Un text exceptional al Parintelui Staniloae: Legatura interioara dintre Moartea si Invierea Domnului.

Crestinatatea apuseana pune accentul in opera de mantuire a Domnului pe moartea Lui. Domnul ne-a mantuit, dupa ea, pentru ca a platit, prin moarte, pretul de rascumparare pentru pacatele noastre. Noi suntem mantuiti pentru moartea Lui.

Dimpotriva, unii scriitori rasariteni accentueaza atat de mult bucuria invierii, incat nu mai vad in toata insemnatatea ei taina crucii.

In realitate, moartea si invierea Domnului trebuie privite impreuna, ca un intreg. Asa le-au privit Parintii bisericesti, asa le priveste Biserica in viata ei liturgica si de rugaciune. Cand pomeneste de cruce, ea nu uita de inviere si cand se bucura de inviere, se gandeste totodata la cruce. Acea­sta indisolubila unitate a celor doua momente in iconomia mantuirii, incep sa o vada astazi si unii teologi (Arseniev, Lot-Borodine, Odo Casel). Unul din acesti teologi a atras atentia ca aceasta indisolubila unitate iradiaza si din textele Sfintei Scripturi).

Dar in ce consta aceasta unitate? Ea trebuie vazuta nu numai ca o succesiune necesara, dar externa, a celor doua momente in opera mantuirii, ci ca o anumita prezenta a fiecarui moment in celalalt. Moartea Domnului cuprinde in sine inceputul invierii si starea de inviere a Domnului nu e golita de o anumita prezenta a crucii. Moartea si invierea Domnului consti­tuie impreuna un paradox, nu numai prin aceea ca, desi sunt doua mo­mente contrare, ele totusi se succed, ci si prin aceea ca, desi sunt contrare, ele totusi se cuprind intr-un anumit sens una in alta.

Pentru evidentierea generala a acestui fapt misterios, ne putem ajuta de urmatoarele cuvinte ale Mantuitorului: "Ca cel ce se va inalta pe sine, se va smeri, si cel ce se va smeri pe sine, se va inalta" (Mat. 23, 12), si: "Ca cine va vrea sa-si mantuiasca sufletul sau, pierde-l-va pe el: iar cine-si va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va castiga" (Marcu 8, 35). Socotim ca aceste cuvinte nu indica numai para­doxul unei succesiuni de momente contrare, ci paradoxul cu mult mai ascutit al unei interioritati reciproce a acestor momente contrarii. Cel ce se smereste, in insasi smerenia sa se inalta, atingand "inaltimea gandului smerit", cum s-a spus in ascetica rasariteana. Inaintand cineva in smerenie, inainteaza in inaltime, si invers, inaintand in inaltare, inainteaza in coborare. Iar cel ce-si pierde sufletul pentru Hristos si-l afla nu dupa aceea, ci inca chiar in cursul pierderii lui, precum cel ce si-l apara, chiar in cursul apararii si-l pierde. Ca acesta este intelesul cuvintelor Mantui­torului si nu acela al unei simple succesiuni, ne-o confirma Sfantul Apostol Pavel, care spune: "Nebune, tu ce semeni, nu inviaza de nu va muri" (I Cor. 15, 36). Dar e vadit ca bobul semanat nu moare mai intai de tot, ca abia pe urma sa rasara, ci inca in vreme ce moare, incepe viata cea noua in el. De altfel insasi succesiunea celor doua momente contrare, presupune un inceput al celui de al doilea in cel dintai. Altfel nu s-ar putea explica aceasta succesiune. Sfantul Apostol Pavel revine adeseori asupra acestei idei, afirmand ca in fiecare zi moare dupa omul din afara, ca sa invie dupa cel dinauntru.

Dar nu orice moarte initiaza prin ea insasi, dinauntrul ei, invierea, ci numai moartea lui Hristos, care poarta numele special de cruce. Moartea noastra numai intrucat e si ea o moarte in Hristos, sau o cruce, are si ea aceasta virtute. Moartea omului nu produce din sine, invierea, in baza unei legi naturale, cum se imtampla cu bobul semanat in pamant. Numai moartea lui Hristos a invins moartea indeobste, precum numai moartea noastra in Hristos, o poate invinge pentru fiecare dintre noi personal.

Existenta faptului misterios ca moartea lui Hristos cuprinde in sine inceputul invierii Lui, ne-o adeveresc insa in mod deplin textele Sfintilor Parinti si cantarile Bisericii.

Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim

Lumina Sfântă, considerată miracol al Ortodoxiei, s-a aprins la Ierusalim în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt, fiind împărţită de Patriarhul Ortodox grec Teofilos al III-lea zecilor de mii de pelerini creştini strânşi la Biserica Sfântului Mormânt.

Zeci de mii de pelerini creştini s-au strâns, sâmbătă, la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim pentru a lua parte la aprinderea Luminii Sfinte. Mulţimea s-a strâns în jurul Bisericii construite pe locul unde a fost crucificat şi îngropat Iisus.

Patriarhul Ortodox grec Teofilos al III-lea a intrat în biserică, unde a spus rugăciuni speciale şi a aşteptat în întuneric aprinderea Luminii Sfinte. Lumina a fost apoi împărţită mulţimii, în timp ce clopotele bisericii au sunat pentru învierea lui Iisus, iar torţele au fost aprinse pentru a fi duse în Grecia, Romania şi alte ţări ortodoxe.

În fiecare an, la Ierusalim, cu ocazia praznicului Învierii Domnului sărbătorit de ortodocşi, se petrece minunea pogorârii Luminii deasupra Sfântului Mormânt al Mântuitorului. Evenimentul se produce în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Paştelui, în jurul orei 13.00. Lumina care se pogoară din cer se manifestă diferit în fiecare an, iar în primele minute nu arde.


Sursa: Realitatea.NET

In Sambata Mare, cotidianul "Romania libera" promoveaza teoriile eretice ale unui preot catolic, care neaga existenta iadului.

Iadul este, poate, cea mai profitabilă afacere a Bisericii. Pornind de la o idee simplă, respectiv „doar câţiva credincioşi vor ajunge după moarte în împărăţia cerurilor, în timp ce majoritatea oamenilor se vor chinui în flăcările Iadului", preoţii au dezvoltat o adevărată afacere de vânzare a locurilor din Rai.

O nouă carte despre religie, care contestă vechea teorie creştină despre Rai şi Iad, a declanşat un război între liderii religioşi şi a stârnit o dezbatere interesantă pe bloguri şi reţelele de socializare: Există sau nu Iadul? Donaţii către Biserică te pot ajuta sau nu să obţii un loc în Rai?

Preotul Rob Bell, autorul cărţii „Dragostea învinge: o carte despre Rai, Iad şi destinul fiecărei persoane care a trăit vreodată", susţine că predicile tradiţionale ale preoţilor despre „salvarea sufletului" sunt „toxice" şi induc în eroare, în mod voit, oamenii, scrie New York Times. De cealaltă parte, preoţii conservatori susţin că teoria religioasă a lui Bell este o erezie periculoasă, care poate îndepărta generaţia tânără de la adevărul biblic care nu poate fi contestat. Într-adevăr, Bell are mulţi adepţi tineri care au promovat dezbaterea despre Iad pe bloguri şi reţelele de socializare. Într-o singură zi, numele preotului a ajuns în primele zece subiecte căutate de utilizatori pe Twitter.

Iadul e pe pământ 

„Este Gandhi în Iad? Ştie cineva sigur acest lucru?", aşa începe preotul american Rob Bell controversata carte „Dragostea învinge: o carte despre Rai, Iad şi destinul fiecărei persoane care a trăit vreodata". Mahatma Gandhi, un practicant al hinduismului, a contestat mereu ipocrizia, abaterile şi dogma din toate religiile, considerând că toţi oamenii, indiferent de religie, sunt egali în faţa lui Dumnezeu. În consens cu Gandhi, preotul Bell consideră că toţi oamenii, chiar şi cei care nu cred în Iisus, pot să ajungă în Rai, argumentând că Dumnezeu nu ar condamna niciodată omenirea la suferinţă eternă.

Tradiţionaliştii condamnă viziunea lui Bell. „Este nespus de trist atunci când unii aşa-numiţi preoţi denaturează Evanghelia şi înşeală poporul lui Dumnezeu cu o doctrină falsa", a scris pe blog Justin Taylor, directorul unei editurii de cărţi religioase.

Unul dintre liderii Bisericii Baptiste din America i-a transmis lui Bell un mesaj de adio deoarece potrivit învăţăturii creştine „Cine nu va crede, va fi osandit". „Idea universalismului, promovată de Bell, este o erezie şi nu poate fi folosită ca o momeală pentru a vinde carti", a scris liderul religios pe blogul său.

În viziunea lui Bell, Raiul începe pe pământ dacă duci o viaţă evlavioasă, iar Iadul este o condiţie umană din prezent, mai degrabă decât o soartă veşnică - respectiv „consecinţele foarte reale pe care trebuie să le înfuntăm când respingem toate lucrurile bune, adevărate şi frumoase pe care Dumnezeu ni le oferă în timpul vieţii", scrie Bell în carte.

Unii preoţi şi profesori de teologie apreciază deschiderea dezbaterii pe una dintre cele mai importante probleme din creştinism: existenţa Iadului. „Rob Bell se adresează tinerilor care sunt dornici să dezbată aceste probleme existenţiale. El a sădit însă frica în tradiţionalişti că aceste viziuni diferite despre Rai şi Iad vor compromite mesajul creştin", spune Scot Mcknight, un profesor american de teologie.

Afacerea locurilor din Rai

Cartea lui Bell ameninţă nu atât mesajul creştin, cât afacerea profitabilă a preoţilor care, în schimbul unor donaţii pentru Biserică, îi absolvă pe credincioşi de toate păcatele pentru a putea ajunge în Rai, scrie Bill Saprosito, editorialistul revistei Time. „Daca are loc o schimbare a viziunii religioase despre Iad, planul de afaceri al reprezentanţilor Bisericii se duce la naiba", scrie editorialistul.

Există o mulţime de alte motive pentru a face donaţii către biserică, altele decât a-ţi asigură un loc în Rai: spiritul de comunitate, împlinirea spirituală de a face bine, etc. Desigur, motivele pe care preoţii tradiţionalişti le invocă pentru a contesta viziunea lui Bell ţin de credinţă şi nu de bani. Totuşi, este evident potrivit lui Bill Saprosito, ca Biserica depinde de economie.

de ALEXANDRA JELES

Sursa: Romania libera

A aparut revista ATITUDINI - nr. 16

Din CUPRINS:

Sfântul Nectarie de Eghina – NECTARUL 

ORTODOXIEI

Învăţăturile Sfântului Nectarie din Eghina despre eretici
Jugul erei electronice
Interviu cu Părintele Justin Pârvu

Mărturie despre Sfânta Lumină de la Ierusalim
Expunere pe scurt a credinţei ortodox e a lui Anastasie Sinaitul, Patriarhul Teupolei, şi a lui Chiril al Alexandriei
Despre nefericita vizită a Papei
de Părintele Theodoros Zisis

Cataclismele – prilej de întoarcere la credinţa adevărată
de Danion Vasile

Dictatura electronică de tip Matrix
de Judecător Carmen Păduraru

Moliftele Sfântului Vasile sub restricţii seculare
de Pr. Prof. dr. Mihai Valică

PLANTE ALIMENTARE CU PR OPRIETĂȚI MEDICINALE
de Ioan Vlăducă

Pentru comenzi folosiţi formularul de aici.

IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei: Prin moartea lui Hristos, moartea este desfiintata in realitatea ei distrugatoare si, prin Invierea Lui, oamenii primesc darul nemuririi. Sa mergem la mormintele cunoscutilor spre a le vesti nadejdea Invierii. Sa nu-i uitam pe eroii neamului, pe cei morti in inchisori

† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI


Iubiţilor preoţi din parohii,
cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi
ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit –
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt!


„Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi, veşnice”(1)


Fraţi creştini, surori creştine,

HRISTOS A ÎNVIAT!
ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Acestea sunt cuvintele pe care le rostim de nenumărate ori în noaptea Sfintelor Paşti şi în toate zilele până la Înălţare. Repetarea acestor cuvinte implică răspunsul la frământarea esenţială, conştientizată sau nu, care macină sufletul şi mintea omenească, cea legată de moarte şi de viaţa veşnică: De ce murim?, Ce se întâmplă după moarte?, Care este rostul vieţii?, De ce ne dispar prietenii şi cunoscuţii?

De aceea, în aceastănoapte de lumină se cuvine să medităm la taina Învierii lui Hristos, să medităm la moartea noastră, să medităm la morţii noştri, să medităm la viaţă.

Dintotdeauna, omul a fost preocupat de moarte; s-a înfricoşat de ea, a fugit de ea, a căutat tot felul de formule pentru a o depăşi. De obicei, în faţa morţii semenilor, omul are acum, precum altădată, sentimentul dispariţiei definitive. Concepţia care a dominat lumea în vechime este descrisă de Solomon, cu mii de ani în urmă, în aceste cuvinte: În ochii celor fărăde minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd. Nenorocire, prăpăd sunt cuvinte care defineau altădată, ca şi acum, moartea proprie sau a celor din jur. În pofida acestei atitudini, o licărire de speranţă se ivea încă din timpurile vechi: Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele… Ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit şi ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii.

Cu toate aceste îndemnuri spre nădejdea în nemurire, oamenii timpurilor de dinainte de Hristos erau dominaţi de concepţia că după moarte nu mai există nimic. Golul, tăcerea, întunericul, nemişcarea, nefiinţa erau termenii care defineau trecerea omului prin moarte. Chiar şi între evrei, pe vremea Mântuitorului, erau unii care nu credeau în înviere.

Într-o lume astfel dominată de moarte, coboară la plinirea vremii Dumnezeu, izvorul vieţii şi al nemuririi. Hristos-Dumnezeu ia chip de om, trăieşte printre oameni, poartă povara păcatelor lor, primind răstignirea drept răsplată. Mort pe cruce, Hristos Domnul este pus în mormânt, dar a treia zi mormântul este găsit gol. Hristos înviază din morţi, este văzut de oameni, vorbeşte cu ei, cinează cu ei, se bucură împreună cu ei. Istoria omenirii intră într-o altă fază a desfăşurării ei. Prin moartea lui Hristos, moartea este desfiinţată în realitatea ei distrugătoare şi, prin Învierea Lui, oamenii primesc darul nemuririi.

Iubiţi credincioşi,

În noaptea Sfintelor Paşti, noi, creştinii, suntem chemaţi să pătrundem adânc în taina acelui mormânt găsit gol a treia zi după moartea lui Hristos, în taina a ceea ce s-a petrecut atunci pentru viaţa lumii, pentru viaţa fiecărei fiinţe umane, pentru existenţa universului.

Îndrăzniţi, pământenilor!, Îndrăzniţi, muritorilor! Sunt cuvinte prin care Biserica ne cheamă să îndrăznim a cunoaşte, a recunoaşte, a primi adevărul că moartea a fost golită de conţinutul ei distrugător prin moartea şi Învierea lui Hristos. Imnele rostite la sfintele slujbe în aceste zile dau mărturie în acest sens: Puterea morţii şi stricăciunea ai stricat-o cu moartea Ta cea de viaţă aducătoare, Stăpâne, şi tuturor ai izvorât viaţa veşnică şi oamenilor celor muritori înviere le-ai dăruit; Hristos, Mântuitorul nostru, (…) stăpânirea morţii a zdrobit, prin moartea Sa, împărăţia morţii a surpat şi ne-a scos pe noi din întuneric şi din umbra morţii.

Părintele Dumitru Stăniloae despre Învierea Domnului

Hristos nu ramane in starea mortii decat atata cat sa se vada ca El a murit cu adevarat, adica pana a treia zi. Unirea deplina ca om cu Tatal prin jertfa Ii aduce fara intarziere starea de inviere. Aceasta arata ca nu se ajunge la inviere fara sa se treaca prin moartea ca jertfa, dar nu numai ca sa se arate ca trebuie sa se treaca de la trupul acesta muritor la cel nemuritor, ci si pentru ca starea la care se ajunge prin moartea ca jertfa e o stare de unire deplina cu Dumnezeu, deci cu totul superioara celei traite in trupul muritor. E o stare la care trece prin moarte cel ce va invia. Hristos ajunge la inviere indata dupa starea in care intra prin moartea primita ca jertfa, dar noi ajungem la ea la sfarsitul acestui chip al lumii, cand materia intreaga se va transfigura, dupa ce va servi, in forma actuala, tuturor oamenilor de dupa noi spre cresterea spirituala si spre primirea in trupul acesta muritor a mortii lui Hristos. Aceasta si ca sa ne rugam aici cu intelegere, pentru cei ce au fost pe pamant inaintea noastra. Invierea fara intarziere a lui Hristos e preinaltarea Lui (Filip II, 9) pentru ca El a primit Cel dintai moartea ca jertfa de bunayoie si pentru ca El sa ne fie nadejdea invierii tuturor si ca focar de atractie spre ea. Invierea lui Hristos prevesteste deplina “trecere” de la viata robita legilor naturii in starea actuala, la viata din Dumnezeu Cel absolut, in care materia va fi ridicata in Duhul Sfant peste legile care o robesc si prin care robeste pe om.

Starea mortii noastre fata de pacatele placerilor egoiste e o treapta mai inalta la care urca omul in transcenderea sa. Prin moartea cu trupul, acceptata din credinta, va trece la o treapta si mai inalta. Iar invierea cu trupul va fi trecerea la cea mai inalta treapta. Starea mortii fata de pacat e o biruire a prea marilor dependente ale omului de lume si de trupul ajuns intr-o robie fata de ea prin pacat, sau prin slabirea legaturilor cu Absolutul personal. Starea mortii cu trupul va fi o eliberare completa a trupului de aceste dependente. Dar starea de inviere va fi ridicarea trupului de catre sufletul inaltat la treapta atinsa printr-o mai mare penetrare a lui de Dumnezeu, o data cu moartea trupeasca, la starea de transparenta desavarsita a lui Dumnezeu prin omul intreg. Sufletul reunifica prin aceasta trupul cu sine si, prin aceasta, cu Dumnezeu la nivelul cel mai inalt, dupa asemanarea lui Hristos. Se restabileste omul intreg, dar la treapta de suprema transcendere si de deplina transparenta a lui Dumnezeu prin el, asemenea lui Hristos si in unire maxima cu El.

La invierea cu trupurile vor fi dusi, la sfarsitul chipului actual al lumii si cei ce nu au lucrat deloc la pregatirea lor, pentru un trup deplin transparent si care, deci, n-au trecut cu sufletul prin moarte la o treapta mai luminoasa. Caci si aceia vor ajunge la o eternitate a lor cu trupul, fiindca Hristos, inviind, a eternizat identitatea tuturor oamenilor creati de Dumnezeu in intregimea lor sufletesc-trupeasca. Dar trupurile acelora vor avea o opacitate dusa la extrem si chinurile de patimi imposibil de satisfacut, in asa fel ca nu va mai fi in ei nici o miscare de spiritualizare a lor, datorita extremei slabiciuni la care a ajuns spiritul lor. Opacitatea in care vor fi incremeniti va fi o rigiditate chinuitoare in rau, echivalenta cu extrema neputinta spirituala a comunicarii. Aceasta, nelasand sa se vada din sufletul lor nici o miscare spre bine, spre lumina, nici pentru ei, nici pentru allii, nu le va permite nici o deschidere. Deosebiti de ei vor fi cei ce s-au pregatit insuficient pentru transparenta invierii. Desi sufletele lor trec dupa moarte intr-o stare oarecum intunecoasa, vor putea fi ajutati pentru o inviere fericita de rugaciunile altora. 

Omul nu e om cu adevarat fara trup. Dumnzeu a voit sa se faca transparent pe Sine si spiritul omului si prin materie. De aceea a creat pe om cu trup. Numai prin trup spiritul lui se comunica in intregime. Intelegerea de catre om a nesfarsitelor nuante ale existentei nesfarsit de variate, bucuria Lui deosebita de fiecare om, bunatatea de toate felurile manifestata in tot felul de acte, toate potentate de puterile corespunzatoare ale lui Dumnezeu, lucratoare in om, iau aspecte de frumuseti negraite, aratandu-se prin ochii trupului, prin dulceata glasului, prin toata delicatetea si curatia felei. Dar aceasta inseamna o transparenta a trupului dusa pana la un grad care face imposibila contestarea realitalii spiritului.

Dar despartirea omului de Dumnezeu, Izvorul infinitei vieti spirituale, a slabit, pe de o parte, forta de iradiere a spiritului omenesc prin trup, pe de alta, a facut trupul in mare parte opac si fata hidoasa, nesimpatica, prin faptul ca omul s-a ocupat in cea mai mare masura, daca nu exclusiv, de placerile sale egoiste. Miscarile patimase din el au fost si cauza descompunerii treptate a trupului, descompunere terminata prin moarte. Omul aproape ca si-a pierdut constiinta ca are un spirit stapan pe miscarile patimase si insetat dupa imbogatirea din Absolutul personal. Spiritul si-a pierdut puterea asupra trupului, care, agitat de lacomie, de voluptati si de eforturile consumului, capata o fata urata, nesincera si se descompune treptat. Dar el totusi va invia cu uratenia ce i-a devenit proprie. Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au devenit, pentru constiinta si preocuparea lor, numai trupuri (Gen. VI, 3) netransparente spiritual.

Pentru refacerea trupului ca mediu transparent al spiritului si al Absolutului personal, S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, suprema Existenta spirituala S-a adus jertfa si a inviat ca om, pentru a face pe toti oamenii care se unesc cu El prin credinta sa recastige prin puterea spiritului reintarit in ei de prezenta lui Hristos, trupurile in starea de suprema si vesnica transparenta. Dar cei ce nu fac si din partea lor eforturi in aceasta directie vor invia cu trupurile stapanite si cu fetele uratite de patimi.