Din cursul de supravietuire ortodoxa al Cuviosului Seraphim Rose. Fenomenul "maimutoilor duhovnicesti"

O mare primejdie a vremurilor noastre şi a mişcării celor ce vin la Ortodoxie este ceea ce am putea numi, într-un limbaj mai puţin academic, fenomenul «maimuţoilor duhovniceşti» - oameni care sunt ortodocşi în exterior, ba chiar se şi mândresc pentru că sunt foarte corecţi în ortodoxia lor, însă în adâncurile lor nu sunt schimbaţi cu adevărat, nu sporesc în ortodoxie, rămânând în mare măsură tributari lumii moderne, care îşi are rădăcinile în anticreştinism. Pentru că nu sporesc, aceştia nu văd cât de profund este conflictul dintre adevărata Ortodoxie şi lumea pe care ei nu au lăsat-o în urmă. În opoziţie cu aceasta, o convertire la adevărata Ortodoxie trebuie să fie totală; trebuie să schimbe tot ceea ce faci, felul cum priveşti lucrurile, cum valorizezi tot ceea ce ţi se întâmplă în viaţă. Altfel, ortodoxia nu va fi decât o altă sectă, deosebindu-se doar în exterior de alte secte precum a mormonilor, de pildă.

Organizatoarea conferintei Maestrului Puric a fost gazda unor manifestari New Age-iste. Ascunsii pasi ai soaptelor pagane. Psihologii New Age

Cititorii noştri, care sunt mai bine informaţi decât noi, ne-au atras atenţia că doamna psiholog Cătălina Leca, organizatoarea conferinţei de la Braşov a domnului Dan Puric, este una şi aceeaşi persoană cu gazda psihoterapeutului New Age-ist André Moreau. (vezi www.moreauandre.com/ro_program_romania1.htm).

Dar cine este André Moreau?

Dr. André MOREAU este psihiatru, licentiat în psihologie, psihanalist. A urmat formari în psihodrama, analiza tranzactionala si terapia Gestalt. Este licentiat al Institutului de Gestalt din Cleveland (‘Gestalt Institute of Cleveland’), master practician în Programare neurolingvistica (PNL) si hipnoza ericksoniana, membru al Societatii Franceze de Gestalt si al Asociatiei Internationale de Psiho si Somatoterapie de la Strasbourg (AIS), fondator si fost vicepresedinte al Societatii Balint din Belgia unde a organizat primele grupuri Balint de formare psihologica pentru medici. Este psihoterapeut certificat de Asociatia Europeana de Psihoterapie si formator in cadrul Asociatiei de Psihoterapie Integrativa. A îndrumat grupuri de formare în Gestalt si psiho-somato-terapie în Polonia, Algeria, Rusia si Bolivia si conduce în prezent, în mod regulat, grupuri de formare în Gestalt si analiza tranzactionala în România, Franta, Germania si Ungaria. A predat timp de zece ani cursuri de psihologie clinica la Universitatea din Louvain, Facultatile de Medicina si Psihologie. Este autor a 12 carti si a numeroase articole aparute în revistele de specialitate. (conform http://www.moreauandre.com/ro_dr_moreau1.htm)

Ce este New-Age? De unde ştim că psihotehnicile promovate de Moreau sunt new-age-iste? Pentru o corectă informare a cititorilor noştri, vom recurge la fragmente semnificative preluate din cărţile unor autorităţi duhovniceşti şi ştiinţifice: Cuviosul Seraphim Rose, Bruno Würtz, Pr. Dan Bădulescu şi Pr. Sinică Palade. De asemenea, am apelat şi la informaţiile oferite de siteul de promovare al psihodramei în România.

Profităm de această ocazie pentru a atrage atenţia educatorilor, profesorilor, dar şi preoţilor ortodocşi care, credem că din neştiinţă, permit desfăşurarea unor astfel de manifestări new-age-iste în instituţiile de învăţământ sau în sfintele locaşuri. Aceste metode sunt demonice, după cum demonstrează textele pe care le postăm în încheierea acestei avertizări. Nu putem lăsa sufletele copiilor noştri pe mâna acestor lupi îmbrăcaţi în haine de oaie, care, chipurile, vor să ne vindece copiii, să le ofere o alternativă spirituală! Fraţilor, în toate aceste metode, pretins ştiinţifice, sunt “ascunşii paşi ai şoaptelor păgâne”. Să nu ne însoţim cu acestea! Diluarea învăţăturilor Bisericii ne face pradă uşoară în mâinile murdare ale vrăjmaşilor.

Pentru a nu lăsa loc de interpretări: nu ştim dacă dl Puric a cunoscut îndeletnicirile persoanei care i-a organizat conferinţa la Braşov, dar e curios cum, în ultima vreme, Maestrul apare în compania unor atei sau organizaţii anticreştine. Oare toţi i-or spune că "vor să facă bine pentru ţară"? (F.P.)

"Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?" (Marcu 8, 36-37)

Cuviosul Seraphim Rose:

Tendinţa omenească firească spre închipuire aduce astfel de situaţii fără de folos, ca „mărturie” a reîncarnării. Cu toate acestea, în multe cazuri, asemenea „vieţi anterioare” au fost descoperite prin tehnica hipnozei, cunoscută ca „hipnoză regresivă”, care a dat de multe ori rezultate uimitoare în amintirea întâmplărilor de mult uitate de mintea conştientă, chiar cu mult înaintea copilăriei, în trecut. Hipnotizatorul duce o persoană „înapoi” la copilărie şi apoi întreabă: „Ce poţi să spui mai înainte de aceasta ? Adesea, în astfel de cazuri, o persoană îşi va „aminti” propria „moarte” sau chiar o întreagă viaţă diferită. Ce trebuie să credem despre asemenea amintiri?

Hipnotizatorii bine pregătiţi vor recunoaşte capcanele „hipnozei regresive”. Dr. Arthur C. Hastings, din California, specialist în psihologia comunicării, observă că lucrul cel mai limpede care se întâmplă sub hipnoză este acela că individul hipnotizat este foarte deschis oricărei sugestii ascunse, inconştiente, nespuse, cât şi celor verbale ale hipnotizatorului.

Dacă le ceri să meargă la o viaţă trecută, şi ei nu au o viaţă trecută, ei vor închipui una pentru tine! Dacă le sugerezi că au văzut o farfurie zburătoare, ei cred că au văzut o farfurie zburătoare. Un hipnotizator din Chicago, Dr. Larry Garrett, care a făcut el însuşi vreo 500 de regresii hipnotice, socoteşte că aceste regresii, adesea nu prezintă acurateţe, chiar şi atunci când este o chestiune de amintire a vreunei întâmplări trecute din această viaţă: „De multe ori, dintr-o minte dornică de a fi pe plac, oamenii născocesc lucruri, închipuiri, vise, lucruri ca acestea … Oricine se află în stare de hipnoză şi face orice fel de regresie, va descoperi că de multe ori oamenii au o imaginaţie atât de vie, încât aceştia vor sta acolo şi vor face tot felul de lucruri, doar ca să facă pe plac hipnotizatorului” (Capătul realităţii , pag. 91-92).

Un alt cercetător al acestei probleme scrie: „Această metodă este plină de întâmplări neprevăzute, cea mai primejdioasă este înclinarea inconştientă către închipuiri zguduitoare. Urmarea celor ce ies la iveală în stare de hipnoză, poate fi un vis de felul existenţei anterioare, pe care subiectul şi-ar fi dorit să o trăiască sau crede, fie că este bine ori nu, că a trăit-o cu adevărat … Un psiholog a iniţiat un număr de subiecţi hipnotizaţi să-şi amintească o existenţă anterioară, şi toţi au făcut-o, fără excepţie. Unele dintre aceste relatări erau pline de amănunte vii şi păreau convingătoare … Cu toate astea, când psihologul i-a hipnotizat din nou, în transă, aceia au fost în stare să urmeze fiecare amănunt din relatările existenţei precedente până la vreo sursă corespunzătoare – o persoană pe care o cunoscuseră în copilărie, întâmplări dintr-un roman pe care îl citiseră sau din filme pe care le văzuseră cu ani în urmă, şi aşa mai departe”.

Bruno Würtz (în lucrarea fundamentală New Age):

Terapia gestaltistă a lui Frintz Perls se consacra – în opoziţie cu psihanailza orientată spre rezolvarea unor evenimente problematice trecute – experienţei lui Hic et Nunc. Emoţile negative şi pozitive trebuiau acceptate şi trăite. Terapeutul nu oferea pacientului relaţii pentru transferuri şi proiecţii, nici nu-l suspenda ocrotitor din miezul conflictului şi nici măcar nu-l sfătuia. El doar îl îndemna la acceptarea de sine acum şi aici, iar pacientul se vindeca. Terapia de grup, profesată în grupurile Encounter, la constituirea cărora a contribuit şi Carl Rogers, încearcă să obţină vindecarea prin exhibarea adevăratelor sentimente în cadrul unor întâlniri deschise etc, etc.

În nenumărate locuri obscure, dar şi în prestigioase lăcaşe ale ştiinţei şi culturii decreştinate funcţionează cursuri în care omul de rând poate învăţa şi căile spre viaţa anterioară (prin hipnoză şi autohipnoză, prin visuri dirijate, prin meditaţie şi multe alte practici de acest fel). Toate recomandările, îndrumările, tratamentele de „depăşire a trecutului”, toate strădaniile de eliberare din angoase, obsesii, stresuri, traume psihice şi alte insuportabile presiuni, toate revelaţiile cu privire la viitor şi sensul vieţii sunt impregnate de acest factor ocult al ideologiei New Age care s-a cuibărit cu deosebire în psihoterapia de orientare transpersonală: Nu mă interesează mijlocul, de vreme ce el aduce vindecarea pacientului – spun terapeuţii transpersonalişti. Dar pacientul astfel tratat este el oare într-adevăr sănătos? Vindecat? Normal? Este el într-adevăt un despovărat? O fiinţă liberă?

Ce este psihodrama?

(textul sunt preluat de pe siteul www.psihodrama.ro, siteul Societăţii de Psihodramă J.L. Moreno)

J.L.Moreno, un evreu născut în România, este unul dintre întemeietorii psihoterapiei de grup şi întemeietorul psihodramei.

Filosofia lui Moreno este: „Suntem toţi Dumnezei, creatori şi co-creatori ai unui Univers fără sfârşit. Să creem cu bucurie, energie şi spontaneitate şi să lăsăm ca imaginaţia să fie la baza acţiunilor noastre. Să lăsăm ca fiecare să aibă dreptul de a fi creator”.

Primele experienţe în psihoterapie au avut loc cu nişte grupuri de prostituate, iar primele încercări ale metodei bibliodramatice au avut loc în Germania, în cadrul bisericilor protestante în mijlocul anilor 60 din secolul al XX-lea.

Cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur la Duminica a XXVIII-a dupa Pogorarea Sfantului Duh

din “Predici la duminici şi sărbători”

Cuvânt la Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh

„ Săracii şi betegii şi şchiopii şi orbii adu-i aici” (Luca 14, 21)

La fapta bună nu se caută rangul, starea şi neamul

Oare cântarea cea sfântă, pe care noi o cântăm, nu a întrunit laolaltă toate deosebitele noastre glasuri într-un cântec armonios?

Noi toţi, tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi, femei şi bărbaţi, robi şi stăpâni, noi toţi împreună intonăm o cântare.

Aşadar când noi ne-am adunat aici în casa Domnului, spre închinarea şi proslăvirea lui Dumnezeu, nu se mai face deosebire între rob şi stăpân, între bogat şi sărac, între stăpânitor şi supus, ci toată nepotrivirea vieţii cele obişnuite se alungă dintr-un loc sfânt, toţi împreună facem o singură ceată, toate glasurile gustă o singură slobozenie şi pământul aici urmează cerului.

Aşa de mare este înălţimea Bisericii!

Nu se poate zice, că aici deşi stăpânul cântă cu o mare voioişie, robul însă trebuie să fie mut, că deşi bogatul mişcă buzele sale, săracul este osândit la tăcere.

Încă şi aceea nu este aici, că numai bărbatul să cânte lui Dumnezeu laude şi să-L proslăvească, iar femeia să stea mută şi fără glas.

Mai vârtos toţi aici se îndulcesc de aceieaşi cinste, toţi aduc aceeaşi jertfă şi acelaşi dar. Acesta nu are mai mult drept, decât acela, şi unul nu are nici o întâietate înaintea altuia, ci toţi se îndulcesc de o cinste şi au numai un glas. Numai un singur glas se înalţă de la toate limbile către Ziditorul lumii. Deosebire nu se face aici dintre aceea că unul este rob, altul slobod, unul slugă, altul stăpân, unul bogat, altul sărac, si de este cineva bărbat sau femeie, ci deosebirea zace în simtământ, de este cineva râvnitor sau uşuratic, păcătos sau cu fapte bune.

Cu privire la aceasta pot eu adeseori a numi sărac pe cel bogat, şi bogat pe cel sărac; ba încă în privinţa aceasta pot eu pe mulţi bărbaţi a-i numi muieri, si pe multe muieri – bărbaţi, pe mulţi înţelepţi a-i numi fără de minte, şi pe mulţi fără de minte în înţelepţi.

Dar tu mă întrebi, cum se face aceasta? Cum se face din bărbat femeie, şi din femeie bărbat? eu răspund: nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea chipului lucrării şi prin simţământ.

Când de pildă eu văd un bărbat, care se înfăşoară în aur, întrebuinţează tot felul de mijloace împodobitoare, îşi tocmeşte părul cu grjă şi cu meşteşug, miroase a unsori, poartă haine muiereşti, are mers muieresc şi trăieşte muiereşte, cum aş putea eu să numesc bărbat pe un asemenea, care însuşi a părăsit nobleţea neamului său, şi îndeosebşte se arată muieratic? Ba , încă apostolul Pavel, nici pe femeia, care face astfel de nebunii, nu voieşte a o număra între cei vii, când zice: „Femeia, care petrece în desfătare, de vie este moartă” (l Tim.V.6).Deci cum s-ar putea număra între bărbaţi, bărbatul, care face lucruri, pentru care chiar femeia se numeşte de către apostol moartă de vie?

De este cineva bărbat sau nu, aceasta se judecă nu dupa imbracamintea cea barbateasca, nici dupa toana, cu care el in casa sa este de temut si ameninta, ci trebuie sa cunoşti aceasta din intelepciunea şi din fapta cea bună a duhului său.

Numai atunci el este cu adevărat bărbat, când îşi domoleşte patimile, îşi stăpâneşte neputinţele duhului, când el în casa sa, ţine domnia, şi nu se zbuciumă de gândurile cele nebuneşti.

Iar dacă el se dă la beţie şi la îmbuibare, dacă petrece zilele sale în ospeţe şi în benchetuieli, dacă el, fiind mai moale decât ceara, primeşte toate întipăriturile prihanei, cum aş putea eu pe un asemenea să-l numesc bărbat, pe acela ce este prins, neslobod, rob, care singur pe sine se leapădă, pe acel ce este robul patimilor, un molişat şi un diezmerdat fără de putere, şi care nici cât de puţin nu este în stare a ţine război în contra ispitei?

Căci noi, precum zice Apostolul, nu avem a ne lupta numai cu oamenii, şi nu numai „cu carnea şi cu sângele, ci încă şi împotriva duhurilor celor rele” (Efes. VI, 12). Şi tocmai în războiul acesta trebuie să se arate, cine în adevăr este bărbat.

Cine, în loc de curajul bărbătesc, vădeşte numai îngrijire de podoabă, şi voieşte numai a se împodobi, iar nu a se arăta curajos, cum va fi un asemenea în stare să se ţină în lupta mai sus pomenită?

Sau cum ar putea el să se numească bărbat, când este mai femeiatic, decât o femeie?

Pe de altă parte, însă eu numesc pe femeie bărbată, ba încă trebuie să mărturisesc, ca ea este mai puternica decat un bărbat, când ea apucă armele cele duhovnicesti, îmbracă platoşa dreptăţii, pune coiful mantuirii, se acopera cu pavăza credintei, se încinge cu brâul adevarului , apuca sabia duhului, si asa cu arme stralucite sta in randuiala de bătălie.

Prin simţul ei cel înalt, ridicându-se până la cer, năvăleşte asupra şirurilor de bătălie ale duhurilor celor rele si pune capăt tiraniei Satanei, omorând patimile şi poftele şi aşa răstoarnă încă mai mulţi vrăjmaşi, decât obişnuiesc a cădea în bătăliile cele obişnuite.

Ea ucide nu oameni, ci gândurile cele nebuneşti, cele păcătoase. In lucrurile cele vremelnice şi trupeşti bărbatul şi muierea se deosebesc. Femeii i se cuvine ghergheful, fusul, coşniţa şi căutarea gospodăriei casei. Ea trebuie să rămână în casă şi să crească copiii săi.

Dimpotrivă, partea bărbatului sunt camerele judecăţii, adunările de sfat, treburile lumeşti, războiul si bătălia ş.a.

Insă în luptele cucerniciei barbatul si femeia au un singur loc de luptă si un singur fel de luptă. Incă şi femeile trebuie să se înarmeze la această luptă, si nu se scot din această ceată.

Continuarea la:

http://www.ioanguradeaur.ro/498/cuvant-la-duminica-a-xxviii-a-dupa-pogorarea-sfantului-duh/