnev” este acum a Statelor Unite, ca un cadou din partea Uniunii Sovietice. In ce-l priveste pe Eduard Shevardnadze, fost general KGB si ministru sovietic al Afacerilor Externe intre 1985 si 1991, el a calificat sugestia americana – pe care, de altfel, Franta o sustinea cu hotarare – drept “stupida”. Un termen foarte putin diplomatic, dar, din pacate, foarte potrivit cazului in speta.

Aceasta aducere aminte a unor fapte de mult cunoscute este importanta pentru ca ea scoate in evidenta faptul ca Statele Unite nu au avut nici o participare la evenimentele care au dus la eliminarea lui Ceausescu. Daca americanii ar fi jucat un rol cat de mic in spectacolul la care am asistat atunci, e de la sine inteles ca nu s-ar fi repezit sa le ceara sovieticilor, prin intermediul domnului Matlock, sa trimita trupe in Romania.

Teza pe care entuziastii o repeta de 20 de ani si potrivit careia Statele Unite l-au rasturnat pe Ceausescu isi pierde orice credibilitate dupa lectura celor cateva fraze schimbate intre Matlock si Aboimov.

Statele Unite nu numai ca n-au contribuit cu nimic la evenimentele din 1989 – din Romania si din celelalte tari socialiste -, dar aparent nici macar n-au inteles bine ce se intampla in aceasta parte a lumii. Tot ce-au facut a fost sa incerce sa ia trenul din mers.

Ceea ce explica a doua aparitie a dlui Matlock in decorul romanesc. La sfarsitul lui ianuarie 1990, pe vremea cand era inca ambasador la Moscova, el a fost trimis la Bucuresti, in calitate de expert (!), pentru a evalua “situatia post-revolutionara”. O decizie cel putin ciudata din punctul de vedere al practicilor diplomatice.

WikiLeaks: Americanii, de partea Frontului Salvarii Nationale

Raportul redactat atunci de dl Matlock si dezvaluit recent de celebrul site WikiLeaks arata limpede ca trimisul american evolua intr-un teren absolut necunoscut. Ceea ce infirma teza avansata de mai multi autori, potrivit careia principalii protagonisti ai evenimentelor din decembrie 1989 fusesera recrutati cu ani in urma de Washington care-i manipula dupa bunul sau plac. Dl Matlock vorbeste cu oameni pe care nu-i cunoaste, despre care aparent nu stie aproape nimic si care il mint spunandu-i exact ce vroia sa auda.

Cutremur de 7,4 grade in Japonia. Update: Alerta de tsunami a fost ridicata

Un cutremur de 7,4 grade pe scara Richter s-a produs în zona Tokyo joi, iar autorităţile au emis alertă de tsunami, informează CNN. Este vorba despre o replică a seismului care a lovit Ţara Soarelui Răsare pe 11 martie.

UPDATE Japonia a fost lovită de două cutremure, care s-au succedat un interval de 42 de secunde. Cel de-al doilea a avut adâncimea la 25,6 kilometri, iar epicentrul a fost localizat la 66 de kilometri est de Sendai. A avut tot o magnitudine tot de 7,4 pe scara Richter, însă s-a produs la o adâncime mai mică, de 25 de kilometri sub fundul mării, potrivit USGS.
UPDATE În zona în care s-a produs seismul se află centralele nucleare Ibaraki şi Fukushima 2.
UPDATE Angajaţii de la uzinele nucleare Fukushima sunt evacuaţi. Nu există informaţii despre noi pagube produse la cele două centrale şi nici privind o creştere a radioactivităţii în zonă, potrivit CNN.
UPDATE Tsunamiul va avea o înălţime de circa un metru, potrivit televiziunii japoneze, citată de BBC News.Un cutremur de o asemenea amploare poate genera un tsunami local, dar nu are potenţial distructiv pentru întreg bazinul Pacificului.
Seismul s-a produs în apropierea coastei estice a insulei Honshu, la o adâncime de 40 de kilometri, după ora locală 23.32 , potrivit USGS.

Autorităţile au emis o alertă de tsunami pentru regiunea de nord-est.

Potrivit USGS, epicentrul seismului a fost la 345 kilometri nord-est de Toyko şi la 98 kilometri de oraşul Sendai, puternic afectat de devastatorul seism din 11 martie, de 9 grade, urmat de tsunami.
Seismul s-a simţit şi la Tokyo, oraş aflat la 345 de kilometri de epicentrul seismului. Potrivit huffingtonpost.com cutremur a zgâlţâit clădirile din capitală timp de circa un minut.
Compania TEPCO, operatorul centralei nucleare Fukushima, verifică dacă recentul seism a provocat pagube suplimentare centrralei, informează BBC News.
Potrivit Rusia Today, autorităţile din prefectura Miyagi, afecattă puternic şi de seismul de luna trecută, a decis închiderea tuturor autostrăzilor. Decizia a fost luată după noul seism care a lovit ţara.

Sursa: Adevarul

Prof Theodor Codreanu: ULTIMUL ESEC AL LUI NOICA

 

ULTIMUL EŞEC AL LUI NOICA
de Prof Theodor Codreanu

O preocupare axială a gândirii lui Noica a fost aceea a modelelor culturale european şi românesc. Filosoful avea o profundă gândire canonică, în sensul cultural dat cuvântului de un Harold Bloom. Sau o gândire arheică, în sens eminescian. Aşa se explică aprofundarea tematică anunţată aici. Despre modelul cultural european a scris şi o carte apărută postum[1]. Ideea-forţă a lui Noica e că minunata arhitectură a culturii europene s-a construit pe fundamentul logicii trivalente înfăşurate în taina Sfintei Treimi, definitivate ca dogmă a creştinismului la Niceea, în anul 325. Din acest punct de vedere, cultura românească este, desigur, europeană, dar cu particularităţile ei pe care filosoful le adânceşte în diverse lucrări, de la cele dedicate sentimentului românesc al fiinţei până la studiile despre Eminescu. O latură mai puţin cunoscută a reflecţiei sale este cea critică, aproape în sens cioranian, la adresa modelului cultural românesc. Asemenea pagini a scris cu prilejul tricentenarului naşterii lui Dimitrie Cantemir, la finele anului 1973. Este vorba de studiul Modelul Cantemir în cultura noastră sau Memoriu către Cel de Sus asupra spiritului în cele trei ţări româneşti. Cum problematica era prea spinoasă, această scriere a circulat doar într-un cerc de prieteni, fiind tipărită abia în 1993 de către Marin Diaconu, în numărul din ianuarie al revistei Viaţa românească. A fost reluat de Editura Humanitas, împreună cu alte două scrieri angrenate tematic, într-un volum cu titlul Despre lăutărism, în 2007.

S-a spus demult că specificul literaturii şi culturii româneşti, în genere, este vocaţia sintezei, venind dintr-un spaţiu de echilibru între Occident şi Orient. În planul literaturii, o carte emblematică, în acest sens, este Personalitatea literaturii române a regretatului Constantin Ciopraga, publicată chiar în anul tricentenarului Cantemir, când Noica îşi exprima critic opinia asupra modelului Cantemir care este modelul culturii româneşti.

Originalitatea acestui model de tip enciclopedic, polihistor, este văzută, aproape invariabil, sub semnul pozitivului, ca supremă calitate întrupată de marile personalităţi naţionale, de la Dimitrie Cantemir şi Ion Budai-Deleanu până la Heliade, Hasdeu, Eminescu, Iorga, George Enescu, G. Călinescu, Mircea Eliade şi… Noica însuşi, ca să-i înşir doar pe aceştia.

Mai întâi de toate, Noica urmează calea deschisă de Cantemir, aceea a spiritului critic faţă de propriul popor. Domnitorul cărturar a pus sub observator, între altele, două aspecte ale specificului naţional: limba şi firea românilor moldoveni. Subliniază sărăcia terminologiei filosofice, a abstarcţiunilor „loghiceşti”, fapt pentru care se vede nevoit să introducă el în uz asemenea termeni. Pe de altă parte, crede că, din lenevia gândirii, românii adoptă o topică prea domoală, el preferând modelul latin, cu verbul în final, care inovaţie însă nu s-a impus. A dorit, apoi, ca odată cu limba să schimbe şi firea românilor, pe care o scrutează în Descriptio Moldaviae. În afară de două calităţi (dreapta credinţă şi ospitalitatea), găseşte moldovenilor mai multe defecte: beţia, lenea, iuţeală în a începe lucrurile şi războaiele pe care le abandonează la fel de repede etc.
În fine, deşi înaintea lui au existat cărturari iluştri, Cantemir este cel care a conturat definitiv modelul cultural românesc, trecând în postura de ultim mare umanist al Europei, deschizător de pârtii spre iluminism, trasând liniile de forţă pe care vor merge marii noştri intelectuali, în vreme ce occidentalii vor opta pentru un nou model, acela al specializărilor, care le vor permite uimitorul progres în tehnică şi cultură. Românii au spiritul sintezei, nu al radicalismului noutăţii. Şi, de regulă, „sintetizează” ceea ce au făcut alţii, de unde apetitul lor pentru erudiţie uriaşă, dar, e de adăugat, şi gustul pentru sincronism, care e o consecinţă a venirii mai la urmă. Hammer[2] a fost uimit de bogăţia izvoarelor folosite de Cantemir în a sa istorie a Imperiului Otoman. La fel vor fi occidentalii şi în faţa erudiţiei lui Nicolae Iorga sau a lui Mircea Eliade. Un exemplu similar a ţinut să dea lumii şi Adrian Marino. Şi în alte domenii se urmează acelaşi model polihistor. George Enescu a fost simultan violonist, pianist, dirijor şi compozitor, uluindu-i pe americani. Situaţia aceasta a culturii româneşti a fost comentată de străini. Noica invocă pe Paul Philippi din Heidelberg, care, în 1973, făcând o paralelă între Dimitrie Cante-mir şi umanistul sas braşovean Johannes Honterus, conchidea: „Şi totuşi, punându-l în paralel cu Honterus, aş vrea să pun întrebarea dacă nu cumva deschiderea polivalentă a lui Cantemir este expresia genială a unei dispoziţii fundamentale şi generale a ţării din care provine”[3].

Cum se observă, străinii nu văd un defect în enciclopedismul românilor, cum nu văd nici majoritatea celor care se ocupă de modelul cultural autohton. Noica însă distinge aici, pe lângă măreţia de rigoare, şi un defect esenţial, pe care el îl radiografiază cu necruţare, căci polivalenţa aceasta înseamnă şi o risipire de energii născând două capete care se bat între ele, ambele pernicioase. Primul, care este chiar polihistorismul, poate să degenereze în ceea ce filosoful numeşte lăutărism. Aici, el face o ingenioasă incursiune în arheologia specificului nostru orfic, care predetermină, între altele, să avem o vocaţie nesecată pentru poezie, cu acea remarcă arhicunoscută că românul s-a născut poet. Se iveşte importanţa neaşteptată a faptului că Orfeu a fost trac, însă unul care i-a civilizat pe greci. Altminteri, suntem un popor de risipitori, arătându-ne potenţele mai ales când evadăm din spaţiul natal, ca Orfeu şi ca atâţia alţii, în frunte cu Brâncuşi, Enescu, Cioran sau Eliade. Cine rămâne trebuie să-şi arunce harfa în mare sau în haos precum Orfeul eminescian, asumându-şi tragicul. După opinia lui Noica, lenevia consemnată de Cantemir (şi de Creangă, în cunoscuta lui poveste) este un ecou insolubil al orfismului pe care l-am moştenit. Din ea ies poeţii, lăutarii, polihistorii, în cel mai bun caz. Despre Orfeu, spune un personaj din Dialogurile lui Platon: „Avea un suflet slab, de chitarist”. Platon îl dispreţuia pe Orfeu, iar filosoful Noica îşi reprimă greu acelaşi gând, distingând, cum se ştie, între suflet şi spirit. În realitate, cum conced cunoscătorii orfismului, Orfeu stă nu doar la originea muzicii şi a poeziei, ci şi la izvoarele filosofiei. Dar Platon îi refuză spiritul, atribuindu-i doar sufletul. Noica înclină şi el spre această disjuncţie. Şi cu pasul următor, îi atribuie lui Cantemir o descendenţă orfică, de condiţie joasă, din care el a reuşit, totuşi, să se smulgă. În tinereţea de capuchehaie, Cantemir a trebuit să-şi asume starea umilă de „lăutar”, cântăreţ la tambură ţărigrădean, cum îl descrie şi G. Călinescu, polihistorul care i-a călcat pe urme. Era invitat pe la diverse petreceri la curţile înalte din Constantinopol spre a-i distra pe potentaţi. Din germenii aceştia ai „lăutărismului” cantemirian s-a născut modelul cultural românesc, care stă sub semnul improvizaţiei în diverse domenii. Numai că el a dus la desăvârşire acest model, trecând de la condiţia de lăutar, la inventator al unui sistem de note muzicale şi la realizarea unei monografii a istoriei a muzicii orientale, iar, prin extensie, la istorie, logică, filosofie, literatură, ştiinţă, politică etc. Lăutărismul înseamnă a face muzică după ureche. Franz Liszt a fost uluit de talentul de lăutar al lui Barbu Lăutaru. A rămas în legendă fanfara din România care a concertat în America şi care, stingându-se lumina în sală, a continuat partitura cu aceeaşi virtuozitate, trezind admiraţia melomanilor de peste ocean.

După opinia lui Noica, lăutărismul în cultură ajunge la desăvârşire când e conştient de sine. Cu Nae Ionescu, a căpătat genialitate, în filosofie şi logică. Numai că nici din improvizaţia genială nu rămâne mai nimic, prin risipire, cum s-a întâmplat cu opera lui Nae Ionescu însuşi. L-am putea cita şi pe extraordinarul Petre Ţuţea. Stenografierea cursurilor lui Nae Ionescu de către un D.C. Amzăr, fără ca autorul să le mai revadă, e „o inegalabilă formă de lăutărism”[4]. Cam la fel s-a întâmplat şi cu majoritatea scrierilor tipărite ale lui Petre Ţuţea. Există spirite lăutăreşti „de proastă calitate”, cum e Nichifor Crainic, apreciază nedrept Noica, sau „de bun-gust şi rafinament”, ca Mihai Ralea[5].

Pr. prof. dr. Mihai Valica: Moliftele Sf. Vasile sub restrictii seculare. Viziune crestina versus speculatiile unor zvonaci de serviciu ai vremii si a altor formatori si ideologi seculari ai omului recent

Incepand din secolul IV si pana astazi, exista in molitfelnicele bisericesti rugaciuni de exorcizare si timp de atatea secole poporul lui Dumnezeu s-a servit de ele. Cine nu cunoaste maretia acestor molifte ale Sfintilor Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, stalpii Ortodoxiei, nu cunosc si nu traiesc prea mult din ortodoxia noastra si nu cred in existenta reala a demonilor.

Rugaciunile de exorcizare sunt consemnate in mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Moliftele Sf. Ioan Gura de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Moliftele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Moliftele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugaciuni de alungare a dracilor sau pastrat in Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, in care apare pentru prima data textul Liturghiei Sf. Ioan Gura de Aur[1].

Personal cred ca citirea Moliftelor Sf. Vasile, dupa Sf. Liturghie in ziua de 1 ianuarie, este bine sa se faca, asa cum este traditia in Bucovina si in unele zone ale tarii, intrucat multe din obiceiurile ocazionate de sarbatorile de iarna sunt de sorginte pagana si demonica. Cert este faptul ca noi am imprumutat foarte multe obiceiuri pagane care contribuie la secularizarea societatii. Secularizarea nu este rezultatul confruntarii dintre credinta si necredinta, ci a parazitarii credintei, care o transforma in pseudo-credinta, pseudo-traditie sau pseudo-spiritualitate. Fara sa nesocotim sau sa subevaluam patrimoniul de traditii si obiceiuri foarte bogat al tarii noastre, care are caracteristicile unei mosteniri culturale si spirituale ancestrale, trebuie pus accentul pe limita intre sacru crestin si „sacru” pagan si pe dimensiunea spiritualitatii mantuitoare a credintei in Hristos.

Academia de Ştiinţe Agricole se bagă unde nu-i fierbe oala (doar nu sunt doctori sau specialişti in alimentaţie): Plantele modificate genetic nu prezintă riscuri pentru sănătate. Prof. univ. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, cercetător stiințific la Institutul de Cercetări Alimentare Bucuresti, avertizează asupra nefirescului: OMG-urile nu sunt legume, sunt fiinţe transgenice

Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) s-a pronunţat cu privire la plantele modificate genetic, iar concluzia a fost că acestea nu prezintă riscuri pentru sănătatea oamenilor şi pot fi promovate în continuare, a declarat joi Gheorghe Sin, preşedintele instituţiei.(...)El a adăugat că două treimi din alimentele de pe piaţa americană conţin ingrediente provenite din plante modificate genetic.

"Noi toţi am consumat şi consumăm cu sau fără ştiinţă alimente care au ingrediente provenite de la plante modificate genetic", a arătat Sin.

Iata ce spune Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, cercetător stiințific la Institutul de Cercetări Alimentare Bucuresti și profesor universitar la Facultatea de Biotehnologii a Universității de Stiințe Agricole și Medicina Veterinară Bucuresti, intr-un interviu acordat Formulei As:


Modificarile genetice produse in Romania starnesc ingrijorare in randul opiniei publice. In calitatea dvs. de specialist al problemei, credeti ca avem a ne teme sau nu?
- Ca sa intelegem esenta problemei, in primul rand ar trebui sa stabilim ce este un “organism” modificat genetic. Poate sa fie o planta, de acord. Dar poate sa fie si un microorganism sau un animal. De obicei, omitem acest aspect. Toata insulina care exista in lume este obtinuta dintr-un micro-organism modificat genetic. Ca dimensiuni economice si financiare, cred ca piata de insulina o depaseste pe cea a produselor agricole modificate genetic. Si pentru ca vorbim despre ele, e cazul sa facem o precizare: nu este vorba despre legumele fara gust sau miros din piata. Plantele cunoscute pana acum ca fiind modificate genetic sunt porumbul, cartoful si soia. Despre ele vorbim in mod curent, cand spunem OMG. Prin modificare genetica, plantele au devenit rezistente la anumite pesticide: soia la glifosat si glifosinat, porumbul la viermele sfredelitor si cartoful la gandacul de Colorado. In principal, acestea sunt OMG. Sunt plante care modificate dau anumite avantaje agricultorului, dar nu si consumatorului: rezistenta la frig, la seceta, la boli. Un OMG este o noua entitate vie, creata de om. O fiinta care nu a existat in contextul natural al fiintelor vii din biosfera pamantului. Ea este inventata de om.

- La o prima vedere, cand observam un stiulete de porumb sau un cartof modificat genetic nu vedem, totusi, nici o diferenta…

- Un cartof modificat genetic il vedem ca pe un cartof, dar el este o himera. Este o fiinta transgenica. Chiar daca nu vedem cu ochiul liber asta, la nivel genetic, asa stau lucrurile. O sa va explic de ce. Pentru a se obtine un OMG s-a luat material genetic, nu de la o planta, ci de la o bacterie, adica de la o fiinta foarte indepartata ca structura de cartof. S-a luat acest material genetic, care codifica o toxina de la bacilul turingiensis, si a fost inserata in informatia genetica a cartofului. In felul asta, cartoful incepe sa produca o toxina care omoara gandacul de Colorado. Dar una dintre cele mai tari legi ale viului este ca speciile naturale nu se pot amesteca unele cu altele. Ele pot evolua, sa faci de exemplu din cal o alta fiinta, dar in milioane de ani. In mod natural, nu o sa vedeti pe strada om-morcov, iepure-sarpe sau alta grozavie, tocmai pentru ca natura ne-a separat pe regnuri si specii. Va dati seama ce ar insemna sa se amestece orice cu orice? Ar fi un continuum viu. Or, lumea vie nu este asa! Lumea vie este facuta din specii naturale, care nu sunt create de om si care nu se amesteca intre ele. Este ceea ce se cheama bariera sexuala. Or, omul, prin obtinerea OMG, a spart aceasta bariera a viului, cea mai tare lege a biologicului: a amestecat speciile, care in mod natural sunt separate prin bariera de reproductie, prin bariera sexuala. In mod natural, nu ar fi aparut asa ceva!
- Aceste lucruri s-au obtinut prin inginerie genetica. Nu este normal sa profitam de ultimele descoperiri ale stiintei?
- Sa luam exemplul porumbului. Pana acum, omul a incrucisat mai multe varietati, nici macar specii. A incrucisat mai multe varietati de porumb si a urmarit in interesul lui sa selecteze boabele care dau cea mai buna productie sau care au anumite caracteristici: sa fie mai colorate, sa contina ceva anume, sa fie rezistente la seceta etc. Dar am facut asta prin incercare si selectie, prin trierea lor in timp. Cand vorbim de OMG, se face altfel. Vorbim de un plan ingineresc: pun pe hartie ce vreau sa obtin si aceea voi obtine. Adica imi pun in minte sa obtin ceea ce avem acum pe piata: un porumb rezistent la viermele sfredelitor? Proiectez planta ca pe orice masina sau televizor. Proiectez si realizez. Creez fiinte noi. Si facem asta, fara sa stim ce este de fapt viata. Asta este cel mai grav! Inventam viata, fara sa stim ce este ea de fapt. Pare paradoxal, dar asa stau lucrurile. Credeti ca stiinta moderna stie ce este viata? Stim ce este viata? Nu stim. Va dau ce vreti dvs., toate componentele nevii ale vietii. Si vreau sa stiu daca sunteti in stare sa faceti o singura celula vie. Poate cineva sa faca asa ceva pe pamantul asta? Nu, pentru ca nu stim ce este viata. Si daca nu stim ce este viata, cine ne da dreptul sa desfiintam legi atat de puternice ale vietii, cum este neamestecul speciilor naturale? Stiinta a evoluat, sunt de acord, dar descoperirile ei sunt arme cu doua taisuri. Omul cred ca a facut o greseala aici: inainte de a cunoaste ceva, s-a grabit sa il modifice.
“In acest moment, nu avem nici macar un singur laborator in Romania care sa poata spune cu certitudine, pe baza analizelor, daca un organism, o planta sau un aliment este sau contine OMG”

- Care ar putea sa fie efectele utilizarii OMG-urilor cu atata graba?

- Din fericire, pana acum nu au aparut niste evenimente catastrofale. Dar nimeni nu ne poate asigura ca maine sau peste o mie de ani nu pot sa apara astfel de efecte. Nu stim. Aceste organisme ar trebui monitorizate, urmarite, testate. Dar cine poate monitoriza asa ceva? Cine poate monitoriza natura? S-a spus ca avem un sistem de urmarire a traseelor OMG. Si cu toate astea, s-au gasit culturi ilegale. Deci, iata ca nu stapanim ceea ce dam drumul in natura. Si, este doar un exemplu. In acest moment, nu avem nici macar un singur laborator in Romania care sa poata spune cu certitudine, pe baza analizelor, daca un organism, o planta sau un aliment este sau contine OMG. Cu toate astea cultivam OMG-uri din 1998!

- Oameni de stiinta din Franta, Italia, Anglia au demonstrat ca OMG-urile au efecte nocive asupra omului. Cu toate astea, autoritati din SUA si Europa, printre care si Romania, le accepta totusi. Cum se explica aceasta contradictie?

- Nu este surprinzator. Trebuie sa tineti seama ca traim intr-un context istoric, social, economic si asa mai departe. Personalitati, decizii, declaratii ale statelor sunt intotdeauna modificate de interese politice si economice. Putem sa luam exemplul aditivilor alimentari, celebrele E-uri. Pana acum un an, s-a spus ca E127 este sigur. Acum, el nu mai figureaza pe lista E-urilor, pentru ca s-a descoperit ca este cancerigen si a fost interzis. Oamenii se pot intreba pe buna dreptate: cum e posibil sa il consumam 10-20 de ani, sa fie sigur atata vreme si acum sa nu mai fie sigur? Asa se poate intampla si cu OMG. Ar trebui gasiti responsabilii, dar nu doar din stiinta. Ar trebui gasiti si autorii morali, politicienii si ceilalti care au sprijinit asa ceva. Dar este foarte greu. Stiinta creeaza ceva, dar apoi intra sub tutela economicului, politicului… asta e realitatea.

Campania anticrestina declansata de ziarul Gandul continua. Analfabetii teologic ataca exorcizarile (alungarea dracilor din indraciti) si vorbesc despre o Romanie medievala. Nu este adevarat ca Biserica Ortodoxa condamna aceasta randuiala. Poate doar cei care se erijeaza in purtatorii ei de cuvant

Duminică, la o biserică din Gorj, o femeie a fost adusă pentru a fi exorcizată. Ea nu se poate apropia fizic de nicio biserică, dar este liniştită când se află departe de un lăcaş de cult. Cancan prezintă un filmuleţ în care sunt surprinse imagini din timpul slujbei de exorcizare.

Potrivit sursei citate, femeia, în vârstă de 40 de ani, participă la cel de al patrulea ritual de exorcizare pentru a "scăpa" de diavol. Ea este violentă, urlă şi se tăvăleşte pe jos în timp ce preoţii efectuează slujba. Mai mulţi bărbaţi au imobilizat-o pentru a nu fugi din biserică.

Publicaţia mai susţine că femeia urmează să fie supusă şi altor exorcizări, pentru că nu a fost încă "vindecată".
Răspândirea satanismului prin intermediul internetului îngrijorează Biserica Catolică de la Roma, care a organizat o conferinţă specială pentru a dezbate acest fenomen, informa săptămâna trecută The Telegraph.

"Internetul a făcut ca informaţiile legate de satanism să fie mai accesibile ca oricând", a spus Carlo Climati, membru al Ateneo Pontificio Regina Apostolorum din Roma, o universitate aflată sub autoritatea Vaticanului. La conferinţă au participat şi preoţi catolici specializaţi în exorcizări.

"În doar câteva minute poţi contacta grupuri sataniste şi poţi accesa informaţii despre ocultism prin internet. Scopul acestei conferinţe nu este de a antrena exorcişti. Scopul este de a ne informa despre exorcism, satanism şi secte. De a oferi ajutor familiilor şi preoţilor. Tinerii care au probleme emoţionale sunt expuşi riscurilor reprezentate de satanism", a spus Climati.

Seminarul a fost organizat pentru a "studia satanismul cu rigoare ştiinţifică" , evitându-se "abordările superficiale sau senzaţionaliste", a mai spus acesta.

Preoţii specializaţi în exorcizări "stau în gardă"

Conferinţa de la Roma a adunat peste 60 de preoţi catolici, precum şi doctori, psihologi, psihiatrii, profesori şi studenţi care au căutat metode de a combate pericolele răspândirii satanismului. "Asistăm la o renaştere a satanismului", a spus Gabriele Nanni, un preot care a făcut exorcizări în trecut, iar acum este conferenţiar. Teoretic, orice preot catolic poate face exorcizări - un ritual care presupune rugăciuni menite să înlăture diavolul din persoana posedată.

Totuşi, în urmă cu trei ani, Vaticanul a dispus ca, în cazul în care apare un caz suspect de posedare demonică, preoţii locali să apeleze la un specialist în exorcizări. În acest sens există chiar şi Asociaţia Internaţională a Exorciştilor înfiinţată în 1993 şi care are peste 200 de membri.

Specialistul în exorcizări ar trebui să fie chemat "când există certitudinea că persoana în cauză este posedată", spune părintele Nanni, membru al comisiei de canonizare din Vatican. Indiciile că o persoană este posedată ar fi schimbarea radicală a comportamentului unei persoane, alterarea vocii ori căpătarea abilităţii de a vorbi limbi străine care nu au fost studiate de persoana respectivă până atunci.

Preşedintele onorific al Asociaţiei Internaţionale a Exorciştilor, părintele Gabriele Amorth, spune însă că persoanele posedate de diavol prezintă simptome mult mai virulente. Printre acestea s-ar număra vomarea de cioburi de sticlă şi bucăţi de fier, ţipete, salivări necontrolae, proferarea de blasfemii.

Părintele Nanni a declarat că, deşi numărul de cazuri de posedare este foarte mic, în prezent, "trebuie să fim în gardă, deoarece practicile oculte şi sataniste se răspândesc cu repeziciune, mai ales prin intermediul internetului şi al tehnologiilor noi".

Potrivit părintelui Gabriele Amorth, scandalurile recente privind abuzurile sexuale săvârşite de preoţii catolici în SUA, Irlanda, Germania şi alte ţări sunt o dovadă că anticristul încearcă să dezbine Biserica Catolică. Acesta a adăugat că şi Papa Benedict al XVI-lea crede sincer în practica exorcismului.

"Lupta" cu diavolul în România

Potrivit purtătorului de cuvânt al BOR, părintele Constantin Stoica, în Biserica Ortodoxă nu există termenul de exorcism sau exorcizare. "Pentru acei care se află în suferinţă de orice fel, absolut toţi preoţii de mir, precum şi preoţii monahi folosesc în slujbele lor Moliftele Sfântului Vasile cel Mare şi rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur. Se citesc tuturor credincioşilor, nu numai celor aflaţi în suferinţă", a spus părintele Stoica.

Cu toate acestea, şi în România există destui preoţi care fac exorcizări, chiar dacă acest lucru nu este agreat de Patriarhie. Cel mai mediatizat caz a fost acela al preotului Petru Corogeanu de la Mănăstirea Sfânta Treime din Tanacu, care, în 2005, împreună cu patru măicuţe, au ţinut-o timp de trei zile pe Irina Cornici imobilizată pe o cruce de lemn, fără apă şi fără mâncare, şi au supus-o unui ritual de exorcizare. Irina Cornici a murit în urma acestui tratament. Ulterior, s-a dezvăluit că Irina suferea de schizofrenie, iar preotul şi cele patru măicuţe au fost închişi.

Deşi Biserica Ortodoxă Română a condamnat astfel de practici, la acea vreme, astfel de exorcizări continuă să fie făcute şi în prezent. Un reportaj realizat recent de PRO TV arăta cum sute de oameni vin în fiecare săptămână în comuna Moşuni, din Sfântu Gheorghe, la părintele Cristian Pomohaci. Printre ei, multe persoane aduse pentru a fi exorcizate după slujba de vineri noapte.

Printre ele se afla şi Maria, o femeie care lucrează la poşta din oraşul Victoria. "Mă chinuie un duh rău. Am venit la părintele, am luat 16 posturi", povestea aceasta.

Părintele exorcizează chiar şi bebeluşi. "Copilul acela micuţ îl avea pe diavol în el. Un blestem sau o satană", se justifică părintele. Pentru serviciile acestuia, credincioşii plătesc bani buni.

Un alt loc în care persoanele considerate îndrăcite sunt aduse pentru exorcizări este comuna Reviga, din Judeţul Ialomiţa, unde părintele bisericii este considerat expert în domeniu, iar ca el mai sunt şi alţii.

Sursa: Gandul