Cand a intrat in Europa dihonia asta rasariteana, comunismul, terenul era foarte propice pentru introducerea greselilor si ereziilor si ratacirilor. Pentru ca peste Nistru si peste Prut au trecut mereu, val dupa val, vesti despre toata „fericirea” asta bolsevica. La noi in tara a prins foarte putin, pentru ca noi nu am avut oameni care sa cultive comunismul, care nu au avut orientari spre astfel de lucruri. Noi eram deja orientati spre ce avem de facut, pentru ca imediat dupa primul razboi mondial am avut oameni care au consolidat cultura si viata bisericeasca. Apoi a venit curentul acesta al Occidentului – hitlerismul, si din Italia Mussolini, astfel incat s-a format unghiul acesta al mortii: Tokyo-Roma-Berlin, un unghi tot la fel de pagan ca si comunismul. Hitlerismul nu era altceva decat un comunism nationalist in favoarea Germaniei. Noi stim ca Germania avea planul sa se extinda in Balcani cu toata forta lor politica si economica; tanjeau dupa petrolul si graul din Balcani. In aceste momente grele pentru noi de a ne pastra echilibrul a avut un rol important curentul religios, care a inceput prin manastirea Vladimiresti si a continuat cu Rugul Aprins si a avut un efect foarte pozitiv asupra crestinatatii noastre. In pofida tuturor controverselor, inceputul maicii Veronica a fost bun si prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a depasit ea ispitele si greutatile de mai tarziu. Apoi a venit vremea lui Petrache Lupu care a fost compromis de Carol al II-lea, si care mai mult a compromis decat sa ajute viata Bisericii. L-a luat Antonescu pe front si asta a derutat mai mult tara, Romania noastra. In timpul acesta la noi in tara s-au facut lucruri frumoase prin organizatiile oamenilor intelectuali si mistici, cum a fost Rugul Aprins care a dat oameni mari, de mare folos vietii bisericesti. Si asa, in fiecare perioada istorica a poporului roman, au fost persoane care sa mentina un echilibru duhovnicesc. Dar de data aceasta a patruns dihonia mondialista, care vine cu inselaciunea unei paci false, in care sa nu mai poti spune adevarul, sa ne faca justificabila tacerea. Preotul din fata altarului nu vorbeste nimic; talmaceste acolo un fragment evanghelic si incolo nimic, la cat ar fi nevoie, cu cate ne confruntam cu greutatile si cu cate necazuri care vin asupra noastra; credinciosului i se explica prea putin cum sa se lupte in lumea de azi si astfel intra in deruta. Tocmai asta este esential in taina duhovniciei, ca omului sa ii spui atunci cand are nevoie, sa raspunzi la nevoile lui, nu numai asa sa dai niste sfaturi reci din carti. Daca ii oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poti sa il tii legat de Biserica, dar daca mai mult ii tulburi intelegerea, atunci el se indeparteaza. Oricum la noi, la romani, tacerea este o calitate veche in randul clerului; daca mai vorbesc asa sporadic, pe ici colo. Mai sunt vreo doi trei preoti care vorbesc azi – un parinte Mihai de la Bucuresti, unul de la Vatra Dornei si in rest mai putin – tot Arhanghelul Mihail vad ca ii ocroteste; eu ma rog pentru acestia sa le dea Dumnezeu puterea ca pana la sfarsit sa se mentina pe pozitia aceasta marturisitoare, ca nu e usor. Daca inainte era ateismul comunist, sa nu credem ca acum nu mai este acelasi ateism; ateismul acum este manifestat prin frica de a nu marturisi, prin tacere. Acum acest curent te invata o falsa iubire si prin asta ei urmaresc nu numai sa te dezmosteneasca de ortodoxie, dar sa schimbe si structura Ortodoxiei. Asta urmaresc ei acum – sa schimbe structura Ortodoxiei, si structura firii umane. Ortodoxia inseamna traire, inseamna viata, inseamna lucrare practica. Dar acum incearca sa te dezmosteneasca, sa iti schimbe radacina, un fel de mutatie genetica, ca tot e la moda vad. Astfel incat in mintile unora vor reusi sa dea o alta intorsatura bazelor crestinismului si le va perverti si trairea, astfel incat vor simti sub spectrul inselarii, si tot asa, prin iubire, prin dragoste, prin bunatate. Noi trebuie sa fim cu urechile ciulite acum si sa nu primim usor orice invatatura, trebuie sa vedem de unde vine acea invatatura si incotro bate, de la cine si din ce imprejurari vine. In curand nu vom mai avea la cine sa ne spovedim, foarte putini preoti daca vom gasi si comunicarea va fi anevoioasa. Dragostea care nu e in adevar deruteaza sufletul si nu este rodnica si oricum, deocamdata se mai vede ca nu este in adevar, pentru ca clericul nostru de azi una spune la Petru Voda, una spune la Putna, una spune la Secu si tot asa. Dar acesta este si copul lor, de altfel, ca sa ne deruteze, sa nu mai stim ce sa credem; ei vor sa introduca aceasta stare de neincredere.
Si tinerii de azi care fac ascultare de astfel de duhovnici si nu au simtul discernerii ascutit cum sa procedeze?
De jumatate de an incoace eu am remarcat o sporire a credintei in randul tineretului. Sa stii ca imi place tineretul nostru. In ultima vreme am de-a face cu mai mult tineret. Si nu numai ca se indreapta spre Biserica si alearga la Dumnezeu, dar sunt mai vii decat cei invarsta. Acum hai ca vin pentru bacalaureat, pentru admitere sau pentru alt examen in viata, dar totusi nu se duc in alta parte sa ceara ajutor, tot la biserica alearga; asta e prima lor scapare. Si Dumnezeu, vazand credinta lor, ii ajuta, ii calauzeste, le da indrumare si in felul acesta se infiripeaza viata crestin ortodoxa. Cred ca tineretul va distinge, mai greu e cu cei de la teologie, ca acolo sunt indoctrinati.