Actorul Dorel Vişan - recital Eminescu (2 monoloage din dramele istorice).

Cum şi-a propus Realitatea TV să jignească creştinii în postul Paştelui. Apelul lui Roncea: BOICOTAŢI TOTAL TRUSTUL REALITATEA-CAŢAVENCU!

Realitatea-Catavencu-KGB tine sa ne demonstreze cine sunt adevaratii stapani ai canalului, dupa ce deja revistuta lor ne obisnuise cu cele mai infame atacuri anti-crestine si anti-romanesti. In plin post al Pastelui, in cautare de scandal, trustul condus in acte de puscariabilul Sorin Ovidiu Vintu ne prezinta “conspiratii celebre”: “Mitul existentei istorice a lui Isus” (cu un “I”). Canalul in cauza, care, dupa ce l-a pierdut pe tovaraselul ateu Mircea Toma, il ridica pe ecrane pe un alt animalut din aceeasi specie subdezvoltata, Remus Cernea, publica pe site un articol cu titlul de mai sus, nesemnat, deci asumat de intreaga cosmelie “Realitatea.net”, care se incheie in felul urmator:

“Mitul lui Hristos nu are însă suport în cercurile academice din lume, în rândurile cărturarilor biblici şi a istoricilor clasici. Nu este luată în considerare şi este văzută la pseudo-ştiinţă, fiind comparată cu alte teorii considerate ridicole care au apărut de curând: Pământul este totuşi plat, negarea Holocaustului şi falsa aselenizare.”

Nu este nimic de comentat. Dupa ce au vazut ca scad dramatic, pe toate planurile, din cauza lipsei credibilitatii, si au incercat sa se revigoreze printr-o infuzie cu femei si stiri desucheate bazate pe cuvantul cheie “sex”, sclavii lui Vintu si-au propus scandal, ceea ce creeaza atentie, ceea ce aduce accesari. Sa nu le dam satisfactie. Raspunsul nostru trebuie sa fie unul singur: Nu mai accesati niciodata Realitatea.net, nu mai vizionati niciodata postul Realitatea TV, stingeti televizorul si boicotati toate produsele minciunii din Trustul Realitatea-Catavencu-KGB.

Basarabie, atentie ca tu urmezi la rand. Frati basarabeni, procedati intocmai!

Sursa:

http://www.roncea.ro

Sorin, cel care pentru o glumă a fost arestat şi cipuit în SUA: „Nu mai sunt stăpân pe mine, dar ştiu că trăiesc sau mor numai pentru Dumnezeu".

I-am zis cuiva să nu se vaccineze fiindcă îşi distruge sănătatea, şi că e mai bine să ia remedii naturale, şi injecţii cu Polidin, care NU ARE NICI O REACŢIE ADVERSĂ (spre deosebire de vaccin, care le are pe toate), şi este cel mai bun întăritor în faţa oricărei gripe, şi să combine antibioticul acesta cu multă vitamina C şi extracte de plante cu proprietăţi imunostimulatoare, în loc să-şi injecteze un vaccin netestat, care face mai multe victime decât ceea ce chipurile combate – şi nu pentru mine ziceam, ci din grijă faţă de omul acela. Răspunsul a fost pentru mine foarte interesant „daa, voi ăştia din mănăstire care credeţi că totul e rău, da` oare mai marii noştri nu ne-or vrea binele, şi ni-l vreţi voi?”. Atunci am zis în sinea mea no comment. Dar acum i-aş zice: „după faptele lor îi veţi cunoaşte”, să judece singuri, cine face bine românului nostru, apărătorii de credinţă, de ţară şi neam, sau vânzătorii de credinţă, de ţară şi neam. Daca e bine să ne vindem, ba, mai rău, să ne prostituăm în dar străinilor, sau e bine sa ne păstrăm demnitatea şi înţelepciunea, asta e la conştiinţa fiecăruia, precum alege. Şi cine alege singur, să nu dea vina pe Dumnezeu, care-i respectă libertatea de a alege, nu precum face omul necredincios care nu respectă nimic şi pe nimeni, pentru că necrezând, nu se respectă pe sine!

Într-o dimineaţă, după Liturghie, adormind, îl visez pe Sorin, cel care pentru că a spus o glumă nevinovată a fost arestat, bătut, adormit şi implantat cu microcip. Îl visez că-mi zice: „maică! nu mă uita, căci nu mai pot să mă rog, du-mă tu la El…!” Am plâns, nu pentru vis, care nu are consistenţă, ci pentru mustrarea conştiinţei, care are. Iată importanţa pomenitului la Liturghie! Cu multi ani în urmă, venise la mine mergând 20 de kilometri pe bicicletă să-mi aduca bunătăţi de-ale gurii de la ţară... aşa făcea el, întotdeauna se nevoia pentru alţii! Era extrem de informat, citea foarte mult. De la el am auzit pentru prima dată despre E-uri, despre ofensivele psihotronice asupra populaţiei, despre intensificarea globală a politicii anticreştine, pe care iată că o trăim acum. Sorin trăia în post aspru şi curăţie, suportând ocara tuturor cu mulţumire către Dumnezeu, ca şi acum. Nu înţelegeam de ce se consumă atâta, şi-i ziceam, lasă măi, n-o fi chiar aşa, că doar noi nu suntem oameni importanţi, ce să le dăm lor, că dacă nu avem bani nu au ce ne lua. „Greşeşti”, zice el, „avem exact ce e mai important, şi exact ce vor să ne ia: credinţa, curăţia, nădejdea, dragostea, răbdarea, Botezul, Biserica, părinţii, sănătatea, bucuria, voinţa, raţiunea, frumuseţea, iertarea, adevărul şi cinstea. Pe acestea le avem şi vor să nu le avem, aşa că vor face totul ca să ni le ia, iar pe cine vor găsi că se împotriveşte, vor momi cu binişorul, şi mulţi vor cădea, apoi vor forţa cu nevoile, şi mulţi iară vor cădea, şi vor amăgi cu un antihrist locvace şi diplomat, dar cei care încă de pe acum se roagă, aceia n-o să se amăgească, şi aşa cum acum Dumnezeu dă şi adevărul şi puterea să-l vezi, tot aşa şi atunci o să dea putere să nu te lepezi, orice ar fi. Că nu de moarte mă tem, ci de necinstea de a mă lepada, că atunci nu mai sunt om.” Şi a plâns, om în toată firea, a plâns pentru mine, doar un copil prost ce eram şi sunt. Şi iată că Dumnezeu l-a învrednicit să poată duce această teribilă nevoinţă, cu adevărat ne-voită!, de a trăi cu un cip care îl bruiază permanent, şi pe care o duce cu smerenia pe care eu cred să o fi avut-o şi înainte. De curând îmi scria: „nu mai sunt stăpân pe mine, nu pot să vreau, sau să gândesc sau să mă rog ca înainte, dar ştiu că trăiesc sau mor numai pentru Dumnezeu. Rugăciunea este să fii pentru Dumnezeu. Nu lăsa rugăciunea, şi nu te vor birui. Iar de vei răsturna munţii muncind şi nu te vei ruga, te vor pune la jugul ticaloşiei, în care vor să pună toată omenirea. Fiţi cu nădejde căci mucenicia este o mare cinste, de care nici nu sunt vrednic!”. Mult m-am folosit. Pomeniţi-l vă rog, pe Sorin!

Dar este un mucenic aici lângă sufletul meu, care multe şi minunate spune, Părintele Justin. E mucenic pentru că îl văd zi şi noapte îndurând chinurile de a ne vedea atât de mici în iubire şi de neputincioşi în luptă. Noi, copiii moleşiţi ai acestui neam mucenicit, ne urcăm pe crengile duhovniceşti ale sfinţiei sale şi asteptăm să înflorească ochii noştri de mugurii nădejdii sale, căci mult iubeşte Dumnezeu omul, şi părintele pe ucenicul său, şi bătrânul pe neamul său. Cine iubeşte pe Domnul, de nimic nu se teme, şi de nimic nu se biruie, întru slava lui Dumnezeu Tatăl, amin.

"Gândul Te va lăuda şi amintirea gândului Te va prăznui".

Maica Neonila

Ploaie otrăvită peste Marea Neagră şi Dobrogea. Specialiştii nu au identificat cauzele.

Pulberea cărămizie care a căzut săptămâna trecută în mai multe oraşe din sudul ţării conţine fier, cupru, plumb şi alte metale grele. Specialiştii de la pro­tecţia mediului spun că, în mod normal, în aer nu ar trebui să existe nicio urmă de astfel de metale şi că inhalarea acestora poate fi periculoasă dacă fenomenul se va repeta.

La finele săptămânii trecute, peste Constanţa şi împrejurimi s-a aşternut un praf de culoare cărămizie. Potrivit specialiştilor de la Mediu, fenomenul a fost semnalat în judeţul Constanţa, în Bărăgan şi în Bucureşti. Patronii de spălătorii auto au fost cei mai fericiţi. „Am avut clienţi cu 200% mai mulţi faţă de o zi bună", a afirmat Ion Butu, patronul unei spălătorii din Constanţa.

Specialiştii Agenţiei de Protecţia Mediului (APM) Constanţa au prelevat probe pentru a stabili componenţa prafului, iar rezultatele analizelor dovedesc o realitate de necrezut. „Ploaia" conţinea cupru, fier şi zinc în cantităţi apreciabile.

Praf din deşert

De asemenea, în aerul respirat de cei din Dobrogea s-a regăsit şi crom, plumb, nichel, arsen şi cadmiu. Specialiştii declară că aceste metale grele se regăsesc în mod normal doar în sol.

„Aerul pe care îl respirăm conţine oxigen, azot şi gaze inerte", au precizat specialiştii APM. Ei spun că niciodată până acum nu s-au mai întâlnit cu un asemenea fenomen. Ţinând cont că praful a afectat şi capitala Greciei, Atena, reprezentanţii APM Constanţa au presupus că este vorba despre o pulbere adusă de vânturi din Sahara. „Pulberile pot fi ridicate la înălţimi mari, de până la 1,6 kilometri. La asemenea înălţimi, curenţii de aer le poartă pe distanţe mari", a explicat directorul APM Constanţa, Senol Zevri.

Meteorologii contrazic ipoteza aceasta. „Hărţile noastre din acea noapte nu indicau o legătură cu nordul Africii, aşa că excludem această ipoteză", a explicat Ion Păun, de la Centrul Meteorologic Dobrogea.

Specialiştii spun că periculozitatea pulberilor este dată nu doar de compoziţia chimică, ci şi de dimensiunile particulelor. Prin inhalare, acestea ajung în plămâni. „Putem considera că am avut noroc, având în vedere că pulberile s-au depus în timpul nopţii, sub formă de noroi şi nu direct ca material prăfos. Gradul de periculozitate a fost diminuat", a mai precizat Zevri. Expertul de mediu Traian Petrescu atrage însă atenţia că fenomenul este grav: „Metalele grele nu pot fi tratate în niciun fel. A plouat, s-au dus în canalizare, în sol şi vor ajunge în pânza freatică, ceea ce este foarte periculos".

Pericol

Medicii avertizează că fenomenul poate deveni periculos pentru sănătatea populaţiei în cazul în care se repetă. În cantităţi mari, plumbul poate genera anemie, nichelul - boli respiratorii, cadmiul - hipertensiune arterială şi ateroscleroză, iar cuprul poate determina iritaţii ale căilor respiratorii.


Alina Enache, Adevarul

Profesorul Ilie Bădescu: Care Europă? Credinţa într-o Europă fără Hristos preschimbă starea europeanului într-una de teribilă singurătate.

Europa actuală este, spiritual, un ghem de paradoxuri. Căci, cum să explicăm faptul că, la pragul ei culminativ, când certitudinile ar trebui să fie maxime, Europa este clătinată de o interogaţie angoasantă: „ce este europenismul?”. În fapt, interogaţia aceasta ascunde trei întrebări într-una: „Ce-a fost Europa, ce mai este Europa şi ce va fi ea mâine ?”. Răspunsul oferit de cei ce fac discursul european, adică tâlcuiesc doctrina Uniunii, se cuprinde, de regulă, între două praguri: Revoluţia franceză (1789) şi Maastricht-ul (1992). Iar dovezile invocate pentru a susţine veracitatea unor asemenea asumpţii asupra puterii respectivei secvenţe istorice de a fi fost sursa creatoare a Uniunii Europene sunt: moneda unică, instrumentele statistice, drapelul, instituţiile europene fabricate repede, imnul etc. (Sub pretextul de a nu atinge diversitatea lingvistică, imnul lui Beethoven e cântat fără de celebrul vers al lui Schiller „Alle Menschen werden Brüder“ – „toţi oamenii devin fraţi“ –, în care este concentrat înţelesul Evangheliei lui Hristos.)

Referindu-se la introducerea unui sistem statistic centralizat, prin Eurobarometru şi Eurostat, şi a monedei unice, a imnului şi a drapelului”, un binecunoscut analist ne îndrumă să credem că acestea sunt: „[...] nu doar instrumente politice puternice pentru a crea o «populaţie europeană» mai informată, cuantificabilă şi astfel mai tangibilă şi guvernabilă şi un «spaţiu european», ci sunt, de asemenea, puternici modelatori ai conştiinţei ce furnizează meta-clasificările în cadrul cărora identităţile şi subiectivităţile se formează” (Shore, 31). Legănat de aceeaşi credinţă amăgitoare, specialistul citat adaugă: „Monezile şi bancnotele au funcţionat în mod tradiţional pentru a defini graniţele regatelor, imperiilor şi naţiunilor. Chiar primele monede purtau chipul împăraţilor şi regilor şi simbolurile puterii statale, aproape la fel cum o fac şi astăzi. Cu imaginile de figuri naţionale, monumente şi invenţii, bancnotele şi monezile sunt icoane şi instrumente puternice ale guvernământului ce ajută transformarea ideilor abstracte de stat şi naţiune într-o realitate politică zilnică” (Shore 91).

Comentând ideile lui Shore, un sociolog român vine cu o concluzie încă mai severă: „Moneda, ne spune acesta, este în mod evident un foarte puternic agent de unificare şi construcţie identitară fiind o parte centrală a culturii de zi cu zi, şi găsim multiple exemple şi în istorie, dacă ar fi să ne gândim numai ce a a însemnat o monedă comună în Imperiul roman”. Păi, ce-a însemnat, de fapt, o monedă comună pentru evrei ori pentru creştini?! Ceea ce era: un mijloc de exercitare a puterii din lume, de integrare în imperiu, de dominaţie, nu de construcţie identitară, căci identitatea evreiască nu datorează nimic monedei romane. Nici cea creştină. Fără de Iisus Domnul şi fără de lucrarea apostolică, Europa ar fi acum doar marginea barbară a lumii arabe, cu mult mai puternică demografic şi poate chiar politic.

Ceea ce a dat putere şi fiinţă Europei au fost nu moneda romană, ci rugăciunea împărătească, cele nouă Fericiri, Crezul de la Niceea, marea eclezie creştină de o mie de ani, puterea fără egal a părinţilor Bisericii care au statuat unitatea dintre Atena şi Ierusalim, fără de care Roma şi codul roman ar fi rămas fapte de istorie şi atât.

Acestor puteri spirituale umbrite atunci de coperta monedei unice a Cezarului le datorăm marele spaţiu dens al planetei în care regăsim o concentrare de sinergii şi învăţături care cuprind deopotrivă Pentateuhul lui Moise, Psalmii davidici, proorocii evrei, evangheliile Mântuitorului, Apocalipsa scrisă de un bătrân de 80 de ani exilat pe Insula Patmos, când la Roma se paria pe apoteoza împăratului. Fără de acest spaţiu dens, Uniunea Europeană rămâne o biată barcă pe un ocean învolburat, adică un zbucium de o clipă. Şi apoi, ce forţă spirituală vom afla în legătura socială care îmbracă forma banului, a unei monede, oricât de mare şi dogorâtoare se arată puterea ei din lume?

Iată definiţia banului la un mare sociolog german: „Dependenţa omnilaterală a indivizilor indiferenţi unii faţă de alţii constituie legătura lor socială”, în cele trei expresii ale ei: moneda, contractul şi convenţia. Banul, aşadar, cuprinde în el o mare de singurătate, un ocean de indiferenţă. La fel şi contractul, la fel şi convenţia. În chip paradoxal, tocmai din acest vid spiritual, sufletesc, îşi extrag ele şi moneda, şi contractul, şi convenţia, puterea de care pot dispune într-o societate. Legătura exprimată sub forma banului este o legătură sufleteşte vidă, o dependenţă de indivizi indiferenţi unii faţă de alţii. Iar aceasta este condiţia fatală a banului; fără de această exigenţă banul se anulează pe sine. El se nutreşte din indiferenţă, nu din simpatie. Simpatia ucide banul, iar banul videază legăturile sociale de orice formă de simpatie. Şi atunci, cum să fie moneda, oricât de unică ar fi ea şi de puternică, un instrument de construcţie identitară, adică de modelare sufletească?

O Europă fără de Dumnezeul comuniunii sufletelor este o amăgire, când nu este o monstruoasă minciună. Pentru europeni, comuniunea sufletelor este chiar sistemul cristocentric. Sensibilitatea şi spiritul oricărui european n-ar putea fi, sper eu, înşelate de invitaţia la o credinţă amăgitoare într-o Europă clădită în afară şi fără de sistemul cristocentric. Este cu putinţă, oare, un sistem european fără de sistemul cristocentric? Credinţa într-o Europă fără Hristos preschimbă starea europeanului într-una de teribilă singurătate, de, iată, încă un paradox, autoexilare… involuntară. Oare nu se face pe sine, acest european fără de Hristos, cetăţean al celebrei republici platoniene, adică locuitor al utopiei, al unui loc fără de loc, un simplu rătăcitor, un alt Ahasver al spaimelor rătăcitoare din care se recompune, iată, o teribilă vânturătoare a universului?! Vânturătoarea singurătăţii.

Poate că i s-ar potrivi acestui european mai degrabă cuvintele lui Eminescu: „Ca o spaimă împietrită, ca un vis încremenit”. Pe acest european încremenit îl va fi purtat în rugăciunile sale Sf. Ioan Gură de Aur, căci, cu siguranţă, sfântul Bizanţului hrisostomic va fi rostit rugăciunea sa şi pentru acest european, frate al său de mai târziu, atunci când cerea: „Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa şi uitarea şi neîndrăznirea şi de nesimţirea cea împietrită!” Amin!

Ilie Bădescu

Foto: Cristina Nichituş

Sursa

Blogul lui RONCEA