Cresc presiunile asupra parohiilor si a preotilor slujitori. Parohia Ortodoxa „Sf. Treime” Vatra Dornei, pastorita de Pr. Prof. Mihai Valica: ASIGURAREA OBLIGATORIE, UN ABUZ ŞI O JIGNIRE:

Prin prezenta, noi, membrii Consiliului Parohiei Ortodoxe „Sf. Treime” Vatra Dornei, judeţul Suceava, întruniţi plenar în şedinţă extraordinară CONTESTĂM Dispoziţiile din Legea 280/2006 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor şi ale Ordinului nr. 6/87 din 21 aprilie 2011 privind normele de aplicare a Legii nr. 260/2008.

MOTIVE:

În fapt, dispoziţiile Legii nr. 260/2008 instituie obligativitatea încheierii unei asigurări a locuinţelor, indiferent de deţinătorul acesteia (persoană fizică sau juridică).

Dispoziţiile art. 2 din Legea 114/1996 (Legea locuinţei) definesc noţiunea de locuinţă şi în conţinutul textului nu apare ca fiind locuinţă şi construcţia biserică.

Faţă de aceste prevederi, bisericilor (construcţie stricto sensu) nu li se aplică dispoziţiile Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie şi nici Ordinul 6/87 din 21 aprilie 2011 – Normele de aplicare a Legii 260/2008.

Cu toate lipsurile şi scăpările Statutului Bisericii Ortodoxe Române, art. 170 din HG 53/2008 prevede totuşi, conform canoanelor Sf. Părinţi, următoarele:

(1) Din punctul de vedere al destinaţiei lui, patrimoniul bisericesc cuprinde bunuri sacre şi bunuri comune.

(2) Bunurile sacre, respectiv cele care prin sfinţire sau binecuvântare sunt destinate exclusiv şi direct cultului, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Proprietatea asupra bunurilor sacre este exclusiv bisericească, iar cedarea folosinţei poate fi acordată pe un termen de până la 3 ani, cu posibilitatea de reînnoire.

(3) Sunt bunuri sacre cele care prin sfinţire sau binecuvântare sunt destinate cultului divin, precum: locaşurile de cult (catedrale, biserici, paraclise, capele etc.), odoarele şi veşmintele bisericeşti, cărţile de ritual, cimitirele etc.

(4) Sunt asimilate cu bunurile sacre şi beneficiază de acelaşi regim juridic şi: casa parohială, (…).

Rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că, în baza acestui text de lege, casa parohială intră în categoria „bunuri sacre” conform prevederilor art. 170 alin. 4 din HG nr. 53/2008 – Statutul BOR.

Casa parohială nu poate face obiectul Legii 260/2008 întrucât are categoria de folosinţă „bun sacru” .

Dispoziţiile prevăzute de art. 1 din Legea 260/2008 prevăd strict şi limitativ asigurarea obligatorie a locuinţelor. Mai mult, considerăm că este o blasfemie să „asiguri” bunurile sfinte.

Tradiţia Bisericii noastre spune că unde se întâmplă să fie distruse unele Biserici sau case parohiale, de foc, cutremure, alunecări de teren, inundaţii etc., înseamnă că Dumnezeu acolo doreşte să înnoiască ctitorii, să transmită un mesaj sau să ne facă o descoperire.

Câte icoane făcătoare de minuni, moaşte de sfinţi şi ruinele unor vechi bisericii au fost descoperite atunci când au fost trecute prin incendii, alunecări de teren, forţa apelor (vezi moaştele de la Niculiţel), cutremure etc.?

Desigur, ceea ce depinde de noi, de vigilenţa, responsabilitatea, grija şi prevenţia noastră împotriva unor eventuale distrugeri materiale aparţinând Bisericii trebuie să fie pe măsura chemării noastre ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (1 Cor. 4,1).

Deşi am expus juridic şi canonic o situaţie faţă de care Biserica nu are cum să se conformeze, să se „asigure”, sunt preoţi care îndeamnă la asigurarea obligatorie a caselor credincioşilor, cu toate că aceştia nu stau nici lângă ape, nici pe locuri alunecoase, nici pe nisipuri mişcătoare sau vulcani (noroioşi ori în activitate), ci pe munte, lângă stânci. Aceşti preoţi ne amintesc de preotul Constantin Burducea (ministrul Cultelor în perioada 6 martie 1945 – 30 noiembrie 1946), care sfătuia credincioşii să se înscrie la colectiv (colectivizarea forţată începe în 1949) şi să se supună stăpânirii vremii, chiar dacă era atee, de unde vine şi zicala: ca popa Burducea, când cu steaua, când cu crucea.

A accepta legile care ne umilesc, ne scot din circuitul sacru şi care ne pun în rând cu lucrurile lumeşti, înseamnă că Biserica grăbeşte mondializarea lui Antihrist şi înscrierea Bisericii lui Hristos pe lista celor care doresc colectivizarea forţată, secularizarea şi escrocarea unor oameni săraci sub pretextul grijii părinteşti simulate de unele societăţii de asigurare, cu cooperarea maximă şi plină de „dragoste civică” a unor politruci corupţi, care inventează legi peste noapte pentru a ne păzi de pericole imaginate doar de ei şi a ne face fericiţi cu forţa…!

Credem că BOR ar trebui să ia atitudine faţă de acest abuz legislativ.

Unele legi naţionale, dar şi internaţionale, ne apără în astfel de cazuri şi ne asigură că, în situaţia în care nu există interes şi voinţă din partea uneia din părţi, nu se poate încheia un asemenea contract. Deci un contract consensual se poate încheia numai prin acordul părţilor şi nu în mod obligatoriu.

Vă anunţăm pe această cale că, în acest context legislativ internaţional şi naţional, Parohia „Sf. Treime” va contesta legile aberante şi jignitoare în cauză.

Faţă de aceste aspecte, vă rugăm să vă precizaţi punctul de vedere şi să procedaţi în consecinţă, prin înaintarea contestaţiei noastre către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi eventual către Patriarhia Română, în vederea atacării dispoziţiilor din Legea 260/2008 şi a normelor de aplicare a acesteia – Ordinul 6/87 din 21.04.2011.

În drept, invocăm HG 53/2008 privind Statutul Bisericii Ortodoxe Române şi Legea cultelor nr. 489/2006, care statuează în mod clar şi exhaustiv faptul că cultele sunt persoane juridice de drept privat şi utilitate publică…) (art. 8, alin.1) şi funcţionează prin legi speciale, în cazul de faţă conform canoanelor Bisericii (drept privat), care nu ne obligă să ne asigurăm la puterea lumească patrimoniul sacru, deoarece acestea sunt direct în grija şi paza dumnezeiască.

Din încredinţarea Consiliului şi Comitetului Parohial al Parohiei „Sf. Treime” Vatra Dornei,

Sursa: Pelerin ortodox

Pr. prof. dr. Mihai Valica: Moliftele Sf. Vasile sub restrictii seculare. Viziune crestina versus speculatiile unor zvonaci de serviciu ai vremii si a altor formatori si ideologi seculari ai omului recent

Incepand din secolul IV si pana astazi, exista in molitfelnicele bisericesti rugaciuni de exorcizare si timp de atatea secole poporul lui Dumnezeu s-a servit de ele. Cine nu cunoaste maretia acestor molifte ale Sfintilor Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, stalpii Ortodoxiei, nu cunosc si nu traiesc prea mult din ortodoxia noastra si nu cred in existenta reala a demonilor.

Rugaciunile de exorcizare sunt consemnate in mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Moliftele Sf. Ioan Gura de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Moliftele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Moliftele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugaciuni de alungare a dracilor sau pastrat in Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, in care apare pentru prima data textul Liturghiei Sf. Ioan Gura de Aur[1].

Personal cred ca citirea Moliftelor Sf. Vasile, dupa Sf. Liturghie in ziua de 1 ianuarie, este bine sa se faca, asa cum este traditia in Bucovina si in unele zone ale tarii, intrucat multe din obiceiurile ocazionate de sarbatorile de iarna sunt de sorginte pagana si demonica. Cert este faptul ca noi am imprumutat foarte multe obiceiuri pagane care contribuie la secularizarea societatii. Secularizarea nu este rezultatul confruntarii dintre credinta si necredinta, ci a parazitarii credintei, care o transforma in pseudo-credinta, pseudo-traditie sau pseudo-spiritualitate. Fara sa nesocotim sau sa subevaluam patrimoniul de traditii si obiceiuri foarte bogat al tarii noastre, care are caracteristicile unei mosteniri culturale si spirituale ancestrale, trebuie pus accentul pe limita intre sacru crestin si „sacru” pagan si pe dimensiunea spiritualitatii mantuitoare a credintei in Hristos.

Pr Mihai Valica: Calendarul ortodox pe 2011 intre innoire, dileme si perspective

1.      Consideratii generale
Referitor la comunicatul biroului de presa al Patriarhiei Romane din data de 4 ianuarie 2011 as dori sa fac cateva comentarii teologice:
Argumentarea ca in calendarul pe 2011 “duminica nu mai apare barata cu doaua linii rosii, ci există o continuitate între duminică şi luni, pentru a sublinia adevărul din Sfânta Evanghelie că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat în prima zi a săptămânii, care urmează după sâmbătă…” mi se pare lipsita total de logica, dar si de suport teologic, intrucat conform Sf. Scripturi continuitatea  exista intre sambata si duminica  si nicidecum intre duminica si luni. (Matei 28, 1; Marcu 16, 2, 9; Luca 24, 1; Ioan 20, 1).
Preafericitul Daniel arata in multe pastorale[1] legatura indisolubila intre sambata si duminica, ca zi a implinirii si a invierii Domnului. Iata cateva exemple:
,,Legătura dintre Cruce și Înviere se constată atât în cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe cât și în felul cum ea infățișează în iconografia ei Răstignirea și Invierea Domnului[2];
,,Sfânta și Marea Sâmbătă ca zi a legăturii dintre Moartea și Învierea Domnului are o profundă semnificație pentru viața Bisericii. Ea a devenit prototipul tuturor sâmbetelor în care se află pomenirea morților și arată că toți cei dragi ai noștrii adormiți întru Hristos sunt în așteptarea Învierii și că în mijlocul suferinței și al durerii pricinuite de moartea lor, licărește totuși speranța biruinței vieții asupra morții’’[3];
,,Duminica Învierii însă arată că sâmbăta nu este ultima zi a existenței și că deci nu moartea este ultimul cuvânt asupra adevărului omului ci viața veșnică’’[4].
Cu toate ca „nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox pe anul 2011, ci doar se subliniază adevărul că duminica, ziua Domnului, adică ziua Învierii Lui din morţi, este ziua de sărbătoare care ne dăruieşte lumină pentru toată săptămâna, ca noi să trăim viaţa în lumina Învierii lui Hristos şi să ne pregătim pentru învierea noastră”, cum se precizeaza in comunicat, totusi acest lucru era mult mai bine evidentiat atunci cand duminica aparea barata cu doua linii rosii si nu separata de ziua de sambata. Iata doar cateva argumente teologice:
2. Argumente teologice
2.1. Argumente biblice
Chiar daca Iisus Hristos incheie, cum spune Apostolul Pavel, un “testament mai bun”, “un testament nou” (Evrei VIII, 6-8) si Arhiereul Noului Testament intemeiaza Legea cea Noua, in propria Sa jertfa (Evrei VIII, 2), nu anuleaza Vechiul Testamant ci il „implineste” (Matei 5,17), cu o noua zi de odihna „ca cea de sabat”, numita mai tarziu Ziua Domnului: „Ramîne dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindca cine intra în odihna Lui, se odihneste si el de lucrarile lui, cum S’a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale (Evrei 4, 9-10). Se intelege ca Dumnezeu s-a odihnit dupa ce a creat (Evrei 4, 4) si nu se odihneste intai si apoi creaza, cum ar sugera forma calendarului propus de biroul de presa, care incepe saptamana cu odihna si nu cu lucru.
„Ziua Domnului” (Apocalipsa 1,10) reprezinta in acelasi timp si Ziua invierii Domnului, a biruintei Sale asupra mortii, iar eshatologic este triumful deplin asupra raului. In acest sens Sf. Apostol Pavel o numeste: “Ziua Domnului” (I Tes. V, 2), sau simplu, “Ziua lui Hristos” (Filip. I, 6, 10; II, 16). „Masa Domnului” savarsita in “Ziua Domnului” era deja o impartasire anticipata cu Hristos Cel inviat, si era arvuna si pregatirea pentru impartasirea deplina din ziua invierii gene­rale, a Parusiei (I Cor. XI, 26).
Daca dupa biroul de presa „nu se schimbă nimic în calendarul creştin – ortodox pe anul 2011”, eu cred, totusi, ca se schimba cel putin logica perceperii zilei de odihna ca fiind un inceput si nu ca o incununare a dragostei lui Dumnezeu prin Jetrfa Sa si ca o rasplata a unei munci de o saptamana, cand crestinul trebuie sa-si odihneasca trupul dar sa-si primenasca si sufletul prin rugaciune si participare la Sf. Liturghie. In logica biroului de presa, noi nu mai imitam pe Creatorul si pe Re-creatorul Iisus Hristos, ci ne facem o alta logica contrara intelesului duhovnicesc al zilei de duminica si chiar contrara Sf. Traditii a Bisericii, intrucat accentul se pune pe legatura intre prima zi a saptamanii (duminica) si ziua de luni si restul zilelor, si nu pe continuitatea intre sambata si duminica, asa cum este corect din punct de vedere biblic, liturgic si canonic.
Deci, biblic, separand duminica de sambata, fie si printr-o mutare simpla a unor linii in calendar, se separa Vechiul Testament de cel Nou dupa ideologia lui Marcion. Astfel omul se intoarce la prima zi a creatiei si intreaga opera de mantuire poate fi vazuta ca o separatie intre crucea si patima Domnului, de Invierea Lui.
2.2. Argumente liturgice

• Din punct de vedere liturgic constatam clar in Octoih, ca fiecare zi de duminica incepe cu vecernia de sambata seara, urmand fidel referatul biblic si intreaga opera de mantuire, si se continua, in mod firesc, cu ziua Domnului (Apocalipsa 1, 10) care devine paradigma veacului viitor, fiind ca o regina, o incununare, „una a sambetelor, Imparateasa si Doamna”, imagine stabilita liturgic ca fiind irmosul cantarii a 8 a din slujba Invierii si nicidecum pusa la cantarea 1 a, imagine a zilei intai a creatiei. Deci, Sf. Apostol Ioan fiind „in Duhul” Domnului nu o numeste prima zi a saptamanii, decat atunci cand descrie cronologic evenimentul invierii raportat la calendarul iudaic, (Ioana 20, 1) insa in perspectiva vesniciei o numeste „Ziua Domnului”.
• Cele opt Glasuri sunt cântate și ele succesiv, un Glas pe săptămână. In săptămâna luminată insa, se cântă cate un Glas pe zi, de la Glasul 1 la Glasul 8 tocmai pentru a arata continuitatea Duminicii dupa sambata, ca a opta zi si nu numai ca prima zi a saptamanii. De aceea serbarea Invierii Domnului incepe  cu Duminica si se incheie dupa 8 saptamani tot cu Duminica, cand Ortodoxia cinsteste intemeierea Bisericii lui Iisus Hristos in mod vizibil si haric pe pamant prin pogorarea Sf. Duh.
• Deci Dumnica este alfa si omega, inceputul si sfarsitul unei saptamane liturgice din saptamana luminata, dar si   inceputul si sfarsitul unei perioade speciale de cinstire a Invierii Domnului, in decurs de 8 saptamani, dupa modelul lui Iisus Hristos, care recapituleaza si insumeaza intreaga creatie prin Jertfa si Invierea Sa. Dupa acest moment saptamana liturgica incepe cu ziua de luni  si culmineaza cu ziua de duminica, asa cum se vede in orice Evanghelie si asa cum a fost barata duminica prin cele doua linii rosii pana in anul 2010. Daca se merge cu logica biroul de presa ar trebui schimbata si citirea Evangheliei dupa Rusalii, nu numai mutata linia rosie in calendarul cu pricina!
• Prima zi liturgica a Glasului 1 incepe  cu Duminica ce-i drept, dar numai pana la Pogorarea Sf. Duh, pentru a arata ca invierea Domnului include rascumpararea chiar din ziua creatiei, dar se sfarseste tot cu Duminica pe Glasul 8, respectiv Pogorarea Sf. Duh, si nu pe Glasul 7  cum ar trebui sa  se petreaca dupa logica biroul de presa.
• Faptul ca intemeierea Bisericii, adica Pogorarea Sf. Duh se petrece in duminica a 8 a dupa Pasti, iar saptamana liturgica incepe imediat cu luni, si nu cu duminica, iar prima duminica dupa Rusalii incepe cu Gasul 8 este mai mult decat evident ca, Sf. Parinti au statornicit prin randuelile liturgice si doxologice, ca Dumnica este a opta zi si nu mai este prima zi a saptamanii, chiar daca biblic, din punct de vedere al calendarului iudaic este mentionata ca prima zi a saptamanii.
• Prin pogorarea Sf. Duh si intemeierea Bisericii lui Hristos duminica devine punctul culminant. Deci conform acestei randuieli doxologice, statornicita in mod practic in viata liturgica a Bisericii, prima zi a saptamanii este luni si nu mai este Duminica, fapt evidentiat in randuiala citirii Evangheliei dupa Rusalii.
• In acest context pot concluziona ca, pentru noi crestinii Dumnica este ziua Domnului ca punct culminant al rascumpararii lumii si la ea trebuie sa ne raportam. Iisus Hristos trebuie sa fie punctul de referinta al unui calendar liturgic ortodox si nu calendarul iudaic, care ramane valabil doar pentru evreii care inca il mai asteapta pe Mesia.

2.3. Argumente canonice

• Sambata nu este eludata, exclusa sau separata din contextul duminicii, atunci cand se stabilesc canoane cu valoare cultica, ci este mereu mentionata impreuna cu duminica:
• Clericul care posteşte (post sec) în zilele de Duminică sau de Sâmbăta (afară de Sâmbăta Mare) să se caterisească, laicii să se afurisească. 66 ap.;55 VI.
• Randuiala pentru postul mare: Nu se cuvine a se jertfi pâine în Patruzecime, decât numai sâmbăta şi duminica. 66, 69 ap.; 52 Trul.; 49, 50, 51 Laod.
• Liturghia Darurilor mai inainte sfintite: In toate zilele postului sfintei patruzecimi (Păresimi), afară de sâmbătă şi duminică şi de sfânta zi a Buneivestiri, să se facă Sfânta Liturghie a celor mai înainte sfinţite. 66, 69 ap.; 49, 50, 51, 52 Laod. 52 Trul.
• Pomenirea sfintilor: Nu se cuvine a săvârşi în Patruzecime praznicele naşterii mucenicilor, ci pomenirea sfinţilor mucenici să se facă în sâmbete şi duminici. 66, 69 ap.; 52 Trul; 49, 50, 52 Laod.

Deci in contextul randuielilor canonice, cu valoare liturgica, sambata este indisolubil legata de duminica.
3. Intrebari, dileme si propuneri

• De ce a trebuit sa treaca 2011 ani de la Hristos, ca sa aflam printr-un comunicat de presa, in sfarsit, ca Duminica  este prima zi a saptamanii si ziua Invierii Domnului?
• A fost necesara o astfel de argumentatie puerila din partea biroului de presa, ca sa justifice rocada unei linii de demarcatie neortodoxa intre sambata si duminica in calendarul pe 2011?
• Nu erau oare probleme mult mai importante de rezolvat in viata Bisercii (ex. combaterea legilor din parlament care justifica homosexualitatea, dezincriminarea prostitutiei si a incestului, actele biometrice, otravirea populatiei cu experimentarea unor medicamente direct pe oameni, creditul bancar privid finantarea Catedralei Mantuirii Neamului, legea care se dezbate in prezent privind vrajitoria – vezi pozitia 5161 din nomenclatorul de meserii – si impozitarea ei[5], ecumensimul himer si fara granite, pentru care unii monahi si monahii isi iau lumea in cap si se duc la eretici – cazul Nichita, martirii inchisorilor  din perioada holocaustului rosu, etc) decat jucatul de-a alba neagra cu calendarul?
• Nu credeti ca trebuia explicata aceasta problema printr-o pastorala sau o dezbatere sinodala transparenta? Sau s-a mers pe principiul iutelii si nebagarii de seama?
• S-au corectat multe texte liturgice in cartile de cult, in special cele legate de problema monofizitilor. Exista o lista si o argumentare a corecturilor, sau s-a procedat unilateral, in maniera calendarului pe 2011?
• De ce doar cateva eparhii au urmat aceasta directie a modificarii tacite si nu intreaga Biserica Ortodoxa? Iata doar cateva intrebari deloc retorice.
• Argumentele unora ca BOR doreste, prin aceasta schimbare in calendar,  sa lupte  impotriva standardizarii calendarului civil (vezi directiva in vigoare ISO 8601 a Organizației Internaționale de Standardizare –ISO) nu se justifica, intrucat din punct de vedere practic BOR tine cont tot de calendarul civil in abordarea unor tematici teologice. De exemplu anul inchinat Sf. Botez si Sf. Cununii a inceput tot dupa calendarul civil si nu la 1 septembrie 2010 dupa calendarul bisericesc. Intreaga Biserica face Te Deum pentru binecuvantarea unui an civil, care prin reinvierea unor traditii precrestine in spatiul social, devine din ce in ce mai pagan, pe cand anul bisericiesc trece apoape neobservat de multi membrii ai Bisericii.
• Personal nu cred ca prin actiunea calendarul 2011 ar fi vreo conspiratie iudeo-masonica sau oculta, ci efectiv din dorinta unora de a reforma, schimba, innoi sau diversifica dupa bunul plac orice, numai sa se schimbe ceva, si in mod paradoxal, cu pretentia de revenire la matca „Bisericilor de limba greaca”. Referinta pentru un calendar ortodox este viata practica si liturgica a Bisercii in Iisus Hristos prin Duhul Sfant, conform argumentelor de mai sus si nicidecum un calendar al grecilor, care este invocat de biroul de presa.
• Pentru ca „vremea sa fie rascumparata” (Efeseni 5,16)  cu folos, propun ca Sf. Sinod sa-si faca timp sa inceapa mai degraba procedura  de canonizare a martirilor ucisi in temnitele comuniste, decat sa separe sambata de duminica.
• Si daca totusi Biserica simte nevoia sa faca vreo separatie cu o bara rosie sau doua, ar fi bine sa separe lumina Bisericii lui Hristos, de intunericul dictaturii comuniste si de intunericul post decembrist si sa-l lumineze cu jertfa atator martiri, facand loc in calendar miilor de sfinti martiri si eroi ai neamului, sacrificati de epoca holocaustului rosu, cu tacerea inca vinovata a BOR.

Pr. Mihai Valica

---

[1] Vezi Pastorală de Sfintele Paști, 1993, în vol. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. 12 scrisori pastorale de Crăciun și Paști, Iași, 1994, p.79: Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Pastorală de Sfintele Paști, 1991, în vol. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea. 12 scrisori pastorale de Crăciun și Paști, Iași, 1996, p.162. [2] Daniel, Patriarhul B.O.R., Comori ale Ortodoxiei. Explorări teologice în spiritualitatea liturgică și filocalică, Iași, 2007, p.187
[3] Ibidem, p.192
[4] Ibidem, p.192.Vezi si Pr. conf .dr. Petre Semen, Învățătura despre Sfânt și sfințenie în cărțile Vechiului Testament, Iași, 1993, p. 210; vezi și Xavier Leon-Dufour, art. Ziua Domnului, în Vocabular de Teologie Biblică, București, 2001, pp.791-795.
[5] http://www.semneletimpului.ro/stiri/Legea-vrajitoriei-a-trecut-tacit-prin-Senat-1954.html
http://www.ziare.com/social/stiri-sociale/vrajitoarele-ii-ameninta-cu-blesteme-pe-parlamentarii-care-voteaza-legea-vrajitoriei-1054506; http://www.ziare.com/articole/lege+vrajitorie
http://www.ziarultimisoara.com/the-news/463-legea-vrjitoriei-a-fost-aprobat-de-senatin-mod-tacit.html