Probabil ultima
carte a Editurii Criterion Publishing a lui Gabriel Stănescu a fost Petre
Ţuţea în conştiinţa contemporanilor săi la care a
lucrat până în ultima clipă şi pe care a anunţat că o
va lansa la Târgul Gaudeamus doar cu o zi înaintea morţii sale
fulgerătoare (http://www.youtube.com/watch?v=KFyjIrPflAA&feature=relmfu ). În masivul volum scos cu o aşa de mare grabă încât
s-a pierdut şi partea de început a textului meu, poetul si directorul
revistei “Origini/Romanian Roots” a cuprins printre alte texte
observaţiile fostului deţinut politic Gabriel Gheorghe despre modul
în care Editura Humanitas i-a modificat părerile lui Ţuţea cu
prilejul tipăririi acestuia în 1993.
Pe lângă
precizări legate de amănunte din viaţa lui Petre Ţuţea
prezentată deformat, istoricul G. Gheorghe sesizase două paranteze
introduse de editorul Gabriel Liiceanu în cartea 321 de vorbe memorabile ale
lui Petre Ţuţea scoasă de fosta Editură Politică,
propunând o explicaţie destul de plauzibilă atât pentru apariţia
parantezelor cât şi pentru sensul în care-i fusese mutilată gândirea
lui Ţuţea ca să semene cu gândirea “patibularului Patapievici” (apud. Corneliu Florea, Patibularul Patapievici, în "Oglinda
literara", nr.125, mai 2012, p.8003) difuzată şi răs-difuzată de Humanitas. Cele două
paranteze ale editorului indică momentul de după primele alegeri din
1990 imediat în continuarea afirmaţiilor că românii ar fi
“idioţi” şi că România ar fi un “loc viran”.
Gabriel Gheorghe,
care a stat cu Petre Ţuţea în celulă, ştia cât era
filozoful de mândru că e român, că s-a născut într-o
naţiune care “n-a greşit niciodată în istoria ei” (P.
Ţuţea, interviu în “Rezistenţa”, nr.2, aprilie 1991, apud. G.Gh.
în Petre Ţuţea în conştiinţa contemporanilor săi,
2010, p. 205). De altfel, Ţuţea nu făcea nici un secret din
excelentele sale păreri despre naţiunea română pe care o
considera “o minune a lui Dumnezeu pe pământ” (op.cit.). Cel care
odinioară fusese admirat de Lucian Blaga şi de Nae Ionescu pentru
inteligenţa sa excepţională (v. Isabela
Vasiliu-Scraba, Orice mare inteligenţă basculează între
religie şi filozofie. Nae Ionescu şi Petre Ţuţea în
rev. on-line “Asymetria”, http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=630 ) ajunsese să glumească spunând celor din jur
că marele economist Sombart ar fi fost aşa de deştept
fiindcă a fost însurat cu o româncă.
După Gabriel
Gheorghe, editorul G.Liiceanu, supărat că nu a fost ales pe 20 mai
1990 când figurase primul pe lista candidaţilor independenţi susţinuţi de grupul lui Silviu
Brucan, trecuse în cartea de la Humanitas părerea sa proprie după care
Ţutea ar fi făcut 13 ani de temniţă pentru “un popor de
idioţi”, vorbă pe care, vezi Doamne, filozoful ar fi spus-o după
alegerile din 20 mai 1990 la care tocmai nu se dusese (p.205).
Despre “posteritarea în 50 de pagini”
conspectate de Gabriel Liiceanu scrisesem şi eu în 2000 (v. Isabela
Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin
discipolii săi: Petre Ţuţea, Emil Cioran, C. Noica, M.Eliade, M.
Vulcănescu şi Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp. 2000,
p.29-31), remarcând aspectul de referat ideologic al notiţelor grupate sub
formă de aforisme numerotate cu sârg, aspect ideologic pe care l-a
criticat înaintea mea Valeriu Cristea ca “vădit tendenţios din punct
de vedere politic” (“Caiete critice”, nr.4-5/77-78, 1994, p.11).
Istoricul Gabriel
Gheorghe redă şi părerea lui Petre Ţuţea (1901-1992)
despre G. Liiceanu după vizita din 6 iunie 1990 pe care i-a făcut-o
directorul Editurii Humanitas. Atunci bătrânul filozof i-ar fi spus
fostului coleg de detenţie că “Gabriel Liiceanu nu-i aşa de mare
intelectual” (p.209). De fapt, cu mai multe prilejuri Petre Ţuţea
spusese că Noica (1909-1987) n-a făcut şcoală şi
că cei care l-au frecventat ar putea fi eventual buni asistenţi la
Filozofie: “E o mare secetă de
personalităţi în România, o mare secetă”, constata cu jale în
suflet Petre Ţuţea. “Noica n-a produs nici
un vârf spiritual (...). Nu a produs decât inşi care ar putea fi buni
asistenţi la Filozofie şi atâta tot.”
Dacă
adăugăm schimonosirea gândirii lui Ţuţea după decesul
acestuia la vampirizarea gândirii lui Alexandru Dragomir (1916-2002) odată
cu editarea sa post-mortem (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Al. Dragomir nu este
o “invenţie” a lui G. Liiceanu, fiindcă oamenii mici nu-i pot inventa
pe oamenii mari, în rev. “Acolada”, anul VI, nr.3, martie 2012 , p.19) ajungem să ne intrebăm de ce oare a
fost trecută Editura Humanitas în “categoria A” în vreme ce toate
celelalte edituri au fost declasate? (v. Horia Pătraşcu, Cum au
fost evaluate academic editurile di Romania. Rezultate stranii, în “Oglinda
literară”, Anul XI, nr.123, martie 2012, p.7811)
