38 de ani de la nasterea in ceruri a lui Radu Gyr. Poemul suferintei si invierii poetului.

Cu toată bogăţia sa indiscutabilă, limba română nu va reuşi vreodată să cuprindă tot ceea ce ar trebui spus despre suferinţa născută şi crescută hiperbolic, grotesc, diabolic în închisorile comuniste. Vina nu este, desigur, a limbii române nici măcar pe departe. Vina o poartă acei care, cuprinşi de iureşul satanic al “idealurilor comuniste”, au crezut că se pot aşeza, luciferic, în locul lui Dumnezeu, devenind ei înşişi creatori de oameni. Iar omul nou creat de ei ar fi trebuit să fie nimic altceva decât omul fără suflet, omul transformat în necuvântătoare, omul lozincard, incapabil să gândească şi să simtă altceva decât i se dictează.
Limba română s-a metamorfozat ea însăşi în suferinţă şi s-a aşternut, în chip minunat, pe filele curate din sufletul deţinuţilor, făcând „lacrimi din lacăte,/ plâns din zăbrele”. (R. Gyr – „Blestemul Aiudului”)
Cum am putea înţelege noi astăzi, cufundaţi în comoditatea unui confort tehnologic, precaritatea vieţii materiale pe care elita interbelică a suportat-o în temniţele comuniste? Noi condamnăm comunismul pentru că primele litere le-am scris la lumina lămpilor cu gaz şi pentru că stăteam la cozi interminabile pentru procurarea alimentelor. Dar ne e teamă să mergem mai departe, mai adânc, şi să vedem care era viaţa deţinuţilor politic: fără lumină, fără hrană, în schimb cu torturi inimaginabile fizice, psihice, sufleteşti, supuşi unui proces de des-fiinţare (zis reeducare), de spălare a creierelor, întocmit de minţi diabolice. Creion şi hârtie? Haine? Ziare? Veşti de acasă? Cărţi? Hrană? Drept la cuvânt? – nici măcar în visurile puţinului somn permis nu-şi mai făceau prezenţa.
„Nimeni, nimic, nicăieri, niciodată,
şi umbra celeilalte vieţi
căzu de pe noi măcinată
ca tencuiala de pe pereţi”. (R. Gyr – „Vieţaşii”)
Iată de ce vorbeam despre chipul minunat în care, luând înţeles de cuvânt, suferinţa se transformă în rimă, se scrie pe file de suflet cu pana muiată în sânge, pentru ca peste ani, după eliberarea din lanţuri, să se descotorosească de codul Morse şi să ia auz de cuvânt şi, mai târziu, formă de cuvânt. Au apărut astfel mii de versuri, sute de autori, zeci de stiluri, toate îngemănate într-un poem al suferinţei şi totodată al credinţei, al nădejdii, al dragostei. Dacă trupul putea fi chinuit, torturat, nimicit, sfârtecat, ucis, sufletul a reuşit de cele mai multe ori să se elibereze şi să năzuiască spre Viaţă. Cu rana trupului e scrisă astfel biruinţa sufletului.
Suferinţa din temniţele comuniste depăşeşte chiar suferinţa lui Iov, prin aceea că lupta cea mare a dus-o acum diavolul mai ales pentru pierderea sufletelor deţinuţilor, pentru deposedarea lor de conştiinţă, scânteia dumnezeiască din om, şi transformarea în instrumente la rândul lor diabolice.

VIDEO. Despre conferinta "Televiziunea si internetul fata in fata cu realitatea", sustinuta de Virgiliu Gheorghe, intr-o intalnire organizata de ASCOR Brasov

Cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur la Sfanta si Marea Luni. "Cu ce ochi vom privi noi la Hristos in Ziua Judecatii?"

După ce Hristos a vorbit despre nenorocirea ce avea să vie asupra Ierusalimului şi despre aceea că Apostolii vor birui toate piedicile, iar Evanghelia se va predica în toată lumea, se întoarce iarăşi la descrierea ticăloşiei ce va veni peste iudei, pe când ucenicii vor predica strălucit Evanghelia în toată lumea. „Atunci cei din ludeea să fugă la munţi”. Atunci, când ? Când acestea se vor întâmpla, când urâciunea pustiirii va fi în locul cel sfânt. El prin aceasta înţelege, oastea romană. Atunci, zice el, să fugiţi, căci nu va fi nici o nădejde de mântuire. Altădată iudeii din războaie grele se ridicaseră, ca în timpurile lui Sanherib şi ale lui Antioh. Oastea lor fusese împrăştiată, templul cucerit; însă s-au ridicat macabeii împotriva vrăjmaşului şi a urmat o deplină schimbare. Dar pentru ca ei să nu aştepte şi acum ceva asemenea, le curmă toată nădejdea. Abia viaţa singură, zice El, vor putea ei să-si mântuiască. De aceea, cei ce se vor afla pe acoperământul casei, să nu se mai pogoare în casă spre a-şi lua hainele. El prin aceasta le arată nenorocirea de care nu vor putea scăpa şi prin care oricine se  va afla acolo neapărat va pieri.

Pentru aceasta adaugă el: „Cel ce va fi în câmp să nu se întoarcă înapoi să-şi ia haina sa”; căci dacă cei ce se aflau în cetate trebuia să fugă din ea, cu atât mai puţin puteau să vină în ea cei ce se aflau afară din dânsa. „Vai celor însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea”; celor dintâi pentru că ele, cu povara pântecului lor, nu vor putea fugi atât de repede; iar celorlalte pentru că vor fi oprite de dragostea pruncilor lor şi nu se vor putea mântui.

A părăsi banii şi hainele este uşor, dar cine va părăsi ceea ce i-a dat firea? însemnând mai departe mărimea ticăloşiei. Domnul zice: „Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna sau Sâmbăta; căci va fi atunci necaz mare cum nu a mai fost de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi”. Bagă de seamă că el vorbeşte către iudei şi lor le descrie nenorocirea ce are să vină asupră-le. Căci atunci când Vespasian s-a arătat cu ostile înaintea Ierusalimului, Apostolii nu mai erau acolo, şi nu serbau Sâmbăta. Pentru ce nu iarna sau Sâmbăta? Nu iarna, pentru anotimpul cel rău; nu Sâmbăta, pentru că legea oprea a face o cale lungă, aşadar a fugi departe. Si când Hristos zice că n-a mai fost un necaz aşa de mare şi nici nu va mai fi, aceasta nu este o exagerare a lucrului. Cine citeşte cărţile istoricului iudeu losif Flaviu, care vieţuia pe atunci, va vedea că aceasta este adevărat.

Si să nu zică cineva că el poate a spus minciună spre a înfăţişa profeţia lui Hristos ca fiind adevărată. Desigur, nu; căci el nu era unul dintre credincioşi, ci un iudeu foarte râvnitor. Iară el povesteşte că ticăloşia aceea a covârşit toată tragedia şi nici un război n-a nenorocit vreodată un popor, într-o ademenea măsură. Aşa de mare a fost foametea, încât mumele îşi sfâşiau copii şi se certau pe carnea lor, morţii se tăiau bucăţi şi se mâncau. Iudeii înşişi trebuie să spună, şi încă mai mult spune adevărul, că această grozavă nenorocire a venit asupra Iudeii pentru omorârea lui Iisus Hristos.

Pentru că aceasta a fost cea mai mare fărădelege din câte s-au săvârşit pe pământ, de aceea şi necazul acela a fost cel mai mare din câte a văzut pământul. „Şi de nu s-ar fi scurtat zilele acelea, zice Domnul, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta zilele acelea”. Prin aceasta El arată că iudeii ar fi meritat şi mai mare pedeapsă, iar sub „zilele acelea” înţelege El timpul împresurării, ceea ce va să zică: dacă războiul romanilor ar fi ţinut mai îndelung, toţi iudeii ar fi pierit. Şi el nu înţelege numai pe jidovii cei din ludeea, ci şi pe cei ce erau afară de această ţară, căci pretutindenea pe unde ei vieţuiau, au fost atuncea prigoniţi şi alungaţi, atâta erau ei ele urâţi.

Dar pe cine numeşte Iisus în acest loc: „cei aleşi” ? Pe credincioşii care locuiau între iudei. Adică pentru ca iudeii să nu poată zice că acea nenorocire este o pedeapsă pentru predicarea şi închinarea lui Hristos, de aceea Domnul arată că credincioşii nu numai că n-au fost pricina acelei nenorociri a iudeilor, că mai vârtos aceştia ar fi pierit cu totul, dacă între ei n-ar fi fost nici un creştin. Căci dacă Dumnezeu ar fi lăsat războiul să dureze mai îndelung, n-ar fi rămas nici un iudeu, însă Dumnezeu a scurtat războiul, pentru ca cei credincioşi dintre iudei să nu piară împreună cu cei necredincioşi. Si cu privire la aceasta zice Domnul: „Pentru cei aleşi se vor scurta zilele acelea”. Zice aceasta spre a da mângâiere credincioşilor ce locuiau printre iudei, ca să nu se teamă că şi ei vor pieri cu dânşii. Iar dacă Dumnezeu are o astfel de îngrijire pentru cei credincioşi, că pentru dânşii chiar si alţii s-au mântuit, şi pentru creştini au rămas în viaţă şi iudei, de ce cinste mare se vor împărtăşi ei în timpul cununilor (adică în cer) ? Şi el nu numai că îi mângâie, dar îi şi abate treptat de la obiceiurile iudaiceşti; căci când templul nu mai există, fireşte încetează şi legea. Aceasta însă nu o zice lămurit, ci numai arată la ea, vorbind despre pierirea Ierusalimului.

Prin suferinta catre Inviere - din poeziile inchisorilor comuniste (intalnire organizata de ASCOR Brasov si Asociatia Suflet Transilvan, invitat prof. dr. Crina Palas)