Nu pot începe restituirile Eminescu fără a posta poezia sa reprezentativă, Doină (şi nu Doina, cum greşit crede criticul literar Nicolae Manolescu). Din păcate, această capodoperă a literaturii române a avut o soartă nedreaptă. Interzisă de regimul de ocupaţie comunist până în 1989, acuzată, după aşa-zisa înlăturare a acestui regim, că ar exprima xenofobia poetului, că ne-ar putea împiedica accesul în NATO şi alte elucubraţii de acest fel. De altfel, în 1990 ideologul kominternist Paul Cornea decreta că nu mai avem nevoie de Eminescu, Boia propunea demitizarea lui, ca si domnişorica Ruxandra Cesereanu, care a descoperit un lucru extrem de grav: că Eminescu este un „naţionalist aproape mistic” (asta în timp ce Răzvan Codrescu, un promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine, după cum se autodefineşte, crede că are mai degrabă o “religiozitate fără religie”). Elitele de ocupaţie şi anexele lor au declanşat un război total împotriva lui Eminescu (vezi campaniile din revistele Dilema, Dilema veche, 22, dar şi, spre surprinderea unora, din România Liberă sau Rost – vezi articolul Creştinismul lui Eminescu). De ce? Ne lămureşte pe toţi Octavian Goga: "O graniţă se păzeşte cu un corp de armată sau cu statuia unui poet legat de minţile tuturor".Doină
De la Nistru pân' la Tissa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân' la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale,
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân' în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu 'n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară pasările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu românul –
De săcure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!
Ştefane Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las' Archimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!
(din Eminescu, Opere, vol. I, ediţie apărută sub egida Academiei Române)
