Parintele Arsenie Boca: Cârma din zare. „Oare de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte dreptul printre dânşii, şi că ei nu bagă de seamă?"

„Oare de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte dreptul printre dânşii, şi că ei nu bagă de seamă? Răspunsul este următoarul: drepţii sunt uneltele lui Dumnezeu, prin care sfătuieşte neamurile şi, prin rostul lor, face cu putinţă milostivirea Sa peste oameni; pe când dacă nu-i are, oamenii vor da peste urgia dreptăţii Sale, după faptele lor. Familia, cu roadele ei împovărate de fărădelegi, îl aduce pe Dumnezeu la impas; drept aceea oamenii sunt traşi la răspundere şi se află în aceeaşi primejdie ca smochinul fără roadă (Luca 13, 6; Marcu 11, 13)

 

Căutat-am printre ei, să găsesc un om ca să se poarte cu dreptate înaintea feţei Mele pentru ţara aceasta, ca să nu o pierd, şi n-am găsit (Iezechiil 22, 30). Primul drept care a stat înaintea lui Dumnezeu pentru alţii a fost Avraam (Facere 18,23). Altul a fost Moise, care chiar a strâmtorat pe Dumnezeu, ca să ierte norodul care făcuse mare păcat, închinânduse la viţelul de aur, zicând: Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris! (Ieşire 32, 32).

Şi Dumnezeu ascultă de om. Alt drept, Iisus Navi, urmaşul lui Moise, intrând în pământul făgăduinţei, la o luptă cu Amoreii, s-a rugat să stea soarele şi s-a oprit soarele, până ce i-a făcut Dumnezeu izbândă asupra vrăjmaşilor. Şi n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi, în care Domnul să asculte aşa glasul omului (Iisus Navi), mărturiseşte Scriptura. De obicei oamenii stârnesc cu faptele lor anumite furtuni nevăzute; acestea tot în capul lor se întorc, dar în chipul cel mai văzut cu putinţă.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

SCRISOARE DESCHISA adresata premierului Emil Boc: Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei? Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crimă

Scrisoare Deschisa adresata premierului Emil Boc

Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei?

Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crima

Luni, 21 martie ac, se decide la Curtea de Apel Craiova, dupa cinci ani de procese, daca autorul etnocidului românilor transilvăneni de la 1848 va avea o stradă în Târgu-Mureș, cu numele lui, blestemat din neam in neam de urmasii victimelor: Lajos Kossuth. Ieri, la peste cinci ani de la declansarea acestei batjocoriri oficiale a demnitatii nationale, un alt angajat al statului roman, extremistul Csibi Barna, continua „opera” lui Lajos Kossuth, si il ucide in efigie pe Avram Iancu, in piata publica, cu mesajul “Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”. Iar la Bucuresti, astazi si maine, Parlamentul Romaniei sarbatoreste alaturi de extremistii maghiari un 15 martie care a dus la uciderea a peste 40.000 de romani. Mai multi jurnalisti si scriitori i-au adresat aceasta Scrisoare Deschisa premierului Emil Boc pentru a-l avertiza asupra nivelului de batjocorire a demnitatii nationale la care au ajuns partenerii de Guvernare ai PDL, organizatia etnica UDMR. Aceasta Scrisoare deschisă a fost adresata intai dlui dr. Dorin Florea, primarul municipiului Tîrgu-Mureş, presedinte al Filialei Judetene a Partidului Democrat Liberal (PDL). Ramasa, pana acum, fara raspuns, o remitem sefului acestuia, dl Emil Boc, premier al Guvernului Romaniei si presedinte al PDL

Motto din Lajos Kossuth: Romanii, o «hoardă mai josnică decât vita» – (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)

Domnule Emil Boc,

Istoria, constata marele filosof Hegel, tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă…

În urmă cu 163 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Lajos Kossuth, prim-ministrul guvernului revoluţionar ungar.

Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în acea parte de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia s-a repetat: peste 1100 de români fără apărare din Ip, Tresnea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Nuşfalău, Marca, Cosnicu, Cămar, Zalău, Beiuş, Hida, Dragu, Ciumarna, Cerasa şi din alte localităţi au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş.

În urmă cu un deceniu, pe vremea primarului de tristă amintire, Imre Fodor, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat ca farsă: prin contribuţia unor consilieri locali – unii de rea-credinţă şi cinici, alţii doar oportunişti sau ignoranţi -, două străzi ale municipiului Tîrgu-Mureş au fost rebotezate Kós Károly şi Dieta de la Turda. O acţiune care nu putem s-o denumim decât perversă, având în vedere că un personaj precum Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism sunt notorii, a fost decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale). Aşa cum scria ziarul Ellenzék din Cluj la 16 iun. 1941, motivul era că Kós Károly: „a luptat cu credinţă – şi cu riscul vieţii – în teritoriile smulse (Ungariei Mari, n.n.) împotriva forţelor străine (…)”. Adică împotriva României!

Csibi Barna, angajat al “statului roman”, l-a spanzurat pe Avram Iancu in piata publica din Miercurea Ciuc, in fata unor copii. VIDEO. Ma intreb cum ar fi reactionat “statul roman” daca extremistul maghiar il spanzura pe Elie Wiesel

“Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”, a spus, la final, Csibi Barna

Sursa: Roncea.ro

 

VIDEO: Martirodoxologie.blogspot.com: Fostul detinut politic Nicolae Itul povesteste cum Valeriu Gafencu i-a cedat streptomicina salvatoare lui Richard Wurmbrand. Asta da exclusivism legionar! Spre stiinta teologilor prea des sponsorizati de Hanns Seidel

Sursa: http://martirodoxologie.blogspot.com/

Forumul romanilor din Covasna, Harghita si Mures cere autoritatilor statului sa combata actiunile neorevizioniste. Si sa-l puna la punct pe extremistul maghiar Laszlo Kover, presedintele Parlamentului Ungar, fost sef al serviciilor secrete maghiare

COMUNICAT
 
Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, în numele celor  400 000 de români trăitori în judeţele respective,  condamnă  declaraţiile  făcute de preşedintele  Parlamanentului Ungar, Laszlo Kover, la 12 martie 2011, la Târgu-Mureș, menite să inducă ideea legitimității autonomiei teritoriale pe bază etnică, a “Ţinutului secuiesc” nu numai ca un drept legal, ci ca pe unul divin!

Apreciem  că o asemenea declaraţie reprezintă o imixtiune brutală în viaţa politică a României, practică care contravine uzanţelor diplomatice şi relaţiilor dintre două ţări vecine, membre ale NATO şi a Uniunii Europene.
Ne exprimăm surprinderea faţă de lipsa de reacţie a  clasei politice româneşti faţă de această nouă incitare, prin manipulare, a radicalilor din Consiliile Naționale Secuiești şi nu numai, pentru obținerea autonomiei pe criterii teritoriale a unei zone din inima României.

Considerăm că  acest episod regretabil are o legătură nemijlocită cu activitatea  de  fost șef al serviciilor secrete maghiare a domnului Laszlo Kover, recunoscut pentru practicile sale de  incitarea și  intoxicare a  minorităților  maghiare din țările vecine Ungariei.

Solicităm instituţiilor abilitate ale Statului Român  să ia măsurile  ce se impun pentru respectarea Constituţiei României şi  combaterea tuturor manifestărilor neorevizioniste, menite  a genera acţiuni destabilizatoare cu consecinţe grave, pe termen mediu şi de perspectivă,  asupra populaţiei  judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, deopotrivă a românilor, maghiarilor, secuilor şi rromilor şi asupra păcii din această parte a Europei.
Calitatea  ţării noastre de membra a  NATO şi a Uniunii Europeane este de natură să confere României un plus de stabilitate doar în măsura în care clasa politică românească  va înţelege că aceia care au conceput fluturarea autonomiei etnice ca pe o sursă cronică de frustrare şi tensiuni trebuie, în fine,  contracaraţi cu promtitudine, fermitate şi eficienţă.

Biroul de presă

Parintele Gheorghe Calciu despre mucenicul Constantin Oprisan: “Nu a fost tanar mai schingiuit ca el la Pitesti”

Va prezentam un extras dintr-un lung interviu cu parintele Gheorghe Calciu, ce a avut loc in 6 Noiembrie 1996 in California:

Partea I

“Am fost foarte norocos deoarece am fost printre cele saisprezece persoane pe care Securitatea le-a dus la inchisoarea Jilava, unde vindecarea mea spirituala a inceput. In Jilava ei au construit o celula speciala in forma semicilindrica. Era ca un cilindru taiat in doua. Eram sub pamant; Jilava este construita sub pamant. Deasupra celulei erau sapte metri de pamant. Nu poti vedea Jilava – intreaga inchisoare este sub pamant. In acest cilindru ei au construit patru celule, fara ferestre, numai o usa. Ardea un bec electric ziua si noaptea. Ne-au pus cate patru in fiecare celula. In fiecare celula era sau un om foarte bolnav sau un om innebunit.
In celula mea, se afla Constantin Oprisan – ai carui plamani erau complet vlaguiti de tuberculoza. De doua ori pe zi expectora lichid din plamani. Noi trebuia sa-l ajutam dandu-i o palarie sau ceva si el putea sa dea afara tot ce se desprinsese din plamani – sange si tot restul. Era ingrozitor sa-l vezi. In prima zi in care am intrat in celula, erau cu mine Constantin Oprisan, prietenul care ma salvase de la sinucidere si un alt student mai tanar ca noi.

Constantin a inceput sa expectoreze lichid din plamani. Am ramas tintuit cu spatele la usa – surprins deoarece nu mai vazusem niciodata ceva asemanator. Omul se sufoca. Probabil un litru intreg de flegma si sange daduse afara, si stomacul meu se intorsese pe dos. Eram gata sa vomit. Constantin Oprisan observand asta, mi-a zis: “Iarta-ma!” Mi-a fost atat de rusine! Deoarece eram student la medicina, am decis sa am grija de el.
Asa am hotarat sa am grija de el si am spus celorlalti ca eu voi avea grija de Constantin Oprisan. El nu se putea deplasa si am facut tot ce era nevoie pentru el. Il puneam pe galeata sa urineze. Ii spalam corpul. Il hraneam. Noi aveam un castron pentru mancare. Luam acest castron si i-l puneam in dreptul gurii.
El era ca un sfant. Era pentru prima data cand eram in contact cu un astfel de om.

- Ne puteti spune mai multe despre el? Cum va invata si va intarea?

- El nu vorbea mult. Ne vorbea in fiecare zi in jur de una-doua ore, deoarece nu putea sa vorbeasca foarte mult. Dar fiecare cuvant care iesea din gura lui era un cuvant sfant – numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. El isi rostea rugaciunile, si auzindu-l cum spune aceste rugaciuni, stiind cat de mult suferea, eram profund impresionati. Nu era deloc usor. Pe langa delicatetea lui sufleteasca, el incerca sa ne protejeze – sa nu expectoreze prea mult ca sa nu imprastie bacili in atmosfera. Era ca un sfant in celula cu noi. Simteam prezenta Duhului Sfant in jurul lui; il simteam pe el. Chiar si in timpul ultimelor sale zile cand nu mai era in stare sa vorbeasca, el niciodata nu si-a pierdut bunatatea fata de noi. Puteam citi in ochii sai lumina spirituala si dragoste. Fata lui era ca o revarsare de dragoste.

- V-a povestit despre momentul in care a fost seful “Fratiilor de Cruce”?

- Da. Ne-a spus despre cum a lucrat cu tinerii. Sunt sigur ca iubea foarte mult tinerii si ca si el era iubit de ei. Era complet dedicat omului. Era un om foarte inteligent – uluitor de inteligent. A fost atat de binevoitor cu noi. Nu a vorbit mult despre el insusi. Vorbea despre credinta, despre dragoste, despre rugaciune. Se ruga tot timpul. Stiti, nu e asa de usor sa stai intr-o celula tot timpul cu aceiasi oameni. Cand izbucneau anumite conflicte intre noi, el se ruga. Si rugaciunea lui era lucratoare. Ne era rusine, pentru ca el se ruga si noi stiam asta. Atunci nu se ruga cu voce tare, dar fata lui era complet transformata. Noi intelegeam ca se roaga pentru noi si ne opream din cearta.