Iata ”ortodoxia universala” pe care ne-o va aduce Rusia, in persoana patriarhului Kiril! Diaconul Andrei Kuraev ii da ultima sansa Parintelui Savatie

Protodiaconul Andrei Kuraev mă învinuiește pe blogul său de acțiuni îndreptate împotriva Patriarhului Moscovei și a întregii Rusii Kiril și de instigare la ură națională între popoarele ortodoxe. Motivul este publicarea de către mine pe blogul personal a unui material video în care sînt redate momente de la întrunirea religiilor de la Kanbera din 1991 sub auspiciul Consiliului Mondial al Bisericilor, în care apare discursul Patriarhului Kiril, pe atunci mitropolit al Smolenskului. Diaconul moscovit îmi mai reproșează faptul că am numit acțiunile sale de la Chișinău și Tiraspol ”Cruciada diaconului Andrei Kuraev împotriva Moldovei”.

Deasemenea, diaconul Andrei Kuraev mă întreabă din ce grupare schismatică fac parte, sugerînd că aș fi un schizmatic, de vreme ce atît Patriarhia Moscovei, cît și Patriarhia Română susțin ecumenismul.

Singura mea șansă, pe care mi-o mai oferă diaconul Andrei, este aceea de a mă lepăda de a vorbi despre poporul meu și de a aduce pocăință în fața Patriarhului Kiril și a Moscovei.

Răspunsul meu, pe care mă simt obligat să-l dau, va urma cel mai probabil la începutul săptămînii viitoare, dacă Dumnezeu îmi va da zile și sănătate.

Călugărul Baştovoi scrie despre proiectul de realizare a unui film documentar privind prigoana asupra Bisericii Ortodoxe în comunism. VIDEO PROMO

Scandalul in jurul diafilmelor de propaganda ateista pe care le-au “descoperit” granicerii transnistreni si le-au “studiat” o echipa a MGB-ului de la Tiraspol ma obliga cumva sa impartasesc tuturor celor implicati intr-un fel sau altul in aceasta tarasenie macar putin din lucrarea pe care o fac impreuna cu Octav Esinencu si o echipa de artisti basarabeni din diverse domenii. Este vorba de un film documentar la care lucram de ceva vreme despre prigoana asupra Bisericii Ortodoxe din perioada comunismului ateu. Linia centrala a filmului urmareste destinul unui preot de tara arestat pe timpul lui Stalin si eliberat la moartea “tatucului noroadelor”. Este povestea darimarii bisericii si lichidarea preotului din satul Sipca, raionul Soldanesti. Preotul din film, Feodor Sadovici, a murit in vara anului 58, la virsta de 38 de ani, in urma bolii dobindite prin schingiuire in vremea anchetelor. Acesta este bunicul meu de pe mama a carui memorie doresc sa o cinstesc astfel, reparind pe aceasta cale si memoria tuturor preotilor romani lichidati sau nedreptatiti in perioada comunismului ateu.

Părintele Iustin – condamnat pe viaţă?

După ce a ispăşit 12 ani de chinuri în puşcăriile comuniste, Părintele Iustin a fost întrebat în faţa celorlalţi deţinuţi: „Spune, banditule, te-ai schimbat?” La care Părintele a răspuns: „Dar ce, eu am venit aici ca să mă schimb?” „Tu nu înţelegi, banditule, că noi te-am ascuns aici de furia poporului? Toţi te urăsc! Dacă te lăsam în libertate te sfîrtecau oamenii în bucăţi!” „Da? – a replicat Părintele – Duceţi-mă aşa tuns cum sînt şi lăsaţi-mă în gară la Tîrgu Neamţ, iar eu voi spune numai atît: Eu sînt Iustin! Şi să vedem ce-o să facă lumea”. Pentru aceste cuvinte Părintele a mai făcut încă patru ani de detenţie, fără nici o judecată, fiind în fiecare zi ameninţat cu moarte, ca unul care nu figurează nicăieri.

Prin lucrarea lui Dumnezeu, foştii deţinuţi politici au fost eliberaţi. Părintele Iustin, fiind călugăr, s-a dus la mănăstirea de metanie. Dar aici i s-a spus că nu poate fi primit. Atunci Părintele şi-a luat traista şi s-a dus pe un deal împădurit din ţinuturilea Neamţului. Şi într-adevăr, a fost destul să zică: „Eu sînt Iustin”, că toată lumea s-a strîns în jurul lui ca în jurul unui proroc. Să judece alţii dacă este sau nu minune ca un om ieşit din puşcărie, fără nici o leţcaie şi pe deasupra persecutat de mai marii bisericii, să ridice o mănăstire atît de mare şi frumoasă cum e cea de la Petru Vodă, care mai are şi un spital dotat cu tehnologie pe care puţine dintre spitalele din România o au.

Duhovnicii eliberaţi din închisorile comuniste au avut parte şi după eliberare de un regim special care seamănă mai mult a arest la domiciliu decît a libertate. Nici unul dintre ei nu a avut dreptul şi posibilitatea să se întoarcă în mănăstire, ci fiecare a fost fie trimis prin sate, fie duhovnici la maici, fie în străinătate. Securitatea a vegheat cu străşnicie ca aceşti oameni drepţi şi neînfricaţi să nu-şi facă adepţi, să nu reaprindă flacăra mărturisirii şi a jertfelniciei în generaţiile tinere, dar mai ales în rîndul monahilor, care şi pînă azi sînt consideraţi reacţionari sau potenţiali reacţionari.
Despre toate acestea am aflat din vorbirea nemijlocită cu aceşti duhovnici de care lumea nu este vrednică. Iar dacă smerenia lor îi opreşte să se apere de atacurile mincinoase ale celor care îi învinuiesc de „extremism” şi „neascultare”, mie mi s-a părut potrivit să dezmint toate aceste neadevăruri, pentru folosul obştesc al credincioşilor.

Nu am văzut niciodată oameni mai chibzuiţi şi mai preocupaţi de integritatea şi pacea Bisericii, decît cei care au trecut prin calvarul închisorilor comuniste. Nimeni nu poate spune că iubeşte Biserica, dacă nu-i iubeşte pe ei. Către unii ca aceştia a spus Hristos: „Cei ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cei ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca 10, 16).

Parintele Savatie