Musulmanii nigerieni au măcelărit 500 de creştini. Duminica în care nu au mai ajuns la Liturghie. O ştire care nu apare în presă.

Duminica dimineata in zori musulmanii i-au atacat pe satenii creştini din Nigeria cu macete. Unele trupuri au fost carbonizate. Altele aveau taieturi pe fata. O victima tanara a fost scalpata, iar cativa erau cu mainile si picioarele retezate. Musulmanii au strigat “Allah Akhbar” (Dumnezeu este Mare) înainte de a navali in locuinte si de a-i ucide pe creştini. Exista supravieţuitorii care au relatat cum s-a produs hacuirea victimelor. Musulmanii furiosi nu au crutat nici macar copiii, dimpotriva i-au scalpat. Printre victimele feminine au fost gasite trupuri violate.

In timp ce au fost detasate trupe pentru a preveni noi atacuri, fortele de securitate au retinut 95 de suspecti, dar se confrunta cu critici aspre pentru turbarea cu care criminalii au reusit sa actioneze.

Mass-media a semnalat faptul ca vecinii musulmani au fost avertizati prin sms-uri cu doua zile inainte de atac, tocmai pentru a se putea refugia inainte de interventia trupelor.

Supravietuitorii spun ca atacatorii au reusit sa diferentieze membrii grupului Fulanis de cei ai grupuli Berom, scandand “nagge”, termenul fulani pentru vite. Cei care nu au raspuns in aceeasi limba, au fost macelariti. Bisericile au fost arse alaturi de alte cladiri.

Corespondentii BBC in zona spun ca cei care au incercat sa fuga au fost prinsi in capcane de animale si plase de pescuit si au fost torturati pana la moarte.

Au avut loc funeralii pentru victimele macelului de trei ore din trei sate crestine.

relatari mai detaliate (pentru cei care doresc sa urmareasca eventualele comentarii si mai multe fotografii) in GatewayPundit, Reuters, News23, News.Yahoo, SevenSidedCube, JihadWatch

“Ani la rand oamenii de aici au trait impreuna in pace … Nu stim ce s-a intamplat” – mirarea unui satean catre un reporter Reuters.

S-a intamplat un act de jihad, atata tot. Cine nu este cu noi… da de dracu’. Cel mai probabil, pastorii din tribul Fulani au inceput sa se simta mai puternici decat fermierii crestini din tribul Berom. Scenariul clasic in Islam: when you have the upper hand, strike! (cand esti majoritar/superior, loveste!)

sa ne reamintim putin din Carta nobletii umane aureolate de lumina Islamului:

Sura 9: 123

“O, voi care credeti! Luptati-va cu necredinciosii invecinati voua si acestia sa gaseasca in voi cruzime, iar voi sa stiti ca Allah este cu cei ce cred.”

Sura 9: 29

“Luptati-va impotriva celor care nu cred in Allah, nici in Ziua de Apoi si nu opresc ceea ce Allah si Mesagerul lui au oprit; luptati-va impotriva oamenilor Scripturii (adica evreii si crestinii), care nu recunosc Islamul ca religie a adevarului, pana cand vor plati Jizyah (taxa de protectie, in clasicul stil mafiot) si se vor supune de buna-voie.”

Walid Shoebat despre Sura 5: 32-33

“Omorati-i cand ii veti intalni, oriunde ii veti gasi.”(2:191) Acest “ucideti” nu este o metafora, ci este acel literal “a ucide”. Este exemplul de crima a lui Zarqawi chiar in fata camerelor. Este linsajul pe care-l vedeti in Ramallah. Este uciderea a milioane de sudanezi in Sudan, taierea mainilor si picioarelor din laturile opuse. Iar aici e dilema: tocmai versetul pasnic, care este citat chiar si de Bush: “Oricine ia o viata fara indreptatire, sau pentru vreo stricaciune pe pamant, este ca si cand ar fi ucis intreg pamantul.” Veti gasi acelasi verset in traditia iudaica, dar cei mai multi occidentali nu trec mai departe de acest verset, unde se limpezeste totul: “dar celor care lupta impotriva lui Allah si aduc stricaciune pe pamant, taiati-le mainile si picioarele din parti opuse si rastigniti-i“… literalmente. Iar asta ati vazut intamplandu-se in Afganistan. La fel ati vazut in Sudan: multiplele crucificari, asasinate, decapitari, amputari si executii publice. Ei chiar doresc sa reinvie Islamul asa cum obisnuia sa fie (sub Sharia). Din acest motiv il numesc fundamentalism.

Sura 7:124

“Va voi taia mainile si picioarele din parti opuse si apoi va voi rastigni pe toti!”

Cand se intampla sa intrati pe la o biserica, chiar si pe fuga, amintiti-va de crestinii persecutati din tarile majoritar musulmane si aprindeti o lumanare si pentru ei. Acestia nu se bucura de luxul nostru de a dezbate pe net “cam cum” ar trebui inteleasa corect (politic) esenta absconsa a Islamului. Ei pur si simplu mai ajung sau Nu o duminica la Liturghie.

Active Compassion for the Persecuted from Watermelon Ministries on Vimeo.

http://patrupedbun.net/musulmanii-nigerieni-au-macelarit-500-de-crestini/

ProVita: Peste 7 milioane de avorturi de la Revolutie incoace!

Acesta este numarul de avorturi care s-au facut in Romania intre 1990 si 2008 inclusiv, dupa datele Ministerului Sanatatii: 7.259.596. Informatia a fost facuta publica, astazi, de Asociatia ProVita Bucuresti, care a transmis si graficul de mai jos.

Asociatia a facut si o comparatie, care s-a dovedit interesanta, cu perioada asa-zisei interdictii a avortului: intre 1967 si 1989, cat a fost in vigoare Decretul 770. Conform acesteia, in aceasta perioada s-au inregistrat oficial 6.550.000 de avorturi, cifra care mai infirma niste mituri.

Vezi si: MIT

Un avort este o intervenţie banală prin care se îndepărtează un ghem de ţesuturi numit produs de concepţie. Acesta este o parte din corpul mamei. E cam la fel ca la o apendicită. Sau la extracţia unei măsele. Decizia de a păstra sau nu sarcina este exclusiv problema privată a femeii, care are dreptul suveran de a hotărî ce face cu trupul ei. Aşadar, avortul trebuie să fie legal şi accesibil oricărei femei. Cei care fac avorturi salvează femeile de la o viaţă nefericită sau de la complicaţiile unui avort empiric. Avortul este sigur şi fără urmări. Avortul este soluţia cea mai potrivită pentru o sarcină nedorită!

ADEVĂR

Avortul este uciderea brutală a unei fiinţe umane, deplină, unică, lipsită de apărare. Copilul nenăscut este o persoană umană şi ar trebui să fie protejat prin lege la fel ca oricare dintre noi. Medicii avorţionişti sunt parte a unui business mondial care, sub aparenţa “ajutorării femeilor”, produce miliarde de dolari profit. Femeile care au făcut un avort suferă foarte des de urmări fizice şi psihice devastatoare. Avortul nu este niciodată o soluţie pentru o sarcină nedorită.

E vremea acum să afli adevărul despre avort. Documentarul medical “Strigătul mut”, unul din cele mai dramatice filme realizate vreodată, te va ajuta să înţelegi natura criminală a avortului.

Vezi filmul şi mai rămâi pe saitul nostru. Vei afla lucruri pe care propaganda pro-avort n-ar vrea ca tu să le ştii vreodată.

Pentru alte detalii: http://provitabucuresti.ro/

Părintele Galeriu: Sfinţii mucenici şi sfinţii închisorilor. (AUDIO)

Asculta mai multe audio Diverse

Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia, sfinţii închisorilor... Mucenicia noastră cea de toate zilele…

Sfintii 40 de mucenici erau soldati crestini, aflati in slujba imparatului roman pagan Licinius. Afland despre credinta lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor. Refuzand, au fost intemnitati timp de opt zile si batuti cu pietre. Prin semne divine au fost insa intariti in dreapta credinta. In cele din urma, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin inghetare in lacul Sevastiei. In aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a incalzit, gheata s-a topit si 40 de cununi stralucitoare au pogorat asupra mucenicilor. In zori, au fost scosi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor si au fost lasati sa-si dea sufletele. (Sursa:

www.crestinortodox.ro)

În fiecare zi, Biserica face pomenirea unor Mucenici. Azi, a celor 40 de ostași din Sevastia Armeniei. Eroi ai credinței, acești iubitori de Dumnezeu și-au pecetluit mărturia iubirii lor cu însuși sângele lor. Biserica este împodobită de această porfiră duhovnicească a mărturisirii Sfinților Mucenici. Este podoaba cea mai strălucitoare, de fapt, a Bisericii și a fiecărui suflet de creștin.

”De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.” (Evrei 12, 1) În fiecare zi. În fiecare zi, adică, să ne mucenicim de bunăvoie din iubire de Dumnezeu și de semeni. Să-l dăm pe omul cel vechi, al păcatului, la moarte. Pe cruce. Să răstignim în noi păcatul împreună cu Hristos, din iubire pentru Hristos, ca să și (în)viem împreună cu Hristos. Sfântul Apostol Pavel spunea creștinilor din Galatia: ”M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2, 20) Cu această experiență a prezenței continue a lui Hristos în viața sa, Sfântul Pavel s-a întărit pentru mucenicia și cu trupul de la sfârșitul vieții sale pământești. În starea de mucenicie lăuntrică trăită zi de zi, ca răstignire față de patimi, față de orice egoism, toți Sfinții s-au sfințit și s-au pregătit și pentru mucenicia cu trupul, unii dintre ei încununându-și nevoințele cu ea. Sfinții Mucenici, și cei din vechime, și cei din temnițele comuniste, au trăit mucenicia aceasta întreagă zi de zi și cu răbdare au dobândit cununa mărturisirii și a mântuirii.

Dar noi, înaintea împodobirii cu râvna, blândețea și curajul muceniciei lăuntrice, nu se cuvine să ne dorim mucenicia cu trupul. E o teribilă înșelare. O bravare mincinoasă. Nu ne putem duce înaintea lui Hristos mărturisindu-L doar cu gura, iar cu inima și cu faptele să ne contestăm cuvintele… Dar putem cere, în schimb, mucenicia lăuntrică, de la Dumnezeu, ca trecând prin călirea aceasta, să ne aducem jertfă întreagă lui Hristos, cum spune Înțeleptul Solomon: ”Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. (…) Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit.” (3, 1-6).

De fapt, însăși ”pâinea cea spre ființă” o primim spre hrană și întărire de la Dumnezeu în stare de jertfă. Din jetfa lui Hristos primim puterea (ca hrană și bucurie a sufletului) de a ne jertfi și noi pentru ceilalți. Bine ar fi, dacă am înțelege și rosti cu inima luminată de iubire și smerenie, rugăciunea: ”Doamne Iisuse Hristoase, mucenicia noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, ca să Te mărturisim pe Tine cu întreaga viață. Amin.” (http://patermihail.wordpress.com/ )

"Din nefericire, puţinii episcopi buni care există sunt fricoşi, nu au puterea morală de a se lupta! Tremură, se tem să nu fie caterisiţi!"

Părintele Augustin Kandiotis despre episcopii din vremea sa:

„Cei care au în ei o mică evlavie, care cred în Dumnezeu, aud de demnitatea episcopală şi sufletul lor se cutremură! [...] [De aceea] i-a şi luat cu forţa poporul şi i-a făcut episcopi! L-a luat pe Marele Vasile cu forţa, l-a luat pe Ioan Gură de Aur cu forţa, l-au apucat pe Atanasie cu forţa... Acum, ei înşişi apucă cu forţa demnitatea episcopală! Iată marea diferenţă. [...] Şi vă întreb: De la astfel de episcopi (vlădici), care au intrat nu pe uşă, ci pe fereastră, printre cărămizi, poţi să aştepţi altceva? Pentru că pentru a deveni cineva episcop (vlădică) trebuie să fie chemat de Dumnezeu sau chemat de popor. Pe aceştia nici Dumnezeu nu i-a chemat, nici poporul nu i-a ales! Şi, în general, astăzi, în Biserica noastră, pe episcopi nici Dumnezeu nu-i cheamă, nici poporul nu-i alege. [...]

Hristoforos Kalivas, un prieten de-al meu de suflet, o personalitate importantă, mi-a spus cu ani în urmă când discutam: „Bre, Augustine, nu ai înţeles ce se va întâmpla? Satana a folosit toate mijloacele pentru a distruge Biserica. Va unelti în vremurile din urmă şi o ultimă armă: Va îmbrăca preoţi şi vlădici persoane de sub stăpânirea sa. Le va pune engolpioane şi le va da cârje episcopale! Şi prin intermediul acestor arhierei va distruge Biserica". [...]

Cutreieră şi acţionează acum în Elada ereticii, cutreieră ateii, cutreieră toţi, pentru că nu avem o Biserică vie şi liberă, pentru că nu avem episcopi care să trăiască şi să moară pentru Credinţa noastră! Nu există! [...]

Din nefericire, nu există astăzi un Gură-de-Aur, nu există astăzi un Vasilie, nu există un Grigorie de Nazianz. Din nefericire, puţinii episcopi buni care există sunt fricoşi, nu au puterea morală de a lupta! Tremură de cei răi, se tem să nu fie caterisiţi; şi sunt în stare să-i caterisească. Şi uită bunii episcopi că o caterisire este titlu de onoare pentru acela care este caterisit! [Din pricina ataşamentului faţă de Credinţă]. Caterisit a murit Gură-de-Aur, dar slava lui este veşnică în Biserică! De mii de ori să fiu caterisit de astfel de episcopi şi să merg în pustie şi să-mi plâng păcatele mele!

Luptatu-s-au deci toţi aceşti Sfinţi Părinţi. Astăzi nu mai există luptă. Clericii nu luptă. Nu există duh de luptă. Ce se va întâmpla? Lupta cade pe popor. Precum, din nefericire, toate greutăţile economice, impozitele, înrolarea în armată, sângiurile, muceniciile, toate cad pe poporul nostru, aşa şi greutatea acestei lupte, a celei bisericeşti, cade pe popor. [...]

Câţi suntem elini credincioşi să stăm bine! Noi suntem Termopilele! Nu va trece papismul (romano-catolicismul), nu vor trece ereziile! Elada veşnică va trăi! [...]

În ceea ce mă priveşte, nu ştiu [ce mă aşteaptă]; fie pustia, fie exilul, fie moartea, eu cel puţin armele nu le predau. Mă voi lupta până la sfârşit, ca să văd o Biserică măreaţă şi sfântă, precum au predat-o Părinţii noştri întru pomenire veşnică."

(Fragmente din omiliile transcrise după înregistrări ale fostului episcop de Florina, Augustin Kandiotis, din cărţile „Creştinii în vremurile din urmă" şi „Trădarea Credinţei Ortodoxe" - Kozani, 2007)

(traducere: ML, după: http://thriskeftika.blogspot.com/2010/03/blog-post_7997.html)

Părintele Mihail Stanciu: Ce ne-am face fără numere?

Chiar așa! Cum ar fi viața noastră fără precizia numerelor?

Am putea trăi fără aceste repere cantitative care au ajuns să ne cuantifice întreaga existență? Bineînțeles că nu. Am ajuns atât de dependenți de numere încât nu ne mai putem lipsi de ele nici măcar la rugăciune, nici când vorbim ca fii cu Tatăl nostru cel din Ceruri. Am spus 21 de rugăciuni, mai avem 19 ca să facem 40. Și tot atâtea metanii. Iar când vorbim între noi aproape că nu e frază în care să nu folosim numere.

Și Dumnezeu este Unul. În Trei Persoane. Iar Iisus Hristos are două firi: divină și umană. Și realitatea are două niveluri: cel necreat și veșnic, și cel creat și temporal. Serafimii au șase aripi. Sfeșnicul ceresc are șapte brațe, după numărul celor șapte daruri ale Duhului Sfânt. Hristos și-a ales 12 Apostoli, după numărul semințiilor lui Israel, dar mai ales după numărul pietrelor de la temelia Ierusalimului ceresc descoperit în Apocalipsă. Revelația divină ne arată aceste repere (rațiuni – logos) exacte și veșnice din Rațiunea – Logosul lui Dumnezeu. Dogmele însele, descoperite de Dumnezeu și formulate de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți ai Bisericii, au exprimări foarte precise, fără ambiguități, care ne păzesc în înțelegerea curată și corectă a lui Dumnezeu, a creației și a vieții. Ne feresc de interpretări strâmbe, eretice, care ne duc la rătăciri și suferințe… Pentru că fără înțelegerea luminată de Dumnezeu ne rătăcim, ne mutilăm și viața și mediul înconjurător…

Numerele au și ele, ca toate cele ce țin de creație, rațiuni eterne în Logosul divin. Omul căzut, însă, înțelege altfel numerele, nu ca plasticizări ale unor rațiuni divine care susțin și descriu mișcarea și armonia materiei. Pentru el, numărul e circumscris doar lumii acesteia, fără vreo legătură cu lumea transcendentă. Pentru că fără înțelegerea lui ca gând al Cuiva, ca suport inteligibil pus de acest Cineva (Dumnezeu personal și rațional) la temelia lumii materiale, numărul devine autonom, adică idol, iar folosirea lui devine idolatrie, sau, mai bine zis, ideolatrie… Dar chiar și așa, numărul descrie și el o nevoie a omului. Nevoia intrinsecă (a cunoașterii ”raționale”) de precizie, de fapt. De niște exactități care ne scot din relativul nimic-tot, puțin-mult, devreme-târziu, aproape-departe… Numerele ne localizează cu precizie măsura pe axa relativității acestei lumi mișcătoare. Putem zice că, de fapt, omenirea a evoluat odată cu implicarea progresivă a numerelor în viața ei și în viața fiecărui om în parte. Numărul, căruia nici Pitagora nu i-a formulat o definiție precisă, este așadar motorul civilizației omenești. Este cel mai vechi idol din mintea omului căzut. Și cel mai nou totodată. Și cel mai răspândit. Și cel mai invocat.

De la 1. măsurarea obștei, la 2. măsurarea hranei, la 3. măsurarea schimburilor de obiecte dintre oameni într-un numitor comun, numărul a devenit intrumentul cu care omul a creat și apoi șlefuit celelalte unelte de trai cotidian. Numărul și relațiile lui cu sine însuși au stat la baza tehnicii și tehnologiei. Iar lucrul acesta a atins apogeul astăzi, când mașinile electronice – ultimele unelte inventate de om – au ajuns să numere ele în locul omului nevoile lui. Și, aici e gravitatea, să i le și impună. Oamenii înșiși au ajuns să numere, nu zic să gândească, precum mașinile. Aproape că ne-am făcut după chipul și asemănarea lor. Fără suflet. Fără iubire. Fără bucurie… Daar, cu precizie. Ne-am dat cinstea de fii ai lui Dumnezeu pe rușinea de a fi robi ai numerelor, ai patimilor, ai diavolilor și ai morții. Ne-am dat de bunăvoie libertatea și plinătatea sufletului, în care vrea Hristos cel Viu să Se odihnească, pe goliciunea minții neliniștite și ocupate cu numere și lucruri moarte sau deșarte. Am lăsat mașinile să aleagă în locul omului și să-i îngrădească viața, de data aceasta pe calea inversă: 3. măsurarea schimburilor de obiecte dintre oameni într-un numitor comun, 2. măsurarea hranei, 1. măsurarea obștei. Numai că măsurarea și limitarea aceasta se face acum în sens descrescător…

Ce ne-am face fără numere? Pentru că astăzi numerele ne definesc vârsta, averea, puterea, sănătatea, inteligența, ordinea preferințelor și a preocupărilor. Numerele, cică, ne dau siguranță, simplitate, unicitate… Prin numere ne identificăm la buletin, la telefon, la bancă, la școală, la serviciu și… chiar la pușcărie. Prin numere relaționăm și cu semenii, când ne formalizăm. Uneori ”relaționăm” prin numere chiar și cu Dumnezeu, tot când devenim formaliști, când alunecăm, de fapt, în magie și superstiție. Când pierdem legătura personală cu cineva, atunci dispare viul comunicării, dispar viața și bucuria spirituale comunicate, și rămâne formalitatea, numărul… Iubirea, însă, ca și persoana, are taina ei, apofatismul ei, minunea ei negrăită. Și nemăsurată. Persoana umană, inepuizabilă în taina ei cu rădăcini în Dumnezeu, nu poate fi măsurată în unicitatea ei cu numere, cu cantități universal-valabile. Și nimeni nu are dreptul să o înregimenteze în nici o structură numerică, în nici o lume ”digitală”, în nici o pușcărie ”electronică”.

E-adevărat, nu mai trăim fără numere. Suntem înconjurați de peste tot de cifre exacte… Off, la 8 și 33 și eu trebuie să închei acest articol, altfel nu mai prind autobuzul de la 9 fără 4 minute, iar ciubotele, mărimea 43 și 1/2, pe care am dat 65 lei nu sunt ca cele din poveste, de 7 poște, să meargă singure… Nici șoferul nu stă după mine. Aa, mai bine să-l sun la telefon, să-l rog, ia să vedem … 0783 … Sigur voi întârzia, plus că afară ninge, au zis la meteo că pe alocuri precipitațiile vor fi de peste 20 de litri pe metru cub…

Mă așteaptă destulă treabă, nu puțină, dar nici prea multă. Iar eu, cu ritmul meu specific, nu prea rapid, dar nici prea lent, sper să mă încadrez în timp. Și în spațiu. Poate și în înțelegere. Că oricum în iubire nu există numere. Măsura i-o dau odihna, lumina și seninul…

Gata.

Data 06.03.2010.

Semnez aici, … … … (indescifrabil)

cu CNP 172.07. … (așa e mai descifrabil, nu?, și mai precis)