Parintele Nicolae Grebenea este unul dintre parintii care au marturisit Adevarul si iubirea de neam, in inchisorile comuniste. Nascut in ziua de 25 octombrie 1905, in localitatea Rasinari, si trecut la cele vesnice in ziua de 2 iulie 2006, parintele Nicolae Grebenea a patimit vreme de peste 23 de ani in inchisorile comuniste din Galati, Ploiesti, Aiud, Baia Sprie, Nistru, Iasi si Jilava.
Parintele Iustin Parvu, care l-a cunoscut bine pe parintele Nicolae Grebenea, avea sa spuna: "Din felul in care a trait si a actionat sub toate regimurile de pana azi, putem spune ca la ora actuala, parintele Grebenea intruchipeaza una dintre cele mai frumoase vieti de traire si de lupta crestina. Avem foarte multe de invatat de la dansul. Intai de toate, perseverenta in adevar, curaj, dreptate, corectitudine, disciplina in gandire si o profunda convingere religioasa."
Parintele Nicolae Grebenea
Parintele Nicolae Grebenea s-a nascut in ziua de 25 octombrie 1905, in localitatea Rasinari, langa Sibiu. Tatal sau, cioban de meserie, era originar din localitatea Grebenea, din Macedonia. Dupa ce termina scoala primara, in satul natal, avandu-l ca profesor de istorie pe parintele Emilian Cioran, tatal renumitului filosof roman, tanarul Nicolae isi indreapta pasii spre Academia de Teologie din Sibiu, unde va studia sub indrumarea parintelui Dumitru Staniloae; studiile de teologie si le va definitiva insa, ceva mai tarziu, la Facultatea de Teologie din Cernauti.
In anul 1930, dupa ce isi incheie studiile superioare, tanarul teolog este randuit profesor de religie, in cadrul scolii generale din localitatea Lupeni. Tot in aceasta perioada, tanarului Nicolae ii va fi incredintata sarcina de a organiza local miscarea crestina Oastea Domnului.
In anul 1934, el se va inscrie la Scoala Militara din Ploiesti, in cadrul sectiei de infanterie. Peste patru ani, Nicolae Grebenea va fi eliberat din armata, incheindu-si stagiul militar cu gradul de sublocotement. Mai apoi, intre anii 1936-1938, el va fi trimis in parohia Bicazu Ardelean, in judetul Miercurea Ciuc, pentru a organiza viata bisericeasca.
In anul 1936, la varsta de 31 de ani, tanarul Nicolae Grebenea este ales membru al Miscarii Legionare. Cu aceasta ocazie, in satul Bicazu Ardelean el va organiza un prim grup legionar, alcatuit din doisprezece membri. In scurta vreme, el va fi ales secretar al legionarilor din judetul Bacau, iar mai apoi primar in localitatea Slanic Moldova. Nicolae Grebenea se va casatori cu Silvia Davidescu, impreuna cu care, in data de 15 septembrie 1940, va primi de la Dumnezeu un copil, anume pe Mariana.
Nicolae Grebenea va fi arestat de comunisti in data de 12 februarie 1942, iar mai apoi, dupa indelungate anchete savarsite la sediul din Bucuresti, va fi trimis la inchisoarea din Aiud, unde va petrece 18 ani. Dupa o perioada petrecuta in inchisoarea din Aiud, el va fi adus la cea din Ploiesti, pentru ca mai apoi sa fie trimis iarasi la Aiud. In mina de plumb din Baia Sprie, marturisitorul Grebenea se va intalni cu parintele Iustin Parvu.
Dupa o rejudecare a cazului, avuta loc la Iasi, el va fi trimis iarasi la inchisoarea Aiud, unde va petrece multe zile in regim de izolare si aspre conditii. Cu aceasta ocazie, el ii va intalni si pe urmatorii marturisitori: parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Radu Gyr, Nichifor Crainic etc.
Parintele Iustin Parvu, care l-a cunoscut pa parintele Nicolae Grebenea in inchisoare, avea sa spuna despre acesta: "Pentru dragostea pe care o are pentru adevar si pentru Dumnezeu, pentru sfintia sa e tot una; ca vorbeste cu cel mai mare dusman al vietii lui sau al vietii neamului lui, parintele este acelasi... deschis, curat, frumos la suflet, elegant in raspuns, de cea mai inalta tinuta academica, drept pe toata linia, atat cu vrajmasii, cat si cu oricine altcineva."
In data de 28 iulie 1964, in urma decretului de eliberare a detinutilor politici, Nicolae Grebenea a fost eliberat din inchisoare. Dupa eliberare, in data de 1 octombrie 1964, el va fi hirotonit preot, in parohia Spini, localitatea Tarnava Mica, aflata la mica distanta de Blaj. In anul 1970, parintele Nicolae este numit preot in parohia Vladiceni, langa Piatra Neamt. Dupa anul 1978, parintele Nicolae se muta in Iasi.
Desi eliberat, securistii il vor urmari insa multa vreme, nu putine fiind necazurile pe care parintele le va patimi de la acestia. Astfel, cantaretul sau il va otravi, iar securistii il vor iradia, in data de 24 ianuarie 1980. Marginalizat, umilit, uitat, batjocorit, mutat si trimis din loc in loc, parintele Nicolae Grebenea nu a incetat pana in sfarsit sa fie un om rabdator si iubitor, infatisand o seninatate si o smerenie rara.
Parintele Nicolae Grebenea a trecut la cele vesnice in ziua de 2 iulie 2006. Mai inainte de adormirea in Domnul, parintele a apucat sa-si scrie memoriile, acestea vazand lumina tiparului in anul 1997, sub titlul de "Amintiri din intuneric".
Teodor Danalache
Sursa: Crestin Ortodox