Părintele Arsenie Boca despre Antihrist şi vremurile din urmă.

Antihrist

El e acela care va veni în numele său - nu al lui Dumnezeu - evreu de neam, care va tirani sub ascultarea sa tot pământul. Căci acela va primi să fie împărat peste strălucirea tuturor împăraţilor pământului.

Creştinii, cu numele, din pricina înmulţirii fărădelegilor care sting duhul, aşa se vor slăbi la minte încât de frică, mulţi se vor lepăda de Hristos şi vor primi toată voia rea şi vor gusta toată răutatea răului "căci credinţa nu este a tuturora" (2 Tes 2,3). Viaţa lor, slăbănogită de păcat, va da îndrăzneală satanei, care va lucra în acela tot felul de puteri şi de semne, de minuni mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască. "De aceea pentru că iubesc păcatul mai mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice ca să dea crezământ minciunii, şi să cadă sub osândă (minciuni), toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îngăduit nedreptatea" (2 Tes 2,9-11).

Jidovii de odinioară, împinşi înăuntru de "acela", au răstignit pe Domnul înţepându-i călcâiul, şi nu i-au putut face mai mult nimic; dimpotrivă Domnul, pogorându-se de pe cruce la cei din închisoare, a spart veşnicele încuietori, şi mare pradă a făcut nesăţiosului iad. De atunci umblă potrivnicul ca un leu turbat, întărâtându-şi uneltele, ca măcar faptele şi învăţătura Mântuitorului să le întunece în necredinţă. Neputând nici aceasta, îşi aprinde ciracii şi pe "acela" al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni din zilele Sfinţilor Apostoli, până în zilele celui mai desăvârşit Antihrist din vremea de apoi, când va propovădui Ilie, ca doară doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pe faţa pământului prigonindu-i, spânzurându-i, ucigându-i, răstignindu-i şi în tot felul omorându-i.

Mai mult, cum zice un Părinte, acest Antihrist - care nu se mulţumeşte cu necredinţa sa, ci vrea necredinţa tuturora - nu va avea astâmpăr decât în ziua când ar izbuti să ucidă pe Dumnezeu şi să-L azvârle din mintea şi din inima celui din urmă credincios rămas pe pământ, şi nu râvneşte nebunul la o mândrie mai mare, decât aceea de a termina odată cu Dumnezeu, iar în locul Lui, să-şi împlânte în sufletul omului ca pe o sabie a iadului, chipul său de fiară.

"Acela" nu se mulţumeşte numai să înşele pe oameni cu amânarea pocăinţei pe mâine, pe poimâine, la bătrâneţe, ci luptă nebun cerând ... moartea lui Dumnezeu ... moartea învăţăturii Sale ... moartea creştinilor, ucenicilor Săi ... pustiirea Bisericii Sale şi oprirea Sfintei Jertfe celei de-a pururi, care este Sfânta Liturghie.

Chinurile cele de pe urmă, vor întrece toate prigoanele câte s-au înteţit asupra creştinilor, de la început până în zilele acelea. Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una, cum au fost la început. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei, până nu vor veni la mintea aceea să asculte şi să împlinească, măcar la sfârşit, rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume.

Poate că în vremile acelea abia vor mai fi creştini; dar oricâţi vor rămâne, aceia trebuie să treacă, peste ceea ce ar trebui să treacă creştinătatea vremii noastre şi să fie una.

Primejdia comună s-a arătat în lume, unirea creştinătăţii întârzie, Doamne, până când? ...

Deci, când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu, Biserică şi Preoţi, încât va fi sălbăticia şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul. Amin.

Sfânta Liturghie mai ţine lumea

Precum Taina Pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, şi iubitori de smerenie dau de darul acesta, asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului din Sfânta Liturghie, ascunde, iarăşi sub chip smerit, o taină a ocârmuirii lumii. Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată Antihrist în zilele lor căci Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numeşte. E Sfânta Liturghie sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grăit Domnul prin Daniil şi apoi Însuşi ne-a învăţat. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist sau omul nelegiuirii decât în vremea îngăduită de Dumnezeu.

De aceea Sângele Mielului din Sfânta Împărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare.

Proorocul de foc

Deci, câtă vreme mai sunt oameni care caută pocăinţa şi Sfânta Împărtăşanie, Satana n-are putere, îl opreşte Dumnezeu. Dar când oamenii se vor întuneca la minte aşa de tare, încât vor împiedica Sfânta Liturghie cu toată voia lor, vrând necredinţă, în zilele acelea va înceta şi jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii precum zice Daniil.

E vreme de trei ani şi jumătate, în care va propovădui Ilie, cel mai mânios prooroc, şi va vesti cele şapte cupe ale mâniei sau ale urgiei lui Dumnezeu, cele de pe urmă, cu care se va sfârşi mânia lui Dumnezeu.

La plinirea acelei vremi de pe urmă, când răutatea va fi desăvârşit coaptă, va vesti Ilie, Proorocul de foc, a doua venire a Mântuitorului. Vestirea aceasta, bucuria cea mai mare a creştinilor, va fi primejdie de moarte proorocului celui de foc adevărat; căci oamenii fărădelegii îl vor ucide ca pe Ioan Botezătorul care era în puterea şi duhul lui Ilie, la cea dintâi venire. Dar tocmai când protrivnicii Atotputernicului credeau că omorând pe cel din urmă prooroc, în sfârşit au terminat cu Dumnezeu, iată că învie ... Ilie ...

Jidovii îşi dau seama de nebunia protrivniciei lor şi de înşelarea lui Antihrist şi cu înfricoşare şi cutremur mare se întorc şi primesc pe Hristos-Dumnezeu, după cum mărturiseşte despre ei Sfânta Scriptură.

Sfânta Cruce pe cer

Luminată în slavă, mai strălucitoare ca soarele, căreia încă nu i-au stat oamenii împotrivă şi au înjurat-o, se va arăta în ciuda vrăjmaşilor, semn slăvit de biruinţă a binelui asupra răului. Atunci, în zilele acelea înfricoşate, pe pământ şi-n tot trupul, Însuşi Dumnezeu Cuvântul vine să cheme pe oameni, pentru cea din urmă oară, însă nu la pocăinţă, ci la judecată. Atunci Dumnezeu şi iconomia mântuirii, nu mai e pe crezute ci pe văzute.

Iar pe Antihrist, în care lucra toată puterea Satanei, Domnul îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale (2 Tes 2,8) ... Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la 1335 de zile (Daniil 12).

E ziua Domnului cea mare şi înfricoşată, zi de fericire pentru cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, de bucurie negrăită, ziua întoarcerii Acasă, în ţara de obârşie şi capătul plângerii. Zi de fericire, văzând izbânda răbdării, văzând învierea cea de obşte, văzând moştenirea cea gătită de la întemeierea lumii celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi-au rămas în dragostea Lui până în sfârşit ... Şi taine între taine, numai de Dumnezeu ştiute, atunci se vor vedea.

Ceilalţi vor sta să-şi dea sufletul de groază şi de aşteptarea celor pornite să vie peste lume, căci tăriile Cerului vor fi zguduite. Atunci vedea-vor pe Cel ce L-au răstignit venind în nori, cu putere şi cu mărire multă; pe Cel ce este dragostea noastră, care nouă ne împrăştie frica, dar groaza groazelor, celor ce l-au prigonit şi L-au răstignit pentru iubirea Sa de oameni şi trebuind să-şi capete plata veşnică, după faptele lor.

Drept aceea, văzând că s-a luat pacea de pe pământ, dar timpul încă nu ni s-a luat, cu glasul lui Dumnezeu chemând pe toţi oamenii de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea. Iar ziua aceea poate fi oricând. Iar despre Antihrist se mai poate scrie şi altfel. Amin.

fragmente extrase din lucrarea Părintelui Arsenie Boca - Cărarea Împărăţiei

Să zicem cu toţii: Iartă-mă, părinte Justin! Şi rugaţi-vă pentru mine, să nu mai rămân străin de durerea sfinţiei voastre...

Totul a început cu durerea unui bătrân călugăr pentru încătuşarea neamului său în ceea ce i-ar putea fi ultima robie babilonică. Din strigătul său de suferinţă sfântă cei mai mulţi nu şi-au putut însuşi decât cuvintele, tema: durerea din care s-a ivit strigătul i-a rămas, parcă, numai lui...

Şi tocmai această durere este cheia problemei... pentru că numai din ea se iveşte rugăciunea vie, înlăcrimată, la care Dumnezeu dă, fiecărui suflet, după starea şi situaţia lui, ca răspuns, soluţia, calea smerită, ortodoxă, a ieşirii din această robie... Numai cel care îi poartă durerea şi plânsul îl poate înţelege pe părintele Iustin, numai acela îşi poate însuşi, corect, duhovniceşte, cuvântul său... Adică doar cel care poartă rănile hristice ale aceleiaşi sfinte iubiri de Biserică şi de neam... Şi câţi dintre noi pot suferi, măcar, să le privească de aproape?

Apelurile părintelui Iustin au fost, înainte de orice, chemări la o suferinţă, la o străpungere a inimii, la Crucea iubirii care se poartă cu smerenie în agonia rugăciunii... Fără acestea, cuvintele lui îşi pierd seva şi sensul... Se usucă asemenea mlădiţelor desprinse de Viţa care este Hristos...

Părintele Iustin ne-a dăruit cuvintele durerii lui pentru a ne lipi inima de această durere sfântă...CA SĂ NE SFINŢIM ŞI NOI PRIN EA! CA SĂ NE FACEM DIN EA UN BUN ÎNCEPUT DUHOVNICESC!

PĂRINTELE IUSTIN A VRUT SĂ ÎMPARTĂ CU NOI PÂINEA LACRIMILOR SALE, PÂINE FRÂMÂNTATĂ ŞI DOSPITĂ ÎN LUNGA SA PĂTIMIRE! Părtăşia la durerea sa e SINGURA legătură vie, duhovnicească, nu intelectuală, cu sfinţii din închisorile comuniste!

Ne-a invitat, în scris, la cina sfintei sale dureri, şi noi nu ne-am dus acolo, până la Cruce, ci am rămas la arhondaric; dar am păstrat biletul, învitaţia, ca să ne facem un nume, dându-ne drept prieteni ai săi, tovarăşi ai săi de Cruce...

Noi am lepădat durerea sa şi i-am luat doar cuvintele... Şi le tot înmulţim cu minţile noastre nesmerite şi cu inimile noastre învârtoşate... şi dăm de mâncare mulţimilor, pietre ca pâini şi şerpi, ca peşti...

Să ne mai mirăm de rezultat? Să ne mai mirăm că, pe acest subiect, se înmulţesc doar muşcăturile veninoase şi lapidările verbale ?

Şi nu suferim nici să ne pocăim şi să oprim tragica impostură... Aşa că toată şerpăria şi toate pietrele se întorc, până la urmă, împotriva singurului răstignit al acestei drame: părintele Iustin.

Şi aşa, dânsului i se desăvârşeşte martiriul. Iar nouă...

Iartă-mă, părinte Iustin! Iartă-mă! Şi rugaţi-vă pentru mine, să nu mai rămân străin de durerea sfinţiei voastre...

Sursa: http://oameni-si-demoni.blogspot.com

Detinutul profet Ioan Ianolide despre era tehnologica si vitelul de aur

Deţinutul simte că într-un viitor previzibil puterea comunistă va fi anihilată. Şi totuşi el e trist şi îngrijorat. Trist este pentru că vede că aceia care au avut puterea comunizării ţării se profilează ca stăpâni şi ai lumii ce va veni.

Este îngrijorat pentru că înţelege că se deschid perspectivele unei tiranii mondiale fără oponenţi şi fără precedent. Viţelul de aur, zeul străvechi se arată azi ca o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. E o pseudo-religie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Statul care va avea monopolul armelor sofisticate, al ingineriei genetice şi al tehnicii de determinare a conştiinţelor va fi atotputernic şi va nimici omenirea. Nimeni nu garantează libertatea oamenilor în această civilizaţie, nimeni nu poate guverna forţele tehnologice în această civilizaţie.

De aceea omenirea trăieşte pe culmile disperării. Toate problemele lumii se află în Crucea lui Hristos şi a creştinilor, câte ori vom rătăci drumul, ori vom lenevi pe cale, să ne înapoiem la Evanghelie şi la Duhul Sfânt. Suferinţele ce ni se pricinuiesc au menirea biciuiască lenea noastră şi să ne lumineze minţile.

Ioan Ianolide, 1985

- fragment din volumul lui Ioan Ianolide - "Detinutul profet", ingrijit la Manastirea Diaconesti, Editura Bonifaciu, 2009

Semnal de la Dan Tanasa:La 70 de ani de la Dictatul de la Viena, UDMR si Laszlo Tokes au inaugurat o statuie a unui soldat ungur la Reci, in Covasna!

Cu doar cateva zile inainte de implinirea a 70 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena, UDMR si europarlamentarul Laszlo Tokes au inaugurat o statuie a unui soldat ungur la Reci, in Covasna

Autoritatile publice locale din Covasna au inaugurat, in data 21 august, in comuna Reci, o statuie a unui soldat ungur. La inaugurare au participat, printre altii, presedintele Consiliului Judetean Covasna, UDMR-istul Tamas Sandor, si vicepresedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes.
Statuia reprezinta un soldat ungur si, dupa cum apare mentionat pe pagina oficiala de internet a CJ Covasna, aceasta a fost indepartata in 1944 de catre Armata Romana eliberatoare, care a eliberat Transilvania de sub ocupatia Ungariei hortiste.
De mentionat este faptul ca, desi se afla amplasat in Romania, noul monument amplasat de comunitatea maghiara la Reci nu beneficiaza de nicio inscriptie in limba romana!


Redau mai jos stirea postata pe pagina oficiala de internet a CJ Covasna:

"După 65 de ani s-a întors acasă statuia soldatului de la Reci

Statuia soldatului de la Reci ocupă din nou locul său original, după ce în 1944 a fost trunchiată de soldaţii eliberatori, iar în 1977, cu ocazia vizitei dictatorul român, Ceauşescu, a fost îngropată. Monumentul de la Reci întruchipează triumful acelei forţe şi voinţe care, citând cuvintele lui Sylvester Lajos, şi din starea de decapitare este capabilă să se ridice - a afirmat Tamás Sándor, sâmbătă, în data de 21 august în Mestecănişul de la Reci, unde dezvelirea statuii restaurate a reprezentat momentul de debut al celei de a cincea ediţie a Zilelor Reci. În 1941, Gáll Lajos, împreună cu cinci atleţi din Sfântu Gheorghe, au participat la ceremonia de inaugurare a statuii soldatului, amintind de aceste momente, cei zece membri ai cercului alergătorilor care poartă numele lui Gáll Lajos, au parcurs din nou această distanţă şi au participat la evenimentul organizat. A sosit ziua învierii – a apreciat momentul festiv, Dálnoki Lajos, primarul comunei Reci, în oraţia sa; evocând destinul tulbure al statuii, a relevat faptul că acest eveniment conferă şi posibilitatea de a se gândi împreună.
„Exemplul ridicării statuii arată că glasul adevărat al Ţinutului Secuiesc este cel al raţiunii. Nu extremitatea, nu agresiunea, nu puterea banilor, nu glasul urii, ci forţa de zi cu zi a secuilor cumpătaţi şi vrednici ”, a accentuat Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, care le-a amintit celor prezenţi că statuia a putut fi salvată datorită vicleniei secuieşti. "Aşa suntem noi, avem în sânge voinţa de a lupta. Avem în sânge faptul că suntem diferiţi, că avem păreri diferite (...), dar în cele mai frumoase şi importante momente ale secuimii, în problemele cele mai grave, adevărat că uneori doar în ultimul ceas, suntem capabili să ne înţelegem între noi. Noi ştim că unitatea cu adevărat puternică se naşte din diversitate. Să ne amintească, să ne îndemne statuia soldatului ridicată recent.”

Ori biruim, ori murim, aceasta a fost sloganul infanteriei numărul 24 – a adăugat Kisgyörgy Zoltán, care prezentând povestea regimentului, a precizat: este prostie ridicată la rang mutilarea unui recrut, făcând referire prin aceasta la decapitarea statuii. Întrucât, cum a menţionat, soldaţii maghiari, români şi saşi au purtat aceeaşi uniformă. Dacă distrugătorii ar fi cunoscut acest fapt, nu ar fi ridicat mâna la statuie. Vargha Mihály, directorul Muzeului Naţional Secuiesc, a considerat-o un David Secui care l-a învins pe Goliath. Fostul coleg al Muzeului, Fekete Lajos a primit cuvântul, de asemenea, relatând pe scurt că la vremea respectivă, decât s-o distrugă, „mai bine apucam lopata cu mânerul roşu [instrument de incendiu s.n.] şi am îngropat statuia.” „Eroul de toate zilele” a vrut ca statuia să rămână pentru totdeauna în locul său original.

Distinctul orator al ceremoniei de inaugurare a statuii, Tőkés László, vicepreşedintele Parlamentului European, a interpretat statuia în contextul luptătorilor pentru libertate ai anilor 1848-1849, respectiv al Diviziei Secuieşti. A relevat că este vorba despre fidelitate. Neamul secuilor a făcut faţă provocărilor în toate vremurile, a rămas fidel pământului natal şi propriilor valori, pentru aceasta, povestea statuii serveşte drept exemplu. Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania a arătat că există un paralelism: în 1977, statuia trebuia îngropată din cauza dictatorului comunist, astăzi, când aceasta stă cu toată gloria ei, se exhumează corpul dictatorului tiran, ar fi bine dacă sufletul lui Ceauşescu s-ar putea îngropa pentru totdeauna, a subliniat Tőkés.

Figura statuii este, în acelaşi timp, şi un semn: nu suntem agresori, ci ducem o luptă de autoapărare „pentru care trebuie îmbrăcat scutul credinţei cu care puteţi stinge toate săgeţile de foc ale răului, purtaţi coiful mântuirii, precum şi sabia sufletului, care este cuvântul lui Dumnezeu.” (Ef. 6, 16-17), cita cuvântul sfâşietor fostul preot din Timişoara. Credinţa şi fidelitatea, în limba maghiară au aceeaşi rădăcină, a spus Tőkés şi chiar şi astăzi avem mare nevoie de „sabia credinţei”, întrucât cel mai trist lucru este când constatăm că în zilele noastre unii conducători politici, dar şi ai bisericii renunţă în mod benevol la această armă."


Detalii gasiti pe pagina oficiala a Consiliului Judetean Covasna. Vezi si http://www.3szek.ro/load/cikk/31763/A%20r%C3%A9tyi%20honv%C3%A9dszobor%20felt%C3%A1mad%C3%A1sa%20%28Hat%C3%A1rhelyzetek%29