Predică a Părintelui Cleopa la Duminica după Naşterea Domnului (Despre visuri, vedenii, minuni şi prooroci mincinoşi)

Mă spăimîntezi prin visuri şi cu vedenii mă îngrozeşti (Iov 7, 14)

Iubiţi credincioşi,

Dumnezeiasca Evanghelie de azi ne vorbeşte de visul Sfîntului şi dreptului Iosif şi de porunca îngerului lui Dumnezeu care i S-a arătat şi i-a zis: Sculîndu-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo pînă ce îţi voi spune ţie (Matei 2, 13). Aceasta m-a îndemnat să vorbim astăzi despre visuri şi vedenii şi despre deosebirea lor. Trebuie să ştim că visurile sînt deosebite. Că sînt visuri de la Dumnezeu, sînt şi de la diavoli, sînt visuri de la fire şi de alte multe pricini. Şi dacă le-am crede aşa repede, fără să ştim deosebirea lor, uşor ne putem rătăci.

Noi, fiii Bisericii ortodoxe, ştim că toate visurile şi vedeniile care sînt scrise în Sfînta Scriptură au fost recunoscute de Biserica Universală-Ortodoxă şi sînt bune şi de la Dumnezeu. Dumnezeu S-a arătat lui Noe şi i-a poruncit să facă corabia (Facere 6, 14). Dumnezeu s-a arătat lui Avraam în chip de trei îngeri la stejarul Mamvri (Facere 18, 1-3). Iacov a avut vedenie dumnezeiască în drum spre Mesopotamia (Facere 21, 12). Iosif a avut vis de la Dumnezeu (Facere 37, 6). Tot aşa Moise a avut descoperiri şi vedenii de la Dumnezeu (Ieşire 3, 2). La fel, Sfinţii Prooroci au avut vedenii de la Dumnezeu (Isaia 6, 15; Ieremia 24, 1; Iezechiel 10, 9). Mai multe vedenii au avut Sfîntul Prooroc Daniil (Daniil 7, 11) şi Sfîntul Prooroc Zaharia (Zaharia 2, 7).

Despre visuri şi vedenii vorbeşte şi dreptul Iov, zicînd: Dumnezeu îi vorbeşte prin vis şi prin vedenii nopţii cînd somnul se lasă peste oameni şi cînd ei dorm în aşternuturile lor (Iov 33, 15). În alt loc, acelaşi sfînt şi dumnezeiesc Iov, zice: Tu mă spăimîntezi prin visuri şi cu vedenii mă îngrozeşti (Iov 7, 14). În altă parte a Sfintei Scripturi, Dumnezeu zice: De va fi întru voi prooroc Domnului, Mă voi arăta lui în vedenii şi în somn îi voi grăi lui (Numerii 12, 6).

Despre vedenii şi visuri vorbeşte Dumnezeu prin gura proorocului Ioil, zicînd: După aceea voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi vor prooroci feciorii voştri şi fetele voastre, iar bătrînii voştri, visuri vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor avea (Ioil 3, 1). În Legea Darului au avut vedenii de la Dumnezeu Sfîntul Apostol Petru (Fapte 11, 5), precum şi Sfîntul Apostol Pavel (Fapte 9, 3). Vedenii şi descoperiri cu totul dumnezeieşti a avut şi Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvîntătorul (Apocalipsa 1, 10). Vise de la Dumnezeu a avut şi Sfîntul şi Dreptul Iosif, logodnicul prea Sfintei Fecioare Maria (Matei 1, 20-24; 2, 13; 2, 19-20). Vedenie de la Dumnezeu a avut şi Sfîntul Apostol şi întîiul mucenic şi Arhidiacon Ştefan (Fapte 7, 55). În multe locuri ale Sfintei Scripturi găsim multe mărturii despre vise, vedenii şi descoperiri arătate de Dumnezeu patriarhilor, proorocilor, apostolilor, oamenilor sfinţi şi cuvioşilor părinţi aleşi de Dumnezeu, prin care El a binevoit să-Şi arate slava, voia şi poruncile Sale spre folosul de obşte al neamului omenesc.

Iubiţi credincioşi,

Să ne întrebăm: este bine ca noi creştinii să credem orice vis şi orice vedenie fără nici o cercetare? Nu! Pentru că sînt nenumărate vedenii şi visuri de la diavoli, prin care omul neiscusit, de le crede, se duce în pierzare şi el şi toţi care vor cădea în mreaja vedenilor, a visurilor şi a nălucirilor aduse de Satana şi de slugile lui. Tocmai de aceea Iisus Hristos, prin gura sfinţilor Săi prooroci, ne face atenţi să nu credem şi să nu ascultăm de proorocii mincinoşi şi de vedeniile lor cele înşelătoare. Iată ce zice Dumnezeu prin gura marelui Prooroc Ieremia, în această privinţă: Aşa zice Domnul Savaot: Nu ascultaţi cuvintele proorocilor, că în deşert îşi fac vedenii, din gura lor grăiesc şi nu din gura Domnului (Ieremia 23, 16). Şi iarăşi zice: N-am trimis Eu pe aceşti prooroci, ci ei alergau. Nici am grăit către ei, ci ei prooroceau (Ieremia 23, 21). Şi iarăşi zice: Auzit-am cele ce grăiesc proorocii. Căci ei proorocesc în numele Meu minciuni, zicînd că vis au visat (Ieremia 23, 25). Şi iarăşi zice: Pentru aceea, iată, Eu am necaz pe proorociii ce grăiesc vise şi povestindu-le, înşeală pe poporul Meu cu minciunile lor şi cu înşelăciunile lor, dar Eu nu i-am trimis pe ei şi Eu nu le-am poruncit lor şi nu vor fi de nici un folos poporului acestuia (Ieremia 23, 32).

Iată acum după ce semne se pot cunoaşte adevăratele proorocii. Întîi ele trebuie să împlinească aceleaşi condiţii ca şi minunile Mîntuitorului, ale Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi. Al doilea ele trebuie să predice un singur Dumnezeu. Adevăratele proorocii nu aduc nebunie şi mîndrie celor ce le vorbesc; nu sînt înşelătoare, iar cel ce le vorbeşte nu umblă după cîştig, după averi, nu se grijeşte de cele necesare vieţii, ci se mulţumeşte cu întreţinerea pe care i-o trimite Dumnezeu. Adevăratele proorocii se împlinesc întotdeauna, iar cel ce le vorbeşte din partea lui Dumnezeu este gata să sufere pentru ele, chiar pînă la moarte.

Dar e nevoie să vorbim ce sînt minunile. "Minunile sînt fapte dumnezeieşti mai presus de minte şi de puterea omenească. Ele sînt fapte săvîrşite în firea văzută, numai cu puterea lui Dumnezeu, ce întrec legile minţii şi ale firii. Ele se fac în momente extraordinare, hotărîte de Ziditor, şi urmăresc luminarea şi îndreptarea noastră în vederea mîntuirii. Minunile arată voinţa lui Dumnezeu şi tîlcuiesc căile Sale cele necunoscute. Dumnezeu este cel dintîi şi cel mai mare făcător de minuni ca Unul ce este Însuşi izvorul lor".

După ce se cunosc adevăratele minuni? Minunile adevărate se deosebesc de cele mincinoase prin mai multe condiţii din care însemnăm:
- Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu şi mai ales să fie cuprinse în Sfînta Scriptură şi în Sfînta Tradiţie;
- Să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;
- Să nu contrazică Sfînta Scriptură sau Sfînta Tradiţie;
- Să urmărească mîntuirea sufletelor omeneşti;
- Să aducă folos şi spor vieţii sufleteşti;
- Săvîrşitorul minunii să grăiască numai adevărul, să ducă o viaţă fără pată şi să nu urmărească interese personale sau scopuri egoiste;
- Să îndrepte viaţa celor ce văd minunea;
- Să poarte în ele siguranţa şi puterea Duhului lui Dumnezeu;
- Să dovedească lucrarea proniei dumnezeieşti. (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, M-rea Neamţ, 1965, p. 14-15)

Viaţa Cuviosului Simeon cel nebun pentru Hristos. Înţelepciunea lui Origen nu era de la Dumnezeu, ci din învăţătură şi din multa citire a cărţilor.

Sfântul vedea încă şi tainele gîndurilor inimilor omeneşti. Acest lucru s-a arătat astfel: aproape de cetate era o mînăstire, în care, vorbind doi părinţi, făceau cercetare despre Origen şi ziceau: "Pentru ce un înţelept ca acela a căzut în eres şi a pierit?" Deci, unul zicea că înţelepciunea lui Origen nu era de la Dumnezeu, ci din învăţătură şi din multa citire a cărţilor. Celălalt zicea că este cu neputinţă omului ca să vorbească şi să scrie unele ca acelea, fără darul lui Dumnezeu, învăţături care şi pînă astăzi se primesc bune de cei dreptcredincioşi. Astfel ei, pricindu-se şi neînţelegîndu-se, au zis unul altuia: "Se aude că pustia Iordanului are mari sfinţi părinţi înţelepţiţi de Dumnezeu. Deci, să mergem acolo, doar vom găsi pe acela ca să ne dezlege îndoiala noastră". Astfel, sfătuindu-se ei, au mers mai întîi în Sfînta Cetate a Ierusalimului şi, după ce s-au închinat la Sfintele Locuri, s-au dus în pustiul Mării Moarte.

Acolo, după rînduiala lui Dumnezeu care n-a defăimat ostenelile lor, au găsit pe Cuviosul Ioan, ce era prieten şi împreună pustnic cu Simeon; însă acum ajunsese şi Ioan în măsura cea desăvîrşită a sfinţeniei şi avea şi el darul proorociei. El, văzînd pe părinţii care veniseră la dînsul, a zis către dînşii: "Bine aţi venit, voi cei ce aţi lăsat marea şi voiţi să scoateţi apă din iezerul cel uscat". Deci, făcîndu-se între dînşii altă vorbire duhovnicească şi pomenindu-se pricina cea despre Origen, Cuviosul Ioan a zis către cei ce veniseră: "O, părinţilor, eu încă n-am luat de la Dumnezeu un dar ca acesta, ca să pot socoti pe cele neştiute, dar să mergeţi la nebunul Simeon, cel din cetatea voastră. Acela vă va spune toate ce-l veţi întreba".

Ei, întorcîndu-se la locul lor, s-au dus în cetatea Emesei şi întrebau: "Unde este Simeon, stareţul cel nebun?" Unii le-au răspuns, rîzînd: "Ce voiţi să auziţi de la un nebun, care pe toţi îi sminteşte şi îi ocărăşte, dar mai ales pe monahi îi dosădeşte?" Ei nebăgînd de seamă acele cuvinte, căutau pe bătrîn şi l-au găsit în casa unui vînzător de legume, zăcînd pe bob şi mîncînd din acelea ca un urs. Atunci unul dintr-înşii, smintindu-se, a zis singur în sine, rîzînd: "Cu adevărat la mare înţelept am venit să învăţăm! Mult ne va învăţa acesta?" Apoi, apropiindu-se de dînsul, a zis: "Binecuvintează, părinte!" El, uitîndu-se la dînşii, cu mînie le-a zis: "Rău aţi venit şi cel ce v-a trimis la mine este un nebun!" Apoi, sculîndu-se, a lovit tare peste obraz pe cel ce se smintise şi i-a zis: "Pentru ce huleşti bobul şi spui că este înmuiat de 40 de zile? Origen n-a mîncat de acesta; ci, intrînd în mare, n-a putut să iasă dintr-însa; şi astfel s-a înecat în adînc! Duceţi-vă de aici! Duceţi-vă, că veţi fi bătuţi!" Ei s-au dus, minunîndu-se de mai înainte-vederea stareţului. Căci mai înainte de a-l întreba ei despre Origen, el le-a spus totul despre înecarea lui în marea Scripturii.

El a pomenit şi despre cel ce i-a trimis la dînsul. Le-a înţeles şi gîndul inimii lor, dar nu putea să spună la nimeni nimic de dînsul. Că a zis despre bob, că este muiat de patruzeci de zile, să se înţeleagă că el a petrecut atîtea zile fără de hrană, precum a spus singur de aceasta mai pe urmă prietenului său, diaconul Ioan.