Din luna aprilie a anului trecut, Petre Roman este consilierul politic al preşedintelui PNL Crin Antonescu. „Sfaturile mele vor viza ideile, strategia politică, programele, reacţia politică, cei patru stâlpi ai acţiunii politice“ - declara Petre Roman la numirea sa în importanta poziţie de sfetnic al liderului PNL. Cum Petre Roman este un bun vorbitor de limbă rusă, iar Crin Antonescu este lipovean la bază, este de presupus că schimbul de idei politice dintre dånşii se desfăşoară în limba maternă a amåndurora.
Limba rusă uneşte, iată, destine şi persoane care în aparenţă nu ar fi avut nicicum vreo posibilitate să devină atåt de apropiate. Poate acest tip de legătură culturală să fie explicaţia ascensiunii la vårful PNL a lui Petre Roman, fostul prigonitor al partidelor istorice şi al studenţilor Pieţei Universităţii?
Înainte de a deveni principalul consilier al lui Crin Antonescu, fostul premier al FSN a fost numit în postul de înalt reprezentant al guvernului Tăriceanu pentru românii din străinătate. Tot în aceeaşi perioadă, Roman a fost nominalizat candidat al PNL pentru unul dintre colegiile din diaspora, culmea, chiar pentru aşa-numitul colegiu Basarabia, „colegiu“ călcat cu tancul de către tătåne-su, sosit via Moscova să implementeze Revoluţia bolşevică la Bucureşti.
La momentul respectiv, candidatura sa a fost contestată de către Asociaţia Victimelor Mineriadei din 1990 care au sesizat magistraţilor Tribunalului Bucureşti, fără niciun efect de altfel, imcompatibilitatea statutului său de candidat deoarece era anchetat pentru contribuţia avută în Represiunea din iunie 1990, Mineriada în care acesta a avut un rol semnificativ alături de Ion Iliescu. Represiune în urma căreia au murit zeci de oameni, sute au fost răniţi, mii au fost maltrataţi şi arestaţi ilegal.
Petre Roman şi Ion Iliescu au măcelărit studenţii Pieţei UniversităţiiUlterior, cu cinism şi neobrăzare, Petre Roman a fost acela care a susţinut că sângele celor măcelăriţi de mineri, sângele care împroşcase holurile şi pereţii Universităţii şi Arhitecturii era vopsea aplicată de studenţi intenţionat pentru a atrage mila publică şi pentru a arunca o pată pe reverul tinerei „democraţii feseniste“.
O parte din „vopsea“ îmi aparţinea şi mie, aşa că e evident caracterul subiectiv al aprecierilor mele despre Petre Roman.
La vremea cånd Roman era în putere, atât sediul PNŢCD, cât şi PNL-ul au fost devastate de hoardele feseniste, iar minerii, coordonaţi de forţele Miliţiei şi Securităţii aflate în slujba Regimului FSN, au atacat şi sediile puţinelor publicaţii care aveau la vremea aceea o poziţie critică faţă de guvernarea grupării Roman-Iliescu. Petre Roman s-a ilustrat public atunci „demascåndu-i“ pe Corneliu Coposu şi Radu Câmpeanu, actualul preşedinte onorific al PNL-ului, drept „duşmani ai poporului“.
Atåt Petre Roman, cåt şi Ion Iliescu au susţinut public teza apariţiei legionarilor în Piaţa Universităţii, susţinând că „mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare“. Ca „atare“, adică ca şi cånd ar fi vorba de Rebeliunea legionară din filmele lui Sergiu Nicolaescu, în care Armata trage în plin. Drept şi prin urmare, cadrele din Reg. 60 Buzău au executat foc împotriva manifestanţilor, consumånd nu mai puţin de 1.466 de cartuşe de război. Per ansamblu, fantasmele legionare ale lui Petre Roman şi Ion Iliescu au provocat zeci de morţi, dintre care doar şase au fost identificaţi şi recunoscuţi, s-au înregistrat (oficial) 746 de răniţi, au fost violate şase femei (tot „oficial“) şi au fost deţinuţi ilegal şi maltrataţi peste o mie de „bărboşi, intelectuali, studenţi din Universitate şi Arhitectură, de către mineri şi forţele aflate în slujba FSN-ului.
Demonstraţia paşnică din Piaţa Universităţii care a durat mai bine de 40 de zile a fost una dintre cele mai puternice manifestări ale demnităţii romåneşti recunoscute în plan european. Represiunea, Mineriada din 1990 organizată de cuplul Petre Roman-Ion Iliescu, a adus enorme prejudicii internaţionale României. Imaginea atrocităţilor săvårşite de reprezentanţii puterii feseniste a rămas până astăzi o marcă puternic imprimată în conştiinţa publică românească. Incitarea la război civil a fost o lovitură dată fragilei democraţii din România.
Ceea ce afirmau cu tărie şi convingere demonstranţii Pieţei Universităţii - respectiv revenirea bolşevicilor şi agenţilor KGB în fruntea statului - este confirmat astăzi după 20 de ani. Telenovela KGB-iştilor din fruntea „Revoluţiei“ este demistificată acum de televiziunea B1 şi „Adevărul“, (în paranteză fie spus un brand de ziar la fel de månjit de sånge pe manşetă ca şi Petre Roman şi Iliescu pe måini). Culmea, chiar privatizarea dubioasă a Editurii Adevărul s-a făcut cu ajutorul neprecupeţit al lui Petre Roman, via Darie Novăceanu, care a apelat la amicul său ajuns premier pentru a aproba trecerea Complexului hotelier Caro din proprietatea statului în cea a Editurii Adevărul. Publicaţia „Adevărul“, fosta „Scånteia“, vårful de lance al propagandei feseniste, a ajuns acum pe måna lui Dinu Patriciu, fost ministru în guvernarea FSN. Roata se învårteşte.
Radu Moraru, „naşul“ de la B1, a demarat un fel de serial, ce readuce în prim-plan temele principale ale manifestaţiei Pieţei Universităţii, locul unde s-a cerut adevărul despre Revoluţie, despre actorii loviturii de stat moscovite care au preluat elanul revoltei populare împotriva regimului comunist şi a lui Ceauşescu, instalåndu-se cu sprijinul ruşilor la putere, pånă astăzi.
Cu un Iliescu încă dirijor din umbră al PSD-ului, cu un Petre Roman pe post de sfetnic la vårf al PNL-ului, se poate spune că nimic nu s-a schimbat în 20 de ani, în sensul unei drepte judecăţi şi a unei şi mai juste pedepsiri a celor vinovaţi de masacrele din decembrie 1989 şi iunie 1990.
Agentura KGB-GRU din fruntea RomânieiÎn ultimele ediţii ale serialului de dăzvăluiri de la B1, au ieşit la lumină date arhicunoscute cu privire la rolul agenturii KGB şi GRU în instalarea puterii feseniste, dar care capătă mai multă greutate şi actualitate, venind din surse de autoritate, ca generalul Stănculescu, Cornel Dinu, Sergiu Nicolaescu, Voican etc. Un chibiţ ca Tismăneanu, proaspăt numit un fel de şef al investigării guvernamentale a comunismului, misiune preluată de la Marius Oprea, colegul de partid al lui Petre Roman, s-a adăugat corului de foşti pupincurişti ai lui Ion Iliescu, deveniţi brusc slobozi la gură pe tema KGB-ului şi implicării Moscovei în conspiraţia care l-a înlăturat pe Ceauşescu, lăsånd sistemul la locul său. Sistem comunist ale cărui origini şi filiaţii sunt cu grijă ocultate chiar de către cei ca Tismăneanu, în cunoscuta tradiţie orweliană a „prelucrării istoriei“.
S-a afirmat că Petre Roman a fost auzit vorbind la telefon cu ruşii, cărora le-a cerut să intervină, că Iliescu a venit de månă cu generalul GRU Militaru, în timp ce Roman a fost adus de månuţă de vechiul kominternist şi NKVD-ist Silviu Brucan, că zeci de mii de agenţi speciali ai serviciilor militare ruseşti au intrat în Romånia şi au staţionat (asta nu înseamnă că au stat degeaba!) pånă în iulie 1990, că Petre Roman a făcut figuraţie la aşa-zisa revoluţie, nicidecum altceva.
Mai rău, probabil atins de senilitate, Petre Roman s-a dat singur în gåt la una dintre emisiuni recunoscånd că efectua acţiuni de spionaj militar în Franţa, pe cånd se dedulcea la bursă, în anii ‘70. Pe loc, presa l-a identificat pe Roman drept potenţial KGB-ist, eventual membru al reţelei Caraman, care spiona NATO în beneficiul Moscovei. Reacţiile nu au întårziat să apară - Iliescu a spumegat la Consiliul PSD-ului, Roman l-a atacat arţăgos pe Tismăneanu, reuşind chiar să spună adevărul gol-goluţ, pentru o clipă, cånd îl numeşte impostor şi îi aduce aminte de originea sa, comună de altfel cu a tatălui său, Valter Roman, prenumele său adevărat Erno Neuländer, recrutat de Komintern încă din 1931 şi trimis în URSS. Erno/ Valter a condus, pentru o perioadă o oficină a NKVD, respectiv secţia în limba romånă a postului de radio Moscova, unde a lucrat împreună cu Ana Pauker, Leonte Răutu şi Iosif Chişinevschi. Ana Pauker s-a reîntors în Romånia îmbrăcată în uniformă sovietică, iar Valter Roman a poposit pe meleagurile noastre călătorind pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel în cadrul Diviziei „Horia, Cloşca şi Crişan“. Traiectorie aidoma tăticului lui Tismăneanu, agent kominternist ca şi mămica sa, aflaţi, ambii, pe statul de plată al Anei Pauker, NKVD-ista pusă de Stalin personal pe postul de maşteră sovietică peste Romånia.
„După noi vom veni tot noi...“Familia Tismenenski - Tismăneanu se afla în vårful piramidei de cadre politice comuniste alături de alţi numeroşi evrei comunişti (Ana Pauker, Iosif Chişinevschi, Leonte Răutu, Petre Lupu, Gheorghe Stoica, Nicolae Goldberger, Valter Roman, Ofelia Manole, Ghizela Vass - bunicuţa sångeroasă a fostului coleg de partid a lui Petre Roman, Bogdan Olteanu -, Simion Bughici, Gheorghe Gaston-Marin, Silviu Brucan, Sorin Toma, Mihail Florescu, Barbu Zăhărescu etc), iar în Securitate multe din poziţiile de vårf erau ocupate de securişti evrei (Alexandru Nicolschi, Isidor Hollingher, Mişu Dulgheru, Mauriciu Ştrul, Ludovic Weiss, Tudor Sepeanu, Ştefan Koller, Wilhelm Einhorn etc). Majoritatea acestora au devenit aşa-numita burghezie a Cartierului Primăverii, loc cu verdeaţă şi multe privighetori, de unde a plecat (şi s-a întors pe post de „cercetător“) şi Volodea Tismăneanu, care şi-a petrecut frumoasa copilărie în frumosul cartier alături de Petrică Roman.
În 1945, tăticul lui Petre Roman a fost decorat de Moscova cu „Steaua Roşie“, iar în 1948, ajunge general-maior şi şef al Direcţiei Învăţământ a Statului Major al armatei române, primind sarcina să transforme ideologic armata romånă într-o filială a Armatei Roşii. Apoi, este pus pe o poziţie strategică, de ministru al Poştelor şi Telecomunicaţiilor şi membru al CC al PCR. Ulterior, devine director al Editurii Politice (transferată de Ion Iliescu în 1990 lui Gabriel Liiceanu, ideologul GDS-ului înfiinţat de omnipotentul Silviu Brucan) şi se apucă de beletristică futurologigă. Tăticul lui Petre Roman era se pare un fel de vizionar, iar panseurile sale par a se fi adeverit peste secole. Într-o carte intitulată „Secolul XX: Secolul Marilor Revoluţii“, Valter Roman-Neuländer se întreba retoric: „Cine va veni după noi?“. Tot el răspundea: „După noi vom veni tot noi...“.
Treabă care, pare-se, s-a şi demonstrat cu vårf şi îndesat, pe spinarea romånilor.
George RONCEA
