Big-Brother în şcoli şi licee.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Ti­ne­retului şi Sportului (MECTS) va pune la dispoziţia unităţilor din în­vă­ţământul preuniversitar o aplicaţie informatică pentru colec­ta­rea datelor la nivel local (ASM) şi un sistem de transmitere a acestora către baza de date centrală, potrivit unui proiect privind asigurarea calităţii procesului de învăţământ în vederea prevenirii absenteismului şi a abandonului şcolar, citat de Agerpres.
„Procesul de monitorizare şi control are scopul imediat de a furniza informaţii agregate şi detaliate asupra nivelului de participare la educaţie şi a rezultatelor şcolare ale elevilor, dar, în acelaşi timp, de a furniza factorilor decizionali informaţiile necesare pentru stabilirea măsurilor corective şi de îmbunătăţire a calităţii procesului educaţional”, se arată în proiect.
Astfel, pentru nivelurile judeţean şi central se va implementa un sistem de valorificare şi raportare statistică a informaţiilor referitoare la prezenţa la cursuri a elevilor şi la notele obţinute de aceştia.
Proiectul precizează că pentru fiecare persoană (elev sau cadru didactic) se va genera un număr de identificare unic, cu ajutorul căruia va fi identificată unic relaţia cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În cadrul sistemului vor fi utilizaţi identificatori unici pentru unităţile de învăţământ, discipline, clase, elevi şi profesori. Uni­tăţile de învăţământ care vor opta pentru utilizarea altor aplicaţii decât ASM vor putea descărca listele cu identificatori unici prin intermediul unei aplicaţii web pusă la dispoziţie de MECTS. Potrivit proiectului, MECTS va asigura gratuit implementarea funcţionalităţilor în cadrul aplicaţiei, disponibilă în toate unităţile de învăţământ. Pentru aplicaţie vor fi necesari ope­ratori pentru fiecare unitate de învăţământ, operatori judeţeni la inspectoratele şcolare, dar şi operatori centrali la MECTS.
Toamna trecută, ministrul Edu­caţiei, Daniel Funeriu, promitea că, în anul şcolar 2011-2012, absenteismul elevilor va fi redus. El afirma atunci că absenteismul poate fi combătut dacă elevilor li se vor da cartele de acces în şcoală sau se va introduce catalogul electronic.
„Există o multitudine de posibilităţi tehnice pentru a pune în aplicare aceste politici. Mijloacele tehnice sunt decise şi alese de şcoală, respectiv de autorităţile publice locale, iar politicile naţionale sunt puse în practică de minister”, spunea Funeriu. Una dintre sugestiile sale va fi pusă în practică în Buzău. Astfel, în peste 20 de licee din judeţ, cei 18.000 de elevi vor fi complet monitorizaţi în privinţa prezenţei acestora la ore. Ei vor intra la ore începând cu trimestrul al doilea, pe baza unor cartele de acces.
„În maximum cinci minute se va cunoaşte numele şi numărul elevilor care lipsesc, iar diriginţii vor putea lua legătura cu părinţii pentru a stabili cauza exactă a absenţelor”, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău, Florina Stoian.

Sursa: Jurnalul national

Părintele ILIE CLEOPA: DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ MOARTE

Fraţii mei, să ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Să ştiţi că suntem pe pământ străin şi călători. Auziţi ce zice Psaltirea: Nemernic este omul pe pământ şi străin ca toţi părinţii săi. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin naştere şi asfinţim prin moarte.
Sfântul acela, dumnezeiescul Iov, zice aşa: Din pântecele maicii mele am căzut în groapă. Aţi auzit? Atât i s-a părut viaţa pe pământ, după 400 de ani. Că, după bătaia aceea Dumnezeu i-a mai dăruit 140 de ani de viaţa, după ce l-a încercat cu atâtea chinuri şi boli; şi atât i-a părut, că din pântecele maicii sale a sărit în groapă. O săritura i-a părut viaţa.
Voi nu auziţi cu ce ne aseamănă Duhul Sfânt? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Şi iarăşi: Zilele lui ca umbra trec. Şi iarăşi: Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.
Şi iarăşi zice: S-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. Şi iarăşi: Zilele anilor noştri ca pânza păianjenului. Cu pânza păianjenului s-au asemănat zilele vieţii noastre. Adică, cât este de slabă pânza păianjenului, aşa-i de slabă viaţa noastră pe pământ; suntem umbra, vis şi floare pe pământ!
Dumnezeu zice lui Isaia: Ascultă, proorocule, strigă şi zi aşa înaintea poporului: Tot trupul omului este iarbă şi toată slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Deci, să nu punem bază pe viaţa aceasta, că-i umbră şi vis.
Ştiţi ce rămâne în veci? Sufletul. Trupul vedeţi că se face ţărână. Că îngropăm şi dezgropăm morţii şi se fac în puţină vreme ţărână. Mai ales după o vreme nici oasele nu mai rămân; toate se fac nimic.
Asta-i şi porunca cea dintâi, că pământ eşti şi în pământ vei merge. Dar sufletul nu moare niciodată. Sufletul rămâne în vecii vecilor, că el este duh şi nu poate să moară. Aşa l-a făcut Dumnezeu.
Dar, ca să ştiţi ce se întâmplă cu sufletul când moare omul, am să vă spun care-i drumul sufletului imediat după moarte, după tradiţia Bisericii Ortodoxe.
De când murim şi până la 40 de zile, când are loc judecata particulară a sufletului şi se hotărăşte de Dumnezeu unde o să stăm, la bine sau la rău, până la judecata de apoi, este un timp de tranziţie, adică un timp provizoriu, pentru drepţi şi pentru păcătoşi.
Când moare omul şi când îşi dă sufletul, în clipa aceea apar în faţa lui atâţia diavoli, câte păcate a avut omul şi atâţia îngeri sfinţi, câte fapte bune a avut el în viaţă. Aşa arată Sfântul Efrem Sirul.
Şi este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că ei zic că este al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că are mai multe fapte bune. Şi este o mare luptă şi de aceea se teme sufletul să iasă din trup. I se leagă limba când vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate să spună. El ar spune: "Uite, câţi diavoli au venit!".

Nicolae Iorga: Doi băieţi viteji. Despre Moţa şi Marin.

Luptând pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii.

Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.

Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi -au căzut.

Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s'a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.

- articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937

Bisericile Catolice si Greco-Catolice din Romania, alaturi de UDMR, impotriva Arhivelor Nationale. Replica istoricilor Scurtu si Lechintan

 

Dupa cum apreciam la finele anului trecut, lupta pentru apararea Arhivelor Nationale nu se va incheia cu prima batalie castigata, cand Presedintia Romaniei a luat nota de declararea proiectului UDMR de dezmembrare a Arhivelor ca fiind neconstitutional, conform deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei.

In vederea acestei victorii a normalitatii, sute de personalitati din tara si din lume, academicieni (intre care reputatii istorici Dinu C Giurescu si Ioan Aurel Pop), scriitori, profesori universitari, cercetatori, jurnalisti, preoti ortodocsi, alaturi de sindicatul national al arhivistilor romani si alte organizatii civice romanesti, s-au adresat celor doua foruri supreme – Presedintelui Romaniei si Curtii Constitutionale.

Iata ca, in ciuda acestei vointe nationale si a deciziei juste a Curtii Constitutionale, episcopii catolici si greco-catolici din Romania i s-au adresat printr-o Scrisoare Deschisa presedintelui Traian Basescu, intr-un tip de lobby de-a dreptul neortodox, pentru modificarea actului de dreptate legiferat. Astfel, alaturi de UDMR, bisericile catolice si greco-catolice din intrega tara cer sa intre in posesia unor documente care tin deja de patrimoniul national prin arhivarea lor in cadrul Arhivelor Nationale ale Romaniei. Practic, sub semnaturile lui Lucian MUREŞAN, Arhiepiscop Major, Arhiepiscopia Română Unită, Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş (Blaj), preşedinte al Conferintei Episcopilor din Romania, a dr. Ioan ROBU, Arhiepiscop şi mitropolit Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, vicepreşedinte al Conferintei si a lui Martin ROOS, Episcop de Timişoara, responsabilul Comisiei pentru bunurile Culturale Ecleziastice în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, se cere nici mai mult nici mai putin decat desfiintarea Arhivelor Nationale ale Romaniei. In loc sa solicite, cum ar fi normal, copii dupa toate inscrisurile de care au nevoie, episcopii catolici si greco-catolici cer restituirea “in integrum”, ceea ce contravine tuturor preceptelor si normelor legale nationale si internationale in domeniu.

La cererea noastra, profesorul universitar dr Ioan Scurtu, care a fost primul director general al Arhivelor Nationale dupa 1989, a apreciat: “In spiritul celor prezentate in respectiva Scrisoare Deschisa, ar trebui ca in Romania sa nu mai existe institutia Arhivelor Nationale, deoarece fiecare creator de arhiva poate sa revendice retrocedarea documentelor proprii. Solicitarea in sine nu este, asa cum se afirma, un “act de dreptate si de democratie”, deorece se scot din patrimoniul arhivistic national fonduri importante, fara de care nu se poate scrie o istorie stiintifica, intemeiata pe documente. Mentionez ca institutia Arhivelor Nationale a fost creata in epoca moderna, nu numai in Romania, dar si in Statele Unite ale Americii, Franta etc. Cred ca solutia nu este dezmembrarea Arhivelor Nationale, ci incheierea unor acorduri cu fiecare episcopie in parte, prin care aceasta institutie sa restituie sub forma de microfilne sau fotocopii (xeroxuri) documentele solicitate. Bisericile (episcopatele) pot obtine oricand copii de pe documente, astfel ca solicitarea lor ramane fara obiect.”

La randul sau, cunoscutul istoric Vasile Lechintan, ne-a remis urmatoarea opinie ferma, pe care o redam integral si la care subscriem in totalitate:

Demersul înalţilor prelaţi catolici în problema Arhivelor confesionale contravine realităţilor istorice româneşti
- Neţinând cont de noile realităţi istorice de după anul 1948, când comunităţi întregi româneşti au părăsit catolicismul şi generaţiile care au urmat nu şi-au mai pus problema întoarcerii la catolicism nici chiar în libertatea de după 1989,
- Neţinând cont de faptul că arhivele fostelor comunităţi greco-catolice ale părinţilor şi moşilor celor de astăzi, ortodocşi, al cărui număr se ridică la ordinul milioanelor, aparţin şi acestor milioane de oameni,
- Neţinând cont de perspectiva ca odată cu posibila “retrocedare” către catolici a arhivelor istorice, de stare civilă la urma urmei, precum şi alte documente create de strămoşi, bunuri comune ale tuturor confesiunilor şi etniilor de astăzi, va crea o stare de tensiune interconfesională şi interetnică deosebit de dăunătoare climatului de stabilitate statală şi naţională,
- Neţinând cont de faptul că nu se mai poate porni de la o realitate socială şi de la o nedreptate a anilor 1948-1950 fără a comite o nedreptate şi mai mare adusă generaţiei prezente, prin privarea de memoria istorică, de documentele părinţilor şi strămoşilor reprezentanţilor acestei generaţii, care nu este dispusă să fie victimă juridică, morală şi culturală nici chiar a unor idealuri ce aparţin acelor ani, deşi regretă acea nedreptate comunistă şi faptul că mulţi clerici greco-catolici au suferit grele închisori comuniste, ca şi unii clerici ortodocşi,
- Neţinând cont de faptul că instituţia Arhivelor Naţionale nu a fost şi nu este duşmanul acestor documente şi nu le ţine în “prizonierat”, ci le-a ocrotit şi conservat cu sfinţenie ca pe nişte valori adevărate ale istoriei naţionale, chiar în momente grele, când unii ierarhi ortodocşi de la 1948-1950 nu le-au dorit aceste arhive, nici măcar nu au vrut să le preia (cazul marelui şi importantului Fond arhivistic Mitropolia greco-catolică de Alba Iulia şi Făgăraş, salvat de Arhive de la pieire),
- Neţinând cont de faptul că retrocedarea către catolicii maghiari din Transilvania a unor fonduri arhivistice care privesc pe urmaşii iobagilor fără drepturi politice şi naţionale, situaţie impusă inclusiv de starea catolică din Dieta Transilvaniei secole la rând, va duce la crearea unei perpetue stări de conflict interetnic,
- Neţinând cont de opinia unor reprezentanţi de seamă ai spiritualităţii româneşti de astăzi, de diferite confesiuni şi credinţe, care s-au exprimat deja că locul acestor documente este în nobila instituţie a statului român, care este Arhivele Naţionale, şi oricând cultul catolic poate apela la copii autentificate, după nevoie, la această instituţie,
- Neţinând cont de faptul că statul actual nu perpetuează abuzuri şi nedreptăţi ale regimului comunist, ci gestionează o realitate istorică al cărui sens este deja altul, de vreme ce milioane de români nu s-au mai întors la religia catolică, şi că aceşti români s-ar considera profund nedreptăţiţi dacă s-ar face abstracţie de ei în numele unei nedreptăţi de cândva, şi de care nu pot fi culpabilizaţi, cum se insinuează,
- Neţinând cont de faptul că nu se pot face presiuni asupra instituţiei prezidenţiale într-o problemă gravă care ţine de dezbaterea publică a milioane de oameni din România, mai ales în contextul extrem de sensibil în care rolul reprezentanţilor Bisericii catolice maghiare din Transilvania este bine cunoscut, atât cel pozitiv, cât şi cel negativ în istoria românilor,
- Neţinând cont de faptul că românii din Transilvania au deja o conştiinţă istorică şi căreia, cu toate bunele intenţii, nu i se poate spune decât la prezent, nu şi la trecut, că “Biserica Catolică nu poate fi catalogată ca fiind a sau a ”,
- Neţinând cont de faptul că statul a susţinut cu o importantă sumă de bani publici biserica pentru a atesta calitatea de cetăţean a botezatului pentru a-l lua la oaste, de exemplu, până la 1895 când statul austro-ungar a introdus registrele de stare civilă,
Conferinţa Episcopilor Catolici din România a solicitat recent preşedintelui României “retrocedarea” arhivelor confesionale “către proprietarii de drept” ai acestora.
(...) Drept urmare actul de justiţie al Curţii Constituţionale de a respinge legea modificării Legii Arhivelor este un act binevenit şi just care sancţionează pe drept o hotărâre dubios de pripită a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, care, dacă ar fi avut undă verde, ar fi lezat demnitatea a milioane de români şi ar fi avut consecinţe grave, pe termen lung, asupra vieţii noastre naţionale.


Vasile LECHINŢAN
Surse: Roncea.Ro si Ziaristi Online

Parintele Dumitru Staniloae despre jertfa lui Mota si Marin.

"Jertfa este măsura creştinătăţii noastre"

Ionel Moţa

Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român (…) Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe.

Părintele Dumitru Stăniloae

„Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos. Se clatina asezarea crestina a lumii. Puteam noi sa stam pasivi? Eu asa am inteles datoria vietii mele. L-am iubit pe Iisus Hristos si am mers fericit la moarte pentru el“. (Ionel Moţa)

VIDEO. Onoruri militare, salve si cuvant la inmormantarea jurnalistei Maria Petrascu: “Adevarul trebuie marturisit chiar cu pretul vietii”. Acesta este exemplul pe care ni-l lasa scumpa noastra colega si prietena. La revedere, draga Marie!

 

Maria Petraşcu a fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare

Câteva sute de persoane, de la apropiaţi, până la oameni politici, autorităţi locale sau revoluţionari au condus-o, în această după-amiază, pe ultimul drum pe jurnalista braşoveană.

Jurnalista Maria Petraşcu, care în luna septembrie ar fi împlinit 59 de ani, a murit marţi dimineaţă. Aceasta a fost înmormântată la cimitirul din Livada Poştei cu onoruri militare, în urma distincţiei post-mortem primite din partea preşedintelui României, Traian Băsescu.
Ea va rămâne în memoria braşovenilor şi nu numai ca una dintre persoanele care a luptat pentru a scoate la lumină adevărul despre Revoluţia din 1989, dar şi cea care a vrut să cureţe această categorie socială a revoluţionarilor de impostori, noteaza Ionuţ Dincă in Adevarul de Brasov.
In cuvantul sau miscator de la inmormantarea colegei noastre – sufletul portalului Ziaristi Online – parintele protopop Danut Gheorghe a subliniat esenta apostolatului si, intr-un final, a martiriului Mariei: “Adevarul trebuie marturisit chiar cu pretul vietii”.
Dumnezeu sa o odihneasca intru sfintii Sai!

Salve si Cuvant la inmormantarea jurnalistei... de ZiaristiOnlineTV

http://roncea.ro/wp-content/uploads/2012/01/Maria-Petrascu-Medalia-si-Ordinul-National-Serviciul-Credincios-Traian-Basescu-1024x768.jpg

Maria Petrascu, distinsa de seful statului cu Ordinul National “Serviciul Credincios”, va fi inmormantata azi alaturi de sotul ei, jurnalistul militant Marius Petrascu. VIDEO: “Voi ati tras in noi!”

Maria Petrascu, Cavaler in Serviciul Credincios al Romaniei. Presedintele Traian Basescu a distins-o pe colega noastra cu Ordinul National “in semn de recunostinta si apreciere pentru profesionalismul de care a dat dovada de-a lungul unei cariere de exceptie in presa”. Un gest frumos de care Maria se bucura
Cine a omorat-o pe Maria Petrascu. Ultima Scrisoare Deschisa a jurnalistei, catre mafia PSD Brasov. A infruntat kominternul, gloantele, cancerul, extremistii unguri si a cazut rapusa de mardeiasii “revolutionari” ai interlopului Dorin Lazar Maior
Dumnezeu si Arhanghelul Mihail au nevoie de o jurnalista-luptatoare in oastea romanilor din Ceruri. Sufletul portalului Ziaristi Online, Maria Petrascu, a raspuns “Prezent!”. Sa o pomenim pe draga noastra Maria, neobosita aparatoare a Romaniei!
Ce a fost la 15 Noiembrie 1987. Marturia jurnalistei Maria Petraşcu, sotia publicistului anticomunist Marius Petraşcu
Editorialele si articolele Mariei Petrascu aparute la Ziaristi Online
Ultimul articol al Mariei Petrascu, sufletul portalului Ziaristi Online: Covasna si Harghita au adoptat stema Ungariei! Pana cand?

Blogul Mariei – Verde-n fata

CUVIOSUL SERAPHIM ROSE DESPRE PRIMELE DOUA ZILE DE DUPA MOARTE

Vreme de doua zile sufletul se bucura de oarecare libertate si poate vizita locuri de pe pamant care i-au fost dragi, dar in cea de a treia zi se muta in alte salasuri.
Aici Arhiepiscopul Ioan repeta invatatura cunoscuta Bisericii din veacul al IV-lea, cand ingerul care il insotea pe Sf. Macarie al Alexandriei in pustie i-a spus, dandu-i lamurire despre pomenirea pe care o face Biserica pentru cei morti, in cea de a treia zi dupa moarte: "Cand se face pomenirea in biserica in cea de a treia zi, sufletul celui raposat primeste de la ingerul sau pazitor alinarea durerii pe care o simte ca urmare a iesirii din trup... In primele doua zile, sufletului ii este ingaduit sa umble pe pamant, oriunde vrea, impreuna cu ingerii care il insotesc. De aceea sufletul, iubindu-si trupul, umbla uneori prin preajma casei in care a ramas trupul, si astfel, el petrece doua zile ca o pasare in cautarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obisnuia sa faca fapte bune. In cea de a treia zi, Hristos care Insusi a inviat din morti a treia zi, porunceste sufletului crestin, inchipuind Invierea Sa, sa se inalte la Ceruri ca sa se inchine Dumnezeului tuturor."
Sf. Ioan Damaschin, in slujba de inmormantare ortodoxa, infatiseaza cu insufletire starea sufletului iesit din trup, dar care se afla inca pe pamant, neputincios sa intre in legatura cu cei dragi pe care ii vede: "Vai, cata lupta are sufletul cand se desparte de trup! Vai, cat lacrimeaza atunci, si nu este cine sa-l miluiasca pe dansul! Catre ingeri ridicandu-si ochii, in zadar se roaga; catre oameni mainile tinzandu-si, nu are cine sa-i ajute. Pentru aceasta, iubitii mei frati, cunoscand scurtimea vietii noastre, sa ne rugam pentru odihna in Hristos a celui plecat, si pentru sufletele noastre mare mila."
Intr-o scrisoare catre fratele femeii care era pe moarte, despre care s-a pomenit mai sus, Episcopul Teofan Zavoratul scrie: "Sora ta nu va muri: trupul moare, dar fiinta celui care moare ramane. El merge doar catre un alt fel de viata... Nu pe ea o vor pune in mormant. Ea se afla in alt loc. Va fi la fel de vie cum este acum. In primele ceasuri si zile se va afla prin preajma voastra. Numai ca, nu va spune nimic si nu veti avea putinta de a o vedea; dar ea va fi aici. Sa tineti minte aceasta. Noi, cei care ramanem in viata, varsam lacrimi pentru cei care ne parasesc, dar pentru ei, toate sunt indata mai simple; starea aceea este mai fericita. Cei care au murit si au fost readusi in trupurile lor, au simtit aceste trupuri ca pe niste salasuri lipsite de tihna. Si sora ta va simti la fel. Ii este mai bine acolo; iar noi ne chinuim ca si cum i s-ar fi intamplat ceva foarte rau! De buna seama ca ne va vedea si se va mira de ce se intampla" (Citiri de suflet folositoare , august, 1894).
Trebuie sa tinem minte ca aceste doua zile sunt o regula generala, care nu cuprinde toate situatiile. De fapt, cele mai multe exemple citate din literatura ortodoxa, care s-au adunat in aceasta carte, nu se potrivesc acestei reguli, si aceasta pentru ca sfintii, nefiind de loc atrasi de lucrurile din aceasta lume, si traind intr-o asteptare neincetata a trecerii in lumea cealalta, pornesc de indata urcusul catre cer. Altii, ca K. Uekskuell, incep sa se urce inainte de sfarsitul celor doua zile pentru o pricina oarecare a proniei lui Dumnezeu. Pe de alta parte, experientele de "dupa moarte" de astazi, asa cum le socotim ca sunt numai niste parti, toate intra in aceasta regula: starea "din afara trupului" este doar inceputul celei dintai perioade a sufletului lipsit de trup, care "hoinareste" prin locurile pamantesti pe unde a petrecut. Dar nici unul dintre acesti oameni, nu s-a aflat in stare de moarte vreme destul de indelungata ca sa intalneasca ingerii care trebuie sa-I insoteasca.
Unii potrivnici ai invataturii ortodoxe despre viata dupa moarte, socotesc aceste deosebiri fata de regula generala a experientei de dupa moarte, ca fiind o marturie a "contradictiilor" care exista in invatatura ortodoxa. Dar acesti potrivnici au o gandire prea marginita. Infatisarea celor doua zile (si a celor care urmeaza) nu este in nici un caz vreo dogma. Ea este pur si simplu un "model" care adevereste randuiala cea mai obisnuita a experinetelor sufletului dupa moarte. Multele situatii, atat din literatura ortodoxa cat si din povestirile experientelor moderne, in care mortii s-au aratat pentru o clipa celor in viata, in ziua cea dintai sau cea de a doua a mortii (uneori in vis) sunt exemple ale adevarului ca sufletul ramane cu adevarat, in mod obisnuit, aproape de pamant pentru o vreme scurta. In cea de a treia zi (si uneori mai devreme), aceasta perioada ia sfarsit.