Dupa expunerea elementelor constitutive ale
sufletului, vom trece la subiectul
crearii
sale. Fiind creat de Dumnezeu, sufletul este deci plamadit de El. Intemeiem
aceasta afirmatie pe Revelatia primita de Moise:
„Atunci luand Domnul
Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om, si a suflat in fata lui suflare de
viata, si s-a facut omul fiinta vie" (Facerea 2, 7).
Cercetand aceste spuse
ale profetului, Sfantul Ioan Gura de Aur afirma ca ele nu pot fi deslusite
de mintea omeneasca decat cu „ochii credintei":
„Cuvintele Scripturii au
nevoie de ochii credintei, cu toate ca sunt spuse cu mult pogoramant, pe masura
slabiciunii noastre. Da, cuvintele acestea: «A facut Dumnezeu pe om si a suflat
in fata lui suflare de viata» sunt nevrednice de Dumnezeu. Dar pentru noi, din
pricina slabiciunii noastre, durnnezeiasca Scriptura ni le istoriseste asa,
pogorandu-se pana la noi, pentru ca, invredniciti de acest pogoramant, sa ne
putem urca la inaltimea aceea"[1].
Felul in care ne explica
Sfanta Scriptura cum a pus Dumnezeu inceput fapturii, facand-o fiinta vie, este
o pogorare la nivelul slabiciunii intelegerii noastre. Sfantul Ioan Damaschin
scrie:
„Asadar, toate
afirmatiile antropomorfice legate de Dumnezeu sunt afirmatii simbolice si au un
sens mai inalt, caci dumnezeirea este simpla si fara de forma".
Oferindu-ne o detaliata
interpretare a expresiilor antropomorfice simbolice privitoare la Dumnezeu, Sfantul
Ioan Damaschin remarca:
„Prin gura prin grai
intelegem facultatea prin care isi exprima vointa Lui, de acolo ca noi facem
cunoscute gandurile noastre intime prin gura si prin grai"[2].
Desigur, „gura" si „suflare
de viata" sunt doua lucruri diferite, dar am folosit aceste citate din
scrierile Sfantului Ioan Damaschin pentru a puncta analogia dintre ele,
intrucat noi, oamenii, „nu putem sa intelegem sau sa exprimam activitatile
dumnezeiesti, sublime imateriale ale dumnezeirii decat numai daca intrebuintam imagini,
tipuri si simboluri adecvate felului nostru de a gandi".
Intr-un cuvant, conchide
Sfantul Ioan Damaschin, „toate
expresiile antropomorfice cu privire la Dumnezeu, afara de cele care s-au spus
despre venirea in trup a Cuvantului lui Dumnezeu, au un sens ascuns si ne
invata din lucrurile proprii firii noastre cele ce sunt mai presus de noi"[3].
Prin urrnare, atat sufletul cat si
trupul „sunt fapturi ale lui Dumnezeu"[4].
In interpretarea Sfantului Ioan Gura de Aur, aceasta suflare de viata a lui
Dumnezeu nu este „numai dincolo de simturi, ci si de loc" -
explicandu-ni-se astfel ca
ceea ce a suflat
Dumnezeu cand 1-a facut pe Adam a fost suflet si ca sufletul a fost insuflat
trupului din substanta dumnezeiasca. Daca este asa, atunci nu e posibil ca
sufletul sa fie intelept in anumite laturi ale sale si natang sau nesimtit in
altele, ori drept in unele si nedrept in altele:
„Firea
dumnezeiasca nu este impartita sau schimbata, ci este neschimbabila".
Suflarea divina este „energia Duhului Sfant".
Asa cum Mantuitorul a spus: „Luati Duh Sfant",
tot astfel suflarea divina „care poate fi perceputa omeneste este preamaritul
Duh Sfant".
Potrivit spuselor
Sfantului Ioan Gura de Aur, sufletul nu e o parte din Dumnezeu, ci este energie
a Duhului Sfant care l-a creat fara a deveni El Insusi suflet:
„Acest Duh a lucrat
creand sufletul, dar nu a devenit suflet; nu S-a preschimbat in suflet, ci l-a
creat.; Duhul Sfant este datator de viata, fiind partas la crearea trupului si
a sufletului. Caci Tatal si Fiul si Sfantul Duh prin puterea dumnezeiasca
creeaza faptura"[5].
Un alt element esential
subliniat de Sfintii Parinti este acela ca nu exista trup fara suflet, dupa cum
nu exista nici suflet fara trup; atunci cand Dumnezeu plasmuieste trupul, El
plasmuieste si sufletul deopotriva. Sfantul Anastasie Sinaitul observa:
„Nici trupul nu a
existat inaintea sufletului, nici sufletul inaintea trupului"[6].
Opunandu-se conceptiilor
lui Origen, Sfantul Ioan Damaschin afirma:
„Trupul si sufletul au
fost facute simultan si nu numai intai unul si apoi celalalt, dupa cum in chip
prostesc afirma Origen"[7].
