31.8.10

Europa moare. Viitorul demografic al Romaniei si al întregii Europe este sumbru. Avertisment Pro Vita – Cultura Vietii


“Europa moare. The Washington Post, printre alte publicaţii, raportează că, într-o sută de ani, va fi greu de găsit germani în Germania sau italieni în Italia. Anumiţi demografi cred că este deja prea târziu să corectăm plonjonul pe care Europa îl face înspre extincţie. “Căderea populaţiei nu mai poate fi stopată,” spune Walter Rademacher, oficial al Biroului Federal German de Statistică.

Rata de înlocuire a populaţiei este de 2,1 copii per femeie, pentru ţările dezvoltate. Nici măcar o singură naţiune europeană nu are o astfel de rată a fertilităţii, iar cele mai multe se situează sub 1,6. La acest nivel, fiecare generaţie reprezintă abia jumătate din numărul celei anterioare. Populaţia activă se va reduce cu 30% în doar 20 de ani, având un impact devastator asupra economiei. Azi, experţii UE şi ONU sunt destul de alarmaţi, din moment ce convoacă consilii pe tema crizei populaţiei. Ironia? Criza e chiar opera lor.” – Mary Jo Anderson

Aşa este. Şi facem o paranteză pentru a menţiona, a câta oară?, situaţia României. Rata de fertilitate în ţara noastră este la un catastrofal nivel de 1,35. Nu putem să nu remarcăm ipocrizia, spre exemplu, a Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (United Nations Population Fund, UNFPA), promotor major al avortului liber şi al contracepţiei universale (doi dintre “stâlpii” controlului populaţiei) care a organizat, în 2007, la Sibiu, conferinţa “Populaţia României încotro?”. Situaţia este mai mult decât îngrijorătoare, adevărat, dar ei nu sunt vinovaţi cu nimic că s-a ajuns aici?

La conferinţă a participat şi prof. dr. Vasile Gheţău, conducătorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române şi cel mai important demografist român al momentului, care a spus exact ceea ce spune de ani încoace: anume, că în condiţiile date, viitorul demografic al întregii Europe este sumbru.

Din păcate, dl. prof. Gheţău este vocea celui care strigă în pustie, peste subteranele mai mult sau mai puţin oculte ale controlului populaţiei suprapunându-se o clasă politică iresponsabilă, care nu ia nici acum, în al 11-lea ceas, vreo măsură concretă. De fiecare dată când s-a pus problema demografică, altceva era mai important şi mai urgent. Acum spre exemplu, ne împiedicăm de mult-clamata criză. Dacă credeţi că acum este criză, staţi să vedeţi în 25 de ani, când nu va mai fi cine să muncească, cine să susţină sistemul de sănătate şi cel de pensii de stat, de pe acum grav tarate.

La inceputul anilor '50, Parintele Arsenie Boca profetea caderea comunismului in cateva zeci de ani si preluarea puterii de catre naimiti (vanduti)


Părintele Arsenie: Vasile, americanii pe care ştiu că-i aştepţi, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne aşteaptă o luptă grea şi lungă. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile duşmanilor noştri atât de mult încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiitori.

Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare când va veni din Răsărit un om cu stea în frunte.
Dar va fi peste mulţi ani, peste foarte mulţi ani şi nouă Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei , câţi dintre cei drepţi au mai rămas! Căci , vezi tu, Vasile, după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor mai fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţii [vânduţi duşmanului] şi abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!

Vasile Şerbu:Dumnezeu să mă ierte, părinte, dar eu nu mai înţeleg nimic. După ce-om răzbi peste zeci de ani, câştigul să fie tot al năimiţilor?Păi atunci pentru ce mai luptăm noi azi?

Părintele Arsenie: Păi vezi, asta-i Vasile, voi cei drepţi şi buni trebuie să luptaţi pentru ca nepoţii, strănepoţii şi copii voştri să fie Oameni, cu capul sus printre drepţi, atunci când ne vom întreba câţi sunt dintre ai noştri şi câţi dintre năimiţi, la victoria de care ţi-am vorbit.

Vasile Şerbu (Arpaşul de jos)
(Monitorul de Făgăraş, 13-19 feb.2008)

30.8.10

Deutsche Welle despre introducerea actelor de identitate biometrice, amprentare şi animalizarea progresivă a omului.




Guvernul de la Bucureşti intenţionează să sprijine autorităţile franceze în efortul lor de a construi o bază de date cu amprentele digitale ale romilor migranţi.

Dar în aceeaşi perioadă de timp, la Bucureşti ministrul de Interne, Vasile Blaga, a făcut un anunţ care vine francezilor ca o mănuşă. El a declarat că pregăteşte introducerea cărţilor de identitate biometrice de la 1 ianaurie 2011. Asta înseamnă că toţi cetăţenii României vor fi amprentaţi. Fie că a premeditat acest lucru, fie că nu, (noile documente biometrice au fost anunţate încă de anul trecut) Guvernul de la Bucureşti îi ajută acum pe francezi să obţină uşor şi fără eforturi proprii o bază de date cu toate amprentele digitale ale cetăţenilor săi inclusiv de etnie roma. Fişierul Oskar anunţat recent la Paris se va completa practic de la sine. Avantajul major pentru Franţa ar fi că ar evita criticile venite de la Strasbourg şi care frânaseră o acţiune asemănătoare iniţiată de guvernul italian.

APADOR-CH şi mănăstirile ortodoxe

În România protestele au fost mai puţin sonore ca anul trecut când au fost introduse paşapoartele biometrice impuse practic de Statele Unite. Totuşi creştinii ortodocşi tradiţionalişti au lansat şi de data aceasta un apel la rezistenţă avetizând că punerea în aplicare a acestei măsuri ar însemna încetul cu încetul instituirea unei supravegherii generalizate.

Organizaţiile laice ale societăţii civile au protestat însă la rândul lor cerând Guvernului să nu trasnforme într-un imperativ o simplă recomandare. Cea mai calificată organizaţie pentru apărarea drepturilor omului din România, APADOR-CH, a cerut Guvernului să păstrese dreptul de opţiune al cetăţeanului între o carte de identitate obişnuită şi una electronică, arătînd că tehnologia folosită (RFID - identificare prin radio-frecvenţă) nu poate oferi garanţii pentru protecţia vieţii private.

În mod deosebit însă Asociaţia şi-a manifestat „opoziţia faţă de reglementările din proiect care prevăd includerea amprentelor persoanei în datele conţinute de cardul electronic de identitate/rezidenţă“, argumentând că acest fapt vine în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Stânga intelectuală occidentală

Dezbaterile din România reeditează astăzi, în notă locală, o dezbatere care a avut loc cu ani în urmă în Occidentul european şi în SUA, acolo unde se manifestă multe grupuri libertariene de toate nuanţele. În momentul în care SUA cereau amprentarea tuturor străinilor care s-ar prezenta la frontieră, în Europa Occidentală s-au auzit proteste din partea celor mai subţiri intelectuali ai stângii ca Giorgio Agamben bunăoară. Filosoful italian scria în 2005 că „tatuajul biopolitic pe care ni-l impune acum Statele Unite pentru a intra pe teritoriul lor ar putea fi semnul prevestitor a ceea ce ni se va cere mâine să acceptăm ca fiind înscrierea firească a identităţii bunului cetăţean în mecanismele şi angrenajele statului. Şi de aceea trebuie să ne opunem.“ Giorgio Agamben, care îşi anulase toate călătoriile în SUA, subliniase că nu este preocupat de o simplă reacţie epidermică faţă de nişte proceduri impuse până recent doar infractorilor, ci de „însuşi statutul politico-juridic al cetăţeanului în statele democratice“.

În România însă protestele s-au auzit mai mult din mediile populare. Un puternic centru de iradiere al acestora au fost mănăstirile ortodoxe care au respins actele biometrice cu argumente eschatologice. „Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră, scria într-un apel monahul Iustin Pârvu, care se bucură de o mare consideraţie în mediile ortodoxe româneşti, acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagã dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bunã voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane“.

Există vreo asemănare între Iustin Pârvu „biet monah, ascuns într-un vârf de munte”, după cum singur se caracterizează şi filosoful italian Giorgio Agamben, specialist în Walter Benjamin şi Heidegger şi profesor la cocheta „European Graduate School“ din munţii Elveţiei?

În ciuda diferenţelor de perspectivă şi ton remarcăm însă că şi unul şi altul condamnă procedeul amprentării nu atât prin el însuşi, cât ca indiciu al unei deveniri negative, ca semn prevestitor al unei decăderi a libertăţilor şi a unei ascensiuni patologice a puterii de stat. Preluând o formulă a lui Michel Foucault, Agamben numea extinderea controlului de stat de-a lungul anilor prin carţile de credit şi telefoanele mobile „o animalizare progresivă a omului realizată cu ajutorul tehnicilor celor mai sofisticate."

Iată cum de la dreapta tradiţionalistă a grupurilor religioase la noua stângă filosofică şi la organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, se manifestă o puternică îngrijorare faţă de limitarea tot mai drastică a libertăţilor individuale.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu

Cel mai influent geopolitician rus, Alexandr Dughin: “ Rusia si Moldova Mare”.


Ce vrem de la Moldova? Este momentul sa formulam in sfarsit cu claritate raspunsul la aceasta intrebare. Politica noastra din spatiul CSI este prea vaga. Demonstram doua extreme de comportament – de la indiferenta absoluta pana la indignare maxima. Dar de fapt, in esenta, ce vrem de la ei?


Pozitia tarii explica multe din istoria si destinul tinutului. Teritoriul Moldovei actuale se afla in sud-vestul Campiei Europei de Est si ocupa cea mai mare parte a regiunii cuprinse intre Nistru si Prut. Din punct de vedere geopolitic, aceasta este o zona limitrofa situata intre padure in nord-vest si stepa, si arealul regiunii Marii Negre. Pe teritoriul Moldovei se intersecteaza energiile sedentare si cele nomade, dialectica carora se afla la baza structurii geopolitice a statalitatii rusesti, unde padurea cu succes schimbator concureaza cu stepa, atingand intr-un final unitatea in siteza eurasiatica.


De la bun inceput aceasta zona a fost populata de etnii diferite, printre care si ulicii si tiverii sedentari. Ei erau o parte a lumii slav-orientale, care a devenit baza vechii statalitati rusesti. Totodata de la inceputul timpurilor pe aceste pamanturi traiau urmasii triburilor tracice – dacii, getii, ajunsi sub stapanirea romanilor si care au preluat de la acestia limba si cultura (astazi se obisnuieste sa fie identificati ca romani anume aceasta parte latinizata a etniei). Insa identitatea moldovenilor s-a format in jurul credintei ortodoxe. Cu toate acestea moldovenii si romanii sunt o singura etnie, care a ajuns ca urmare a complicatiilor istorice in formatiuni statale diferite.


Candva teritoriul Moldovei intra in sfera de control a Rusiei Kievene si aceste pamanturi au devenit obiectul atentiei insistente a Knezatului Moscovei iesit de curand de sub jugul tataro-mongol. Toti tarii, fara nicio exceptie, incepand cu Ioan al III-lea, au tins sa restabileasca acolo controlul sau, inclusiv pana in secolul XIX. Destinul Moldovei ortodoxe se decidea in razboaie sangeroase cu
Imperiul Otoman si independenta sa a fost una dintre cele mai importante pretentii politice ale Imperiului Rus.


Teritoriul dintre Nistru si Prut era necesar Rusiei pentru asigurarea intereselor sale in zona Marii Negre si la frontierele Europei de Sud. Identitatea ortodoxa a moldovenilor era in aceste conditii cel mai important factor: nu era vorba despre colonizare, ci despre crearea unei zone strategice slavo-ortodoxe comune, in care intrau alaturi de alte popoare – bulgari, sarbi, macedoneni - si populatia ortodoxa a Valahiei, adica romanii.


Astfel, din punct de vedere istoric noi, rusii, ceream urmatoarele din partea Moldovei. In primul rand – independenta fata de formatiunile politico-strategice concurente (in primul rand fata de Imperiul Otoman) si in vest (fata de Austro-Ungaria). In al doilea rand – pastrarea si consolidarea identitatii ortodoxe ca garantie a relatilor de prietenie si ca aliat al Rusiei. Totodata Rusia nu avea nimic impotriva integrarii Moldovei, Valahiei si Bucovinei intr-o formatiune politica unica, si conducatorul rus al Moldovei Pavel Dmitrievici Kiselev la inceputul secolului XIX a facut multe pentru crearea Romaniei Mari.


Astazi, de fapt, nu s-a schimbat nimic. Rusia are in continuare nevoie de o Moldova independenta de formatiunile strategice externe. Rusia are nevoie de o Moldova, care nu are planuri de intrare in NATO, care isi pastreaza identitatea ortodoxa (eurasiatica), culturala si religioasa, ceea ce va fi suficient pentru stabilirea unor relatii geopolitice sigure. Oare nu la aceasta a tins pe parcursul intregii sale istorii poporul moldovenesc? Oare nu a fost cel mai mare vis al sau pastrarea identitatii sale? Oare nu pentru aceasta au luptat cei mai buni fii ai poporului moldovenesc, incepand cu conducatorii dacici Burebista si Decebal, care au contestat suprematia Romei? Reiese ca Rusia in principiu vrea de la Moldova acelasi lucru, ca si Moldova. Ce sta in calea realizarii acestui proiect? Divergentele in privinta unificarii Chisinaului cu Bucurestiul si problema transnistreana.


Acesti cei mai importanti doi factori sunt legati intre ei in cel mai strans mod. Transnistria este parte a Moldovei, care s-a opus cu vehementa integrarii planificate a Moldovei cu Romania si a facut acest lucru din considerente pur geopolitice. Toata problema consta in faptul ca Romania contemporana nu reprezinta un stat suveran in sensul deplin al cuvantului si nu are in prezent o identitate clar definita. Romania este un membru al Uniunii Europene, o formatiune statala care are un presedinte, totodata ea este membra a NATO, a blocului militar-strategic, in care rolul principal il joaca SUA.


Daca ar fi vorba despre crearea Romaniei Mari (si mai bine a Moldovei Mari!) din doua state independente, care nu intra in nici un fel de blocuri strategice, Rusia ar saluta cu drag o astfel de uniune, deoarece ar obtine un partener politic puternic. Insa in conditiile actuale apropierea Chisinaului de Bucuresti reprezinta doar un punct de tranzit in calea spre Europa si NATO. Iar acest lucru inseamna ca asupra unui teritoriu strategic, lupta pentru care reprezinta o directie multiseculara stabila a geopoliticii rusesti, se va stabili un control din partea unui bloc concurent, ba mai mult a unui bloc politico-militar ostil, care vede in felul sau structura echilibrului fortelor (inclusiv al celor militare) in spatiul ex-sovietic.


In ultimii ani Rusia a inceput sa arate primele semne ca nu mai incearca sa infaptuiasca un suicid geopolitic si isi revine, ceea ce inseamna ca epoca furtului lejer si nepedepsit a teritoriului din spatiului rusesc s-a incheiat. De aceea Rusia se pronunta in mod categoric impotriva apropierii Moldovei de Romania, intrarii sale in Uniunea Europeana si NATO, este impotriva conducerii ei actuale, impotriva orientarii culturale spre societatea occidentala si valorile occidentale. Si de aceea Rusia ajuta si va ajuta prin toate mijloacele accesibile Transnistria, care reprezinta o insulita veritabila a adevaratei Moldove, care tinde spre independenta, libertate si pastrarea si renasterea specificului cultural.


Are Rusia instrumentele necesare pentru a pune in practica interesele sale cu privire la Moldova? Da, are, si ele sunt diverse – de la cele energetice, diplomatice, politice, economice pana la cele militare. Noi abia incepem sa ne insanatosim, de aceea nimeni inca nu a facut revizia reala a potentialului nostru.


Daca Chisinaul vrea sa fie cu Bucurestiul si Tiraspolul in acelasi stat, nu avem nimic impotriva si chiar sprijinim acest lucru. Insa trebuie sa se respecte conditia de baza – iesirea Romaniei din NATO. Dupa aceasta se pot analiza toate variantele. Este clar ca, iesirea din NATO nu este o gluma. Insa si Rusia nu este o gluma. In ultima vreme au inceput sa uite aceasta. Nu am dori sa aducem aminte...


Alexandr Dughin

16.08.2010


sursa: www.epen.ro

30 AUGUST- 70 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena. APEL al Centrului de Studii Harghita-Covasna impotriva discursurilor revizioniste maghiare


Centrul European de Studii Covasna-Harghita

APEL

La împlinirea a 70 de ani de la Dictatul de la Viena solicităm clasei politice româneşti, mediului academic, reprezentanţilor societăţii civile şi ai mass-media să adopte o poziţie fermă faţă de prezenţa în spaţiul public românesc a unor discursuri nostalgice, revizioniste, autonomiste şi antiromâneşti

La împlinirea a 70 de ani de la Dictatul de la Viena, adoptat la 30 august 1940, în urma hotărârilor lui Hitler şi Musolini, prin care Transilvania de Nord-Est a fost smulsă din trupul ţării şi cedată Ungariei hortiste, Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) va tipări „Studiul documentar asupra atrocităţilor comise de unguri faţă de populaţia română din Ardeal în perioada 1940 -1945”, document elaborat de Biroul Contrainformaţii din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Române, aflat în arhiva Ministerului Apărării Naţionale şi alte documente inedite din fondurile arhivistice aflate în păstrarea Arhivelor Naţioanle. În paginile acestor documente, sunt redate o cantitate impresionantă de informaţii despre manifestările de maximă intoleranţă ale armatei şi populaţiei civile maghiare faţă de populaţia românească, instituţiile identitare – în primul rând bisericile ortodoxe şi greco-catolice şi şcolile în limba română – instituţiile şi asociaţiile culturale, presa în limba română, monumentele de for public şi tot ceea era românesc.

Datele concrete despre toate aceste manifestări sunt prezentate cronologic, sub forma unor tabele grupate în următoarele capitole: pe timpul evacuării Ardealului de Nord (1940); pe timpul ocupaţie; pe timpul retragerii armatelor germano-maghiare din toamna anului 1944; după retragerea trupelor germano-maghiare, până în primăvara anului 1945. Tabelele cuprind următoarele rubrici: data şi locul unde s-a produs faptul; natura abuzurilor şi atrocităţilor comise; numele şi adresa celui care a suferit; indicaţiile asupra celor care au comis abuzuri şi atrocităţi; cine declară.

Mişcarea revizionistă maghiară, din perioada 1919 -1940, care a promovat ura faţă de români şi dorinţa de răzbunare faţă de pretinsa nedreptate istorică cauzată prin tratatul de la Trianon, şi-a arătat pe deplin roadele. Documentele consemnează atrocităţi de o cruzime inimaginabilă: jafuri, distrugeri, asasinate în masă şi individuale, schingiuiri, expulzări, deportări, persecuţii, maltratări, arestări ilegale, internări în lagăre şi închisori, trimiterea în detaşamente de lucru, iar bărbaţii între 18-60 de ani pe front, în linia întâi, profanări, jafuri şi distrugeri de biserici şi monumente istorice ş.a. Pe baza unor legi rasiale au fost efectuate confiscări, exproprieri, rechiziţii ale proprietăţilor româneşti şi ridicarea autorizaţiilor de funcţionare a firmelor româneşti.

Şcolile româneşti de toate categoriile au fost desfiinţate. Limba română s-a interzis cu desăvârşire în toate instituţiile şi nu era permisă nici în localurile publice sau pe stradă. Aproape toţi preoţii ortodocşi şi greco-catolici au fost expulzaţi, iar majoritatea credincioşilor români din localităţile etnic mixte, obligaţi să treacă la confesiunile de expresie maghiară. Majoritatea bisericilor româneşti au fost profanate, jefuite şi devastate, iar 23 de biserici ortodoxe şi greco-catolice din fostele judeţe Odorhei, Ciuc şi Treiscaune au fost dărmate samavolnic.

În concluzie – se menţionează în documentele cercetate – în perioada celor 4 ani de ocupaţie maghiară, s-a urmărit: „exterminarea românilor din Ardealul de Nord; sărăcirea completă şi înfometarea sistematică şi totală a elementului românesc; constrângerea prin diferite mijloace barbare şi sub diferite pretexte la părăsirea Ardealului de Nord; maghiarizarea românilor rămaşi.”

Vor fi de asemenea publicate materialele prezentate în cadrul simpozionului 70 de ani de la declanşarea Marelui Refugiu Românesc, oragnizat la Sf. Gheorghe în 25 iunie 2010.

Consiliul director al CESCH face un apel la clasa politică românească, mediul academic, reprezentanţii societăţii civile şi ai mass-mediei să adopte o poziţie fermă faţă de prezenţa în spaţiul public românesc a unor discursuri nostalgice, revizioniste, autonomiste şi antiromâneşti.

La împlinirea a 70 de ani de la începutul acestui calvar românesc, făcând o paralelă cu vremurile pe care le trăim, considerăm că asemenea mesaje prezente în principal în unele segmente ale mass-media de limbă maghiară, în ultimii 20 de ani, pot produce acumulări la nivelul mentalului colectiv maghiar care, formând o masă critică în rândul cetăţenilor, pot îndemna la violenţă, la conflicte cu urmări incalculabile pentru convieţuirea paşnică a românilor şi maghiarilor, din această parte de ţară, pentru multe generaţii viitoare.

Dr. IOAN LĂCĂTUŞU
Sf. Gheorghe, 25.08.2010

Sfântul Alexandru din Svir (1448-1533) – sfântul care s-a învrednicit să vadă Sfânta Treime


Sfântul Alexandru din Svir„Iar noi, minunându-ne de această preaminunată arătare a Treimii în chip îngeresc, ţie îţi cântăm: Bucură-te, slujitor tainic al Preasfintei şi Celei de o fiinţă Treimi; Bucură-te, părtaş al strălucirii treimice, celei în chipul focului; Bucură-te, închinător al Dumnezeirii Celei în Trei străluciri!”
(Icosul 7 din Acatistul sfântului Alexandru din Svir)

Ţelul duhovnicesc spre care se îndreaptă orice creştin este vederea lui Dumnezeu, aşa cum Hristos adevereşte prin cuvintele «Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu». În aghiografia rusă există sfinţi care s-au învrednicit să o vadă pe Maica Domnului – Sfântul Serafim din Sarov, pe Hristos – Sfântul Siluan Atonitul şi pe Sfânta Treime – Sfântul Alexandru din Svir. În Biserica Rusă credinţa în Sfânta Treime a fost exprimată diferit de către sfinţi: Sfântul Serghie de Radonej este numit “teologul Sfintei Treimi”, Sfântul Andrei Rubliov este iconograful Sfintei Treimi, Sfântul Pavel Florenski este numit mărturisitorul Sfintei Treimi prin mucenicie, iar Sfântul Alexandru din Svir este cel care s-a învrednicit să vadă Sfânta Treime, asemenea lui Avraam, prin arătarea a trei bărbaţi.

Începutul sfinţeniei – localitatea Mander din ţinutul Marele Novgorod. Părinţii după trup ai sfântului Alexandru se numeau Ştefan şi Vassa. Vieţuiau în apropiere de regiunea Marele Novgorod, care în prezent se numeşte ţinutul Oloveţ. Nu erau bogaţi material, dar erau foarte credincioşi şi aveau mulţi copii. După ce a trecut vreme îndelungată, părinţii erau mâhniţi că nu li se mai născuse niciun copil. După ce s-au rugat şi au postit, au avut o vedenie prin care erau înştiinţaţi că vor avea un fiu. Acesta s-a născut în 15 iunie 1449 şi i-au pus numele Amos. Părinţii au fost încredinţaţi că acea vedenie a fost una adevărată şi drept mulţumire au hotărât de comun acord să ducă o viaţă curată până la moarte, fără legături trupeşti.
În vremea când era copil, Sfântul Alexandru nu reuşea să înveţe la şcoală. De aceea, s-a rugat Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu să îl ajute şi a primit darul înţelepciunii şi al priceperii, încât a reuşit să ajungă un bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Încă din copilărie se ostenea foarte mult, postea, priveghea, citea din Sfânta Scriptură, cultivând în sufletul lui vocaţia spre sfinţenie, „căci în trup fiind, cu viaţa s-a asemănat celor fără de trup”. Chiar dacă nu vieţuia în mănăstire, el trăia ca un monah, dovedind prin asceză slujirea ce o va împlini mai târziu.

Mănăstirea Valaam. Nemaiputând vieţui în această lume, a hotărât să plece la Mănăstirea Valaam. A luat blagoslovenie de la părinţi, dar nu le-a spus unde pleacă. În drum spre mănăstire a făcut un popas chiar în locul situat pe râul Svir, unde peste câţiva ani va construi mănăstirea închinată Sfintei Treimi. În timp ce se ruga, locul s-a umplut de lumină şi a auzit un glas care îi spunea că va deveni monah la Mănăstirea Valaam şi că se va reîntoarce în acest loc, unde va ridica mănăstirea. La Valaam, Sfântul Alexandru a petrecut mulţi ani în ascultare neclintită faţă de stareţ şi în rugăciune neîncetată către Sfânta Treime. Între timp, după căutări îndelungate, tatăl sfântului l-a aflat şi după ce s-au întâlnit, la îndemnul fiului, a luat hotărârea de a vinde toată averea, de a o împărţi săracilor şi de a se călugări. Ambii părinţi au luat calea monahismului; tatăl Sfântului Alexandru a primit numele de Serghie, iar mama lui s-a retras la o mănăstire de monahii, primind numele de Varvara.

Vieţuirea pustnicească în ţinutul Svirului. În anul 1484, în timp ce se ruga Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a auzit un glas care i-a spus să plece din Mănăstirea Valaam şi să meargă „în locul care ţi-a fost arătat mai înainte, căci în el te poţi mântui”. A luat blagoslovenie de la stareţ şi a plecat în pustia din apropierea râului Svir. Aici a vieţuit şapte ani fără să vadă niciun chip de om, s-a hrănit doar cu ierburi şi nu a mâncat deloc pâine. Prin rânduială dumnezeiască, a fost descoperit de nobilul Andrei Zavalişin, care l-a făcut cunoscut în tot ţinutul. Din acel moment, sfinţenia şi petrecerea duhovnicească a cuviosului Alexandru au fost făcute cunoscute pravoslavnicilor ruşi. Unii dintre aceştia au venit să vieţuiască împreună cu el în sihăstria Svirului.
Sfântul Alexandru s-a învrednicit de revelarea Sfintei Treimi în timp ce se ruga în chilia lui, în anul 1507. La început a văzut o lumină mai puternică decât soarele, iar în lumină a văzut trei bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, luminoase, fiecare ţinând în mână un toiag. Aceştia i-au poruncit să adune obşte, să zidească biserica şi să întemeieze mănăstirea în numele lui Dumnezeu, adică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Mănăstirea s-a întemeiat, s-a zidit şi biserică din piatră, dar Sfântul Alexandru, chiar dacă a primit darul preoţiei, a rămas să facă ascultări la fel ca şi ceilalţi vieţuitori, cu smerenie şi cu dragoste faţă de toţi. După ce a dus o viaţă de răbdare şi înfrânare, de război împotriva slăbiciunii trupului (pielea ajunsese să-i fie atât de aspră încât dacă era lovit cu pietre nu simţea nicio durere), la 30 august (12 septembrie) 1533, sfântul Alexandru a plecat în împărăţia Sfintei Treimi, pe care a cinstit-o şi a iubit-o cu întreaga fiinţă. Atât în vremea în care a trăit, cât şi după adormire, trupul şi moaştele lui au fost şi sunt făcătoare de minuni.

Prima aflare a cinstitelor moaşte s-a petrecut în anul 1641 (17/30 aprilie), în săptămâna Floriilor, când un fulger a căzut pe pământ, în apropierea mormântului său. Pe acel loc se desfăşurau lucrări de construcţie a unei noi biserici şi muncitorii au descoperit mormântul, care adăpostea trupul întreg şi neatins de trecerea vremii. Moaştele, care izvorau bună mireasmă, au rămas în mănăstire până în 1918, când bolşevicii comunişti i-au împuşcat pe monahi şi au profanat mănăstirea. De atunci, nu s-a mai ştiut ce s-a întâmplat cu moaştele sfântului, iar mănăstirea a fost transformată în spital de psihiatrie.

A doua aflare a sfintelor moaşte. Abia în anul 1997 Mănăstirea Sfântului Alexandru a fost redeschisă oficial. După un an de căutări, cinstitele moaşte au fost găsite în depozitul Muzeului Academiei Militare de Medicină. În prezent, ele se găsesc în mănăstirea pe care Sfântul Alexandru a zidit-o, sunt venerate cu dragoste şi evlavie pentru darurile şi facerea de minuni pe care le revarsă asupra pelerinilor ortodocşi din Rusia pravoslavnică şi din toată lumea creştin-ortodoxă.

Eufemia Toma
“Apostolat în Ţara Făgăraşului”
/apostolatintarafagarasului.blogspot.com/

Conferinta duhovniceasca a Parintelui Serafim Badila. Despre mantuirea sufletului

Judecator Carmen Elena-Paduraru ia atitudine: E-Romania – un pas hotarator spre dictatura


“Dragi tovarasi si prieteni, se poate afirma ca tara noastra a trecut spre o noua etapa de progres, spre societatea multilateral dezvoltata din punct de vedere al tuturor domeniilor de activitate: industria, agricultura, stiinta, cultura cat si al nivelului general de civilizatie si viata a poporului, pentru aceasta se vor crea conditiile materiale necesare astfel incat poporul nostru va face un mai mare si important pas inainte pe calea dezvoltarii si mai puternice, obtinute in cele… 4 decenii de viata libera pe drumul luminos al visului de aur al omenirii, spre… comunism” afirma apoteotic presedintele Romaniei de acum… 21 de ani, Nicolae Ceausescu.

In termeni cvasiidentici, presedintele ales al Romaniei si autoritatile tarii, dupa 20 de ani de… reala libertate si democratie zicem noi, ne vorbesc, la fel de apoteotic despre instaurarea… GUVERNARII ELECTRONICE, ca fiind un scop in sine, bine planificat.

Adica ni se explica, pe toate canalele de presa si prin politica de management al institutiilor publice ca singura, reala si eficienta rezolvare a tuturor problemelor acestei tari si implicit a crizei se va face prin implementarea programului e-Romania, a informatizarii totale adica totul : bunuri, servicii, tranzactii, informatii sipersoane se vor afla in evidenta unica, stocata la nivel central, intr-un supercomputer comandat deja la IBM care va functiona la Bucuresti, cu perspectiva declarata, a guvernarii internationale unice la nivel mondial.

Acest program, dupa spusele acestor distinsi domni, inseamna ca va genera lapte si miere si, in sfarsit, dupa atata saracie vom avea o viata imbelsugata si fericita.

Statistici si evidente de bunuri si oameni au mai fost si pana acum.La prima vedere, nu deranjeaza nimic.Dimpotriva, e mirobolanta ideea ca iata ce nivel ridicat al tehnicii, printr-un simplu click vei obtine orice informatie, vei sta linistit in fotoliu, vei consulta cuantumul facturilor, vei plati, vei putea studia legislatia, vei urmari cursul procesului, vei solicita copia hotararii si o vei primi online, fara sa mai mergi prin arsita, sa stai la cozi interminabile si sa te certi cu incasatoarea sau arhivarul…

La o prima impresie nu poti avea decat cuvinte de lauda la adresa truditorilor care au conceput un astfel de sistem.

Numai ca noutatea care ne trezeste din efuziunile de aprecieri este urmatoarea: sistemul nu functioneaza cu nume pentru persoane, ci cu numere de cod care vor fi unice pe plan mondial.

Oops…! Dar de ce numere? Orice om este mandru de numele sau, pentru ca l-a primit de la parinti, pentru ca orice nume are o poveste a lui, pentru ca numele contureaza de multe ori personalitatea si creeaza un confort si o stabilitate psihica deosebita cand esti apelat sau cand te prezinti. La fel de special, ca si cucerirea unei mici planete e momentul in care ne concepem semnatura olografa, scriptica, pe hartie, cand debutam in cariera sau cand ne schimbam numele dupa casatorie…

Si atunci, cum sa devenim numere? Cine doreste asta si cu ce scop? Sa ni se explice ca sa intelegem mecanismul gandirii lor!

Acum ne trezim ca dintr-un vis… Aaa, am inteles, aceasta este minunata lume de progres si civilizatie asteptata si promisa noua de organismele internationale si de Uniunea Europeana, pe care le-am ascultat ca niste elevi cuminti si silitori chiar!

Cei care sustin cu seninatate acest proiect, inainte de a reproduce mecanic niste informatii pe care le-au primit la cursuri de pregatire, la simpozioane, la agape masonice, scoli de Reiki or de new age sau site-uri diverse, ar trebui sa-si verifice constiinta, sa –si priveasca mama sau copilul in ochi si sa-i spuna: de acum nu ma mai cheama, Traian, Emil, Gabriel, Tudor, Mihai, Elena etc, ci sunt numarul cutare iar dupa 1 septembrie, cand va fi legea semnaturii electronice operativa, iti vei lua pensia sau vei fi inscris in catalog dupa ce ti se vor lua amprentele si vei avea un cip ca nu cumva sa devii vreun terorist international si sa nu te putem prinde… Sa-i mai spuna de asemenea ca tot atunci va lua sfarsit criza si ca nu vor mai fi probleme economice, nu vor mai lua foc bebelusii in maternitati,nu vom mai manca alimente care creeaza cancer si alte boli.

La o astfel de discutie tare as vrea sa asist pentru ca realitatea e cu totul alta: acest sistem informational care se va crea va urmari doar controlul bunurilor, serviciilor si oamenilor. Nu se vorbeste nicaieri despre faptul ca se va relansa productia interna si ca se vor crea locuri de munca.Dimpotriva, vor disparea multe organisme, structuri, funcii si posturi, pentru ca prin aceasta supraveghere electronica generala nu va mai fi nevoie de actualele Garzi financiare, Servicii speciale de securitate, angajati ai ghiseelor ci, va face totul… calculatorul. Mai mult decat atat costurile acestea asa cum ne sunt prezentate in cifrele oficiale sunt de peste 600 de milioane de euro si ni se spune ca e o suma derizorie fata de… avantajele sistemului.

Marea masa a populatiei nu intelege nimic din acest lucru. Dar asculta cuminte si aprobator stirile referitoare la singura rezolvare a cozilor de la ghisee si anume intrarea in vigoare a semnaturii electronice sau faptul ca, in sfarsit cu acest sistem vor fi putea fi verificate real si veniturile manelistilor sau ale mogulilor obraznici…

Intelectualii insa, tinerii inteligenti ai acestei tari, profesionistii seriosi, medici, profesori, juristi, cadre militare, psihologi, agronomi etc., au obligatia,insa sa aiba o cu totul alta perspectiva si comprehensiune asupra celor ce se intampla si care ar trebui sa ia atitudine la locul lor de munca, la niveliul de decizie la care se afla.

Culmea este ca toata lumea priveste cu neincredere si groaza acest proiect, dar… executa in continuare totul fara sa ia atitudine, sa puna intrebari sau sa caute solutii reale. De exemplu in Justitie acest proiect este implementat din 2005. Si totusi increderea justitiabililor este in continua scadere – pentru ca reforma se face cu oameni vii, nu cu papusi electronice. Sau medicul are nevoie de mai mult timp liber pentru a discuta efectiv cu pacientul nu, sa se ocupe de evidenta si de coordonare a legilor medicale, a listelor de medicamente, a formularelor si retetelor cu ceea ce schimba sistemul prea des…

Asa s-a intamplat cu sistemul bancar, care a cunoscut de multi ani ce se va intampla si totusi au incurajat creditele prin politici atractive, creand in prezent un numar de 4,5 milioane de persoane, indatorate, fara posibilitatea achitarii ratelor si care sunt in pragul disperarii impreuna cu familiile lor.

Acest experiment trist nu trebuie sa se mai repete. Asa ca, dragi oameni ai dreptului, functionari, responsabili ai institutiilor publice, tineri dotati ai acestei tari, luati exemplul Marii Britanii care a anulat, in vara aceasta proiectul Big Brother, pe motiv ca este prea costisitor si incalca libertatile civile.

Aveti convingerea ca nu va fi laptele si mierea promise, asa cum Nicolae Ceausescu nu a oferit acestei tari binele promis ci, oamenii stateau in frig, in foame, mureau bebelusii la maternitati pentru ca se lua curentul la incubatoare (parca e asa de actuala aceasta stire!).

Am atentionat anul trecut, pe cand parea o utopie atentionarea mea, despre dictatura fara precedent care se pregateste. Iata ca acum este tot mai evident ca traim acest lucru.De ce este fara precedent? Pentru ca acum nu mai e de tipul dictaturii explicite de interzicere, cu inchisori, torturi si executii cum a fost odata, acum este de tip Matrix, ataca in principal la nivelul constiintei, a mentalului, a spiritualitatii profunde a omului, incatuseaza viata privata, te face robul unui sistem tehnologic, te inscrie intr-o baza de date devenind un simplu numar controlabil la orice pas.

Judecator Carmen Elena Paduraru

Sursa: http://www.juridice.ro/

Sursa foto: http://roncea.ro/

Viaţa Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei


Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaş, Miron Barnovschi, Moise Movilă şi Vasile Lupu. Provenind dintr-o familie de răzeşi, care se numea Moţoc, din Borceşti, sat dispărut situat lângă Târgu-Neamţ, Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Numele său de botez a fost Vasile. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă. Pe aceeaşi vatră, Vornicul Nestor Ureche şi soţia sa Mitrofana au ctitorit în 1602 Mănăstirea Secu în care a început să funcţioneze şi o şcoală. Tânărul Vasile Moţoc a intrat în obştea noii mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de Varlaam. Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. Cu multă osârdie, cuviosul Varlaam s-a adâncit în tainele cărţilor, traducând Scara (Leastviţa) Sfântului Ioan Scărarul (1618). Apoi, pentru strădaniile şi virtuţile sale el a fost cinstit cu rangul de arhimandrit.

Ajungând sfetnic de încredere al domnitorului Miron Barnovschi, în anul 1628, arhimandritul Varlaam este trimis la Kiev şi Moscova în vederea cumpărării de icoane pentru mănăstirile Dragomirna şi Bârnova şi pentru biserica ctitorită de domnitor în Iaşi. Săvârşind aceasta, Varlaam s-a întors în ţară, dar primind vestea morţii Mitropolitului Anastasie Crimca (1629) şi pe cea a înlăturării domnului Miron Barnovschi, s-a retras la Mănăstirea Secu.
În anul 1632, în timpul domniei voievodului Alexandru Iliaş, prin lucrarea lui Dumnezeu, arhimandritul Varlaam a fost chemat să păstorească Mitropolia Moldovei în locul Mitropolitului Atanasie (1629-1632), care s-a mutat la cele veşnice şi a fost înmormântat la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ.

Noul Mitropolit unea învăţătura cu rugăciunea şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună. În timpul păstoririi învăţatului Mitropolit Varlaam, Mitropolia Moldovei s-a bucurat de mult ajutor din partea binecredinciosului domnitor Vasile Lupu. Sprijinit şi de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului, Mitropolitul Varlaam a înfiinţat prima tipografie românească din Moldova, în anul 1640, pe care a instalat-o la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi. Înţelept apărător al dreptei credinţe şi al unităţii Bisericii Ortodoxe în vremuri tulburi, Mitropolitul Varlaam s-a ocupat îndeaproape de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, care a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă alcătuită de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului în 1638, pentru a da clerului şi credincioşilor ortodocşi o călăuză în lupta lor împotriva rătăcirilor de la Sfânta Tradiţie a Bisericii. Vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei era preţuit atât în ţară, cât şi în afara ei. Astfel, pentru evlavia şi înţelepciunea sa, Mitropolitul Varlaam s-a numărat, în anul 1639, între cei trei candidaţi propuşi pentru ocuparea scaunului de Patriarh ecumenic al Constantinopolului. Ca un păstor bun şi harnic, Mitropolitul a tipărit la Iaşi mai multe cărţi de slujbă şi de apărare a credinţei ortodoxe, şi anume: Cazania, Cele şapte taine, Răspunsul împotriva catehismului calvinesc, Pravila, Paraclisul Născătoarei de Dumnezeu şi altele.

Lucrarea sa intitulată Cazania sau Carte românească de învăţătură la duminicile de peste an, la praznice împărăteşti şi la sfinţi mari (1643) a fost prima carte românească tipărită în Moldova, numărându-se până astăzi între cele mai de seamă scrieri din istoria vechii culturi româneşti. Ea s-a răspândit în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, unind în cuget şi credinţă pe românii locuind de o parte şi de alta a munţilor Carpaţi. În timpul păstoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa biserică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitoria cea mai de seamă a domnitorului Vasile Lupu. În această biserică, sfinţită în anul 1639, Mitropolitul Varlaam slujea adeseori şi binevestea Evanghelia lui Hristos cu râvnă şi înţelepciune. În anul 1641, în această biserică, evlaviosul Mitropolit Varlaam a aşezat moaştele Cuvioasei Parascheva, dăruite domnitorului Vasile Lupu de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de el acesteia, în vremea Patriarhului ecumenic Partenie. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam a sporit mult în rândurile credincioşilor cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru a întări credinţa ortodoxă şi a-i lumina pe tineri, Mitropolitul Varlaam l-a îndemnat pe domnitorul Vasile Lupu să întemeieze la Iaşi, în anul 1640, prima şcoală de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei duhovniceşti de la Kiev, înfiinţată acolo de Sfântul Ierarh Petru Movilă. Noul aşezământ de cultură din Moldova, în care se preda în limbile greacă, slavonă şi română, se afla în incinta Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, având la început şi profesori trimişi de Mitropolitul Petru Movilă al Kievului, ca semn că nu şi-a uitat patria sa, Moldova.

După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, Mitropolitul Varlaam, dornic de linişte şi de rugăciune, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, Secu, după cum mărturiseşte cronicarul Miron Costin. Vrednicul Mitropolit a mai trăit patru ani, în smerenie, în rugăciune şi în vieţuire sfântă, strămutându-se la veşnicele locaşuri către sfârşitul anului 1657. Toate cele agonisite în timpul vieţii sale le-a dăruit Mănăstirii Secu. Marele Mitropolit Varlaam al Moldovei a fost înmormântat în zidul de miazăzi al bisericii Mănăstirii Secu.

Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.

Sursa: sfintiromani.mmb.ro

VIDEO. Pozitia Batranului Adrian Fageteanu fata de actele cu cip. Batranii duhovnici, trecuti prin inchisorile comuniste, nu se lasa.

28.8.10

Scrisoare inedită adresată de Părintele Arsenie Boca unei femei, căreia îi apăruse în vis Maica Domnului. "Fugi chiar şi de lauda Maicii Domnului".


De curand, in SUA, am intrat in posesia unei scrisori trimisa de Parintele Arsenie Boca unei arpasene (n.n. – taranca din Arpasul de Sus) al carui nume il cunoastem dar pe care, deocamdata, il trecem sub tacere. Ca si parintele, ea e decedata si doar daca copiii ei - dupa ce vom publica scrisoarea - vor fi de acord, ii vom face public numele. Aceasta femeie a relatat Parintelui Arsenie un vis in care i s-ar fi aratat Fecioara Maria, care i-a vorbit si transmis unele indrumari. Iata prima parte a scrisorii trimise de Parintele Arsenie Boca:


Sora noastra,


Am citit cele comunicate de dincolo. Ti le trimit indreptate dupa gramatica si, pe unde era nevoie, si dupa continut. Iti pretuiesc darul ce ti-a dat Dumnezeu, insa grija trebuie sa avem amandoi. Din invatatura parintilor reiese ca trebuie sa ne ferim de fapte neobisnuite , precum sunt vedeniile, comunicarile si altele. De ce? Pentru ca in ele se pot strecura si inselaciuni. Diavolul ia un chip si zice ca-i Hristos si asa mai departe. Parintii stiu slabiciunea firii omenesti, usor de amagit.



Preotii au datoria de a cerceta duhurile. Si pe ce vom cunoaste? Pe roade. Deci, daca in sufletul tau sporeste smerenia, dragostea de Biserica, iubirea de oameni, ascultarea de preoti, nu esti in inselare, ci in adevar. Dacă însă încolţeste în sufletul tău o parere de sine, precum că esti sfântă, esti aleasă, de tine trebuie să asculte oamenii, darul tău a lunecat în inselăciune.


Asa mi se pare, din câte mi-au spus chiar preoţi, că ar fi alunecat si Petrache Lupu de la smerenie. Deci, sora noastră, vezi să fii cu grijă asupra cugetului inimii tale, că mulţi cu dar s-au pierdut iesind de sub povaţa cea după dreptate. Nu te bănuiesc de astea, dar faptul că Maica Domnului te laudă, te numeste că vei fi sfântă si sfânta sfintelor - chiar dacă acolo vei ajunge cum a ajuns si Maria Egipteanca -, totusi mă pune pe gânduri.


Lauda pe mulţi i-a facut să se afume la minte cu mândrie. Deci ori de câte ori vei mai auzi cuvântul de laudă, adă-ţi aminte de păcatele tale si te apără de primejdia părerii de sine.


Vad că ma pomenesc si eu laudat. Imi roseste obrazul de rusine, stiindu-mi căderile si dând din căderi in căderi. Dacă nu fac slujba, dupa cum vedeţi, e si de pe urma faptului că mi-am pierdut omenia înaintea lui Dumnezeu si a Maicii Domnului. Si cel puţin în faţa constiinţei sa nu mă făţărnicesc.



Cuvintele pe care mi le-ai trimis sunt o aspră dojană si pentru mine si de tare folos, tocmai prin faptul că mă laudă pe nedrept. Apără-te si tu asa.


Nu dau sfaturi si porunci Stăpânei, dar strig neputinţa noastră, a mea si a ta, si mărturisim că primejdia dă tarcoale si sfinţilor, de cum nouă păcătosilor.


Fugi chiar si de lauda Maicii Domnului. (Dacă îndreptarea asta, din părinteasca purtare de grijă, te bucură, e semn bun – dacă te inţeapă puţin, e părerea de sine – mândria – care se dă de gol).


Dorul si ţinta noastră e mântuirea, si nu vedenia. Sufletul e asa de înclinat după bucurii, incât se lipseste de bucuria vedeniei – chiar bună – si nu învaţă că liberarea e a nu dori nimic decât mila sau iertarea lui Dumnezeu.


Scrisoarea a fost publicata in revista "Foaia Arpaseana", condusa de distinsul doctor Gheorghe Serbu.

Rusia declanşează războiul politic şi spiritual împotriva Basarabiei. Ţinta, declarată de Patriarhul Rusiei: “păstrarea unităţii Sfintei Rusii"


O declaraţie politică a patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii, Kiril, a provocat reacţii la Chişinău. La o întâlnire cu arhiereii Mitropoliei Moldovei el a spus că se va ruga „pentru ca orientarea politică a Moldovei să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”.

Analiştii politici de la Chişinău cred că la alegerile parlamentare din toamnă din Republica Moldova, Mitropolitul Moldovei, Vladimir, va fi cap de listă al Partidului Umanist preluat recent de fostul şef al securităţii, Valeriu Pasat.

Întâlnirea patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, şi cu arhiereii care îl slujesc pe acesta, a avut loc la mănăstirea Soloveţ, iar declaraţia buclucaşă a patriarhului a apărut într-un comunicat de presă al Patriarhiei.

În comunicat, patriarhul explică ce a avut în vedere când a spus că se va ruga „pentru ca orientarea politică a Moldovei să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”. „Uneori sunt întrebat: „de ce pun Moldova în rândul Sfintei Rusii, ori se ştie că moldovenii vorbesc o altă limbă decât slavonă?”. Şi eu răspund: Sfânta Rusie nu este o noţiune etnică, politică sau lingvistică, ci este o noţiune spirituală. Când ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre din Moldova, nu simţim nici o diferenţă – suntem un singur popor în faţa lui Dumnezeu", a explicat şeful Bisericii Ortodoxe Ruse.

În replică, analistul politic Anatol Ţăranu, fost ambasador al Republicii Moldova l-a Moscova, a menţionat că Kremlinul foloseşte biserica pentru a diviza societatea moldovenească de data aceasta pe criterii spirituale:

„Kiril recunoaşte că noi nu suntem popor slav. Limba moldovenească, cum o numeşte el, nu este de origine slavă. Ce înseamnă că datorită Rusiei o parte din moldoveni sunt în spaţiul spiritual rusesc? Reiese că Rusia iarăşi scindează poporul nostru deja după criteriul spiritual... Acest popor al nostru atât de nenorocit şi blestemat iarăşi este folosit ca monedă de schimb. Da lăsaţi-ne în pace! Noi cumva o să ne clarificăm singuri cărei spiritualităţi aparţinem şi cine suntem!”.

La 14 iunie curent, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova a anunţat oficial că se implică în politică (http://mitropolia.md/main/show_article/2726) de partea fostului şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, care ulterior a preluat conducerea Partidului Umanist. El a anunţat că va candida la toamnă la funcţia de şef al statului. După ce a fost demis din funcţia de şef al securităţii, Pasat a plecat la Moscova unde a deţinut funcţia de consilier al preşedintelui gigantului energetic rus RAO „ES”, Anatolii Ciubais. Întors în Moldova, Pasat a pledat fără succes pentru introducerea obligatorie a disciplinei „Bazele Ortodoxiei” în şcoală, beneficiind în acest sens de tot sprijinul mitropolitului Moldovei, Vladimir. Ca să atragă preoţimea, Valeriu Pasat a procurat poliţe de asigurare medicală, în valoare de aproape 200 de dolari, fiecărui preot din cadrul Mitropoliei Moldovei.

Politicianul Oleg Cernei consideră că la întlnirea fruntaşilor Bisericii Ortodoxe din Moldova cu patriarhul Kiril, la mănăstirea Soloveţ, s-a trasat planul unei acţiuni de implicare a preoţilor Mitropoliei Moldovei în acţiuni electorale de partea lui Valeriu Pasat:

„Să nu credeţi că la acea întâlnire organizată cu preoţii de la Sfântul Sinod cu patriarhul nu s-a discutat şi despre implicarea preoţilor în „proiectul Pasat”. Am impresia că este o susţinere masivă a „proiectului Pasat” din partea Patriarhiei Ruse şi nu este exclus ca mitropolitul Moldovei, Vladimir, şi alte feţe bisericeşti să apară în viitoarea campanie electorală în lista Partidului Umanist".

Deputatul PL din Legislativul de la Chişinău, Gheorghe Brega, consideră că patriarhul Rusiei îl sprijină electoral pe Valeriu Pasat la indicaţia Kremlinului:

„Cum credeţi dumneavostră, patriarhul Kiril face ceea ce face chiar din proprie iniţiativă? Eu sunt convins că aceasta se face la indicaţia conducerii de vârf a Federaţiei Ruse. Ei au înţeles că pierd terenul”.

Pierd terenul şi au nevoie de o pistă prin care să influenţeze rapid schema politică din Republica Moldova. Conform ultimului sondaj IMAS, biserica se bucură de cea mai multă încredere din partea moldovenilor – 80 la sută. Politicienii şi societatea civilă i-au cerut în repetate rânduri mitropolitului Moldovei să nu implice biserica în politică pentru a nu o compromite. Înalt Prea Sfinţitul Vladimir a rămas, însă, surd la aceste apeluri.

Autor:Vitalie Călugăreanu

Redactor: Rodica Binder

Memorie românească. Istoricul Gheorghe Constantin Nistoroiu: MLĂDIŢELE ALESE ALE SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL (partea a II-a)


IOAN NEGRUŢIU, PREOT


“Mi-a dat Dumnezeu o dăruire: aceea de a clădi, de a construi, de a ridica ziduri, dar nu mi-a dat şi puterea de a altoi spiritul zidului. Or, ţie, Ioane, ţi-a dat Dumnezeu acest dar din plin: să pui viaţă în ziduri”. (Patriarhul Teoctist Arăpaşu)


Ioan Negruţiu s-a născut la 9 Iulie 1915, în satul Cihei-Borşa-Bihor. A absolvit Seminarul Teologic la Galaţi în 1934 şi Facultatea de Teologie la Universitatea din Bucureşti (1940-1942). A slujit ca preot la catedrala din Beiuş, din 1942 şi profesor la Liceul din Beiuş, până în 1948, când a fost arestat. După închisoare a fost directorul Seminarului Teologic Special din Curtea de Argeş (1971- 1976). A fost redactor şef la revista Mitropolia Banatului (1979-1981), iar din 1981 a devenit duhovnic al Mănăstirii Timişeni-Timişoara. (Protosinghel Ioanichie Bălan- Convorbiri duhovniceşti, vol. II, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1990, p. 217).


Părintele Ioan Negruţiu a fost arestat în 1948 şi condamnat de Tribunalul din Cluj la 10 ani temniţă grea pentru “uneltire împotriva ordinii sociale”. A fost închis la Aiud, Canal-Peninsula, Jilava şi Gherla. Eliberat prima oară în 1958, dar cu domiciliu obligatoriu. Tribunalul Militar Bucureşti l-a rejudecat în 1958, condamnându-l la muncă silnică pe viaţă. A fost eliberat în 1964. (Vasile Manea, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste. Ed. Reîntregirea Alba Iulia, 2004, p. 178).


Părintele Ioan a fost condamnat la închisoare, ca de altfel toţi ceilalţi preoţi sau mireni, doar pentru faptul că au ales să-L slujească şi să-L mărturisească pe Hristos.


Redăm un cuvânt al părintelui Ioan, despre celulele “devenite altare”:

“Se mutaseră în aceste lagăre şi temniţe mii şi zeci şi sute de mii de oameni, dintre cei mai buni pe care îi avea ţara. Toate instituţiile de bază ale societăţii noastre erau bine reprezentate. Academia Română, Universitatea, facultăţile, inclusiv cea de Teologie; fostele guverne împreună cu armata, clerul şi călugării, şcolile şi întreprinderile, muncitorii şi ţăranii nedispuşi să-şi vândă sufletele satanei ş.a.m.d. Numai Bunul Dumnezeu ştie numărul şi numele victimelor aduse ca nişte oi spre junghiere, după cum spune proorocul, şi trecute prin rigorile torturilor, aplicate de călăi cu înaltă calificare, prin proba cumplitelor răngi, a focului, a varului nestins, a înfometării, a frigului, a terorii şi a umilinţelor de tot felul.


Scopul final era bine definit: exterminarea lentă a insului prin anularea personalităţii şi degradarea totală a fiinţei umane prin nimicirea chipului lui Dumnezeu în om, prin îndobitocirea lui.


Armele de apărare ale mucenicilor erau: credinţa în Dumnezeu, întărită prin rugăciune şi psalmi, prin recitări din Sfintele Evanghelii pe care unii le cunoşteau pe de rost, prin rostirea Sfintei Liturghii de către preoţi, prin postul de bună-voie întărit cu cel impus de călăi, prin milostenia faţă de cei mai slabi, prin smerenie şi îndelungă răbdare, prin meditaţii religioase, prin memorări de poezii potrivite situaţiei, cele mai multe creaţii ale poeţilor consacraţi, veterani ai închisorilor: Radu Gyr, Nichifor Crainic şi alţii; prin învăţarea de limbi străine, prin îmbogăţirea cunoştinţelor, folosind scrisul cu acul: pe perţi, pe pingele, pe centuri, ca şi prin comunicările dintre celule prin alfabetul Morse etc.

Toate acestea alcătuiau o întreagă Pravilă a Claustraţilor, rânduită pentru realizarea purificării prin suferinţă, a catharsis-ului creştin, folosind metodele consacrate de veacuri ale marilor asceţi şi mucenici creştini, spre a se pune temelie nepieritoare Împărăţiei Cerurilor pe pământ, inclusiv în celulele temniţelor devenite altare de jertfă pentru Hristos.” (idem, p. 241).


ION NISTOR, ISTORIC


“Proclamarea Unirii, constituie unul din cele mai mari, mai remarcabile şi mai fericite evenimente din întreg trecutul neamului nostru. Ferice de fraţii basarabeni care, din prisosul însufleţirii şi dragostei lor de neam şi ţară, au izbutit să împletească din nou legăturile frăţeşti între Basarabia şi România”. (Ion Nistor)


Ion Nistor s-a născut în 4/17 August 1876, în comuna Vicovul de Sus-Bivolărie. Urmează şcoala primară 2 ani în sat şi 3 ani la Rădăuţi, cu predare în limba germană şi liceul german tot în Rădăuţi. Are preferinţe pentru limba germană şi istorie. Absolvă Facultatea de Filosofie a Universităţii Germane din Cernăuţi. Este ales preşedintele societăţii studenţeşti “Junimea”. Alături de alţi tineri universitari, scoate revista “Junimea literară”. Primul număr apare la 1 Ianuarie 1904, cu Iancu Nistor ca redactor şef. Tot în 1904, se căsătoreşte cu Virginia Pauliuc, fata preotului din Cârlibaba. La 5 Iulie 1905 i se naşte unicul moştenitor, fetiţa Oltea.În 1908 pleacă la Viena la doctorat, unde-şi elaborează tema: “Pretenţiile Moldovei asupra Pocuţiei., 182 de pagini în limba germană. La 22 Mai 1909, în cadru festiv şi solemn primeşte titlul de Doctor în Filosofie şi Litere. Urmează apoi cursurile de bizantinologie şi economie politică la Universitatea din Munhen. Întors în ţară îşi completează studiile la Iaşi şi Bucureşti cu celebrii profesori: Xenopol, Bogdan, Onciul şi Iorga. În 1911 îşi ia titlul de docent şi-şi iaugurează primul curs la Universitatea din Viena: “Locul românilor în istoria sud-est europeană”. Ocupă prin concurs catedra nou înfiinţată la Universitatea din Cernăuţi “Istoria Europei de sud-est., deschizându-şi cursul la 12 Octombrie 1912: “Importanţa istorică a românilor şi începutul organizării lor ca stat”, în germană. A participat toată elita culturală română din Cernăuţi în frunte cu mitropolitul Vladimir Repta. Evenimentul s-a transformat într-o manifestare naţională română stârnind un larg ecou patriotic.


Elaborând “Istoria Bisericii din Bucovina” arată “legătura intrinsecă între naţionalism şi credinţa ortodoxă a neamului nostru”, dar şi mâhnirea asupra politicianismului, căci la “deputăţie se îndeasă de regulă oameni lipsiţi de cele mai elementare cunoştinţe politice şi cultură românească”. (Ion Nistor, Istoria Bisericii din Bucovina. Editura “Septentrion”, Rădăuţi, 2003, p. IX).


În 1913, a fost ales membru titular al Acadamiei Române. Desfăşoară o intensă activitate naţionalistă în vederea marii uniri, între 1914 şi 22 Noiembrie 1918. Are repetate întâlniri cu Iancu Flondor şi cu alţi membri ai Consiliului Naţional Român şi ai Guvernului, insistând spre o mai grabnică hotărâre a unirii Bucovinei cu România. S-a stabilit ziua Congresului bucovinenilor în 28 Noiembrie 1918. Iancu Flondor a citit moţiunea: “Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”.


Venind la Bucureşti în fruntea delegaţiei aducătoare a Actului Unirii Bucovinei cu România, Iorga îi dedică un articol memorabil: “Unul dintre întregitorii Moldovei”, publicat în “Neamul Românesc”, în care consemnează întreita activitate a Marelui Tribun pentru Unire:


“Întâi el a dat, ca scriitor istoric şi ca profesor de gimnaziu, pe urmă şi de universitate, românismului din Bucovina o încredere în sine pe care străinii izbutiseră- s-o spunem limpede- a-I slăbi. Le-a spus, le-a dovedit- ca şi acelor străini însăşi- că dreptul cel vechi este al nostru, că nouă ni se datoreşte tot ce în acea provincie a fost organizare şi cultură în trecut şi că acestea sunt titluri cărora alte popoare nu le pot opune nimic.

Al doilea, pentru ca această conştiinţă să producă şi o luptă şi această luptă să capete adevăratul ei organ, el s-a ridicat împreună cu Puşcariu, pentru a curăţi atmosfera morală de otrava înăbuşitoare a onciulismului, deprins a pacta cu toţi duşmanii noştrii naţionali, numai să-şi atingă scopurile de partid. Şi această operă de renovare politică a educat pe cei mai autorizaţi dintre tineri care şi-au pus viaţa în joc pentru ca să dea întreaga Bucovină neamului lor.

În al treilea rând, Nistor, în deosebire de alţii, a îndreptat de la început, hotărât , spre noi, pe bucovineni, prea mult deprinşi a-şi căuta mântuirea la Viena. S-a pus în curent cu ştiinţa şi literatura noastră, a scos cu G. Tofan o revistă în legătură cu mişcarea naţionalistă de aci, apoi când a fost să se formeze pentru catedra universitară, s-a aşezat modest, la o vârstă acum matură, pe băncile Universităţii din Bucureşti. Iar, când a început războiul, membrul Academiei Române a trecut graniţa în Regat, arătând cât de mult crede în misiunea de întregire naţională, pe care acesta trebuie s-o îndeplinească.

Pentru aceste reale merite, aşa de mari, în ziua de Unire salutăm frăţeşte pe Iancu Nistor!” (Ion Nistor, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991, p. XIX).


În perioada interbelică îşi desfăşoară activitatea universitară la Cernăuţi. Devine rectorul Universităţii Cernăuţi între 1919-1939. După fuzionarea Partidului Democrat al Unirii, la 21 Ianuarie 1923, cu Partidului Naţional Liberal, Ion Nistor devine marea personalitate care va domina viaţa politică, socială, şi culturală a Bucovinei, ca istoric, deputat, senator, ministru. La începerea războiului este numit profesor de istoria românilor la Universitatea din Bucureşti. Venirea comuniştilor îi anulează titlul de academician şi cea de profesor onorific, închizându-l la Sighet între 5/6 Mai 1950 şi 8 Iulie 1955. Este scos din propria casă şi lăsat pe drumuri. Spiritul nu-l părăseşte şi scrie “Istoria Bucovinei”şi tratatul “Istoria României”, 2600 de pagini. Trece la Domnul la 11 Noiembrie 1962.


Cu regret fac remarca că peste aceasta ilustră personalitate s-a aşternut o nemeritată uitare atât din partea celor care se consideră formatori de noi generaţii de intelectuali români cât si din partea celor ce ar trebuii sa vegheze la păstrarea nealterată a recunoaşterii valorii covârşitoare a elitei culturale româneşti în perioada interbelică.


ION ARBORE, GENERAL.


“În fiecare zi, generalul Arbore se ruga cu multă căldură, stând pe prici la locul lui. Senin, le primea pe toate câte veneau pe capul lui. Niciodată nu l-am auzit văicărindu-se. Ca dreptul Iov, mulţumea lui Dumnezeu de tot ceea ce se întâmpla. (Atanasie Berzescu)


ION ARBORE s-a născut la 23 Februarie 1892, la Cucuteni-Iaşi (arhimilenara cultură pelasgă), în familia preotului Petre şi Elena Arbore (descendenţi ai marelui Spătar al lui Ştefan cel Mare, Luca Arbore). Tatăl său, primind spre slujire biserica din Sarinasuf, în Tulcea, şi-a luat şi familia cu el. Ion a urmat cariera militară: Şcoala militară de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină (1909-1911); Şcoala Superioară de Război (1919- 1920). În 1939, a fost prefect de Putna, în 1941, a fost înaintat general de brigadă, iar în 1944, general de divizie. S-a remarcat la cucerirea Odesei şi la Cotul Donului, ca un militar iscusit. Generalul Corneliu Dragalina îl caracteriza astfel: “Fire optimistă, cu încredere în sine şi în trupele ce le comanda, pe care le-a îmbărbătat tot timpul în primele linii, generalul Arbore a arătat deosebit dinamism şi curaj în ultimul atac asupra Odesei şi a fost printre primii care au pătruns în oraş. La Cotul Donului era considerat “model de conştiinţă, zel şi devotament”. (Alexandru Duţu/ Florica Dobre/ Leonida Loghin, Armata Română în al doilea război mondial (1941-1945). Dicţionar enciclopedic, Bucureşti, Ed. Enciclop. 1999, p.27). După apogeul carierei militare, puterea atee îi rezervă drumul Calvarulu. Este arestat mai întâi în Aprilie 1946, apoi în Septembrie acelaş an, ca fost membru al guvernului Antonescu. A fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 27 din 6 Februarie 1948, la 10 ani temniţă grea şi degradare civică. Regimul comunist respecta astfel cu “sfinţenie” ordinele şi scenariul impus de armata roşie “eliberatoare”. În închisoare a ajuns în fruntea Elitei ofiţereşti înregimentată în fioroasa temniţă Aiud. Camaradul său de celulă din anul 1950, Atanasie Berzescu ne mărturiseşte : “Se ruga tot timpul în celulă. Privea lumea din jurul lui cu multă îngăduinţă şi dragoste. Ne ocrotea cât putea pe noi, cei din apropierea lui, ca pe nişte copii. Credea cu toată căldura în Dumnezeu. A murit la Jilava îngrijind bolnavii. A fost un om de o înaltă ţinută morală”.


Pe tot parcursul vieţii sale a fost un mare om de caracter. Nu s-a abătut nici o clipă de la linia creştină şi naţionalistă a neamului. Era fin, ordonat, punctual şi manierat.


În 1954, avea să-l întâlnească în Penitenciarul Văcăreşti Virgil Maxim, care ne relatează ultimile clipe ale martirului-general, de praznicul Crăciunului: “L-am cunoscut şi pe generalul Arbore, descendent din familia hatmanului Arbore. Acuzat de crimă de război, îşi ispăşea pedeapsa, deşi era grav bolnav, hipertensiv. Fusese adus nu pentru a fi tratat, ci pentru a fi pus la dispoziţia Securităţii, în vederea şantajului, pentru obţinerea unor declaraţii compromiţătoare în schimbul tratamentului medical. Era un bărbat frumos, deşi anii de suferinţă îl marcaseră puternic, era de o înaltă ţinută şi demnitate morală. Cu noi, cei mai tineri, se purta ca un bunic, care încearcă să predea nepoţilor ultimele lui gânduri de dragoste pentru Dumnezeu, Neam şi Ţară. Într-o Sâmbătă, foarte obosit s-a întins pe pat. După 10 minute în timp ce vorbea cu noi…capul i-a alunecat pe pernă. Am aprins o lumânare şi am plâns cu toţii. Dimineaţa auzind buşituri, am ieşit în curte mimând că mă duc la cişmea şi am văzut prin uşa întredeschisă, un miliţian care făcea serviciu de felcer, hăcuia trupul generalului cu o bardă şi un topor…Am fugit urmărit de imaginea pe care o văzusem: capul generalului, decapitat în patru, cu creierii pe un colţ de masă, stâlciţi de lama toporului. Dumnezeu i-a făcut însă altă primire în <salonul Ospăţului Împărătesc>. (Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, ed. A II-a, Ed. Antim, 2002, p. 338).


Related Posts with Thumbnails