Dupa expunerea elementelor constitutive ale
sufletului, vom trece la subiectul
crearii
sale. Fiind creat de Dumnezeu, sufletul este deci plamadit de El. Intemeiem
aceasta afirmatie pe Revelatia primita de Moise:
„Atunci luand Domnul
Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om, si a suflat in fata lui suflare de
viata, si s-a facut omul fiinta vie" (Facerea 2, 7).
Cercetand aceste spuse
ale profetului, Sfantul Ioan Gura de Aur afirma ca ele nu pot fi deslusite
de mintea omeneasca decat cu „ochii credintei":
„Cuvintele Scripturii au
nevoie de ochii credintei, cu toate ca sunt spuse cu mult pogoramant, pe masura
slabiciunii noastre. Da, cuvintele acestea: «A facut Dumnezeu pe om si a suflat
in fata lui suflare de viata» sunt nevrednice de Dumnezeu. Dar pentru noi, din
pricina slabiciunii noastre, durnnezeiasca Scriptura ni le istoriseste asa,
pogorandu-se pana la noi, pentru ca, invredniciti de acest pogoramant, sa ne
putem urca la inaltimea aceea"[1].
Felul in care ne explica
Sfanta Scriptura cum a pus Dumnezeu inceput fapturii, facand-o fiinta vie, este
o pogorare la nivelul slabiciunii intelegerii noastre. Sfantul Ioan Damaschin
scrie:
„Asadar, toate
afirmatiile antropomorfice legate de Dumnezeu sunt afirmatii simbolice si au un
sens mai inalt, caci dumnezeirea este simpla si fara de forma".
Oferindu-ne o detaliata
interpretare a expresiilor antropomorfice simbolice privitoare la Dumnezeu, Sfantul
Ioan Damaschin remarca:
„Prin gura prin grai
intelegem facultatea prin care isi exprima vointa Lui, de acolo ca noi facem
cunoscute gandurile noastre intime prin gura si prin grai"[2].
Desigur, „gura" si „suflare
de viata" sunt doua lucruri diferite, dar am folosit aceste citate din
scrierile Sfantului Ioan Damaschin pentru a puncta analogia dintre ele,
intrucat noi, oamenii, „nu putem sa intelegem sau sa exprimam activitatile
dumnezeiesti, sublime imateriale ale dumnezeirii decat numai daca intrebuintam imagini,
tipuri si simboluri adecvate felului nostru de a gandi".
Intr-un cuvant, conchide
Sfantul Ioan Damaschin, „toate
expresiile antropomorfice cu privire la Dumnezeu, afara de cele care s-au spus
despre venirea in trup a Cuvantului lui Dumnezeu, au un sens ascuns si ne
invata din lucrurile proprii firii noastre cele ce sunt mai presus de noi"[3].
Prin urrnare, atat sufletul cat si
trupul „sunt fapturi ale lui Dumnezeu"[4].
In interpretarea Sfantului Ioan Gura de Aur, aceasta suflare de viata a lui
Dumnezeu nu este „numai dincolo de simturi, ci si de loc" -
explicandu-ni-se astfel ca
ceea ce a suflat
Dumnezeu cand 1-a facut pe Adam a fost suflet si ca sufletul a fost insuflat
trupului din substanta dumnezeiasca. Daca este asa, atunci nu e posibil ca
sufletul sa fie intelept in anumite laturi ale sale si natang sau nesimtit in
altele, ori drept in unele si nedrept in altele:
„Firea
dumnezeiasca nu este impartita sau schimbata, ci este neschimbabila".
Suflarea divina este „energia Duhului Sfant".
Asa cum Mantuitorul a spus: „Luati Duh Sfant",
tot astfel suflarea divina „care poate fi perceputa omeneste este preamaritul
Duh Sfant".
Potrivit spuselor
Sfantului Ioan Gura de Aur, sufletul nu e o parte din Dumnezeu, ci este energie
a Duhului Sfant care l-a creat fara a deveni El Insusi suflet:
„Acest Duh a lucrat
creand sufletul, dar nu a devenit suflet; nu S-a preschimbat in suflet, ci l-a
creat.; Duhul Sfant este datator de viata, fiind partas la crearea trupului si
a sufletului. Caci Tatal si Fiul si Sfantul Duh prin puterea dumnezeiasca
creeaza faptura"[5].
Un alt element esential
subliniat de Sfintii Parinti este acela ca nu exista trup fara suflet, dupa cum
nu exista nici suflet fara trup; atunci cand Dumnezeu plasmuieste trupul, El
plasmuieste si sufletul deopotriva. Sfantul Anastasie Sinaitul observa:
„Nici trupul nu a
existat inaintea sufletului, nici sufletul inaintea trupului"[6].
Opunandu-se conceptiilor
lui Origen, Sfantul Ioan Damaschin afirma:
„Trupul si sufletul au
fost facute simultan si nu numai intai unul si apoi celalalt, dupa cum in chip
prostesc afirma Origen"[7].
Aceeasi idee o sustinea si Sfantul Ioan
Scararul[8].
Omul a fost zidit dupa chipul lui
Dumnezeu. Cu siguranta, acest chip nu se refera la trup, ci se refera in primul
rand la suflet. In om, chipul dumnezeiesc este zidit mai pregnant decat in
ingeri, intrucat, dupa cum vom vedea, sufletul omului zamisleste trupul cu care
se insoteste. In general, se poate spune ca sufletul a fost zidit dupa chipul
lui Dumnezeu.
Precum „este un singur
Dumnezeu adevarat si desavarsit in trei Ipostasuri adevarate si
desavarsite" (Minte, Cuvant Duh), tot astfel sufletul are si el trei
puteri: mintea, sufletul si duhul[9]. Desi natura intreaga
contine „exemple iconice" ale Sfintei Treimi ele apar mai ales in firea
omeneasca. Cu riscul de a repeta cele spuse anterior, trebuie retinut ca in om
chipul lui Dumnezeu este mai pregnant decat in ingeri.
Vorbind despre Botezul Mantuitorului in
apele Iordanului, Sfantul Grigorie Palama explica de ce „taina [omului] creat
si recreat dezvaluie taina Sfintei Treimi" si invata ca aceasta se
intampla nu pentru ca omul este singurul pamantean preamaritor al Sfintei
Treimi, ci mai ales pentru ca „el singur a fost zidit dupa chipul lui
Dumnezeu".
Animalele, necugetatoare dar simtitoare, au un
spirit vital care nu poate exista in sine, deoarece ele nu sunt inzestrate cu
minte si cuvant. Ingerii si arhanghelii au minte si cuvant - sunt deci fiinte
noetice si inteligente - dar nu au duh datator de viata, intrucat nu au un trup
care sa primeasca viata de la duh. Prin urmare, „numai omul a fost facut dupa
Chipul Cel in trei ipostasuri"[10],
intrucat numai el e inzestrat cu minte, cuvant si duh datator de viata care da
viata trupului cu care este unit.
In Sfantul
Grigorie Palama trateaza toate aceste notiuni pe larg.
Precum Dumnezeul treimic este alcatuit
din Minte, Cuvant si Duh, tot astfel e si omul. Duhul omului, „cel care face
trupul viu, este o dragoste intelegatoare"; „el este din minte si al
cuvantului, si se afla in cuvant si in minte, si omul are cuvantul si mintea in
duh"[11].
Desi „firea
intelegatoare si rationala a ingerilor are si ea minte, cuvant din minte si
duh, acest duh nu este de viata facator"[12].
Asa cum am aratat deja, plasmuirea
omului dupa chipul lui Dumnezeu se refera in special la suflet, dar intrucat
duhul este cel care da viata trupului, chipul lui Dumnezeu este mai pregnant in
duhul omenesc decat in ingeri.
De asemenea, Sfantul Grigorie Palama
remarca deosebirile dintre chipul omului si chipul ingerilor dintr-un alt
unghi. Potrivit
invataturii palamite, in Dumnezeu
coexista atat esenta cat si energiile, ele fiind unite in despartire si
despartite in unire; aceasta este taina indivizibilei uniri dintre esenta si
energiile dumnezeiesti.
Avand in vedere faptul ca nu esenta lui
Dumnezeu este impartasita omului, ci energiile Lui, precum si acela ca omul este
zidit dupa chipul lui Dumnezeu, aceasta invatatura despre esenta si energii se
aplica si sufletului omenesc;
sufletul
deci se imparte in mod inseparabil in esenta si energii.
Comparand sufletul omenesc cu cel al
animalelor, Sfantul observa
ca ele au un suflet care nu se manifesta ca esenta, ci ca energie:
„Sufletul fiecaruia din dobitoacele
cuvantatoare este viata trupului insufletit prin el. Ele au viata nu ca fiinta,
ci ca lucrare, nefiind in sine, ci pentru altul". Prin urmare, deoarece
sufletul lor are doar energie („lucrare"), el moare odata cu trupul lor.
Sufletul omului insa are atat esenta
(„fiinta") cat si energie („lucrare"): el
„are viata nu numai ca lucrare, ci si
ca fiinta, fiindca sufletul e viu prin el insusi si pentru el insusi. De aceea,
chiar desfacandu-se trupul, sufletul nu se destrama". Sufletul ramane
nemuritor. Sufletul „rational si intelegator este oarecum compus, datorita
lucrarii mai sus pomenite"[13].
Sfantul Maxim Marturisitorul considera ca exista trei
puteri sufletesti: „una hraneste si sustine cresterea, alta este imaginativa si
impulsiva, iar
alta este rationala si intelectuala. De cea dintai se impartasesc plantele.
Fiintele nerationale, pe langa aceasta, se mai impartasesc si de a doua. Iar
oamenii, pe langa acestea doua, si de a treia"[14].
Aceste invataturi ale Sfantului Maxim
pun in lumina deosebita valoare a omului fata de „fiintele rationale". In
mod asemanator, cele mentionate anterior evidentiaza deosebirile dintre oameni
si ingeri. Asadar, atunci cand Hristos S-a facut om, El nu a luat forma
ingereasca, ci a luat trup omenesc - devenind Dumnezeu-Om, nu Dumnezeu-Inger.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu