Părintele Mihail Stanciu: Ce ne-am face fără numere?

Chiar așa! Cum ar fi viața noastră fără precizia numerelor?

Am putea trăi fără aceste repere cantitative care au ajuns să ne cuantifice întreaga existență? Bineînțeles că nu. Am ajuns atât de dependenți de numere încât nu ne mai putem lipsi de ele nici măcar la rugăciune, nici când vorbim ca fii cu Tatăl nostru cel din Ceruri. Am spus 21 de rugăciuni, mai avem 19 ca să facem 40. Și tot atâtea metanii. Iar când vorbim între noi aproape că nu e frază în care să nu folosim numere.

Și Dumnezeu este Unul. În Trei Persoane. Iar Iisus Hristos are două firi: divină și umană. Și realitatea are două niveluri: cel necreat și veșnic, și cel creat și temporal. Serafimii au șase aripi. Sfeșnicul ceresc are șapte brațe, după numărul celor șapte daruri ale Duhului Sfânt. Hristos și-a ales 12 Apostoli, după numărul semințiilor lui Israel, dar mai ales după numărul pietrelor de la temelia Ierusalimului ceresc descoperit în Apocalipsă. Revelația divină ne arată aceste repere (rațiuni – logos) exacte și veșnice din Rațiunea – Logosul lui Dumnezeu. Dogmele însele, descoperite de Dumnezeu și formulate de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți ai Bisericii, au exprimări foarte precise, fără ambiguități, care ne păzesc în înțelegerea curată și corectă a lui Dumnezeu, a creației și a vieții. Ne feresc de interpretări strâmbe, eretice, care ne duc la rătăciri și suferințe… Pentru că fără înțelegerea luminată de Dumnezeu ne rătăcim, ne mutilăm și viața și mediul înconjurător…

Numerele au și ele, ca toate cele ce țin de creație, rațiuni eterne în Logosul divin. Omul căzut, însă, înțelege altfel numerele, nu ca plasticizări ale unor rațiuni divine care susțin și descriu mișcarea și armonia materiei. Pentru el, numărul e circumscris doar lumii acesteia, fără vreo legătură cu lumea transcendentă. Pentru că fără înțelegerea lui ca gând al Cuiva, ca suport inteligibil pus de acest Cineva (Dumnezeu personal și rațional) la temelia lumii materiale, numărul devine autonom, adică idol, iar folosirea lui devine idolatrie, sau, mai bine zis, ideolatrie… Dar chiar și așa, numărul descrie și el o nevoie a omului. Nevoia intrinsecă (a cunoașterii ”raționale”) de precizie, de fapt. De niște exactități care ne scot din relativul nimic-tot, puțin-mult, devreme-târziu, aproape-departe… Numerele ne localizează cu precizie măsura pe axa relativității acestei lumi mișcătoare. Putem zice că, de fapt, omenirea a evoluat odată cu implicarea progresivă a numerelor în viața ei și în viața fiecărui om în parte. Numărul, căruia nici Pitagora nu i-a formulat o definiție precisă, este așadar motorul civilizației omenești. Este cel mai vechi idol din mintea omului căzut. Și cel mai nou totodată. Și cel mai răspândit. Și cel mai invocat.

De la 1. măsurarea obștei, la 2. măsurarea hranei, la 3. măsurarea schimburilor de obiecte dintre oameni într-un numitor comun, numărul a devenit intrumentul cu care omul a creat și apoi șlefuit celelalte unelte de trai cotidian. Numărul și relațiile lui cu sine însuși au stat la baza tehnicii și tehnologiei. Iar lucrul acesta a atins apogeul astăzi, când mașinile electronice – ultimele unelte inventate de om – au ajuns să numere ele în locul omului nevoile lui. Și, aici e gravitatea, să i le și impună. Oamenii înșiși au ajuns să numere, nu zic să gândească, precum mașinile. Aproape că ne-am făcut după chipul și asemănarea lor. Fără suflet. Fără iubire. Fără bucurie… Daar, cu precizie. Ne-am dat cinstea de fii ai lui Dumnezeu pe rușinea de a fi robi ai numerelor, ai patimilor, ai diavolilor și ai morții. Ne-am dat de bunăvoie libertatea și plinătatea sufletului, în care vrea Hristos cel Viu să Se odihnească, pe goliciunea minții neliniștite și ocupate cu numere și lucruri moarte sau deșarte. Am lăsat mașinile să aleagă în locul omului și să-i îngrădească viața, de data aceasta pe calea inversă: 3. măsurarea schimburilor de obiecte dintre oameni într-un numitor comun, 2. măsurarea hranei, 1. măsurarea obștei. Numai că măsurarea și limitarea aceasta se face acum în sens descrescător…

Ce ne-am face fără numere? Pentru că astăzi numerele ne definesc vârsta, averea, puterea, sănătatea, inteligența, ordinea preferințelor și a preocupărilor. Numerele, cică, ne dau siguranță, simplitate, unicitate… Prin numere ne identificăm la buletin, la telefon, la bancă, la școală, la serviciu și… chiar la pușcărie. Prin numere relaționăm și cu semenii, când ne formalizăm. Uneori ”relaționăm” prin numere chiar și cu Dumnezeu, tot când devenim formaliști, când alunecăm, de fapt, în magie și superstiție. Când pierdem legătura personală cu cineva, atunci dispare viul comunicării, dispar viața și bucuria spirituale comunicate, și rămâne formalitatea, numărul… Iubirea, însă, ca și persoana, are taina ei, apofatismul ei, minunea ei negrăită. Și nemăsurată. Persoana umană, inepuizabilă în taina ei cu rădăcini în Dumnezeu, nu poate fi măsurată în unicitatea ei cu numere, cu cantități universal-valabile. Și nimeni nu are dreptul să o înregimenteze în nici o structură numerică, în nici o lume ”digitală”, în nici o pușcărie ”electronică”.

E-adevărat, nu mai trăim fără numere. Suntem înconjurați de peste tot de cifre exacte… Off, la 8 și 33 și eu trebuie să închei acest articol, altfel nu mai prind autobuzul de la 9 fără 4 minute, iar ciubotele, mărimea 43 și 1/2, pe care am dat 65 lei nu sunt ca cele din poveste, de 7 poște, să meargă singure… Nici șoferul nu stă după mine. Aa, mai bine să-l sun la telefon, să-l rog, ia să vedem … 0783 … Sigur voi întârzia, plus că afară ninge, au zis la meteo că pe alocuri precipitațiile vor fi de peste 20 de litri pe metru cub…

Mă așteaptă destulă treabă, nu puțină, dar nici prea multă. Iar eu, cu ritmul meu specific, nu prea rapid, dar nici prea lent, sper să mă încadrez în timp. Și în spațiu. Poate și în înțelegere. Că oricum în iubire nu există numere. Măsura i-o dau odihna, lumina și seninul…

Gata.

Data 06.03.2010.

Semnez aici, … … … (indescifrabil)

cu CNP 172.07. … (așa e mai descifrabil, nu?, și mai precis)