Avva Dorotei: De la aproapele ne este şi viaţa şi moartea

Fără îndoială, nepăsarea este ceva rău. Dar nici să nu socotească cineva vreun lucru mai presus de starea lui dinăuntru, ca să-şi vatăme sufletul lui, pentru a izbuti în acel lucru. În orice lucru vă aflaţi prinşi, chiar de este vreunul care cere grabă şi e foarte însemnat, nu voiesc să-l faceţi cu ceartă şi cu turburare, ci să fiţi încredinţaţi că tot lucrul pe care-l faceţi, fie mare, fie mic este a opta parte din ceea ce căutaţi. Iar păzirea stării voastre dinăuntru, chiar dacă prin aceasta s-ar întâmpla să nu puteţi împlini slujirea, este patru părţi din opt. Vedeţi cât de mare e deosebirea.

Deci când faceţi un lucru, de voiţi să-l faceţi desăvârşit şi în întregime, sârguiţi-vă să faceţi şi lucrul însuşi, care este o optime, dar să vă păstraţi nevătămată şi starea voastră sufletească, care este o jumătate din cele opt părţi, adică patru din cele opt. Iar de este vreo nevoie să faci lucrul acela şi să împlineşti porunca, vezi să nu te păgubeşti şi pe tine, şi pe alţii; să ştii că nu e bine să piardă cineva patru optimi sau jumătate, pentru a păzi o optime.

Şi de ştiţi că face cineva aceasta, unul ca acesta nu-şi împlineşte cu conştiinţă slujirea sa. Căci el stăruie, certându-se şi chinuindu-se şi pe sine, şi pe aproapele, din slava deşartă şi pentru plăcerea oamenilor, ca să audă după aceasta că nimeni nu l-a putut înfrânge pe el. Vai! Mare vitejie! Nu e aceasta o biruinţă, fraţilor; aceasta e o pagubă, e pierzanie. Iată, vă spun că, dacă eu trimit pe careva dintre voi la orice lucru de trebuinţă şi el vede ivindu-se vreo turburare sau altă vătămare, trebuie să se oprească. Şi niciodată nu vă vătămaţi pe voi înşivă sau pe alţii. Mai bine să nu se împlinească lucrul acela (ceea ce e bine să nu se întâmple), numai să nu vă supăraţi unii pe alţii. Căci altfel, cum am spus, pierdeţi jumătate sau patru părţi din opt. Şi aceasta este o nebunie vădită.

Iar acestea vi le spun nu ca să descurajaţi îndată şi să opriţi lucrul sau ca să vă faceţi nepăsători şi să aruncaţi dintr-o dată toate şi să călcaţi peste conştiinţa voastră, voind să scăpaţi de griji, nici ca să vă faceţi neascultători, zicând fiecare dintre voi: „Nu pot face aceasta, mă vatăm, nu mă priveşte pe mine”. Căci pe motivul acesta nu veţi împlini niciodată nici o slujire, nici nu veţi putea împlini vreodată vreo poruncă a lui Dumnezeu. Ci ca să închinaţi toată puterea voastră spre a împlini orice slujire a voastră cu dragoste, cu smerită cugetare, plecându-vă unul altuia, cinstindu-vă, rugându-vă unii pe alţii.

Nimic nu e mai puternic ca smerita-cugetare. Deci, de va vedea cineva pe aproapele sau pe sine însuşi necăjit pentru un timp, opriţi-vă, îngăduiţi-vă unul pe altul, nu stăruiţi cât timp ţine vătămarea. Căci, cum am spus de multe ori, mai bine să nu se împlinească ceea ce e de trebuinţă precum voiţi, ci precum răspunde nevoii voastre, şi nu după voia sau după dreptul unuia. Chiar când vi s-ar părea lucrul îndreptăţit, să nu vă tulburaţi sau să vă necăjiţi unii pe alţii şi să pierdeţi jumătate sau patru din cele opt părţi. Căci e mare deosebirea pagubei. Dar se întâmplă de multe ori că cineva pierde şi optimea însăşi şi nu înfăptuieşte chiar nimic. Aceasta se întâmplă de pe urma certurilor. Toate lucrurile ce le facem le facem pentru a ne folosi din ele. Dar ce folos vom avea de nu ne vom smeri unii faţă de alţii, ci, dimpotrivă, ne vom turbura şi ne vom necăji unii pe alţii? Ştiţi ce se spune în Pateric: că de la aproapele ne este şi viaţa şi moartea. Cugetaţi-le acestea pururea în sinea voastră, fraţilor, ca să deprindeţi cuvintele sfinţilor bătrâni, ca să vă sârguiţi să căutaţi şi să vă folosiţi pe voi înşivă şi unii pe alţii cu iubire şi cu frica de Dumnezeu, în felul acesta puteţi să vă folosiţi din toate cele ce vi se întâmplă şi să sporiţi cu ajutorul lui Dumnezeu. Şi însuşi Dumnezeul nostru, ca un iubitor de oameni, să ne dăruiască nouă frica Lui. Căci zice: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui, că aceasta o cere de la oameni” (Ecl. XII, 13).

CUVÂNTUL AVVEI DOROTEI: Să tăiem patimile degrabă până nu ne obişnuim cu ele

[...] Cu adevărat va veni vremea să căutăm un ceas al vremii acesteia şi să nu-l găsim. Oare cîţi doresc să asculte cuvîntul lui Dumnezeu şi nu se învrednicesc? Iar noi auzind atîtea învăţături, nu le băgăm în seamă ca să ne sîrguim. Dumnezeu ştie cît mă mir de nesimţirea sufletelor noastre: că, putînd să ne mîntuim, noi nu voim. Putem să ne tăiem patimile noastre cît sînt mici şi nu ne silim, ci le lăsăm de se întemeiază şi se întăresc asupra noastră, poate pentru ca să ne ostenim pe urmă foarte mult şi să nu putem să le tăiem. Că, precum v-am zis de multe ori, alta este a dezrădăcina o buruiană mică, care lesne se smulge şi alta este a dezrădăcina un copac mare întemeiat. [...]

Drept aceea, să ne silim, fraţilor, ca să cîştigăm milă. Părinţii au zis că trebuie să-şi curăţească cineva ştiinţa în tot ceasul, cercetîndu-se seara cum a petrecut ziua, iar dimineaţa cum a petrecut noaptea şi să arate pocăinţă către Dumnezeu pentru tot ce a greşit. Iar noi, cei ce sîntem mai mult greşiţi, se cuvine a nu aştepta pînă seara, ci să ne cercetăm şi la al şaselea ceas din zi cum am petrecut şi ce am greşit şi să ne iscodim pe noi, nu cumva am zis vreun cuvînt spre sminteala vecinului nostru? Oare nu am văzut pe fratele meu făcînd ceva şi l-am osîndit sau m-am scîrbit de el sau l-am grăit de rău? [...] Dar să venim iarăşi la cuvîntul ce vi-l grăiam ca să vă cercetaţi cum aţi trecut ziua şi noaptea. Dacă aţi stat la biserică cu luare aminte şi cu gîndul la rugăciune sau vi s-au robit cugetele voastre de rele; dacă aţi ascultat citirile cu înţelegere sau, lăsînd slujba, aţi ieşit afară din biserică şi v-aţi netrebnicit în zadar. Aşa, dacă se va cerceta cineva pe sine în toate zilele şi dacă se va sîrgui să se întoarcă spre pocăinţă din cele ce a greşit şi se va sili să se îndrepte, începe a-şi împuţina răutatea de la nouă la opt. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, sporind spre bine puţin cîte puţin, nu lasă patimile să se înrădăcineze; că de nu se va sili cineva în acest chip să stîrpească o patimă înainte de a se înrădăcina, ajunge la marea primejdie a obişnuinţei celei rele, încît (precum v-am zis) de va vrea să se pocăiască, nu mai poate singur să biruiască patima, de nu va avea de ajutor pe cineva dintre Sfinţi [...] Credeţi-mă, fraţilor, că de va fi cineva cuprins numai de o patimă obişnuită, fie cît de mică, aceea singură îl poate osîndi la munca cea veşnică. Şi, de ar face cineva zece fapte bune şi numai o răutate obişnuită să aibă, acea una care se face din obiceiul cel rău, biruieşte pe cele zece bune. După cum un vultur, de va scăpa tot trupul lui din cursă şi numai de o unghie va fi prins, din pricina acestei mici părticele a trupului lui nu-i foloseşte cealaltă putere, ci, oricînd va vrea, merge vînătorul şi-l prinde. Aşa este şi cu sufletul. Numai cu o patimă de se va fi obişnuit, ori în ce ceas va vrea diavolul îl biruieşte, căci prin acea patimă îl are în mîinile lui. De aceea vă zic pururi: nu lăsaţi vreo patimă să se înrădăcineze în voi, ci vă nevoiţi, rugîndu-vă lui Dumnezeu noaptea şi ziua să nu cădeţi în ispită. Chiar de vom fi şi biruiţi vreodată, ca nişte oameni, şi vom cădea în vreo greşeală, să ne sîrguim a ne pocăi îndată, să o părăsim şi să plîngem înaintea lui Dumnezeu pentru ea şi să priveghem ca să nu mai cădem. Iar Dumnezeu, văzînd cugetul nostru cel bun, smerenia şi pocăinţa noastră, ne va da mînă de ajutor şi va face milă şi cu noi. [...]

- extras din lucrarea IEROMONAHULUI IOAN IAROSLAV - CUM SĂ NE MÂNTUIM? DUPĂ ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI

Ştefan cel Mare nu vorbea ruseşte, tovarăşi!

Serviciul de presă al preşedinţiei Republicii Moldova a anunţat că preşedintele interimar Marian Lupu a depus flori la Complexul Memorial „Eternitatea“ din Chişinău şi la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfånt. De ce, cu ce ocazie? Păi, pentru că tocmai s-au împlinit „67 de ani de la încheierea operaţiunii Iaşi-Chişinău, cånd armata sovietică a învins trupele germano-romåne“. Sau, altfel spus, cu ocazia „eliberării Moldovei de sub ocupaţia fascistă“. Comunicatul oficial al autorităţilor de dincolo de Prut mai anunţă că, tot la Complexul „Eternitatea“, au mai depus flori liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin şi veteranii celui de-al Doilea Război Mondial. În mod ciudat, dar nu cu totul neaşteptat, Marian Lupu este acelaşi preşedinte interimar care, pe 28 aprilie 2011, mulţumea oficial pentru sprijinul financiar de 100 milioane de euro, pe care Romånia l-a acordat de curånd ţării sale. „Înţelegem foarte bine că această decizie a fost adoptată în condiţii extrem de dificile din punct de vedere economic, în condiţiile de austeritate care au fost determinate de criza economică mondială“. Da, domnule preşedinte, condiţiile sunt, întradevăr, extrem de dificile. Dar, în mod ciudat, atunci cånd rupem bani de la gura fraţilor voştri de aici, de acasă, de dincoace de Prut, nu mai suntem fascişti. În plus, nu ar trebui să uitaţi că Istoria Romånilor, pe care tocmai aţi scos-o din şcoli, este şi istoria voastră. Şi aţi scos-o tocmai acum, cånd aveţi ocazia unică de a vă închina în faţa unei relicve sacre: stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare. Aceasta este istoria însăşi. Istorie comună care vă cere să-l lăsaţi pe Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor să-şi depună unde o vrea el florile lui sovietice. Dar nu la picioarele lui Ştefan cel Mare,  care este Sfånt şi pentru noi şi pentru voi. Şi ştiţi de ce? Pentru că, deşi a fost o personalitate de talie cu adevărat europeană, Ştefan-vodă  nu a vorbit ruseşte.
P.S. Fraţi moldoveni, dacă tocmai aţi sărbătorit eliberarea de sub ocupaţia fascisto-romånească, poate că ar fi bine să luaţi aminte la o povestioară care circulă pe acolo, pe la voi: „Odată, printr-o localitate trecea un străin. Mergånd pe una din străzi a văzut un copil care se juca. S-a apropiat de el şi l-a întrebat: «- Spune-mi te rog, de cine îţi place mai mult, de ruşi sau de romåni?» Bine orientat politic, copilul i-a răspuns: «- Pe ruşi îi iubesc iar pe romåni îi urăsc! - De ce? - Pentru că atunci cånd era război, romånii au venit şi l-au bătut pe bunelu. - Mda, şi unde-i acum bunelul tău?», a mai întrebat străinul. La care copilul i-a raspuns candid: «- L-au deportat ruşii în Siberia de unde nu s-a mai întors  niciodat㻓.   

Vasile Surcel
Sursa: Curentul

O NOUA FRONTIERA? NOUA IDEOLOGIE SEXUALA MONDIALA

O constatare si afirmatie certa este ca societatea nu e statica. Evolueaza. Constant se indreapta spre noi orizonturi. Sau poate ar fi mai bine de spus ca unele din aceste orizonturi asa zise noi nu sunt de fapt noi ci o repetitie a unor comportamente vechi pe care societatea le-a experimentat cu mii de ani in urma, nu le-a gasit utile, si le-a abandontat sau pus in afara legii. Aceasta observatie se aplica si subiectului de astazi – noua ideologie sexuala mondiala. Tot mai mult auzim vorbindu-se despre ea - o noua ideologie sexuala mondiala, promovata in ultimii ani cu tot mai multa perseverenta si determinare de asa numitele tari “civilizate,” ONU, structurile europene, tribunalele internationale si o multime de ONG-uri si fundatii (think tank-uri) care au in spatele lor sume enorme de bani. (Va recomandam, privind ONU, un raport recent: http://cnsnews.com/news/article/un-agency-youth-program-calls-abortion-h) si un comentariu: http://www.ypeerinaction.org/index.php?option=com_content&view=article&id=24%3Ajoint-international-year-of-youth-statement&catid=2%3Asite-content&Itemid=1. 

 

 

Este insa aceasta “ideologie” chiar noua, ori o incercare de a impune societatii contemporane niste practici sexuale aberante, daunatoare, cu care societatea a experimentat cu mii de ani in urma si le-a abandonat ori interzis prin lege? O privire din aceasta perspectiva asupra Codului lui Hammurabi reflecta legiferarea cu mii de ani in urma a moravurilor sexuale normale si interzicerea celor imorale. Primul si cel mai vechi cod legal scris care a supravietuit pina in zilele noastre, Codul impune monogamia si fidelitatea in casatorie, interzice si pedepseste adulterul si pedofilia, protejaza femeia si copilul in caz de divort, si stabileste norme etice de comportament intre cele doua sexe. Aceste norme erau chiar si atunci acceptate universal devenind in timp normele dominante in toate civilizatiile si culturile cunoscute in istorie. Truismul acesta e reflectat si in Biblie, mai specific in cartea pe care carturarii Bibliei o numesc ca fiind cea mai veche carte ai ei, Cartea lui Iov. In Capitolul 31 Iov vorbeste despre monogamie si fidelitate, amintind ca derogarea de la ele atragea pedepse severe: “(9). Daca inima mea, spune Iov, a fost amagita de vreo femeie si am stat de panda la usa aproapelui meu, (10) Atunci nevasta mea sa invarteasca la rasnita pentru altul si altii sa aiba parte de ea. (11) Caci aceasta ar fi o uraciune, o nelegiuire vrednica de pedeapsa judecatorilor, (12) Un foc care mistuie pana la iad si care nimiceste toata stransura mea.” 

 

 

In unele din eseurile lui cele mai remarcabile chiar si Freud speculeaza asupra circumstantelor in care societatea a abandonat normele sexuale imorale, adoptindu-le pe cele cunoscute si practicate de mii de ani - familia, casatoria, monogamia si fidelitatea. In Civilization and its Discontents (“Civilizatia si nemultumirile ei”) publicat in 1929, un eseu care ramine pina astazi doctrina de baza a lui Freud privind relatia dintre sexualitate si civilizatie, Freud afirma ca abandonarea practicilor sexuale imorale si inlocuirea lor cu monogamia, casatoria, familia si fidelitatea, au facilitat aparitia civilizatiei umane. Simultan, in acelasi eseu Freud demonstreaza si reversul – eliminarea monogamiei, a fidelitatii, a casatoriei si a familiei va duce la regresul societatii in starea de barbarism din care s-a desprins cu mii de ani in urma. 

 

 

Inceputul Mileniului III 

 

 

La sfarsitul lui iunie statul New York a legalizat casatoriile homosexuale, un eveniment care a suscitat publicarea unei multimi de articole in New York Times despre sexualitate si trendurile cele mai radicale care se manifesta in comportamentul sexual contemporan american.  In esenta, ele descriu noua ideologie sexuala mondiala, deoarece ceea ce se petrece la New York se extinde in toata lumea. 

 

 

Fara indoiala The New York Times este cel mai prestigios si influent ziar din America sau chiar din lume. O publicatie care, impreuna cu alte jurnale si reviste pe care le publica periodic, cum este The New Yorker, informeaza publicul asupra trendurilor celor mai noi in mai toate domeniile, inclusiv cele sociale si mai ales sexualitatea. Obsesia editorilor si ziaristilor de la New York Times cu sexualitatea e de netagaduit si evidenta mai in fiecare editie a ziarului. Pe linga asta le si aproba si promoveaza. Cu precadere liberal si in intregime secular, The New York Times isi mentine pozitia de lider al mediei imprimate americane tocmai pentru ca se afla in avantgarda promovarii trendurilor noi. De-a alungul anilor a promovat avortul, homosexualitatea si casatoriile homosexuale. In ani recenti a incetat sa fie critic la adresa pedofiliei, o noua tendinta in cercurile celor preocupati de sexualitatea umana si impingerea ei spre noi frontiere. 

 

Mongamia – O valoarea depasita?

 

Pe 30 iunie 2011 jurnalistul Mark Oppenheimer a publicat in New Yorker Magazine articolul Married, With Infidelities (“Casatorit, dar infidel”) in care promoveaza pilonii noii ideologii sexuale. In primul rind ataca monogamia. “Monogamia e un lucru greu” de pus in practica, afirma el. Societatea contemporana greseste impunind monogamia ca standard de comportament pentru cei casatoriti sau pentru cei care traiesc impreuna. Tentatiile sexuale care-i ispitesc pe soti dupa casatorie sunt prea mari pentru a te astepta in mod realistic sa fie respinse. Am ridicat monogamia la rangul unei virtuti irealizabile si irealiste, spune el, si impunem cerinte prea grele din aceasta perspectiva asupra cuplurilor casatorite. 

 

 

Aici, Oppenheimer i-l aduce in sprijinul ideilor lui pe Dan Savage, un editorialist homosexual din Seattle, Washington care acum 20 de ani a declansat o cruciada impotriva monogamiei. Savage are multi adepti. Tot mai multi pe zi ce trece. Personalitate influenta in ideologia sexuala contemporana, scriitor prolifc pe teme de sexualitate si comentator la multe ziare proeminente din SUA, Savage sugereaza abandonarea monogamiei in favoarea unei “etici sexuale realiste” in armonie cu practicile sexuale curente. Casatoria bazata pe romanta trebuie pusa in muzeu, afirma el. In locul ei, spune el, e de dorit sa se instaureze o ideologie sexuala noua, una bazata pe practicile sexuale prevalente in comunitatile homosexuale, si care includ pornografia, toleranta fata de infidelitate si adulter, sexul de grup, fetisuri, aranjamente intre parteneri de intretinere de relatii sexuale cu persoane terte, si transformarea casatoriei intr-o instutite “deschisa” oricaror practici sexuale care-i fac pe “parteneri” mai fericiti. In engleza noul canon e numit “open marriage” sau “serial monogamy,” adica monogamia in serie unde “partenerii” cad de acord sa fie monogami doar pentru o perioada de timp specifica, dupa care fie ca se inteleg sa continue exclusivitatea in casatorie, fie ca aplica, unilateral sau de comun acord, relatii sexuale “deschise” catre alte practici sau cu alti parteneri. 

 

 

Monogamia, spune Dan Savage, inseamna moarte sexuala pentru soti, plictiseala, lipsa de varietate. Cu ani in urma a publicat cartea “It Gets Better” (“Spre mai bine”), un bestseller in care argumenteaza ca uzurparea monogamiei in favoarea casatoriilor deschise va fortifica nu submina valorile familiei. Savage pune in virful prioritatilor casniciei satisfactia sexuala. Unde e satisfactie sexuala spune el, familia nu se destrama. In consecinta, nu e greu de inteles ca daca vrei sa ai o familie si o casatorie puternica trebuie sa mai lasi din principiile sexuale puritane si sa le imbratisezi pe cele care duc la satisfactia sexuala a sotului sau a sotiei. Casatoria deschisa nu ingaduie gelozie. Mai ales femeilor. A impune monogamia barbatilor, spune Savage, constituie o asteptare gresita din partea femeilor fata de sotii lor. 

 

Garaje din beton, transformate în Casa Domnului

Părintele Mihai Aldea s-a luptat timp de 11 ani pentru a reuşi să-şi construiască propria biserică. Acesta a început să ţină slujbe în două garaje care i-au fost donate. Iarna, gheaţa stătea pe pereţi, însă slujbele se ţineau regulat. Acum, garajele fac parte din fundaţia unei biserici noi, o clădire impresionantă.
Pe aleea Covasna din cartierul Berceni, departe de agitaţia străzii principale, câţiva oameni muncesc de zor. Un gard şubred din metal, uşor ros de rugină, împrejmuieşte o biserică cu o poveste interesantă.


Biserica Sfântul Daniil Sihastru se află încă în stadiul de construcţie. Clădirea, lungă de 20 de metri şi înaltă de 8, are ca fundaţie două garaje. Un domn înalt şi cărunt îşi mângâie barba lungă şi deasă.
Tricoul gri este brăzdat de firicele de transpiraţie. „La început se ţineau slujbe în garaj", spune Nicolae Braşoveanu, unul dintre epitropii bisericii, în vârstă de 68 de ani. Domnul Braşoveanu îşi abu¬reşte ochelarii, îi şterge, după care, cu tonul călduros al unui bunic, începe să povestească.
„În anul 2000, părintele Aldea a fost numit în căminul de copii din vecinătate şi spera să obţină un teren ca să facă un paraclis. Într-un final, autorităţile locale i-au dat ermisiunea să construiască o biserică, după ce, iniţal, preotul amplasase două garaje. Ăsta a fost primul pas. Se ţineau slujbe în garaj", îşi aminteşte epitropul, fost inginer de instalaţii.
Părintele Mihai-Andrei Aldea este un preot tânăr. Are ochii verzi şi vioi, însă vocea îi este sobră şi plină de înţelepciune. Destul de mic de înălţime, acesta păşeşte apăsat, plimbându-şi strana prin praf. Cu toate că exteriorul bisericii este aproape gata, interiorul mai necesită multă muncă. „Am vrut să fac o bisericuţă în apropierea căminului de copii, însă acolo nu exista spaţiu. Mergând la episcop şi prezintându-i această problemă, mi-a spus să găsesc un teren în zonă, dându-mi şi binecuvântare scrisă. Cu mila lui Dumnezeu, l-am găsit pe acesta", spune părintele, în timp ce lumina de afară se strecoară prin geamurile din turlă şi îi luminează chipul.
Biserica a fost ridicată pe spaţiul unui fost loc de joacă, care devenise „un cimitir de fiare vechi". Terenul aparţine domeniului privat al primăriei, însă urmează să fie trecut în proprietatea Patriarhiei.

Lăsaţi copiii să vină la mine

Atât părintele, cât şi epitropul au numai respect pentru enoriaşii din cartier, fără a căror binevo¬nţă biserica nu ar fi existat. După ce a primit un garaj de la nişte persoane binevoitoare, părintele era gata să pună bazele bisericii.
Primii care au dat o mână de ajutor au fost copiii care, cu ajutorul unor beţe, au întins betonul din fundaţie. „La început a fost un singur garaj şi condiţiile erau extrem de improprii. Noi am turnat şapa şi am întins betonul cu nişte beţe. Primele ajutoare au venit din partea unor copii care au auzit că vrem să facem o biserică şi au luat nişte beţe şi ne-au ajutat să nivelăm", îşi aminteşte preotul.
Rezultatul a fost unul pe măsura instrumentelor folosite, iar părintele Aldea râde în timp ce povesteşte despre atmosfera „romantică" din biserică. „A ieşit un beton atât de denivelat încât puteai să bagi mâna pe sub garaj şi să dai noroc cu cineva de afară. Cât a fost vară a fost în regulă, chiar dacă mai intra apa înăuntru când ploua. Mai romantic a fost însă când a venit frigul şi şuiera vântul", spune acesta.

Secta din garaj

Construcţia neconvenţională care adăpostea locul de rugăciune a stârnit, iniţial, controverse. Locatarilor le era frică că şi-a făcut sediu în cartierul lor cine ştie ce sectă. „Oamenii credeau la început că eram cine ştie ce sectă şi erau prudenţi. Însă copiii au venit repede către biserică. Au văzut că era mică, mai pe măsura lor, şi avea icoane care le plăceau. Am început să slujim cu ei, ţineau strana. Făceam Sfânta Liturghie în fiecare zi şi copiii se spovedeau şi se împărtăşeau", povesteşte preotul.
Chiar dacă sănătatea i-a fost afectată de condiţiile improprii din garaj, părintele Aldea îşi aduce aminte cu plăcere de acele vremuri. „A fost frumos, chiar dacă iarna aveam 2-3 centimetri de gheaţă pe pereţi. Era romantic, ca într-un basm cu Crăiasa Zăpezilor. Am făcut şi un reumatism cervical, dar a fost bine", spune acesta zâmbind. „Se mai întâmplă şi din astea".

Meşterul Manole şi pactul cu Dumnezeu

Să ridici o biserică nu este un lucru uşor, mai ales atunci când nu dispui de fondurile necesare. Arma principală a preotului a fost credinţa. „Un om obişnuit nu ştie cât de multă muncă trebuie pentru a se face o biserică. Această bătălie de 11 ani a fost un lucru bun care a ajutat multă lume. Mai presus de biserica din zid este biserica din suflet. Este foarte important ca mai înainte să existe biserica din suflet şi apoi cea de zid", spune părintele, pe un ton sobru, dar duios. Cu toate că, la început, credea că nu-şi va putea duce misiunea la capăt, părintele a făcut un „pact cu Dumnezeu".
„Eu ştiam că biserica nu poate fi construită, însă am făcut un pact cu Dumnezeu. Eu i-am spus lui Dumnezeu: «Doamne, tu ştii că eu nu pot face biserica, dar un lucru voi face: nu mă voi da bătut. Eu voi sta aici până mor, sau până când faci Tu biserica». Nu m-am clintit şi Dumnezeu a binecuvântat", iar construcţia a început să capete contur.
Părintele se compară, la un anumit nivel, cu Meşterul Manole, şi explică legenda acestuia.
„Legenda Meşterului Manole are un anumit înţeles. Oricine construieşte o biserică jertfeşte foarte mult. Prima care are foarte mult de suferit este famila. Sunt 11 ani de când suntem aici şi încercăm să construim biserica".
Acesta îşi continuă pilda, povestind cum a trebuit să se împrumute de la un prieten pentru a-şi cumpăra un bilet de tramvai.
„Noi nu am pornit de la o sumă. Am pornit de la un minus. În clipa în care am început alergătura, m-am împrumutat de la un prieten pentru un bilet de tramvai cu două călătorii. Însă Dumnezeu ne-a ajutat şi am mers mai departe. A fost foarte greu şi au fost clipe de adâncă deznădejde, dar am ştiut de la început că acestea vor veni şi am ştiut că trebuie să fim statornici", spune părintele Aldea, uitându-se spre geamul din turlă.
Părintele îşi aminteşte ce uimit a fost „când, într-o dimineaţă, la o săptămână după ce începusem să ţinem slujbe în biserica mică, în garaj, am găsit 10 oameni care zugrăveau înăuntru".
Donaţiile au început să vină din mai multe părţi şi construcţia unui lăcaş de cult adevărat a început. Garajele au fost zdrobite, şi au fost incluse în fundaţia bisericii actuale, deoarece, „după ce slujisem peste 1.000 de Liturghii, nu puteam folosi garajul la altceva. Trebuia să rămână aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu aşa a fost".
„În timpul construcţiei, a fost construit paraclisul, folosit ca biserică mică", spune Nicolae Braşoveanu. Până acum au fost investite „7-8 miliarde de lei vechi", iar banii au venit de la Departamentul Cultelor, diverşi sponsori, dar şi din donaţii ale oamenilor din cartier, majoritatea pensionari. Acesta se aştepta ca exteriorul bisericii să fie gata până la 15 august.

„Diavolul se bucură când se ridică o cârciumă, nu o biserică"

În afară de lipsa fondurilor, părintele s-a înfruntat şi cu altfel de probleme de-a lungul celor
11 ani. Reacţii negative au venit atât din partea unor enoriaşi, cât şi din partea unor preoţi
din zonă.
„Probleme s-au ivit, pentru că diavolul se bucură când se ridică o cârciumă, nu o biserică. Unele persoane s-au împotrivit din cauza unui realism exagerat, crezând că, eu fiind un preot sărac, nu voi putea ridica biserica.
A existat atât aprobarea episcopului de atunci, cât şi a patriarhului. E adevărat că au existat persoane chiar din interiorul bisericii care s-au împotrivit construcţiei. Însă cuvântul patriarhului a fost cel care a contat", spune preotul.
Principala problemă a oamenii din cartier a fost cea a zgomotului produs de clopote.
„Au fost probleme cu vecinii. Fiecare judecă cu capul lui şi fiecare are o anumită părere. Au fost unii care cereau să se tragă clopotele duminica mai târziu. Clopotele nu se pot trage decât înainte de începerea slujbei. În cele din urmă au înţeles. În general sunt binevoitori şi ajută. Gardul a fost făcut cu ajutorul oamenilor din zonă", spune epitropul pe un ton înţelegător.
Părintele crede că nu sunt suficiente biserici pe teritoriul României şi că ar fi „corect ca ortodocşii din Bucureşti să poată merge toţi la slujbă". Acestuia îi este milă de cei care se împotrivesc construcţiei lăcaşelor de cult".
„Mi-e milă de cei care sunt împotriva ridicării unei biserici. Îşi fac mult rău singuri. După o socoteală dreaptă, avem foarte puţine biserici în Bucureşti. Dacă ne gândim la libertatea religioasă a oamenilor, corect ar fi ca ortodocşii din Bucureşti să poată merge toţi la slujbă. În acest moment, nu pot merge la slujbe decât 100.000 de oameni din 2.000.000 de ortodocşi. Nu ar trebui să existe opoziţie faţă de ridicare unei biserici", spune acesta, pe un ton sobru.

O mână spală pe cealaltă şi ambele spală obrazul

Părintele Mihai Aldea încearcă să dea ceva înapoi comunităţii care l-a ajutat să ridice biserica. Astfel, acesta îi ajută pe cei în ananghie, mobilizând enoriaşii, făcând donaţii şi chiar ţinând cursuri suplimentare pentru copiii dintr-o şcoală din apropiere. Acesta nu este mulţumit de numărul de oameni care vin la slujbă, dorindu-şi mai mulţi enoriaşi care să înţeleagă stilul de viaţă creştin.
„Lumea vine la slujbă, însă eu nu sunt mulţumit. Eu vreau mai mult decât atât. Încerc să-i ajut pe oameni să înţeleagă că noi trebuie să fim creştini în toată viaţa noastră, nu numai la slujbă. Trebuie să lucrăm neîncetat. Mulţi dintre oameni sunt foarte săraci. Dacă nu am merge pe o mobilizare sufletească neîncetată nu am putea să-i ajutăm pe cei foarte săraci. Nu am fi ajuns să oferim ajutoare şi în afara parohiei. Am putut ajuta şi când au fost inundaţii, în Harghita, în Moldova. Ne-a ajutat Dumnezeu prin oamenii care au luptat", îşi laudă preotul enoriaşii.Biserica a pus accentul pe copiii din centrul din apropiere, dar şi pe anumite grupuri de oameni săraci din parohie. Părintele spune despre copiii orfani că „sunt viitorul ţării noastre. Sunt o comoară. O comoară care trebuie îngrijită".

de OCTAVIAN PALADE
Sursa: România liberă

Un articol care spune cate ceva: Lumea lui George Soros - maleficul rege al Europei de Est

Visul său declarat este o lume în care oameni ca el, speculatori ai pieţelor, să nu facă bani. Dar, cum lumea nu se schimbă, el a făcut 15 de miliarde $.
La o emisiune din Statele Unite, prezentatorul lasă să ruleze un film cu secvenţe ale Holocaustului. Sunt genul de imagini date pe rapid, cu oameni îndreptându-se spre tren, pentru ca filmuleţul să se încheie cu feţele pierdute în negura adusă de uşile care se închid greoi.

Salvat de o mită

Numai că Soros n-a fost printre ei. El a scăpat, banul l-a scăpat. Când naziştii au ocupat Budapesta, în 1944, tatăl lui Soros era un avocat de succes. Când a simţit că vor fi probleme pentru evrei, avocatul a îndesat un pumn de bani în buzunarul unui oficial al guvernului maghiar. În schimbul banilor, cel mituit trebuia să îl prezinte pe micul George Soros, atunci în vârstă de 14 ani, drept finul său creştin. Şi "finul creştin" a urmărit evreii care urcau speriaţi în trenuri, ba chiar a mers împreună cu "naşul" său să confişte averile bogaţilor evrei ai Budapestei.

În faţa imaginilor, Soros e aproape mut. Din când în când scoate un "îhîm". Apoi, vorbeşte: "Atunci s-a clădit caracterul meu". "Cum?", a întreabat prezentatorul. "Că trebuie să gândeşti în avans, să anticipezi evenimentele atunci când cineva e ameninţat", a răspuns. Adică să acţioneze precum tatăl său.

Soros fiul avea să devină celebru tocmai prin această capacitate de a intui. O ducea la extrem în 1992, când câştiga 1,1 miliarde de dolari şi supranumele de "omul care a spart Banca Angliei" după ce paria corect că guvernul va devaloriza lira sterlină. Nu vorbim, desigur, de un pariu propriu-zis, ci de un instrument financiar numit "short selling", care permite unui investitor să vândă acţiuni fără a le deţine la propriu. Investitorul vinde aceste acţiuni şi, după ce preţul scade, le cumpără mai ieftin pentru a le înapoia proprietarului. Însă acest instrument funcţionează şi în vânzarea şi cumpărarea de valută, chiar mai lesne. Iar Soros a vândut echivalentul în lire sterline a 10 miliarde de dolari, mizând că lira va scădea.

Recent, se pare că el a fost "investitorul misterios" care a câştigat 8,5 miliarde de dolari, după ce a prezis retrogradarea istorică a SUA de la cel mai bun rating AAA, la AA+.Hamal şi ospătar în Londra
Soros a ştiut mereu valoarea banului, că-s miliarde de dolari sau o mână de forinţi. După ce a emigrat în Anglia (1947), a lucrat ca hamal şi ospătar pentru a-şi plăti viaţa şi studiile la London School of Economics. Într-un final, i-a fost acordată o finanţare de 40 de lire pe lună din partea unei societăţi religioase.

Financial Times îl descrie drept "profetul de succes al pieţelor" şi consideră că "în ceea ce priveşte funcţionarea pieţelor financiare, Soros a dovedit că este cu câteva decenii înaintea timpului său".

În prefaţa "Alchimiei finanţelor", publicată de Soros în 2003, fostul preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, Paul Vockler, îi contura portretul lui Soros. "Este cunoscut drept un speculator de imens succes, destul de inteligent pentru a se retrage dintr-un joc chiar şi atunci când îl conduce detaşat. Volumul impresionant al câştigurilor sale a fost influenţat de implicarea sa în încurajarea naţiunilor în tranziţie şi în curs de dezvoltare să devină societăţi deschise", scria Vockler.

Lumea "Soroilor", vampirii economiei mondiale

Din această perspectivă, Soros pare omul luminilor, însă o alta ni-l prezintă altfel. Într-un editorial publicat în "New York Times", Paul Krugman arăta efectul Soros asupra pieţelor financiare. Krugman spune că investitorii de teapa lui Soros nu numai că "mută bani anticipând o criză a unei valute", ci chiar declanşează o criză "pentru amuzament şi profit".

Americanul propunea şi un nume pentru aceşti investitori: "Soroi". De altfel, în momentul declanşării crizei, publicaţia The Guardian îl plasa pe Soros pe lista celor vinovaţi de recesiune.

Portalul Ziaristi Online ii atrage atentia lui Antal Arpad sa-si vada lungul nasului. Declaratia lui Dan Tanasa

Grupul Ziaristi Online ii atrage atentia lui Antal Arpad sa-si vada lungul nasului ca s-ar putea sa ramana fara el. Suntem solidari cu colegul nostru de presa Dan Tanasa (foto dreapta), avertizor public privind discriminarile comise de extremistii maghiari asupra romanilor din Harghita si Covasna, a carui familie a fost amenintata recent de catre primarul UDMR de Sfantu Gheorghe. Atragem atentia Serviciului Roman de Informatii ca asemenea practici de tip NKVD nu au ramas niciodata fara urmari. Una dintre ele ar putea fi ca extremistul ungur si cei ca ei vor primi intr-o zi, de la romanii revoltati, exact ceea ce merita. Reproducem mai jos mesajul colegului nostru Dan Tanasa, membru al redactiei jurnalistilor independenti care au creat portalul Ziaristi Online:
Declarație de presă
Cu privire la afirmațiile făcute de primarul Antal Arpad Andras, presedinte al UDMR Sfântu Gheorghe, în legătură cu amenințările și intimidările la adresa mea și a familiei mele, fac următoarea declarație de presă.
“Nu este bine ce face fiul dumneavoastră pentru că își face mulți dușmani”. Aceasta este doar una din amenințările proferate de primarul Antal Arpad Antal în casa părinților mei, intr-o zi de joi, în jurul orelor 20:30. Din păcate pentru domnia sa, el este singura persoană care poate susține varinta sa, în timp ce amenințările dânsului au fost ascultate de cel puțin două persoane. Discuția dânsului cu părinții mei a fost amicală doar datorită bunului simț al părinților mei, nu datorită domnului Antal Arpad Andras care a avut tupeul nesimțit să-i insulte pe părinții mei chiar în casa lor.
Este evident faptul că Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a început să pună în practică proiectul de lichidare a subsemnatului. În ultima perioadă am fost atacat și calomniat de către mulți alți lideri ai UDMR, i-aș aminti aici doar pe Borboly Csaba, președintele CJ Harghita, sau pe Demeter Janos, vicepreședintele CJ Covasna, cu sprijinul unor publicații de limbă maghiară printre care cotidienele Haromszek, Kronika și Szekely Hirmondo. Primarul Antal Arpad a fost însărcinat de către conducerea UDMR, exact ca în clanurile mafiote, tocmai pentru că mă aflu în “ograda” lui, să grăbească lucrurile pentru reducerea mea la tăcere.
Cred cu tărie că doar o persoană cu grave tulburări psihice ar putea putea face astfel de afirmații mizerabile la adresa părinților mei, supunându-i oprobiului public și transformându-i în mod intenționat in ținte ale militanților extremei drepte maghiare.
Dacă tot se ocupă cu îndemnatul oamenilor să plece din oraș, îi reamintesc primarului Antal Arpad Andras, marele secui, apărător al identității maghiarilor din așa-zisul ținut secuiesc, că dânsul s-a născut la Rupea, în județul Brașov, de unde a venit neinvitat în județul Covasna. Nu l-am auzit la fel de vehement pe primarul Antal Arpad și împotriva bunului său prieten Madalin Guruianu, născut la Brăila. Bănuiesc că e doar o coincidență că ambii împărtășesc aceleași idealuri iredentiste.
Cât despre datoriile părinților mei la întreținere nu pot decât să regret că nu toți cetățenii României au gineri primari, și ca atare sunt afectați de probleme financiare. Decât să fie preocupat de datoriile părinților mei la întreținere, domnul primar Antal Arpad Andras ar explica mai bine opiniei publice care sunt motivele pentru care soția dânsului nu apare în declarația de avere, deși domnul primar poartă o verighetă și este deja și tată.
Iar la același capitol, al familiei, cred ca este un moment oportun ca domnul primar Antal Arpad Andras să precizeze opiniei publice care este relația sa cu patronii firmei SC Prod AX SRL și care sunt explicațiile coincidenței izbitoare legată de faptul că aceasta firmă a încasat sute de mii de euro din banii primariei și că sumele au crescut considerabil de când domnia sa a ajuns primar al municipiului Sfântu Gheorghe.
Nu aș vrea să fiu în locul domnului Antal Arpad Andras dacă familiei mele îi va fi atins măcar un fir de păr pentru că între timp, datorită declarațiilor sale, dânsul a devenit vedetă națională.

Dan Tanasa
24 august 2011