Menirea Bisericii, în viziunea lui Ioan Ianolide

Postez acest text al mărturisitorului creştin Ioan Ianolide la 23 de ani de la înveşnicirea acestuia. Ianolide a fost cel mai bun prieten al lui Valeriu Gafencu, cel numit de Părintele Nicolae Steinhardt “Sfântul închisorilor”. Părintele Gheorghe Calciu aprecia că, din tot ce s-a scris despre închisorile comuniste, scrierile lui Ianolide sunt cele mai adânc duhovniceşti. Vă supun atenţiei o profudă meditaţie asupra rolului Bisericii în societate. Ianolide se pronunţă împotriva formei căldicele a bunului trai burghez, a indiferentismului şi a neputinţei faţă de popor.
Se cuvine ca Biserica să rămână credincioasă lui Hristos şi poporului - între aceşti doi stâlpi de susţinere trebuie să se mişte ea. Biserica trebuie să fie independentă faţă de stat, dar în comuniune cu poporul. Biserica nu se cuvine să guverneze, căci nicio organizare statală nu e desăvârşită - desăvârşirea e numai în spiritualizare, şi deci aici se cade ei să guverneze - dar nici nu e străină faţă de politică, ci ea gândeşte şi exprimă “politica” lui Hristos. “Politica” lui Hristos guvernează lumea la modul spiritual.
Acum mai mult ca oricând Biserica trebuie să se confunde cu destinele lumii şi să se disocieze mai categoric de erorile ei. Ea trebuie să fie puternică pentru a struni puterea de stat, puterea economică sau orice altă putere care nu slujeşte poporul. Biserica nu mai este a lui Hristos dacă nu slujeşte poporul. Iar poporul trebuie să trăiască în sânul Bisericii atât prin viaţa religioasă, cât şi prin cea morală, educativă, culturală, socială şi economică.
În îndelungata şi sistematica prigonire prin care am trecut, forţa rezistenţei noastre a fost Biserica. Credem în Biserica drept-măritoare ca trup mistic al lui Hristos, căci ne-am împărtăşit de Harul Lui în temniţe, în epuizare, în torturi şi-n faţa morţii. Mărturisim Biserica şi ne declarăm pietre vii ale zidirii ei în acest secol. Hristos este Cel prigonit, întemniţat şi răstignit. Hristos este Cel ce va birui, va slobozi şi va învia lumea prin Biserica Sa, prin aleşii Săi, prin toţi cei ce-L mărturisesc. Hristos are nevoie de hristoşi care să-I poarte mesajul cu preţul Crucii, în acest veac, pentru mântuirea oamenilor. Slavă lui Hristos!
Ne facem purtători ai vestirii creştine, ai crucii şi ai slavei lui Hristos. Credem în infaibilitatea Bisericii, dar deosebim între dogma infailibilă şi cuvântul propovăduit ori dogma canonică. Socotim că însăşi dogmele infailibile au reieşit din aceste frământări, lupte şi contradicţii. Credem în dogmele Bisericii fără a le pune în discuţie. Trăim din izvorul de viaţă dătător al Duhului Sfânt, ai Cărui purtători ne străduim a fi noi înşine, între noi şi raporturile noastre cu lumea.
(…) Clerul si laicii creştini ai secolului XX au fost găsiţi nepregătiţi pentru lupta în care au intrat, întrucât deja părăsiseră mesajul evanghelic. Daca ei ar fi trăit conform cuvântului lui Dumnezeu, n-ar mai fi existat cauzele ce au generat crizele acestui veac. Ei au părăsit istoria, părăsind poporul. Au lăsat evenimentele să curgă la voia întâmplării şi, drept urmare, ucenicii satanei au făcut ei istorie şi au lovit Biserica.
Viziunea eshatologică a Împărăţiei lui Dumnezeu a fost adesea fals ori ipocrit interpretată, încât creştinismul nu a mai slujit poporului, ci l-a abandonat necredincioşilor, care s-au întors împotriva lui. De asemenea, insistenţa pusă asupra vieţii duhovniceşti individuale a făcut ca şi inexistent mesajul comunităţii creştine, al vieţii şi lumii creştine.
Complăcându-se în forma căldicică a bunului trai burghez şi în indiferentism şi neputinţă faţă de poporul sărac şi obidit, creştinii reprezentativi - cler şi laici - sunt vinovaţi de a nu-L fi purtat şi reprezentat pe Hristos în acest secol. Căci Hristos prin creştini lucrează şi dacă creştinii nu-şi împlinesc datoria, El ridică pe alţii să-L reprezinte, făcându-Şi mărturisitori chiar şi din pietre.
(…) Începând cu Revoluţia franceză, elita creştină a pierdut masele populare în favoarea antihriştilor. Însă lovitura de graţie avea să fie dată Bisericii în secolul XX, când concepţia burghez-materialistă abuzivă şi anticreştină necesită o reacţie. Această reacţie trebuia să vină de la creştini, dar a venit de la antihrişti. Nazismul a fost anticreştin şi obscurantist. Materialismul ştiinţific al lui Marx a diagnosticat bine criza socio-politică, a speculat-o şi a realizat impresionantul marş al Revoluţiei sovietice. Elitele şi masele populare au fost captate de Marxism. Sub lovituri mortale au fost strivite atât burghezia, cât şi Biserica.
Pare aberant, dar au existat robie şi forme de semi-sclavaj în secolul XX. Exista încă exploatarea omului de către om. Exista încă rasism, deşi în creştinism nu se face deosebire între elin şi iudeu, între iudeu şi arab. Dominaţia imorală a bărbaţilor asupra femeilor nu este creştinească, şi totuşi ea încă persistă şi se justifică în mod fals de către creştini. Concepţia despre familie e de asemenea exagerat falsă, căci familia nu este o unitate egoistă şi socială, ci o necesitate firească, o verigă a ordinii naturale.
Laicizarea învăţământului a produs o intelectualitate crescută în confuzia pozitivist-materialistă, libertină şi anarhică. Oamenii de cultură - poeţi, artişti, compozitori - au fost şi ei marcaţi de raţionalism şi materialism. Chiar gândirea strategic-militară poartă amprenta imoralităţii, căci dacă în Evul Mediu un papă afurisea o arbaletă ca armă ucigătoare, satanică, în secolul XX tancul, tunul, avionul, racheta, bomba atomică, armele toxice şi bacteriologice au intrat în obişnuinţă, ucigând la întâmplare nu numai soldaţi, ci milioane şi sute de milioane de oameni nevinovaţi.
Socialul are o însemnatate considerabilă asupra conştiinţei oamenilor, şi întrucât Biserica nu a dat soluţii, au învins ideile materialismului ştiinţific. Minciuna, ura, invidia, delaţiunea, egoismul, lăcomia, nihilismul existenţial sunt principiile lumii moderne. Răzbunarea este nelimitată. Crima este justificată. Alcoolismul, depravarea, perversitatea sexuala, drogurile au dus la nebunie şi decadenţă. Explozia tehnicii a contribuit la starea de criză a lumii. Totul e fără noimă, fără măsură, fără Dumnezeu.
Lumea este atât de divizată încât nu mai gaseşte un divizor comun, iar încercările de tip Liga Naţiunilor sau O.N.U. sunt eşecuri vizibile şi nimeni nu mai crede în ele. Singurul punct comun este modelul de viaţă pentru care lumea întreagă pare să fi optat: societatea consumatoristă, excesiv materialistă, super-industrializată, senzorială, lipsită de ideal şi de perspectivă metafizică. În aceste condiţii Biserica e marginală societăţii, abia tolerată şi destinată dispariţiei. Clerul se îndulceşte şi el de bunătăţile materiale şi-şi limitează orizontul la lumea aceasta.
Şi totusi, în secolul XX se frânge din nou istoria la toate nivelele şi în toate domeniile, căci criza a ajuns la apogeu şi oamenii s-au reîntâlnit cu Dumnezeu. În focul prigonirii lumea se curăţă şi se întoarce la Hristos. Biserica în comunism pare nimicită, dar în intensitate este uriaşă, în vreme ce creştinătatea occidentală e impunătoare pe dinafară, dar formală şi căldicică în fond. Suferinţa este cumplită, însă dincolo de aspectul ei văzut are un rol duhovnicesc: redeschide spre sfinţenie sufletele oamenilor.
Trăim în plină renaştere religioasă, experimentată pe viu în temniţele în care am suferit. Ne-au trebuit ani de chin pentru a limpezi în noi chipul lui Hristos, adevăratul Dumnezeu şi singurul Mântuitor al lumii.
Ştiinţa şi tehnica dovedesc că se pot construi, cu puţin efort, piramide şi zgârie-nori. Factorii spirituali arată că este cu mult mai greu a zidi o lume nouă, o concepţie nouă despre viaţă. Reorientarea gândirii umane, regăsirea ordinii reale a valorilor şi reactivarea resorturilor sufleteşti sfinte este cel mai lung, mai greu şi mai chinuitor act uman. Dar cu Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
Dumnezeu este realitatea care doare şi umple de nădejde omul secolului XX. Nu putem continua fără Dumnezeu.
(fragment preluat din lucrarea “Întoarcerea la Hristos”, ediţie îngrijită la Mânăstirea Diaconeşti, apărută sub egida Editurii “Christiana”, Bucureşti, 2006)

Memoriu către Guvernul României

Coalitia Impotriva Statului Politienesc
Memoriu
Guvernului Romaniei
Introducerea actelor biometrice – o problemă de conştiinţă şi libertate
Vezi si CIVIC MEDIA contra Guvernului si Biocipurilor - Apelul Parintelui Iustin Parvu
La începutul acestui an viaţa societăţii româneşti a fost tulburată de ştirea introducerii actelor de identitate biometrice. Acestea diferă de actele de identitate de până acum prin încorporarea unui cip electronic de tip RFID – dispozitiv de identificare prin unde radio – care conţine informaţii personale, între care imaginea facială şi amprentele. Cipul devine astfel elementul esenţial de identificare a fiecărei persoane. Hotararea de Guvern poarta numarul 1566/2008 si a fost semnata si contrasemnata la 15.12.2005 de ministrul de Interne, Cristian David si de prim ministrul Romaniei de la acea data, Calin Popescu Tariceanu.
În ceea ce priveşte promisiunea siguranţei acestor acte şi modul în care au fost promovate actele normative corespunzătoare, dorim să facem câteva precizăr: Siguranţa actelor de identitate cu cip încorporat este doar un mit şi nu a fost demonstrată până acum de cei care le promovează. Orice expert în tehnologia informaţiei confirmă faptul că nu există şi nu va exista niciodată un sistem impenetrabil de protecţie a datelor. Dacă periodic apar în presă ştiri despre adolescenţi români care pătrund în serverele celor mai securizate instituţii din lume – CIA, NASA, cine ne garantează siguranţa actelor de identitate biometrice? In acest context, cipul biometric constituie in sine un atentat la siguranta nationala a Romaniei. Daca un hacker va clona pasaportul Presedintelui Romaniei sau al sefului SRI cine va raspunde? UE?
Odată stocate informaţii personale în cipuri, mai devreme sau mai târziu se vor găsi persoane care nu în scopuri ştiinţifice (la conferinţe despre securitatea electronică s-au făcut demonstraţii de decriptare), ci cu alte obiective vor putea frauda documentele de identitate. Cine ne garantează că odată cu dezvoltarea tehnologică cipurile nu vor putea fi citite chiar de la mare distanţă? Cine ne garantează că nu vor putea fi scoase şi introduse date din cipurile personale fără ştirea şi consimţământul posesorului? Se va putea ajunge la situaţia ca aceste date să fie inaccesibile nouă, proprietarilor, iar cei care vor avea acces la ele, legal sau ilegal, să le poată folosi împotriva noastră.
În al doilea rând, ni s-a spus că libertatea pentru care s-a murit în decembrie ’89 va fi garantată pe deplin odată cu integrarea în structurile euro-atlantice. Ori prin legea actelor biometrice şi prin cea privind corespondenţa electronică şi convorbirile telefonice, tocmai libertatea ne este afectată. Prin amprentarea tuturor cetăţenilor cu toţii suntem consideraţi suspecţi de activitate infracţională. Întregul sistem de supraveghere electronică reprezintă o invadare a vieţii private într-o măsură nemaiîntâlnită până acum în istorie. După 20 de ani în care ne-am luptat pentru a aduce la lumină dosarele Securităţii în care eram încătuşaţi fără voia şi ştiinţa noastră, noile acte de identitate biometrice deschid drumul pentru iniţierea unor noi dosare mult mai detaliate.
Apărarea libertăţii este o problemă de demnitate şi de existenţă naţională şi individuală. Noile legi reprezintă începutul unui proces de restrângere a libertăţilor individuale şi de intruziune în viaţa privată şi contravin art. 8 şi 10 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la protecţia datelor cu caracter personal şi la libertatea de conştiinţă şi articolelor 23, 25, 26, 27, 29 şi 31 din Constituţia României privind garantarea libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor. Să fim conştienţi că pierderea libertăţii ne va afecta pe toţi, indiferent de poziţia pe care o avem în ierarhia socială!
Mai există un aspect pe care un creştin îl va considera de maximă importanţă. Cercetând informaţiile tehnice despre acest tip de acte, gândul nostru se îndreaptă imediat către descoperirea din Apocalipsă privind pecetluirea tuturor oamenilor, în vremea sfârşitului lumii, pe mâna dreaptă şi frunte cu ceva fără de care nu se va putea cumpăra şi nu se va putea vinde, dar care va constitui semnul Antihristului şi lepădarea de Hristos (Apocalipsa 13, 16-18). În zilele noastre se cunosc deja cazuri de persoane cărora li s-au implantat cipuri pe mâna dreaptă din motive de securitate, medicale sau economice.
Pe baza învăţăturii Bisericii înţelegem două aspecte. Mai întâi faptul că primirea actelor în forma actuală nu reprezintă pecetluirea finală.
Al doilea este conştiinţa că primirea lor este unul din ultimii paşi înaintea pecetluirii finale şi că această primire are drept consecinţă intrarea pe un drum al cărui capăt este acceptarea pecetluirii pe mână şi frunte şi apostazia. Dacă primim acum paşapoarte şi carnete de conducere cu cipuri, vom primi începând cu 1 ianuarie 2011 (conform OGU 184/2008) şi cărţile de identitate cu cip. Peste câţiva ani vom accepta fără probleme de conştiinţă îmbogăţirea cipurilor cu noi informaţii, care ne vor uşura legătura cu diverse instituţii medicale, informaţionale, comerciale; apoi ne va părea firească unificarea lor într-unul singur, care să încorporeze şi cărţile de credit. Peste alţi câţiva ani se va spune că, pentru a preveni pierderea şi furtul, este mai eficientă implantarea cipului în trupul omului. Va mai trece încă o perioadă şi se va ajunge la concluzia că, pentru buna funcţionare a societăţii, este strict necesar ca toţi oamenii să aibă implantate aceste cipuri pe frunte şi pe mâna dreaptă. Ce vom face atunci?
Să fim încredinţaţi că va fi mult mai greu de rezistat atunci decât acum, când nu ne aflăm în ultima fază! Obişnuindu-ne cu toate comodităţile asigurate de viaţa bazată pe o infrastructură controlată prin cipuri, ne va fi extrem de greu să renunţăm la toate înlesnirile pe care le avem.
Nu este pentru prima dată când, în numele unor intenţii bune, ţări întregi păşesc în ceea ce se va dovedi o tragedie naţională. Corifeii comunismului au propovăduit începutul unei ere noi în istoria umanităţii. Au promis că toate nedreptăţile anterioare vor fi înlăturate, că se va instaura o epocă a libertăţii şi egalităţii oamenilor, că prosperitatea şi pacea vor cuprinde omenirea. Noi, cei ce am trăit în comunism, cunoaştem mai bine decât occidentalii rezultatul: zeci de milioane de oameni ucişi, extinderea corupţiei la nivelul întregii societăţi, conştiinţe siluite într-o măsură nebănuită. Aşa cum utopia comunistă a eşuat în atingerea promisiunilor făcute, şi utopia binelui prin restrângerea libertăţii şi prin control, care ni se propune acum, va eşua. Nu vom avea parte de pacea şi fericirea făgăduite, ci de o nouă dictatură căreia nimeni nu i se va putea împotrivi.
Având în vedere consideraţiile de mai sus, credem că cea mai bună soluţie este să refuzăm actele biometrice, asumându-ne consecinţele mărturisirii adevărului. Cei care nu au puterea să facă aceasta şi le primesc, să fie conştienţi că se află pe un drum greşit care, dacă nu îl vor părăsi, va avea ca finalitate pecetluirea şi apostazia.
Totodată, este nevoie să solicităm respectarea legilor în vigoare privind respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a drepturilor cetăţenilor României. Astfel, în virtutea art. 23-31 din Constituţia României privind libertatea persoanei, respectul vieţii private, libertatea de conştiinţă şi accesul la informaţie, considerăm noile prevederi legale abuzive şi cerem cu fermitate respectarea dreptului fiecărui cetăţean de a accepta sau respinge actele de identitate biometrice, pe temeiul respectării libertăţii convingerilor şi a conştiinţei religioase. În virtutea acestor prevederi, să cerem ca legea privind noile acte de identitate să dea posibilitatea să refuzăm actele biometrice şi să putem opta pentru actele de tip vechi, fără ca aceasta să conducă la discriminări economice sau sociale. Reamintim că o prevedere asemănătoare s-a aplicat până nu demult pentru actualele cărţi de identitate: „persoanele care refuză cartea de identitate din motive religioase primesc buletine de tip vechi” (Ordinul 1190 din 31 iulie 2001 al Ministerului de Interne, acum scos din circulaţie). Solicităm instituţiilor statului, Parlamentului, Guvernului, Bisericii Ortodoxe Romane precum şi organizaţiilor non-guvernamentale cinstite si responsabile, să deschidă o dezbatere publică la nivel naţional, pentru ca societatea în ansamblul ei să conştientizeze implicaţiile introducerii noilor documente electronice. Până se va lua o decizie în cunoştinţă de cauză, care să reprezinte voinţa majorităţii poporului român, cerem suspendarea aplicării actelor normative OGU 94/2008 şi HG 1566/2008 privind paşapoartele electronice, a Directivei UE 126/2006 privind standardele pentru permisele auto şi a OGU 184/2008 şi OG 69/2002 privind cărţile electronice de identitate.
Prin aceasta nu ne opunem progresului ştiinţific, dorinţei de bunăstare şi siguranţă a societăţii şi nu negăm structurile de conducere statale. Dar nu dorim ca, după lipsa de libertate din perioada comunistă, să ne facem părtaşi unei noi îngrădiri a libertăţii şi unui control al oamenilor mult mai eficient decât cel de atunci. De aceea cerem cu fermitate conducătorilor politici să apere cetăţenii de ameninţarea pierderii libertăţilor dacă refuzăm buletinele cu cipuri şi să nu se instaureze un control totalitar de tip Big Brother ale cărui consecinţe pe termen lung vor fi dintre cele mai rele.
Odată cu efortul pe care îl avem astăzi de făcut pentru a înţelege corect ceea ce se întâmplă şi cum trebuie să acţionăm concret să luăm armele noastre cele duhovniceşti: postul şi rugăciunea, împreună-sfătuirea, smerenia şi sinceritatea cu care vom cere ajutor de la Dumnezeu. Nu cunoştinţele teoretice ne vor ajuta să ne păstrăm în credinţă, ci trăirea cât mai profundă a vieţii duhovniceşti. Tot binele pe care îl poate face omul izvorăşte din legătura cu Dumnezeu. Dacă-L avem pe Hristos, Hristos ne va dezlega toate întrebările şi ne va ajuta să biruim ispitele la vremea potrivită. De aceea principala noastră strădanie trebuie să fie dobândirea harului Duhului Sfânt. Dacă nu avem agonisit harul, la vremea încercărilor, oricât de bine informaţi am fi, nu vom avea putere să rezistăm şi ne vom lepăda de Dumnezeu.
În aceste momente dificile, toţi cei ce dorim binele României trebuie să ne unim în jurul Adevărului care este Hristos („Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” – Ioan, 14, 6), să depăşim disensiunile, să nu ne lăsăm dezbinaţi de orgoliile personale. Grecia (în 1997) şi Serbia (în 2008) au reuşit să respingă introducerea actelor biometrice prin unitatea cu care poporul a acţionat.
Mărturisind Adevărul vom împlini voia lui Dumnezeu şi luptându-ne cu patimile vom putea mărturisi Adevărul. Să nu uităm de spovedanie, de pocăinţă şi să nu fim creştini de formă. Dacă Dumnezeu ne-a îngăduit să trăim astfel de vremuri „apocaliptice”, când spunem binelui rău şi răului bine, este pentru că noi ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi nu avem pocăinţa celor din cetatea Ninive.Dumnezeu să-i binecuvinteze şi să-i întărească pe toţi cei care se vor angaja în lupta cea bună pentru păstrarea demnităţii şi libertăţii întru Adevăr.
Va solicitam asadar sa reanalizati HG 1566/2008 a Guvernului Tariceanu, care, conform Notei de fundamentare al Hotararii, nu a tinut absolut deloc cont de impactul social negativ al acestui act normativ, emis fara absolut nici o dezbatere publica, intr-o tara eminamente ortodoxa.
In numele Coalitiei Impotriva Statului Politienesc si a celor peste 50.000 de semnatari ai formularelor si petitiilor impotriva Pasapoartelor Biometrice si a Legii indosarierii electronice
Asociatia Civic Media
Victor Roncea, Presedinte de onoare
4 Februarie 2009
Detalii pe http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=772&Itemid=1