14.7.10

Părintele Arsenie Papacioc: Văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume. Asta-i poziţia celui arestat 14 ani la Aiud.


Eu, personal - judec după inima mea -, văd o mare răspundere, văd un mare răspuns pe care nu-l poate da decât Ţara Românească în lume, cândva. Consider că în România e cea mai adecvată via­ţă, răsuflare şi suflare, după Scriptură. România este milostivă şi nu duce un război de distrugere, ci numai de avanpost, de apărare. Tocmai poziţia Scripturii. România o văd având o mare misiune în lume. Sigur că nu din punct de vedere econo­mic numaidecât, ci din punct de vedere mântuitor numaidecât. Asta contează! Că Dumnezeu rabdă, rabdă, dar şi înainte apucă. Poporul acesta de la naştere a suferit şi suferă încă din partea duşma­nilor. Şi el totuşi se menţine şi-n plus a născut atâtea valori: un Eminescu în literatură, Brâncuşi în sculptură, Enescu, considerând că arta, poezia este o proorocie, la urma urmei. Nu trebuie negli­jate aceste realităţi. Tocmai în această suferinţă stă renaşterea viitoare.

Deci o stare de prezenţă continuă este o sta­re de canon şi împlineşte o obligaţie. Mereu trăim starea de creştin creat şi salvat de Mântuitorul. Ca să ne salveze, gândiţi-vă că a fost jupuit, umilit, scuipat; şi era Dumnezeu! Nu îngrozeşte pe ni­meni faptul acesta, că era Dumnezeu întrupat? Ce nu a făcut ca să ne salveze? Cât de important este momentul prezent, clipa de faţă, asta o să vadă fiecare la mormânt. Dar să nu fie prea târziu. Degeaba te grăbeşti atunci, totul e să pleci la timp pentru pocăinţă. Vă spun asta ca un sfat de la un frate mai mare, de 96 de ani. Şi, dacă vă spun, spun ca să ascult şi eu.

Cât de scump e timpul şi suspinarea ta. Eşti liber să o faci de acum; cine te opreşte să te închini? Şi, dacă te opreşte duşmanul, primeşti plată de erou că te-ai închinat când te oprea. Eu vă spun că am mulţi ani la închisoare şi nu era lipsă de prezenţă! Mă gândeam: ce momente măreţe, să suferi pentru Hristos. Eram conştienţi că, dacă nu era Hristos, te vindeai pe doi lei, abdicai de la cre­dinţă şi scăpai de momentul acela. Dar nu scăpai de veşnicie. Veşnicia, ca şi moartea, e o realitate. Atunci o să auzim: „Ce mi-ai făcut cu viaţa ta, fi­ule?" Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Nici pe o mamă nu o poţi învinui că nu ţi-a dat destul. Ţi-a dat tot pentru că a stat la dispo­ziţia ta; ţi-a dat şi sângele. Nu poţi să o învinuieşti că nu ţi-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat şi sângele acela, şi laptele mamei, şi mama, şi fiul! Avem exemple atât de puternice şi de aproape de noi, încât nu mai poţi să faci nici o mişcare. Trăire creştină şi gata! Pentru că la moarte trebuie să spu­nem: „Ţie Ti-am dăruit Doamne toată viata mea."

„Lasă-l în seama Mea, nu te băga unde nu ai voie. Nu-l judeca. Lasă-l aşa murdar cum e. Mie Mi-e drag de el aşa, că nu am venit pentru îm­păraţi. Am venit pentru cerşetori." Hristos a fost împărat şi Cerşetor. Pentru cine S-a întrupat, pen­tru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai aşteptăm?! O trăire simplă de tot, dar o relaţie continuă cu ceilalţi. Suntem prea iubiţi de Dumnezeu. Aşa şontorogi cum suntem, păduchioşi, suntem foarte iubiţi. De aceea, eu consider că e o mare greşeală să ne vorbim de rău unul pe altul. Păduchios, pu­turos, ţigănos, aşa cum e, îl iubeşte Dumnezeu. El l-a creat. Nu-l judeca tu.

Cere un lucru simplu, dar fără de care nu se poate. Nu te închina de parcă ai cânta la mandoli­nă, ci închină-te cu simţire, pentru nevoia pe care o ai. Şi astfel suferinţa rămâne ca o mare necesita­te în viaţa omului. E o mare greşeală să cârteşti . „Slavă Ţie, Doamne, numai dă-mi putere să su­port!" Asta-i poziţia celui care a fost arestat 14 ani la Aiud.

Sf Nicodim Aghioritul: CA TOŢI CREŞTINII ÎNDEOBŞTE TREBUIE SĂ SE ROAGE NEÎNCETAT


Sa nu socoteasca cineva, fratii mei crestini, ca numai cei sfintiti si calugarii sint datori sa se roage neincetat si totdeauna, si nu si mirenii. Nu, nu. Toti crestinii indeobste sint datori sa se afle totdeauna in rugaciune. Caci Prea Sfintul Filotei, patriarhul Constantinopolei, scrie in “Viata” Sfintului Grigorie al Salonicului, ca avea un frate iubit, numit Iov, om foarte simplu si tare virtuos, cu care vorbind odata Sfintul ii grai si despre rugaciune si despre datoria fiecarui crestin de rind sa se nevoiasca totdeauna la rugaciune si sa se roage neincetat. Caci Apostolul Pavel porunceste tuturor crestinilor indeobste: “Rugati-va neincetat” (1 Tes. 5, 17). La fel zice si Proorocul David, macar ca era imparat si avea toate grijile imparatiei sale: “Vazutu-L-am pe Domnul inaintea mea pururea” (Ps. 15,8), adica Il vad in chip intelegator prin rugaciune pe Domnul totdeauna inaintea mea. Iar Grigorie Cuvintatorul de Dumnezeu invata pe toti crestinii, spunindu-le ca trebuie sa pomenim prin rugaciune numele lui Dumnezeu de mai multe ori decit rasuflam.

Si spunind Sfintul catre prietenul sau Iov acestea si alte multe, ii mai spuse si ca trebuie sa dam si noi as cultare indemnurilor Sfintilor; si ca trebuie nu numai sa ne rugam totdeauna, ci sa invatam si pe toti ceilalti indeobste, calugari si mireni, intelepti si simpli, barbati, femei si copii, si sa-i indemnam sa se roage neincetat.

Auzind acestea, batrinului aceluia Iov, i se paru un lucru nou si a inceput sa se impotriveasca si sa spuna ca pentru a se ruga cineva totdeauna trebuie sa fie dintre pustnici si calugari, care sint in afara lumii si a grijilor din ea, si nu dintre mirenii care au atitea griji si slujiri. Sfintul ii dadu iarasi si alte marturii si dovezi cu neputinta de respins, dar batrinul Iov nu se lasa induplecat. Dumnezeiescul Grigorie, ocolind vorba multa si cearta, tacu si pleca in chilia lui, ca si batrinul Iov .Dar mai pe urma, cind Iov se ruga in chilia lui singur, i se arata inainte ingerul Domnului, trimis de Dumnezeu, care voieste mintuirea tuturor oamenilor; si dupa ce-l mustra mult ca s-a sfadit cu Sfintul Grigorie si i s-a impotrivit in lucruri vadite, de care atirna mintuirea crestinilor, ii porunci din partea lui Dumnezeu sa ia aminte bine in viitor si sa se pazeasca sa nu mai spuna ceva protivnic unui astfel de lucru prea folositor sufletului, pentru ca se impotriveste voii lui Dumnezeu; nici cu mintea sa nu mai voiasca sa primeasca vreun gand protivnic, sau sa cugete altfel de cum i-a spus dumnezeiescul Gri gorie. Atunci, acel prea simplu batrin Iov merse indata la Sfintul si cazu la picioarele lui, cerind iertare pentru impotrivirea lui si-i dezvalui toate cite i le-a spus ingerul Domnului.

Vedeti, fratii mei, cum sint datori toti crestinii indeobste, de la mic la mare, sa spuna totdeauna rugaciunea mintii: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma” si sa se obisnuiasca totdeauna sa o spuna si mintea si inima lor ? Ginditi-va cit Il multumim pe Dumnezeu prin aceasta si cit folos vine din aceasta, daca a trimis, din marea Lui iubire de oameni, si un inger din cer ca sa ne descopere, ca sa nu mai avem nici-o indoiala despre aceasta.

Dar ce zic mirenii ? “Noi sintem prinsi in atatea treburi si griji ale lumii si cum e cu putinta sa ne rugam neincetat ?”

Eu le raspund ca Dumnezeu nu ne-a poruncit nici-un lucru cu neputinta de implinit, ci ne-a poruncit numai acelea pe care putem sa le facem. De aceea si aceasta este cu putinta sa o implineasca fiecare : sa caute cu osteneala mintuirea sufletului sau. Caci daca ar fi cu neputinta, ar fi cu neputinta tuturor mirenilor indeobste si nu s-ar afla atitia si atitia care o implinesc in lume.

Related Posts with Thumbnails