Profeţii despre România anului 2011 făcute de pustnici din Munţii Rarău

Pustnici cu vieţuire îngerească din Munţii Rarău şi Giumalău - jud. Suceava

Munţii Rarău şi Giumalău (vârful Muntelui Rarău are o înălţime de 1651m, iar vârful Muntelui Giumalăul, de I857m) au fost, din străvechi timpuri, aleşi de pustnici, pentru sihăstrie şi desăvârşire, fiind mai îndepărtaţi de lume.

Pustnicul N. se nevoia mai mult pe Muntele Giumalău. Avea darul lui Dumnezeu, de a se face nevăzut. În anul 2001, i-a spus fratelui I.:

Peste două săptămâni, o să fie un eveniment important [Este vorba de atacul terorist din 11 septembrie 2001, asupra celor două blocuri turn gemene din New Vork, oare, după cum spunea preşedintele Bush, au schimbat soarta lumii (în mai rău pentru creştinii ortodocşi)] într-o ţară îndepărtată. Efectul dăunător în România va fi în anul 2011. Ai să fii în Iaşi, să nu te sperii... Roagă-te lui Dumnezeu să nu te prindă anul 2011 în oraş, pentru că va fi mare vărsare de sânge. O să rânduiască Dumnezeu şi o să stai pe Muntele Rarău, în 2011.

Fratele I. avea 60 de ani şi a întrebat:

- Mai este mult până în 2011. O să trăiesc până atunci?
- O să trăieşti. O să mă rog, ca să locuieşti pe Muntele Rarău.

Cu un an mai înainte de a se muta la viaţa cea veşnică (Pustnicul N. s-a mutat la viaţa cea veşnică in anul 2002, fiind in vârstă de 105 ani), pustnicul N. i-a spus fratelui I. ziua în care să vină
şi cum să-l înmormânteze. În ziua pe care o prorocise, a fost găsit adormit întru Domnul şi îngropat de fratele I. şi maica T., după obiceiul pustnicesc, pe Muntele Giumalău, în locaşul pe care şi l-a săpat singur. Pustnicul N. nu a vrut să i să pună cruce pe mormânt, ca să nu ştie nimeni locul unde este îngropat şi i-a dat canon fratelui I., să nu-i spună nimănui numele.
Pustnicul Zosima

Despre pustnicul Zosima, am aflat că a fost monah la Mănăstirea Rarău. L-a cunoscut pe părintele Daniil Tudor - Stareţ la Mănăstirea Rarău, între anii 1954 - 1958. A plecat pe Muntele Rarău, fiind prigonit de autorităţile comuniste.

Fratele I. l-a întrebat în anul 2007 pe Pustnicul Zosima:
- Părinte, ce o să fie în România în anul 2011?
- O să fie mare măcel în oraşe*. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie.
Fratele I. a insistat să afle mai mult:
- Ce o să fie, revoltă, război sau cutremur?
Zosima i-a răspuns:
- O să trăieşti şi o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.

Sihastrul Zosima a spus să nu luăm documentele biometrice şi că este foarte bine că la mănăstirile de pe Muntele Rarău se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie.

* Este canonul românilor pentru cele peste 25.000.000 de avorturi şi alte mari păcate. Criza economică, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de muncă, neplata integrală a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a sute de mii de case şi a multor maşini achiziţionate în leasing, fără a li se restitui banii plătiţi; patimile şi păcatele, vor scoate milioane de români în stradă, avănd loc acest mare măcel în Rornănia. Indrumăm pe creştini noştri, să meargă la Biserică şi la Sfintele Mănăstiri, să se roage pentru pace şi mântuire, să postească, să se spovedească şi Împărtăşcască şi să nu participe la aceste revolte. Sunt Părinţi care spun că Romănia va fi atăt de distrusă, încăt nu va mai prezenta interes pentru a fi angrenată de marile puteri, care se vor confrunta după puțin timp timp în cel de al III-lea Război Mondial, care va începe prin atacul armatei ruse asupra Turciei şi strâmtorilor Dardanele şi Bosfor.
Concluzie:

Totul pare fără scăpare dar ultima frază îngroșată mi-a dat încredere și consider că este binele din tot acest rău, din toată această pedeapsă bine-meritată. Voi reveni cu alte citate din carte, citate de întărire pentru vremurile de pe urmă pe care, cu voia Domnului, se pare că le vom prinde.

Preluat de pe blogul Pustnicului digital

Notă: Pocăinţa oamenilor poate schimba oricând orice profeţie.

Sf. Ioan Maximovici: Pentru ce a fost miluit tâlharul cel înţelept

“Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, îl hulea zicând: Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi pe noi. Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 39-43).

Astfel povesteşte Sfântul evanghelist Luca despre profund pilduitorul şi înduioşătorul eveniment, despre convertirea şi miluirea de către Hristos a tâlharului spânzurat alături de El, pe crucea de pe Golgota.

Prin ce s-a învrednicit tâlharul de aşa o milostivire? Ce anume i-a provocat Domnului un răspuns atât de prompt şi de hotărât? În iad încă se aflau toţi drepţii Vechiului Testament, incluzându-l şi pe Ioan Botezătorul, însuşi Domnul se pregătea să Se coboare la iad, e adevărat, nu ca să sufere acolo, ci ca să-i scoată de acolo pe cei întemniţaţi.

Nimănui nu-i mai făgăduise Domnul să-l ducă în împărăţia Cerească, chiar şi apostolilor le-a făgăduit să-i ducă în lăcaşurile Sale abia după ce le va pregăti. De ce atunci tâlharul s-a învrednicit primul de milostivirea Domnului, de ce lui i se deschid atât de repede uşile raiului? Să pătrundem în starea sufletească a tâlharului şi să privim situaţia din jurul lui.

Toată viaţa el şi-a petrecut-o în tâlhării şi în crime. Dar se vede că nu pierise conştiinţa în el şi că, în adâncul sufletului, îi mai rămăsese ceva bun. Predania spune chiar că ar fi fost tocmai tâlharul care, în timpul fugii lui Hristos în Egipt, s-a îndurat de Pruncul cel minunat şi nu le-a îngăduit tovarăşilor săi să-L ucidă, împreună cu care năvălise asupra Sfintei Familii fugare spre Egipt. Oare nu şi-a amintit acum de chipul acelui Prunc când a privit cu atenţie la chipul Celui spânzurat pe cruce, alături de el?

De-a fost aşa sau de nu, în orice caz, când tâlharul L-a privit pe Hristos, în el s-a trezit conştiinţa. Acum atârna spânzurat împreună cu Cel Drept, alături de Cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor (Ps. 44, 3), al Cărui chip era pe atunci fără cinste, dispreţuit mai mult decât toţi fiii oamenilor, Care „nu avea nici chip, nici frumuseţe” (vezi Isaia 53, 2-3). Privindu-L, tâlharul parcă se trezi dintr-un somn adânc. I se dezvălui clar deosebirea dintre Acela şi el însuşi. Acela era drept, fără putinţă de tăgadă, Care îi ierta chiar şi pe chinuitorii Săi şi Se ruga lui Dumnezeu pentru ei – Dumnezeu pe Care îl numea Tatăl Său. Pe când el era ucigaşul multor victime, vărsător de sânge al unor oameni care nu-i făcuseră nici un rău. Privind la Cel spânzurat pe Cruce, el şi-a văzut parcă în oglindă propria decădere morală. Tot ce se ascundea mai bun în sufletul său se trezi şi căuta să răzbată afară. Şi-a cunoscut păcatele, a înţeles că din propria sa vină a ajuns la acest trist deznodământ şi că nu avea pe cine să învinovăţească. De aceea, atitudinea duşmănoasă faţă de împlinitorii torturii – atitudine de care era cuprins tâlharul spânzurat de cealaltă parte a lui Hristos şi, la început, chiar şi el însuşi (Matei 27, 44) – s-a preschimbat într-un sentiment de smerenie şi de zdrobire de sine. El a simţit frică faţă de judecata lui Dumnezeu, care îl aştepta. Păcatul deveni pentru el groaznic şi respingător. În sufletul său, el nu mai era criminal. Dragostea de oameni şi milostivirea se treziră în el. În el se împleteau acum frica pentru soarta sufletului său şi dezgustul faţă de batjocorirea nevinovatului Patimilor. Cu siguranţă că auzise şi înainte de marele învăţător şi Făcător de minuni din Nazaret. Cele petrecute în Iudeea şi în Galileea erau obiectul multor discuţii şi comentarii în întreaga ţară. Mai înainte, ceea ce auzea despre El îi trecea pe lângă urechi. Acum, aflându-se împreună cu El şi în aceeaşi situaţie cu El, tâlharul începea să înţeleagă măreţia morală a Persoanei Sale.

Mircea Platon: Sindromul Bucureşti. "Nu am nimic de a face cu acea "Românie profundă" care aud că umblă prin ţară". Aviz intelectualilor lui Georgescu

Romania e plina de oameni care cer "solutia" si de oameni care ofera "solutia". E plina, adica, de oameni neputinciosi si de smecheri. Unii au ajuns neputinciosi tocmai pentru ca s-au crezut smecheri. Altii se dau smecheri tocmai pentru ca sunt, in sinea lor, niste neputinciosi. |n esenta, slabiciunea Romaniei se datorează minciunii care ii uneste pe victime si pe calai. Expresia cea mai clara a acestei complicitati intre elita pradatoare si poporul haituit, a sindromului Bucuresti, ne-au oferit-o ministrii guvernului Boc. Astfel, ministrul Berceanu a recunoscut ca guvernul practica "minciuna prin omisiune", iar ministrul Sebastian Vladescu a declarat, pentru a sustine masurile de austeritate bugetara, ca: "Era foarte usor sa mintim in continuare.” Daca ar fi fost usor, ne-ar fi mintit in continuare. Asta e sigur. Ceea ce i-a determinat sa recunoasca faptul ca ne-au mintit nu e onestitatea lor, ci starea de fapt, realitatea. Din pacate, in Romania, starea de fapt poate coroda minciunile celor de la putere, dar nu poate da nastere la adevaruri. Elita de dumping recunoaste ca a mintit doar pentru a putea trece la o noua minciuna. Ca si "condamnarea regimului comunist", marturisirea minciunii nu este preludiul adevarului, ci parte a unei noi minciuni. A unei minciuni mai mari, mai elaborate. A unei metaminciuni.

Dar aceste metaminciuni, aceste "solutii" care ni se tot ofera, sunt posibile datorita faptului ca cerem mereu "solutii". Raspunsul e determinat de intrebare. Si apoi determina urmatoarea intrebare. Exista o prejudecata, ieftina dar la moda in mediile intelectualilor minimi moral si esoterici politic, conform careia "intrebarea deschide si raspunsul inchide". Nimic mai fals. Exista intrebari care inchid si raspunsuri care deschid. |nchiderea si deschiderea nu au de a face cu natura enuntului (afirmativ sau interogativ), ci cu adevarul lui. |ntrebarile Securitatii incuiau. |ntrebarile secretarului de partid intimidau, dupa cum arata scriitorul rus Vladimir Makanin : "Nu poti raspunde la aceasta intrebare pentru ca de fapt nu e o intrebare adevarata" (Masa acoperita cu postav si cu carafa la mijloc). Doar intreband si raspunzand in duhul adevarului poti desclesta falcile intrebarilor si raspunsurilor care inchid, care mutileaza.

Din pacate, dupa cum e clar din raspunsul ministrului Vladescu, conducatorilor nostri le e usor sa ne minta. Si asta si pentru ca noi le punem intrebari mincinoase. Care (ne) inchid. Nu intrebam: "Ce as putea/Ce ar trebui sa fac?" (ecou al patericalului: "Ce-ar trebui sa fac ca sa ma mantuiesc?"). Pentru ca asta ne-ar implica. Si cum "problema" e sistemica, si raspunsul trebuie sa fie sistemic, impersonal, sa nu ne oblige la nimic. "Care e solutia?" intrebam noi, transformand o problema de viata intr-o chestiune epistemica. "Uite solutia!" ne raspund ei. De douazeci de ani. De douazeci de ani Romania e plimbata dintr-un buzunar in altul al fostei si actualei "oligarhii coloniale", dupa cum o numeste Ion Varlam (http://constiinte.ro/romania-lui-ion-varlam-pseudo-romania-conspirarea-deconspirarii).

Din pacate, acest fenomen nu e specific doar Romaniei. Desi nu la fel de neobrazata ca in Romania, erodarea statului reprezentativ e in curs de desfasurare si in Occident, mai ales in Uniunea Europeana. Pierderea atributelor suveranitatii statale (cum ar fi moneda, ori articulatii ale puterii judecatoresti si legislative) in favoarea UE, eviscerarea corect-politica a spatiului public, sifonarea neoliberala a vietii economice, invadarea spatiului domestic de catre agenti ai statului-dadaca neoliberal (vezi lucrarile lui Paul Gottfried si Christopher Lasch), cultul tehnocratului, care submineaza viata democratica prin reformularea chestiunilor de bun-simt, rezolvabile in termeni traditionali, in termenii unui limbaj specializat si ai unor tehnici esoterice, toate contribuie la crearea unei stari de dependenta fata de un sistem paternalist in care "tatal" e un computer sau un comitet de clone.

|n plus, dupa cum au aratat studii recente publicate in presa britanica, partidele politice ascund electoratului cam jumatate din agenda lor reala. Departe de a fi un timp al dezbaterilor oneste, campaniile electorale se desfasoara dupa regulile cele mai manipulative ale marketingului . Ni se vand partide, programe si solutii asa cum ni se vinde un nou tip de detergent: printr-un clip "dragut" si o fata celebra care apare in cadru aratand ca si el foloseste produsul respectiv. Combinata cu prezenta redusa la vot, aceasta situatie are ca rezultat ca puterea e exercitata de oameni despre ale caror intentii nu stim de fapt nimic. Nu spun ceea ce fac, nu fac ceea ce spun, "lupta din interior". Toti iti cer sa fii complice cu ei. Ca si comentator politic, asta inseamna sa nu faci analiza, ci propaganda unei factiuni sau alteia. Pentru ca, in conditiile multiplicarii metastazice a limbajului fara acoperire in adevar, nu poti cunoaste nimic decat din "interior". Si nu poti ajunge "in interior" decat lasand adevarul la usa. Trebuie sa devii un maestru al intrebarilor si al raspunsurilor mincinoase, care inchid. Un manipulator de scule.

Cum nu simpatizez cu niciuna din actualele forte politice, si cum nu am incredere nici in fortele politice care mijesc la orizont, cum nu am nimic de a face cu acea "Romanie profunda" care aud ca umbla prin tara "oferind solutii" pe tava, ca un serbet cu apa rece, ca tot e caldura mare, cum nici nu vand nimic, nici nu cumpar nimic intr-un sistem care are ambitia de a fixa tuturor un pret, ma opresc aici cu interventiile mele publice pe tema politicii din România.

Sursa:

http://www.ziuaveche.ro

Părintele Arsenie Boca: Răspunzătorii. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu!

„Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om, până şi jertfa Sa pe cruce, dovedeşte că omul are un preţ imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intenţiei divine; centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută. Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine; adică să trăim deodată, şi ca persoane văzute, şi ca persoane nevăzute; căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr. Deci, ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică, decât o degradare a lui în rândul vitelor, care se vor sălbătici întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei. Asta înseamnă treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Călugărul Baştovoi scrie despre proiectul de realizare a unui film documentar privind prigoana asupra Bisericii Ortodoxe în comunism. VIDEO PROMO

Scandalul in jurul diafilmelor de propaganda ateista pe care le-au “descoperit” granicerii transnistreni si le-au “studiat” o echipa a MGB-ului de la Tiraspol ma obliga cumva sa impartasesc tuturor celor implicati intr-un fel sau altul in aceasta tarasenie macar putin din lucrarea pe care o fac impreuna cu Octav Esinencu si o echipa de artisti basarabeni din diverse domenii. Este vorba de un film documentar la care lucram de ceva vreme despre prigoana asupra Bisericii Ortodoxe din perioada comunismului ateu. Linia centrala a filmului urmareste destinul unui preot de tara arestat pe timpul lui Stalin si eliberat la moartea “tatucului noroadelor”. Este povestea darimarii bisericii si lichidarea preotului din satul Sipca, raionul Soldanesti. Preotul din film, Feodor Sadovici, a murit in vara anului 58, la virsta de 38 de ani, in urma bolii dobindite prin schingiuire in vremea anchetelor. Acesta este bunicul meu de pe mama a carui memorie doresc sa o cinstesc astfel, reparind pe aceasta cale si memoria tuturor preotilor romani lichidati sau nedreptatiti in perioada comunismului ateu.