Cuvant al Parintelui Nicolae Steinhardt la Intampinarea Domnului

"N-am venit sa stric Legea, ci sa implinesc", zice Domnul Hristos (Matei 5,17). Numai ca pentru a intelege temeinic aceste cuvinte se cade a tine seama de cele doua intelesuri pe care le poate adopta verbul a implini in limba romana. Mi se spune: adu-mi o cana de apa. Aduc cana: implinesc porunca. Sau: adu sapa din curtea bisercii. O aduc, am implinit porunca. Dar a implini mai poate avea si sensul de a desavarsi, a perfectiona, a ridica la un nivel mai inalt, la un grad superior. 

Domnul a implinit Legea in amandoua intelesurile verbului. Mai intai i-a dat ascultare, i s-a supus: primind a fi taiat imprejur, potrivit Legii, la opt zile dupa nastere. In al doilea rand fiind adus spre inchinare la Templu, tot potrivit Legii vechi care prevede ca orice intai nascut parte barbateasca sa fie afierosit lui Dumnezeu in ziua a 40-a de la nastere. (Cand se face si curatirea mamei). Astfel s-a procedat si cu Pruncul Iisus, purtat de Iosif si Maria la Templu in a 40-a zi de la nastere - adica in ziua de 2 februarie, adica astazi - si intampinat acolo de dreptul Simeon si de proorocita Ana a lui Fanuel. Cand ajunge la varsta de 12 ani, Iisus, ca orice tanar iudeu, merge la Templul din Ierusalim, unde Se va rataci de parintii Lui si-i va uimi pe carturari cu intrebarile si raspunsurile Sale.

In sfarsit, Domnul nu incepe a predica decat atunci cand atinge varsta de 30 de ani, dand si in felul acesta ascultare Legii: ea dispunea ca nici un barbat sa nu predice ori prooroceasca mai inainte de a fi implinit 30 de ani. S-au intrebat unii ce a facut Domnul intre 12 si 30 de ani, perioada asupra careia referatele evanghelice nu ne dau nici o informatie. Nu cumva a fost plecat in India, unde a deprins invatatura yoghinilor si practicile de magie ale fakirilor? Dar nu este nevoie sa recurgem la asemenea ipoteze hazardate si presupuneri fanteziste deoarece tacerea evanghelistilor se explica foarte usor: Iisus n-a inceput sa predice si sa propovaduiasca inainte de a fi atins varsta de 30 de ani pentru ca S-a supus imperativului Legii. Iar evangheliile trec sub tacere aceasta lunga perioada din pricina ca, in conformitate cu obiceiul istoricilor din vechime, nu se realizeaza decat faptele importante si momentele semnificative si nu se dau amanunte asupra perioadelor de pregatire.

Dar Domnul nu a implinit Legea numai supunandu-Se dispozitiilor ei ci si desavarsind-o, perfectionand-o, ridicand-o la un nivel superior de subtilitate si completitudine, dand adica verbului a implini intelesul de-al doilea. Ce aduce nou Domnul, care sunt principalele elemente ale viziunii transformatoare? Raspunsul, ori mai bine zis raspunsurile, la cea dintai vedere, pot parea surprinzatoare. Dezbinare (ori vrajba), zice Domnul, am venit sa aduc, iar nu pace (Matei 10, 35; Luca 12, 51-53). Si tot asa: sabie am venit sa aduc, iar nu pace (Matei 10,34). E drept ca Domnul afirma (Matei 26, 52): toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri, dar in clipele solemne ale Cinei celei de Taina isi intreaba ucenicii: "Cand v-am trimis pe voi tara punga, fara traista si fara incaltaminte, ati avut lipsa de ceva? Iar ei au zis: de nimic. Si El le-a zis: acum insa cel ce are punga sa o ia, tot asa si traista; si cel ce nu are sabie sa-si vanda haina si sa-si cumpere" (Luca 22, 35-36).

Domnul aseaza duhul deasupra literei, contrar saducheilor si (mai ales) fariseilor, robi ai textelor, exegeti stramti, minti incapabile de a depasi orizontul literal al prescriptiilor. "Duhul, proclama Hristos (loan 6, 63), este cel ce da viata; trupul nu foloseste la nimic" (tot asa Sf. Apostol Pavel: "Litera ucide, iar duhul face viu": II Cor. 3, 6). Nu numai dezbinare si sabie aduce Hristos pe acest pamant, ci si - in aceeasi tonalitate apriga, impetuoasa - foc.

Aiud insangerat. Grigore Caraza despre Nichifor Crainic: De la dânsul mi-au rămas întipărite în memorie atâtea lucruri care au avut menirea să-mi anihileze o bună parte din suferinţele ce m-au însoţit toată viaţa.

Nichifor Crainic era o comoară, un imens depozit de cea mai pură materie cenuşie. De la dânsul mi-au rămas întipărite în memorie atâtea lucruri care au avut menirea să-mi anihileze o bună parte din suferinţele ce m-au însoţit toată viaţa. Într-una din zile, la masa de lucru, ne-a povestit o întâmplare trăită de el, un exemplu tipic de ceea ce însemna «raiul comunist» nu numai pentru ţara noastră, ci pentru întreaga omenire.

Era în Zarcă, supus unui regim de exterminare lentă, dar sigură. Orice mişcare sau gest care ar fi putut fi interpretat altfel decât normal de către gardianul analfabet şi imbecil, pe Nichifor Crainic l-ar fi costat viaţa. Într-una din zile, la programul de seară, Nichifor Crainic şi un camarad de celulă, al cărui nume nu mi-l mai amintesc, s-au făcut «vinovaţi» în faţa gardianului de serviciu - pare-mi-se Barabaş. După ora închiderii de la 1900, cei doi au fost scoşi din celulă, duşi la WC în pielea goală şi, după ce au fost luate geamurile şi depozitate pe coridor, uşa a fost încuiată. Era o iarnă cumplită, zăpada scârţia sub picioare şi parcă şi pietrele crăpau de atâta ger. Cei doi condamnaţi - de această dată de gardianul care avea drept de viaţă şi moarte asupra lor - au fost lăsaţi acolo.

Ca să nu îngheţe, de seara şi până dimineaţa, aceşti oameni s-au îmbrăţişat, au stat când faţă în faţă, când unul cu spatele în braţele celuilalt, şi-au făcut masaj unul altuia şi s-au lovit cu palmele reciproc, atingând toate părţile corpului.

WC-ul era ultima încăpere orientată spre sud, de unde se desfăcea o aripă formând ununghi de 90 de grade, iar vis-à-vis se afla o brutărie, unde nu se cocea pâine, ci doar turtoaie -un amestec de făină necernută cu apă şi puţină sare. Acolo lucrau doi sau trei deţinuţi de drept comun, şeful lor fiind vestitul Berilă, condamnat pentru o triplă crimă. De un sadism rar întâlnit, acest Berilă a dovedit că, totuşi, undeva în străfundul sufletului îi licărea şi o scânteie de generozitate. Înţelegând ce se petrece în WC, a băgat în buzunar patru turtoaie fierbinţi şi cu grijă - pentru că neatenţia l-ar fi costat viaţa - le-a aruncat pe geam acea mană cerească.

Pentru ei, turtoaiele au fost salvarea. Nichifor Crainic a făcut dublă pneumonie, dar a scăpat fiind mai rezistent decât colegul lui, care s-a stins în doar câteva zile.

Grigore Caraza - Aiud însângerat

Grigore Caraza implineste 84 de ani. La multi ani cu sanatate!

”La securitatea din Piatra, am purtat aceeaşi pereche de cătuşe cu prietenul meu cel mai bun”

Astăzi, eroul încă în viaţă, care trăieşte la Piatra Neamţ, Grigore Caraza, împlineşte 84 de ani. Acest om a avut o viaţă plină de suferinţe incredibile, de neimaginat, o parte din aceasta fiind povestită în unica sa carte, « Aiud însângerat », apărută în mai multe ediţii. Numai faptul că a făcut 21 de ani de puşcărie politică şi doi ani de domiciliu forţat spune, credem, aproape totul despre calvarul unei vieţi. Succint, iată prin ce a trecut eroul nostru naţional: 1929 – se naşte la 1 februarie la Poiana Teiului; 1943 – absolvent a 7 clase în comuna natală, se înscrie la Şcoala normală “Gheorghe Asachi” Piatra Neamţ; 1948 – întrerupe studiile din cauza situaţiei materiale a familiei; 1948-1949 – învăţător în satul Călugăreni; 1949 – arestat la 31 august; 1950 – condamnat, la 18 februarie, la 8 ani pentru “crimă de uneltire contra ordinii sociale”, trecând prin închisorile din Piatra Neamţ, Galata-Iaşi, Văcăreşti, Jilava; 1957 – eliberat şi trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan; 1958 – rearestat; 1959, condamnat politic la 23 de ani muncă silnică pentru acelaşi motiv, crimă de uneltire; 1964 – eliberat; 1966 – îşi reia studiile la Liceul “Rareş”; 1970 – arestat şi condamnat pentru propagandă împotriva orânduirii comuniste; 1977 – eliberat de la Aiud (după ce Zarca Aiudului rămăsese goală) şi se reînscrie la “Rareş”; 1979 – ia bacalaureatul, la vîrsta de 50 de ani; în 1980 – părăseşte ţara, exil în SUA, după ce fusese trecut pe o listă a persoanelor protejate de preşedintele SUA, Jimmy Carter; 1986 – obţine cetăţenie americană; 2001 – revine în Piatra Neamţ. Lui Grigore Caraza i se acordă titlul de Cetăţean de onoare al comunei Poiana Teiului în 2004 şi de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ în 2007. Am ales un fragment din cartea sa în care vorbeşte despre securiştii din Piatra Neamţ de acum jumătate de secol în urmă. Cu siguranţă că o parte din eroii cărţii, atât pozitivi cât şi negativi, mai trăiesc şi astăzi printre noi…

“Securitatea din Piatra Neamţ avea sediul în Bulevardul Republicii, (actualul imobil cu nr.7). Am fost închis într-una din celulele de la subsol – o încăpere goală, cu pământ umed. Într-un colţ, am găsit o cărămidă pe care am pus-o sub cap,  adormind în scurt timp pe pământul jilav. Pe coridor, erau securiştii în termen Casapu, Nedelcu şi Ciurea. Pe 1 septembrie 1949, am intrat în anchetă. De origine bucovinean, fost învăţător, venit din Rusia unde căzuse prizonier după ce s-a înrolat voluntar în Divizia “Tudor Vladimirescu”, Modest Ruscioru era o fiară. După ce m-a privit aspru şi m-a întrebat ce vârstă am, Ruscioru a început să mă înjure:  - Dumnezeii mă-tii! La vârsta de 20 de ani, faci organizaţie împotriva regimului?!! Zi, mă, f…. crucea mă-tii, câţi ai în organizaţie? Spune-i pe toţi, că te ia mama dracului amu! ‘Tu-vă-n muma-n c.., aveaţi arme, da? Şi ce voiaţi să faceţi, mă? Unde voiaţi să ajungeţi, fire-aţi voi al dracu’ de derbedei!? Şi, ca să fie mai “convingător”, mi-a tras câteva dosuri de palmă, apoi m-a pocnit peste cap cu bastonul de cauciuc. Văzând că nu recunosc nimic, m-a lovit din nou şi-apoi m-a trântit la pământ. Mi-a rupt sinusul şi buza superioară în stânga, semn pe care îl port şi astăzi, iar un canin l-am scuipat în palmă, după care fiara dezlănţuită m-a lovit cu cizma în piept şi în cap, până am leşinat. Nu ştiu cât am zăcut la pământ, dar m-am trezit când s-a aruncat cu apă peste mine. Era acolo şi comandantul Securităţii, Munteanu – un evreu cu numele împrumutat, iar un doctor îmi făcea respiraţie. – Încă nu a murit, Dumnezeii mă-sii! au fost cuvintele lui Modest Ruscioru. Fără să-i răspundă, doctorul i s-a adresat în şoaptă lui Munteanu: – Să nu mai fie lovit!

După ce m-au aşezat pe un scaun, mi-au adus puţină apă. Gura îmi era uscată din cauza loviturii, iar capul îmi ardea cumplit. Sprijinit de plt. Cucu, secretarul Securităţii, de loc din comuna Crăcăoani, am fost dus în celulă, la subsol. Atunci, la Securitatea din Piatra Neamţ lucrau şi fraţii Corbu – ofiţeri în funcţii operative. În acele zile, a venit în control şeful Securităţii pe Moldova, col. Aurel Ceia, de loc din comuna Vărădia, judeţul Caraş-Severin. După ce m-a văzut, a dat dispoziţie anchetatorului Modest Ruscioru să insiste şi să întrebuinţeze orice mijloc pentru a scoate de la mine cât mai multe informaţii. Drept urmare, în mai multe seri uşa celulei rămânea deschisă, în cadrul ei fiind postat un câine lup care mârâia ori de câte ori încercam să aţipesc. Dacă nu deschideam ochii, se îndrepta înspre mine să mă rupă cu dinţii. Aurel Cojocaru era unul dintre cei mai curaţi sufleteşte şi mai buni prieteni. Poate şi din acest motiv, Modest Ruscioru a dat dispoziţie să fim legaţi cu aceeaşi pereche de cătuşe, câteva zile şi nopţi la rând. Astfel, o brăţară a cătuşei era la încheietura mâinii stângi a lui Aurel iar cealaltă la piciorul meu drept. A doua zi, eu aveam brăţara la mâna stângă, iar Aurel la piciorul drept. Când unul dintre noi avea nevoie la WC, şi asta se întâmpla foarte des din cauza frigului, cel încătuşat la picior trebuia să meargă în genunchi, iar celălalt încovoiat, suferind în acelaşi timp şi durerile fizice, dar şi umilinţe de neînchipuit. Câteva zile la rând, în timpul nopţii, la Securitatea din Piatra Neamţ au sosit maşini încărcate cu alţi arestaţi de pe Valea Bistriţei, din Buhalniţa, Crucea, Borca, Farcaşa, Poiana Teiului, Galu, ca şi de la Pipirig şi Târgu Neamţ. Astfel, primul care a intrat în celulă a fost călugărul Filaret Gămălău, din comuna Crucea, fost stareţ al Mânăstirii Rarău. Acest preot, cu o mare trăire duhovnicească, fusese vândut chiar de cumnatul său, I. Roşu, din Poiana Teiului, precum şi de D. Irimescu. În acelaşi timp, au mai fost arestaţi şi Felix Gutman, fraţii Ion şi Aurel Cojocaru, preotul Vasile Gheorghiasa, Vasile Roşu, Nicolae Bistriceanu – fost primar în Pipirig, Maria Vasiliu – învăţătoare din Pipirig, Anton Almăşanu – fost primar în comuna Poiana Teiului, preotul Mihai Mitocaru împreună cu cei doi copii (unul elev la Seminarul “Sf. Gheorghe” din Roman iar celălalt la Şcoala Primară din Crucea), ing. Denc – şef Ocol silvic Borca, călugării Varahil Moraru şi Iosaf Marcoci, apoi Virgil Petroşanu, Ruscanu, Mantescu, Ion Ropotică, Ion Buium – fost viceprimar la Poiana Teiului, Nicolae Grigoriu, Constantin Cerbu, Anton Galbează, Iosif Crăciun, Chesarie Ursu de la Mânăstirea Durău, Constantin Iosub-Iosifescu, Costică Hogea, Ion Crăciun din Hangu ş.a. După a doua arestare a vieţuitorilor de la Mânăstirea Durău, când a fost luat călugărul Chesarie Ursu, se spune că stareţul a dat dispoziţie să se postească trei zile şi trei nopţi, ba mai mult, au fost postite şi animalele mânăstirii, fără apă şi fără hrană. Urmare a acestui fapt, cei care au vândut secretele bieţilor călugări au fost amarnic pedepsiţi de pronia cerească. Astfel, lui D. Irimescu – căruia îi fusese încredinţată o cantitate considerabilă de aur pentru restaurarea icoanelor din mai multe mânăstiri din Neamţ şi împrejurimi – i s-a intentat un proces de drept comun, executând 15 sau 16 ani de închisoare. La o verificare făcută de autorităţi, s-a constatat lipsa unei anumite cantităţi de metal preţios, Irimescu neştiind, probabil,  că în viaţă totul se plăteşte. La această fraudă, a mai fost implicată o persoană, pictor, despre care însă nu ştiu prin ce împrejurări a reuşit să scape basma curată. În curtea închisorii din Piatra Neamţ, în partea dreaptă erau situate birourile, iar în partea stângă se deschidea un lung coridor cu celule. În prima, vieţuiau 4 sau 5 femei, deţinute de drept comun, care lucrau la bucătărie, iar în următoarea stăteam eu, Pamfil Sălăgeanu şi Mihai, băiatul cel mai mic al preotului Mitocaru. Copilul preotului, în vârstă de vreo 10 ani, a fost luat de pe stradă odată cu arestarea tatălui şi a fratelui său, fiind îmbrăcat doar cu cămaşă, pantaloni scurţi şi sandale în picioare. Pe 8 noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, gardianul a deschis uşa de la celula preotului pentru a-l scoate în curte ca să-şi ia apă. Între timp, fiind chemat la telefon, preotul Mihai Mitocaru a rămas singur şi a deschis vizeta celulei noastre ca să-şi vadă copilul. Cu ochii plini de lacrimi, l-a chemat să-l sărute. Se vedeau pentru prima dată de când fuseseră arestaţi. Copilul a început să plângă în hohote strigându-şi tatăl, în timp ce cu mâinile încerca din răsputeri să se agaţe de el prin vizetă. Îl priveam din spate pe micuţul care, disperat, căuta să simtă căldura tatălui, să-l sărute, însă totul era zadarnic. Nu se puteau atinge. Nici unul, nici altul nu reuşea să facă acest lucru din cauza sistemului metalic protector cu care era prevăzută vizeta. În cele din urmă, copleşit de neputinţă, tatăl i-a spus băiatului să-i atingă vârful limbii cu limba lui… – Mulţi ani, tăticule!  - Mulţi ani, fiul meu!  Asistam, fără să pot face nimic, la această întâlnire dureroasă cu lacrimi, cu gemete şi cu atâta suferinţă în glas… M-am întors şi, ridicând braţele înspre cerul pe care nu îl vedeam, dar îl bănuiam, L-am strigat pe Dumnezeu: – De ce, Doamne?! Pentru ce îngădui, Doamne, asemenea lucruri? De ce? De ce, Doamne?…”

Publicat de Nicolae Sava
Sursa: Ceahlaul

Propaganda homosexuala este interzisa in institutiile de invatamant. Scrisoare Deschisa pe adresa Ministerului Educatiei si a Facultatii de Sociologie din Bucuresti

 

  SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ  MINISTRULUI EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI, MINISTRULUI MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE, GUVERNULUI ROMÂNIEI, SENATULUI ŞI CAMEREI DEPUTAŢILOR, INSPECTORILOR ŞCOLARI, CADRELOR DIDACTICE, DIRECTORILOR DE ŞCOLI, EDUCATORILOR, PĂRINŢILOR ŞI TUTUROR FACTORILOR DE RĂSPUNDERE AI SOCIETĂŢII CIVILE

Pentru al doilea an consecutiv, minorităţile sexuale din România (LGBT Lesbiene-Gay-Bisexuali-Trans) îşi trâmbiţează drepturile, organizând, pe tot parcursul lunii februarie, expoziţii de artă contemporană, documentară şi de artă comunitară, workshopuri pentru specialişti (jurnalişti, psihologi), proiecţii de filme, teatru, atelier de creaţie literară, discuţii despre familie, spiritualitate şi sexualitate, cerc de lecturi feministe, bibliotecă vie, petreceri etc.
Ca reprezentanţi ai asociaţiilor creştin-ortodoxe din România, ne exprimăm în mod deschis protestul faţă de expunerea tinerilor la asemenea acţiuni cu caracter obscen, prin care sunt încălcate în mod făţiş legile care protejează copiii şi instituţia familiei!
Dacă la ediţia de anul trecut au participat organizaţii non-guvernamentale din patru ţări (Scoţia, Slovenia, Slovacia şi România), iată că anul acesta alte cinci state s-au alăturat proiectului, respectiv Olanda, Irlanda, Lituania, Cehia şi Ungaria. Desfăşurate în cadrul “Lunii istoriei LGBT”, manifestările fac parte dintr-un proiect mai amplu intitulat “Engaging hearts and minds, changing attitudes” 2011-2013. Finanţarea activităţilor este asigurată de Comisia Europeana prin programul – Fundamental Rights and Citizenship (partener – LGBT Youth Scotland), valoarea totală a proiectului fiind de 4.620 euro.
Aşa cum aflăm de pe site-ul http://accept-romania.ro/luna-lgbt/, scopul proiectului este “de a schimba mentalitatea cetăţenilor Europeni cu privire la stereotipurile legate de persoanele LGBT.”
Anul trecut, în ciuda opoziţiei exprimate la nivelul societăţii civile (prin scrisori deschise, comentarii, luări de poziţie), manifestările au fost găzduite, printre altele, chiar de câteva instituţii de învăţământ din capitală: „Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării”, „Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială” din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi de Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc”. Sute de adolescenţi şi tineri (unii aflaţi la vârsta întemeierii unei familii) au fost luaţi cu asalt de militanţii homosexuali, care le-au explicat că păcatul strigător la cer al sodomiei este un „drept” al omului ce nu trebuie să fie încălcat…
Iată ce promite, pentru luna februarie 2013, Daniela Prisacariu, coordonator al evenimentelor: “Luna Istoriei LGBT îşi propune să aibă un program plin de evenimente diverse din domeniile artă, cultură şi educaţie (…) Dorim să creăm un spaţiu în care oricine se poate exprima, poate învăţa şi creşte”.
http://www.24deoremuresene.ro/articole/detalii-stire/articol/februarie-luna-istoriei-lgbt.html
Într-adevăr, anul acesta Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Bucureşti găzduieşte una dintre activităţi („Apariţia sexologiei şi a emancipării homosexuale”), în timp ce la Muzeul Ţăranului Român vor avea loc proiecţii de filme pe tema drepturilor persoanelor LGBT… (http://accept-romania.ro/luna-lgbt/)
Cât priveşte participarea publicului din România la manifestările organizate de membrii acestei comunităţi,  previziunile pentru 2013 sunt sumbre. “Am avut mai mult de 20 de evenimente care au adunat în jur de 1000 oameni (în 2012 n.n.). În 2013 ţintim şi mai sus şi dorim să implicăm mai multă lume şi să avem un impact mai mare”, adaugă Daniela Prisecariu.
Atacurile minorităţilor sexuale vizează, desigur, inocenţa copiilor noştri. Vorbind despre dragoste şi clamând “Sunt liber să iubesc pe cine vreau!”, homosexualii solicită, în fapt, legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, precum şi a adopţiilor, în vederea întemeierii unei „familii”. Şi în acest război dus pe frontul familiei, declaraţiile coordonatorilor evenimentului sunt mai mult decât îngrijorătoare: “Din nefericire, sunt foarte rare reprezentările pozitive ale persoanelor LGBT în curricula şcolară, filmele de la tv sau cinema, piesele de teatru, literatură sau reviste. De aceea, noi dorim să umplem acest gol prin evenimente care portretizează persoanele LGBT aşa cum sunt ele în realitate.”
De altfel, profesoara Roxana Marin, de la Colegiul „George Coşbuc” din capitală, recunoaşte cu nonşalanţă – într-un interviu publicat în toamna anului trecut – că desfăşoară, la nivelul acestei unităţi de învăţământ, activităţi de promovare a homosexualităţii: „La Coşbuc, avem o platformă de activism LGBT (ie. – homosexual) practic mai puternică decât cea pentru activism de drepturile romilor, iar în ultimii ani am avut tot felul de invitaţi şi activităţi pe această temă. Am făcut, de pildă, primul Gay Pride dintr-o şcoală publică din România (…)” http://totb.ro/54813
Pactizând cu organizaţia “Accept”, insituţiile culturale din România îşi vor deschide, şi în acest an, porţile pentru a găzdui manifestările “artistice” şi “educative” pregătite de organizatori. Care poate fi reacţia Bisericii, a credincioşilor, a părinţilor, a pedagogilor, a omului de rând în faţa “surprizelor” pregătite pentru tineretul din România?! ”Anul acesta principalele activităţi vor fi: proiecţii de filme şi teatru cu tematică gay, educaţie non-formală (biblioteca vie şi teatru forum), ateliere, discuţii despre literatura gay, o prezentare despre istoria (homo)sexualităţii ţinută de un profesor din Olanda, workshopuri cu ofiţerii de poliţie, dezbateri dar şi o expoziţie de artă. De asemenea, vom organiza şi zile lejere de socializare prin jocuri sau petreceri. Încercăm să îmbinăm educaţia cu distracţia şi să avem evenimente cât mai diverse pentru a putea aduce cât mai multe persoane sub umbrela Lunii Istoriei LGBT”, spune Daniela Prisacariu.