HRISTOS ŞI „MARELE INCHIZITOR”

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,
Preacuvioase Maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Domnul Iisus Hristos revine pe pământ în fiecare decembrie, parcă la fel de discret, dar provocator şi, mai ales, plin de nespusă iubire, ca în poemul marelui scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski [1], care a imaginat cu neegalat talent întâlnirea Sa cu marele inchizitor.
Pictura din tripticul lui Ilya Glazunov, ilustrand Legenda Marelui Inchizitor din romanul “Fratii Kramazov” a lui F. M. Dostoievski
Coborât cu aceeaşi smerenie cu care venise şi odinioară şi împărtăşind oamenilor aceleaşi binecuvântări şi minuni, Hristos găseşte la începutul secolului al XVI-lea un creştinism interesat şi străin; la fel de interesat de darurile Sale − în ceea ce-i priveşte pe cei mulţi −, dar străin de Duhul Său − în ceea ce-i priveşte pe conducători. Bucuros să-L revadă într-o primă fază, poporul este copleşit apoi imediat de frică la vederea celor ce stăpânesc acum lumea şi, iubindu-şi mai mult viaţa decât soarta, Îl lasă iarăşi singur în mâna dregătorului.
Discret, tăcut şi smerit în faţa celui care Îl arestează (iată, din nou!), Domnul arată aceeaşi siguranţă de Sine cu care ne-a obişnuit; aceeaşi autoritate, aceeaşi convingere că tot ce a fost de spus s-a spus deja şi că tot ce s-ar mai putea adăuga ar atenta la libertatea pe care marele inchizitor o demonizează atât de mult.
Pe cât de discret şi de tăcut, pe atât de provocator priveşte Hristos cum uzurpatorul Său se zbate în chinurile propriei viziuni asupra vieţii, o viziune care a falsificat grosolan Evanghelia şi Viaţa. În faţa tăcerii Sale, marele inchizitor perorează dezvinovăţindu-se până la epuizare, în timp ce Domnului I-a fost de ajuns să i Se arate doar… Siguranţa Lui îl ustură, iar tăcerea Sa îl doare, zădărnicindu-i pledoaria pe cât de ferventă, pe atât de perversă şi de inutilă.
Ceea ce îl copleşeşte, însă, pe cel ce s-a arătat atât de „tulburat” de incomoda apariţie a Domnului pe pământ a fost nemaisperata Lui iubire. Sărutul Său, ultimul lucru la care s-ar mai fi putut aştepta marele inchizitor după o atare „primire”, este mai tulburător decât sărutul lui Iuda.

Viaţa Cuviosului Simeon cel nebun pentru Hristos. Înţelepciunea lui Origen nu era de la Dumnezeu, ci din învăţătură şi din multa citire a cărţilor.

Sfîntul vedea încă şi tainele gîndurilor inimilor omeneşti. Acest lucru s-a arătat astfel: aproape de cetate era o mînăstire, în care, vorbind doi părinţi, făceau cercetare despre Origen şi ziceau: "Pentru ce un înţelept ca acela a căzut în eres şi a pierit?" Deci, unul zicea că înţelepciunea lui Origen nu era de la Dumnezeu, ci din învăţătură şi din multa citire a cărţilor. Celălalt zicea că este cu neputinţă omului ca să vorbească şi să scrie unele ca acelea, fără darul lui Dumnezeu, învăţături care şi pînă astăzi se primesc bune de cei dreptcredincioşi. Astfel ei, pricindu-se şi neînţelegîndu-se, au zis unul altuia: "Se aude că pustia Iordanului are mari sfinţi părinţi înţelepţiţi de Dumnezeu. Deci, să mergem acolo, doar vom găsi pe acela ca să ne dezlege îndoiala noastră". Astfel, sfătuindu-se ei, au mers mai întîi în Sfînta Cetate a Ierusalimului şi, după ce s-au închinat la Sfintele Locuri, s-au dus în pustiul Mării Moarte.
Acolo, după rînduiala lui Dumnezeu care n-a defăimat ostenelile lor, au găsit pe Cuviosul Ioan, ce era prieten şi împreună pustnic cu Simeon; însă acum ajunsese şi Ioan în măsura cea desăvîrşită a sfinţeniei şi avea şi el darul proorociei. El, văzînd pe părinţii care veniseră la dînsul, a zis către dînşii: "Bine aţi venit, voi cei ce aţi lăsat marea şi voiţi să scoateţi apă din iezerul cel uscat". Deci, făcîndu-se între dînşii altă vorbire duhovnicească şi pomenindu-se pricina cea despre Origen, Cuviosul Ioan a zis către cei ce veniseră: "O, părinţilor, eu încă n-am luat de la Dumnezeu un dar ca acesta, ca să pot socoti pe cele neştiute, dar să mergeţi la nebunul Simeon, cel din cetatea voastră. Acela vă va spune toate ce-l veţi întreba".
Ei, întorcîndu-se la locul lor, s-au dus în cetatea Emesei şi întrebau: "Unde este Simeon, stareţul cel nebun?" Unii le-au răspuns, rîzînd: "Ce voiţi să auziţi de la un nebun, care pe toţi îi sminteşte şi îi ocărăşte, dar mai ales pe monahi îi dosădeşte?" Ei nebăgînd de seamă acele cuvinte, căutau pe bătrîn şi l-au găsit în casa unui vînzător de legume, zăcînd pe bob şi mîncînd din acelea ca un urs. Atunci unul dintr-înşii, smintindu-se, a zis singur în sine, rîzînd: "Cu adevărat la mare înţelept am venit să învăţăm! Mult ne va învăţa acesta?" Apoi, apropiindu-se de dînsul, a zis: "Binecuvintează, părinte!" El, uitîndu-se la dînşii, cu mînie le-a zis: "Rău aţi venit şi cel ce v-a trimis la mine este un nebun!" Apoi, sculîndu-se, a lovit tare peste obraz pe cel ce se smintise şi i-a zis: "Pentru ce huleşti bobul şi spui că este înmuiat de 40 de zile? Origen n-a mîncat de acesta; ci, intrînd în mare, n-a putut să iasă dintr-însa; şi astfel s-a înecat în adînc! Duceţi-vă de aici! Duceţi-vă, că veţi fi bătuţi!" Ei s-au dus, minunîndu-se de mai înainte-vederea stareţului. Căci mai înainte de a-l întreba ei despre Origen, el le-a spus totul despre înecarea lui în marea Scripturii.
El a pomenit şi despre cel ce i-a trimis la dînsul. Le-a înţeles şi gîndul inimii lor, dar nu putea să spună la nimeni nimic de dînsul. Că a zis despre bob, că este muiat de patruzeci de zile, să se înţeleagă că el a petrecut atîtea zile fără de hrană, precum a spus singur de aceasta mai pe urmă prietenului său, diaconul Ioan.

Despre Ceata de feciori din Margineni (Tara Fagarasului) la 1932

Despre ceata de feciori din Margineni cel mai bine vorbeste Traian Harsenie in 1932, mult mai bine dacat am putea noi spune acum. Gasiti mai jos intregul capitol al cetei din Margineni asa cum aparea ea in anii aceia si cum, in mare parte, s-a pastrat pana astazi. 

CEATA DE FECIORI DIN MĂRGINENI

O singură ceată. Vătav numai la Crăciun. Se face ceată în fiecare an. Informatori: Victor Şendruc, 29 ani, 6 cl. prim., în ceată de patru ori, de două ori vătav; Matei Ilie, 32 ani, 4 cl. prim., în ceată de două ori, amândoi cu armata făcută.

Constituirea cetei „Se strâng prin 1 decemvrie şi formează ceata, prima dată pe stradă, apoi la unul din ei. Se strâng ficiorii de la vârsta de 18-19 ani. După ce se strâng, se alege un vătav şi o seamă de jupani şi domni. Astfel se alege un aşuşor, care e primul jupan (e administratorul cetei) - un stegar mare, care e domnul întâi. Apoi se aleg jupanul al doilea şi domnul al doilea, jupanul al treilea şi domnul al treilea, etc. Jupanii sunt cu un grad mai mare şi au în frunte pe vătav, domnii sunt un grad mai mic şi au în frunte, afară de vătav, pe stegar; de partea lor e steagul. Toţi sunt însă sub comanda vătavului. Se aleg apoi, după jupani şi domni, un crâşmar şi un colcer. Crâşmarul e pentru băuturi, iar colecerul pentru colaci."

„Alegerile se fac prin înţelegere: „E bun? - e bun." Se pun pe rând vătavul, aşuşorul şi stegarul întâi, ceilalţi se dau ei, după vechime. Alegerile se fac numai de către cei care stau în ceată. Stau în ceată de la 7 la 12 inşi, câţi sunt şi câţi vor să intre." „După alegeri, vătavul se ridică de trei ori cu scaunul în sus şi ficiorii strigă în grup: „Hop!" Ceilalţi nu se ridică." „Se pune câte o sută de lei ca arvună, când se ridică vătavul. După ce dă arvuna, e sigur pe gradul şi locul lui, e ca o legătură." Până la Crăciun. „După ce se strâng în ceată, îşi caută o gazdă. întreabă întâi gazda veche, dacă mai vrea să-i primească. Gazdei nu i se dă nimic, în schimb are porţie la toate cât un ficior. Se face tovarăş cu ceata, pierde şi câştigă cu ei." „Tomnesc lăutarii din vreme, pleacă vătavul, aşuşorul şi stegarul de obicei la Făgăraş (în oraş) şi tomnesc cam patru muzicanţi. Plătesc 1800-2400 lei. Le mai dau colaci şi lemne." „Învaţă apoi colindele în toate serile la gazdă. Sunt obligaţi să vină, altfel li se dă amendă 1 kg de vin sau un pol parale." „Cu o săptămână înainte de Crăciun, cam duminica, se face steagul. îl face o femeie care se pricepe, fiind ajutată de fete. Stegarul umblă după cele de lipsă şi răspunde de ele. Steagul se face din „frunze" (adică betelii din coadele fetelor), patru cârpe, iederă la vârf, sus în formă de cruce, cu clopoţei şi zurgălăi. Steagul se face la gazdă şi rămâne acolo. După ce e gata, e preţuit de ceată în bani, cam cu 2500 lei, şi stegarul e răspunzător de el." „În joia dinspre Crăciun, strâng lemne din sat de la fiecare casă. Din ele ard'la gazdă, dau la muzicanţi, dacă s-au tomnit aşa, sau Ie licitează şi pun banii la cheltuieli." „Aproape de Crăciun fac târguielile şi cumpără vinul. Mai iau cu împrumut până scot bani din sat şi pot plăti." „În ajun, se adună pe la 12 ziua la gazdă, cu toţii şi vătavul îi rânduie de taie lemne pentru sărbători. Vin muzicanţii. Vătavul şi aşuşorul cheamă pe primarul satului la o masă pe care o dă gazda din puterea Iui. Iau masa, apoi ceata pleacă la colindat. Atunci ficiorii se îmbracă de sărbătoare şi îşi mai pun cingători în tricolor pe umăr, iar vătavul două cruciş. îşi pun toţi iederă la fel în căciuli, unul ca altul."

Colindatul „în ajun, după masa, cu primarul satului, ficiorii ies în uliţă şi strigă de trei ori „Hop!,,, apoi se întorc în casă şi colindă prima dată pe gazdă, după care pornesc mai departe. încep de la un anumit punct, care cum vine, căci nu se mai alege nimeni. înainte se alegeau fruntaşii, dar erau supărări şi s-a lăsat obiceiul. Pe uliţă, merg la rând, după grad, unul după altul. Lăutarii merg în urmă cântând. Ficiorii strigă şi hopăie, ca să se ştie că vin. Unii primesc în casă, alţii nu-i primesc. Cei care nu-i primesc ies la poartă cu cinstea şi pe aceştia nu-i mai colindă, numai le mulţămesc. Nu se întreabă. Omul stă în poartă, dacă nu-i lasă, altfel intră de-a dreptul."

„Unde îi lasă în casă, ceata intră în curte şi vătavul strigă: „Jupanul al doilea", etc. - până ajung la crâşmar şi colcer. Apoi vătavul deschide uşa spunând:

„Lasă-ne în casă, jupâne gazdă,

C-afară plouă de varsă,

Streşinile pică,

Bune haine strică"

şi când a ajuns Ia masă, începe „Naşterea" (tropar). La masă, se aşează vătavul cu jupanii, de o parte şi stegarul cu domnii, de cealaltă parte, stegarul aşezându-se lângă vătav. Se cântă pe două partide la colinde, jupanii şi domnii Unde-i lasă, se cântă întâi „Naşterea", după care urmează joc. Fac un joc, două.

Joacă numai o parte din ficiori, ceilalţi stau jos la masă. De obicei primii patru în grad stau la masă. După joc se spune o colindă după cum are copil, băiat sau fată, sau n-are copii. Se întreabă pe cine să colinde. Unde e mort sau e jale în casă, se cântă „O, ce veste minunată" (textul cunoscut). Când dă bani, colindă mai multe. Mai fac un joc după a doua colindă şi vătavul se scoală în picioare şi mulţumeşte:"

„Ho, ho, ho, ficiori, luaţi în nume de bine de la jupânu gazdă că ne-a cinstit foarte frumos" - rosteşte vătavul. Ceata zice în cor: „Hei, foarte frumos mulţămim de cinste şi omenie. De unde o golit, Dumnezeu să împlinească cu miile şi sutele". Dau apoi mâna cu gazda, iau darurile şi pleacă. Se mai începe colindatul şi de la portiţă, rostind „Lasă-ne, etc." sau la uşă, începând colinda fără să mai facă apelul." „Se dă colac, carne şi 10-20 lei. în casă, darurile se aşează pe masă. Scot din sat până în 7000 lei."
...

Reproducem numai două colinde, celelalte fiind din cele răspândite şi de mult publicate.

Colinda pentru fată

(Fiecare partidă cântă un rând)

Ia Mărio (X) veadra-n braţe

Şi mi-o pleacă prin grădină,

Prin grădină la fântână.

Fântâna o fost docolită

Tot cu vineţi porumbei,

Dar nu-s vineţi porumbei,

Că sunt peţitorii ei.

Pe fereşti că şi-or veniră

Şi la grâu şi-or ciuguliră.

Dar tu, fiico, draga maichii,

Intră-n casă, şterne masă

Şi pe masă grâu revarsă

Şi pe grâu colac de grâu.

Iar Măria (X) cea frumoasă

Las-să-mi fie sănătoasă.

„După care se scoală cu toţii în picioare şi strigă: „Trăiască Măria la mulţi ani!" şi Măria vine de dau mâna cu ea."

Colinda de ficior

(Fiecare partidă cântă două rânduri)

De şade mi şade

Matei (x) bun băiat,

Poarta raiului.

Dinaintea lui

Pe masă de-argintu (bis)

Măr şi-o răsăritu,

Mere şi-o făcut,

Mere roşioare.

Frunza-i vinecioară.

Vântu şi-o bătutu,

Vântu raiului,

Masă-o ţintuitu

Cu ţinte de-argint (bis).

Matei cel frumos

Să-mi fie sănătos.

„Se scoală în picioare şi strigă: „Trăiască Matei la mulţi ani!" şi dau mâna cu el."

Noica despre mecanicism si computer

Mecanicismul e o sărăcire de fiinţă. Computerul e punctul culminant al acestei sărăciri. Această “maşinuţă” magică desparte omul de realitate, de lucruri, fără ca el s-o conştietizeze.

Parintele Ioanichie Balan - Despre Nasterea Domnului. "E vremea alegerii!"

Sursa: Filme Ortodoxe