31.3.10

Interviu ATITUDINI: Părintele JUSTIN PÂRVU — Despre dezmoştenirea Ortodoxiei

Par­inte, am dori sa ne spuneti un cuvant despre modul in care sa putem dis­tinge invata­turile bune de invata­turile min­ci­noase in aceste vre­muri inse­la­toare de azi. Au mai fost asa inse­lari si rataciri?

Cand a intrat in Europa diho­nia asta rasariteana, comu­nis­mul, terenul era foarte prop­ice pen­tru intro­duc­erea gre­selilor si erezi­ilor si rat­acir­ilor. Pen­tru ca peste Nistru si peste Prut au tre­cut mereu, val dupa val, vesti despre toata „feri­cirea” asta bol­se­vica. La noi in tara a prins foarte putin, pen­tru ca noi nu am avut oameni care sa cul­tive comu­nis­mul, care nu au avut ori­en­tari spre ast­fel de lucruri. Noi eram deja ori­en­tati spre ce avem de facut, pen­tru ca ime­diat dupa primul razboi mon­dial am avut oameni care au con­sol­i­dat cul­tura si viata bis­ericeasca. Apoi a venit curen­tul acesta al Occi­den­tu­lui – hit­leris­mul, si din Italia Mus­solini, ast­fel incat s-a for­mat unghiul acesta al mor­tii: Tokyo-Roma-Berlin, un unghi tot la fel de pagan ca si comu­nis­mul. Hit­leris­mul nu era altceva decat un comu­nism nation­al­ist in favoarea Ger­maniei. Noi stim ca Ger­ma­nia avea planul sa se extinda in Bal­cani cu toata forta lor polit­ica si eco­nom­ica; tan­jeau dupa petrolul si graul din Bal­cani. In aceste momente grele pen­tru noi de a ne pas­tra echili­brul a avut un rol impor­tant curen­tul reli­gios, care a inceput prin man­a­s­tirea Vladimiresti si a con­tin­uat cu Rugul Aprins si a avut un efect foarte poz­i­tiv asupra cresti­natatii noas­tre. In pofida tuturor con­tro­ver­selor, inceputul maicii Veron­ica a fost bun si prin ea s-a dus mai departe o lucrare; e altceva cum a dep­a­sit ea ispitele si greu­tatile de mai tarziu. Apoi a venit vre­mea lui Petra­che Lupu care a fost com­pro­mis de Carol al II-lea, si care mai mult a com­pro­mis decat sa ajute viata Bis­ericii. L-a luat Antonescu pe front si asta a derutat mai mult tara, Roma­nia noas­tra. In tim­pul acesta la noi in tara s-au facut lucruri fru­moase prin orga­ni­za­ti­ile oame­nilor int­elec­tu­ali si mist­ici, cum a fost Rugul Aprins care a dat oameni mari, de mare folos vietii bis­ericesti. Si asa, in fiecare perioada istor­ica a poporu­lui roman, au fost per­soane care sa mentina un echili­bru duhovnicesc. Dar de data aceasta a patruns diho­nia mon­di­al­ista, care vine cu inselaciunea unei paci false, in care sa nu mai poti spune ade­varul, sa ne faca jus­ti­fi­ca­bila tac­erea. Preo­tul din fata altaru­lui nu vorbeste nimic; tal­maceste acolo un frag­ment evanghelic si incolo nimic, la cat ar fi nevoie, cu cate ne con­frun­tam cu greu­tatile si cu cate necazuri care vin asupra noas­tra; cred­in­cio­su­lui i se explica prea putin cum sa se lupte in lumea de azi si ast­fel intra in deruta. Toc­mai asta este esen­tial in taina duhovni­ciei, ca omu­lui sa ii spui atunci cand are nevoie, sa raspunzi la nevoile lui, nu numai asa sa dai niste sfa­turi reci din carti. Daca ii oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poti sa il tii legat de Bis­er­ica, dar daca mai mult ii tul­buri intelegerea, atunci el se inde­parteaza. Oricum la noi, la romani, tac­erea este o cal­i­tate veche in ran­dul cleru­lui; daca mai vorbesc asa spo­radic, pe ici colo. Mai sunt vreo doi trei preoti care vorbesc azi – un par­inte Mihai de la Bucuresti, unul de la Vatra Dornei si in rest mai putin – tot Arhanghelul Mihail vad ca ii ocroteste; eu ma rog pen­tru aces­tia sa le dea Dum­nezeu put­erea ca pana la sfar­sit sa se mentina pe pozi­tia aceasta mar­tur­isi­toare, ca nu e usor. Daca inainte era ateis­mul comu­nist, sa nu cre­dem ca acum nu mai este ace­lasi ateism; ateis­mul acum este man­i­fe­s­tat prin frica de a nu mar­tur­isi, prin tacere. Acum acest curent te invata o falsa iubire si prin asta ei urmaresc nu numai sa te dez­moste­neasca de orto­doxie, dar sa schimbe si struc­tura Orto­dox­iei. Asta urmaresc ei acum – sa schimbe struc­tura Orto­dox­iei, si struc­tura firii umane. Orto­doxia inseamna traire, inseamna viata, inseamna lucrare prac­tica. Dar acum incearca sa te dez­moste­neasca, sa iti schimbe radacina, un fel de mutatie genet­ica, ca tot e la moda vad. Ast­fel incat in mintile unora vor reusi sa dea o alta intor­satura bazelor cres­tin­is­mu­lui si le va per­verti si trairea, ast­fel incat vor simti sub spec­trul inse­larii, si tot asa, prin iubire, prin dragoste, prin bunatate. Noi tre­buie sa fim cu ure­chile ciulite acum si sa nu primim usor orice invatatura, tre­buie sa vedem de unde vine acea invatatura si incotro bate, de la cine si din ce impre­ju­rari vine. In curand nu vom mai avea la cine sa ne spovedim, foarte putini preoti daca vom gasi si comu­ni­carea va fi anevoioasa. Dragostea care nu e in ade­var deruteaza sufle­tul si nu este rod­nica si oricum, deo­cam­data se mai vede ca nu este in ade­var, pen­tru ca cler­icul nos­tru de azi una spune la Petru Voda, una spune la Putna, una spune la Secu si tot asa. Dar acesta este si copul lor, de alt­fel, ca sa ne deruteze, sa nu mai stim ce sa cre­dem; ei vor sa intro­d­uca aceasta stare de neincredere.

Si tinerii de azi care fac ascultare de ast­fel de duhovnici si nu au sim­tul dis­cernerii ascu­tit cum sa procedeze?

De jumatate de an incoace eu am remar­cat o sporire a cred­in­tei in ran­dul tinere­tu­lui. Sa stii ca imi place tinere­tul nos­tru. In ultima vreme am de-a face cu mai mult tineret. Si nu numai ca se indreapta spre Bis­er­ica si alearga la Dum­nezeu, dar sunt mai vii decat cei invarsta. Acum hai ca vin pen­tru bacalau­reat, pen­tru admitere sau pen­tru alt exa­men in viata, dar totusi nu se duc in alta parte sa ceara aju­tor, tot la bis­er­ica alearga; asta e prima lor scapare. Si Dum­nezeu, vazand cred­inta lor, ii ajuta, ii calauzeste, le da indru­mare si in felul acesta se infiri­peaza viata crestin orto­doxa. Cred ca tinere­tul va dis­tinge, mai greu e cu cei de la teolo­gie, ca acolo sunt indoctrinati.

Si cum sa te fer­esti de invata­turile strambe din Bis­er­ica si din societate?

Pai tre­buie sa le cura­tim pe cat e posi­bil, sa le putem prezenta cat mai clare, dar fara prea multa rautate. Adica sa atragem aten­tia asupra rat­acir­ilor unora sau altora dar fara sa invinuiesti; sa nu arati cu dege­tul. Asa tre­buie sa mar­tur­isim: indrep­tand dege­tul spre noi, nu spre celalalt. Pen­tru ca, sa stiti, nu sun­tem fara de vina. Cu totii raspun­dem pen­tru rat­acir­ile din Bis­er­ica si din soci­etate – ori ca nu am actionat la timp, ori ca nu ne-am rugat cu duh de pocainta, cu totii pur­tam vina caderii celuilalt, chiar daca, intr-un anu­mit fel, el sin­gur se exclude din Trupul lui Hris­tos. Atunci cand vom reusi sa intoarcem dege­tul spre noi, atunci vom reusi sa facem orto­doxie curata si sa cura­tim invatatura Bis­ericii de z gura rat­acir­ilor. Deci nu z ic sa taci, caci este ateism, dar vezi in ce duh mar­turis­esti, caci daca nu stii sa intorci dege­tul spre tine, te pozi­tionezi tot in afara orto­dox­iei, care este traire.

Da, de pilda acum sunt multi cres­tini derutati de rat­acirea unui preot foarte bun mar­tur­isi­tor pana de curand, si care mai nou mar­turis­este ca Sfin­tele Taine, Sfanta Impar­tasanie, tre­buie data cu lin­gu­rite sep­a­rate, pen­tru fiecare cred­in­cios in parte, ca i se pare, chipurile, ca intineaza Tainele si mai poate fi si molipsitor?

Asta e o aber­atie mare, mai. O aber­atie enorm de mare. De parca a fost vre­o­data alt­fel de cand este Bis­er­ica. De unde vine par­in­tele asta si unde a trait pana acum? Dar se poate sa fie o manevra, adica toc­mai asta sa urmar­easca – sa poata anula sacrul Sfin­telor Taine si sa le red­uca la ome­nesc. Poate veni cu teo­ria asta la catolici, ca la ei nu este sfanta taina, acolo nu mai lucreaza Duhul si e posi­bila con­t­a­m­inarea. Dar sa spui asta in Orto­doxie – arata multa necred­inta si pro­duce multa sminteala, ca vine din partea unui preot. Pai eu am fost cinci ani de z ile preot in Bis­er­i­cani, unde este spi­talul de tebecisti si in fiecare z i impar­taseam cate cinci, sase bol­navi, din care unii mureau peste doua, trei z ile. Si s-a con­t­a­m­i­nat cineva? Fer­easca Dum­nezeu! Acolo m-am impar­t­a­sit cu bol­navii impre­una, dar nu am avut nimic. Nu putem aduce suprafires­cul la firea noas­tra. Par­in­tele acesta folos­este o log­ica ome­neasca – o mare neputinta.

Cum sa primeasca oamenii criza finan­ciara in care se gas­este intreaga soci­etate, mai cu seama cei aflati in somaj si fara posi­bil­i­tati de subzistenta?

Toate aceste crize sunt provo­cate de ei – criza eco­nom­ica, criza finan­ciara, criza reli­gioasa, criza morala, criza polit­ica – nu sunt altceva decat un pre­text sa ne oboseasca, sa ne stre­seze cu griji mate­ri­ale si sa ne dis­traga aten­tia de la cele sufletesti. Ei incearca de fapt sa afecteze orig­inea noas­tra div­ina. Ma doare sufle­tul cand vad oamenii cum se plang ca sunt dati afara de la ser­vi­ciu si nu mai au cu ce sa isi hraneasca copiii. Ce pot sa le fac? Ce pot sa le z ic? Cuvan­tul meu e prea putin ca sa ii poata ajuta. Ar tre­bui ca noi, man­a­s­tir­ile, sa ne adunam aver­ile si sa hranim acesti oameni, sau sa putem crea diverse cen­tre care sa le ofere un loc de munca. Vor veni vre­muri si mai grele, ce se petrece acum nu e nimic. Man­a­s­tir­ile au aceasta dato­rie fata de Dum­nezeu si de soci­etate, sa acorde ast­fel de aju­tor mate­r­ial, si cat vom trai, vom trai impre­una. Cum poate o obste de calu­gari, care si-a ago­nisit din timp rez­erve poate de hrana, sa stea indiferenta fata de sufer­in­tele oame­nilor? Toate aver­ile man­a­s­tir­ilor sa se aso­cieze intr-o forma de a putea men­tine viata poporu­lui. Tot ce au primit man­a­s­tir­ile de la Dum­nezeu pana acum, sa ofere poporu­lui neca­jit. Ca daca nu vom face asa, nici Dum­nezeu nu ne va acoperi si se vor napusti paganii peste noi. Si rat­acirea de acum va fi mai mare ca cea din­tai. Daca noi nu ii aju­tam la timp, nu potolim sara­cia lor si nu le aratam dragostea noas­tra, sun­tem pier­duti. O sa ne rezu­mam la niste fasole si un cartof acolo si nimic mai mult. Oricum ali­men­ta­tia de azi mai mult ne omoara decat ne hraneste. Dar poate ca si asta este o pedeapsa de la Dum­nezeu si sa nu ne ingri­jim ca sa traim cat mai mult, ci cat o da Dum­nezeu; binein­te­les ca nici sa te sin­u­cizi, adica sa te fer­esti pe cat poti de ceea ce stii ca este dau­na­tor. Noi tre­buie sa primim toate cate vin asupra noas­tra ca pen­tru pacatele noas­tre, pen­tru ca, chiar daca nu am gre­sit noi, au gre­sit par­in­tii nos­tri, bunicii nos­tri, si cu 5 0 de ani in urma. Pen­tru pacatele de atunci pla­tim noi astazi. Caci avem put­ere sa pre­lungim sau sa scur­tam aceste vre­muri de manie a lui Dum­nezeu. Dar numai sa stim sa ne rugam. De pilda acum vine Sap­ta­mana Patim­ilor, cand toata lumea tre­buie sa fie acolo la bis­er­ica sa asculte cuvan­tul Evanghe­liei, tes­ta­men­tul Dom­nu­lui si ar tre­bui sa asculte tot poporul de la mic la mare. Dar se duce cineva? Foarte putini. De-abia joi incep sa apara la Denia celor 12 evanghe­lii. Pe femei le intere­seaza mai mult pre­gatirea de sar­ba­toare, cozonacii si frip­tura, hrana tru­peasca decat cea sufleteasca.

Pai se intam­pla asta si in man­a­s­tiri, nu doar in lume. Maicile sau calu­garii sunt trim­isi sa faca pra­ji­turi in loc sa stea in biserica?

Pai da, de unde pleaca? Noi dam tonul, man­a­s­tir­ile. Dupa cum e lumina noas­tra, asa e si vie­tuirea mirenilor.

Ce le trans­miteti romanilor de praznicul acesta mare al Invierii?

Sa dea Dum­nezeu ca Patim­ile Dom­nu­lui si sufer­in­tele si per­se­cu­ti­ile nea­mu­lui nos­tru sa ne dea taria sa infrun­tam necazurile aces­tor vre­muri, ca sa putem ramane asa cum ne-am nascut in Tra­di­tia noas­tra orto­doxa si sa nu ne rat­aceasca nimeni cu invata­turi straine de duhul evanghelic. Sa ne invred­niceasca Dom­nul de bucu­ria aceasta a mar­tur­isirii, asa cum au mar­tur­isit Pitestiul, Gherla, Aiudul, toti mar­tirii nea­mu­lui nos­tru. Vedeti totusi, pe noi, in inchisoare, comu­nis­mul ne-a invatat smere­nia, sa fim cres­tini, sa ne daruim. Ne-a invatat smere­nia, scoala cea mai inalta. Ast­fel de vre­muri grele or sa ne aduca smere­nia, care este invierea noas­tra sufleteasca. Prin man­dria satan­ica a comu­nis­tilor, noi de fapt am cas­ti­gat daruri duhovnicesti de la Hris­tos. Asa sa aveti si voi parte de Invierea lui Hris­tos in inim­ile voastre.

(Revista ATITUDINI nr. 10, inter­viu real­izat de mon­ahia Fotini, 24 mar­tie, 2010)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails