Trei principii de viaţă ale Cuviosului Seraphim Rose

Pr. Alexei îşi aminteşte trei principii de viaţă simple, învăţate de la Părin­te Le Serafim. „Le-am învăţat", spune el, „nu atât din cărţile Părintelui Serafim, cât mai ales stând de vorbă cu el de-a lungul anilor.

Iată primul dintre principii: «Noi suntem peregrini pe acest pământ şi nu avem nimic care să dăinuiască». Să nu uităm nicicând acest lucru. Suntem că­lători. Viaţa aceasta nu este decât începutul unei continuări ce nu se va sfârşi niciodată. Suntem înclinaţi să o tratăm ca pe un lucru permanent şi grozav de important, înclinaţie ce se traduce în termeni de carieră, educaţie, întâietate etc. Insă toate acestea mor o dată cu noi, atunci când moare trupul; nu ducem nimic cu noi în lumea de apoi.

Părintele Serafim dorea să ne înveţe principii care să ne fie de mare folos de-a lungul vieţii şi să ne susţină în situaţii, împrejurări şi probleme noi şi dife­rite. De aceea, dacă mergeai la el să-1 întrebi despre un lucru anume, se putea întâmpla să nu-ţi răspundă exact la acea problemă, ci îţi dădea un principiu după care să poţi evalua singur problema şi să ajungi la concluzia cea mai po­trivită. Iată deci ce voia să ne sugereze când ne aducea aminte că suntem pere­grini pe acest pământ. Acesta este un principiu, o premisă. Haideţi să ne gân­dim la toate problemele de care ne-am izbit în cursul ultimei săptămâni sau luni, la toate acele lucruri din viaţa noastră particulară ce par a fi foarte impor­tante şi, ca atare, ne exasperează, ne enervează, ne îngrijorează sau ne amenin­ţă; iar apoi să ne gândim că, dacă ne-am fi adus aminte că suntem doar pere­grini aici şi că majoritatea «problemelor» noastre sunt lipsite de importanţă, calitatea zilelor, săptămânilor sau lunilor noastre ar fi fost cu totul alta.

Al doilea principiu pe care l-am învăţat de la Părintele Serafim a fost acela că credinţa noastră ortodoxă nu este o «chestiune» academică. Această afirma­ţie poate să pară ciudată, de vreme ce avem o grămadă de cărţi ale Sfinţilor Pă­rinţi, cărţi de slujbe bisericeşti sau cu vieţi de sfinţi... Există, fireşte, şi un nivel academic al acestor lucruri - dar nu este esenţial. Părintele Serafim mi-a scris odată: «Nu lăsa pe nimeni să-ţi ia vreodată cărţile; dar nu confunda citirea cărţilor cu realitatea, care este trăirea Ortodoxiei». „ Ortodoxia” imi spunea el, „ nu este ceva ce tine de cap; este ceva viu, ţinând de inimă.»

Odată, pe cand ne plimbam pe terenurile mănăstirii, l-am întrebat: «Părin­tele Serafim, pe care dintre icoanele Maicii Domnului o iubiţi mai mult?» (Este exact genul de întrebare pe care obişnuiesc să o pună convertiţii.) S-a oprit şi mi-a spus: «Nu am una anume». «Imposibil!» - am spus eu. «Fiecare om are o icoană preferată a Maicii Domnului. Dvs. pe care o preferaţi?» S-a oprit din nou şi m-a privit puţin contrariat, apoi mi-a spus: «Dar nu înţelegi? Este un în­treg!» Era un răspuns foarte profund: nu poţi alege un anume lucru şi să spui că acela este cel mai bun dintre toate sau că acela este preferatul meu. Ci oricare lucru este astfel!

Cu asemenea prilejuri Părintele Serafim era în stare să-mi aducă aminte mereu că Ortodoxia trebuie trăită, nu doar citită, studiată sau povestită. [...]

Cel de-al treilea principiu este, probabil, cel mai important dintre toate. Părintele Serafim mi-a spus: «Dacă nu-L afli pe Hristos în viaţa aceasta, nu-L vei afla nici în cea viitoare». Pentru un occidental această afirmaţie este uimitoare. Ce în­seamnă ea, din punct de vedere practic? Părintele nu vorbea despre experienţe mistice, despre vedenii sau lucruri de genul acesta. Oricine îl cunoaşte pe Părin­tele Serafim ştie că s-ar fi ţinut departe de discuţii de acest fel.

Iată ce înţelegea el prin «a-L afla pe Hristos în viaţa aceasta»: faptul că tre­buie în primul rând să avem gândul la Hristos tot timpul, zi de zi. Iar aceasta nu însemnă doar a avea o pravilă de rugăciune, nu doar a ne închina la icoane când ieşim pe uşă, ci a-L avea în cuget pe Hristos de-a lungul întregii zile, în orice împrejurare, cu orice prilej, a ne înălţa inima şi cugetul către El.

„Părintele Serafim obişnuia să-mi spună, citând din Noul Testament, că Dumnezeu dragoste este, şi cela ce petrece întru dragoste, întru Dumnezeu petrece, şi Dumnezeu întru el. [...] Dragostea cea desăvârşită scoate frica afară (1 In. 4, 16, 18). Vedeţi, eu am fost un om foarte temător şi de aceea îmi spunea astfel de lucruri. Iar apoi îmi explica: «Ei bine, noi nu putem avea dra­goste desăvârşită faţă de Dumnezeu sau faţă de ceilalţi, pentru că suntem nede­săvârşiţi. Dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Dar dacă sălăşluim în dra­goste, iar Dumnezeu dragoste este, atunci Dumnezeu sălăşluieşte întru noi. Iar aceasta este una dintre căile prin care ne apropiem tot mai mult de Hristos în lumea aceasta». Şi astfel ajungem să ne temem mai puţin de viaţă şi de alti oameni, de provocări şi de greutăţi.

Alte stihuri pe care-i făcea plăcere să le citeze erau acestea: Copilaşilor, ceasul de apoi este (1 In. 2, 18). Şi încă: Nu te teme, turmă mică, că au binevoit Tatăl vostru să dea vouă împărăţia (Lc. 12, 32). In anii din urmă mi l-am amintit adeseori pe Părintele Serafim repetându-mi stihuri ca acestea; ele îmi vin în minte în clipele de teamă şi de supărare. Sunt stihuri ce mi-au adus mân­gâiere şi alinare mai ales atunci când Matuşka mea a răposat pe neaşteptate, fapt ce a avut loc la câţiva ani după ce Părintele Serafim a părăsit lumea. însă, desigur, la moartea ei, cel mai mult m-a mângâiat faptul că ştiam că de acum era împreună cu el.

In concluzie, aş dori să spun cu cea mai mare convingere că Părintele Sera­fim L-a aflat pe Hristos în această viaţă. Nu poţi să dai altora ceea ce tu însuţi nu ai, iar el avea de dat atât de mult. Iată de unde ştim că Hristos S-a sălăşluit cu adevărat înlăuntrul lui".