Cenzura. La "Europa libera" Chisinau este interzis a pronunta numele mucenicului Valeriu Gafencu si al luptatorului anticomunist Paul Goma (ambii basarabeni).

Știm cu toții că tăcerea e de multe ori de aur, la fel cum știm că aceeași tăcere dă naștere unui statut de filosof unora. Până astăzi, am ales să mă scald în scântei aurii și false impresii de filosofie, mutilându-mi dorința de exprimare prin reprimarea unei porniri de reacție publică la gestul urât al conducerii Radio Europa Liberă de dublă cenzurare a Jurnalului Săptămânal care îmi poartă semnătură. Dar a venit ziua de 18 februarie.
Pe 18 februarie 1952, Valeriu Gafencu, basarabeanul a cărui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul României, cu tatăl, artizan al Unirii, mort în gulagul sovietic, murea în închisoarea de la Târgu Ocna, după ce își dăruise streptomicina pentru salvarea unui alt deținut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand.
Tocmai de aceea, pentru a nu fi vinovat prin tăcere, am zis că adevărul e mai presus decât orice smerenie filosofică și acesta trebuie rostit, prea ne-a marcat neamul atitudinea aceasta mioritică pentru a sta în continuare cu capul plecat în fața nedreptăților.

DISCLAIMER

Înainte de a îmi exprima mai jos nemulțumirea pictată cu adânci dâre de dezamăgire privind gestul surprinzător al celor de la Radio Europa Liberă în ce mă privește, vreau să îmi rezerv dreptul la un disclaimer.
1. Mulțumesc pentru invitația făcută de doamna Valentina Ursu de a apărea în lista celor care au semnat un Jurnal Săptămânal la Radio Europa Liberă. A fost și rămâne a fi o onoare, în ciuda deznodământului urât al acestei intersectări.
2. Sper că singurul care a avut de suferit de pe urma acestei intersectări nefericite să fie propria-mi persoană.
3. În ciuda acestei situații de-a dreptul jenante, când un fost port-drapel al democratizării recurge la cenzură și promovează o dictatură a opiniei, îmi păstrez admirația pentru tot ceea ce a însemnat de-a lungul anilor Radio Europa Liberă pentru cetățenii țărilor din Europa de Est, prizonieri ai unor dezinformări cotidiene, pe care i-a dezrobit prin droburi de informație care au născut an de an avalanșa care a zdrobit în cele din urmă ciuma roșie, cel mai criminal regim din toate timpurile.
4. Vreau să cred că cele întâmplate în cazul meu reprezintă doar un accident nefericit, o decizie neinspirată a unor manageri certați cu logica, bunul-simț și, mai ales, străini de sentimentul libertății. Mă întreb oare dacă cei care au luat decizia respectivă au auzit cumva de conceptul “libertatea de exprimare” sau dacă se ghidează doar de principiul “suntem liberi să spunem ceea ce trebuie să spunem și nicidecum să spunem ceea ce gândim”…
5. Dincolo de a fi o palmă dată mie, individului Constantin Codreanu, fără prea multă importanță în toată ecuația, palma dată de Radio Europa Liberă înroșește obraji cu adevărat importanți, asupra listei acestora vom reveni mai jos, ea fiind de-a dreptul impresionantă. Ca să nu mai vorbim de însăși ideea de înfrânare a libertății de exprimare și impunere a unei dictaturi a opiniei care exclude fără drept de apel orice alt punct de vedere. Tocmai de aceea, m-am văzut nevoit să reacționez pentru că este un derapaj inacceptabil. Sper din tot sufletul ca acesta să nu să se repete pe viitor pentru că în acest caz e extrem de legitimă întrebarea: care ar fi diferența dintre Radio Europa Liberă și NIT-ul care prezintă doar anumite puncte de vedere? Poate doar sursa de finanțare…

RUBRICA “JURNAL SĂPTĂMÂNAL” LA EUROPA LIBERĂ

Dacă tot ne-am lămurit cu disclaimerul, să luăm povestea de la început.
La Radio Europa Liberă există o rubrică – Jurnal Săptămânal. Este un exemplu reușit de punere în practică a conceptului “user-generated content”, ajungându-se chiar la lansări de volume întregi care să cuprindă săptămâni relatate de un spectru extrem de variat de persoane. Rubrica  Jurnal Săptămânal este difuzată în cadrul emisiunii La sfârșit de săptămână cu Europa Liberă, emisiune realizată de jurnalista Valentina Ursu.
Așa cum o caracteriza cineva acum câțiva ani,  “JS este o cronică paralelă a evenimentelor, realizată de către ascultătorii Radio Europa Liberă pentru ascultătorii acestui post de radio.” Sau, așa cum scria în prefața primului volum cuprinzând serii întregi de jurnale de acest gen Oana Serafim, Directorul serviciului România-Moldova al postului de radio Europa Liberă, “este jurnalul ținut de către proeminenți oameni politici din Republica Moldova, oameni de cultură, personalități ale societății civile și… oameni obișnuiți. Este portretul Republicii Moldova fără fard și fără părtinire” (sic!). Tot atunci, doamna Valentina Ursu spunea că nu are criterii de selectare a personajelor ce au încăput în cele două volume, că orice cetățean al Republicii Moldova poate deveni protagonistul rubricii.
Altfel spus, invitatului rubricii i se cere să își expună în texte a câte 1 minut alocat fiecărei zile (Luni-Vineri) cele trăite în ziua respectivă, să se prezinte apoi în ultima zi lucrătoare a săptămânii respective, i.e. vineri, la sediul Radio Europa Liberă din Chișinău și să înregistreze textul respectiv, urmând apoi să primească o remunerare în bani pentru efortul depus. Textul e publicat ziua următoare, sâmbătă, pe www.europalibera.org, iar înregistrarea difuzată la o serie de posturi de radio – Jurnal FM, Vocea Basarabiei, Univers FM, Radio Svoboda și, evident, Radio Europa Liberă. Nimic mai simplu.

JURNAL SĂPTĂMÂNAL CONSTANTIN CODREANU LA EUROPA LIBERĂ

Pentru mine a fost un exercițiu interesant. A fost prima dată când am publicat ceva în afara blogului www.inconstantin.ro (cu excepția poeziilor postate pe www.poezie.ro și a articolelor de pe www.zf.ro), deși mi s-au mai făcut invitații de a posta pe diverse bloguri colective sau site-uri cu contribuții ale mai multor autori. Am acceptat invitația pentru că ceea ce spuneam eu mai sus referitor la admirația față de Radio Europa Liberă nu sunt vorbe goale.

Înaintea primei intersectări cu Radio Europa Liberă, interviul din 11 septembrie 2012 cu Alexandru Canțâr și Liliana Barbăroșie (nu m-aș mira să aflu că și acest interviu a fost șters după acest articol), spuneam pe Facebook că este o onoare să fiu intervievat de oameni pe care îi ascultam pe vremuri seară de seară, admirând efortul depus pentru a prezenta corect și echidistant informațiile și, dincolo de informare, pentru sprijinirea procesului de democratizare a societății în care trăim.


Click pentru a mări
Așa că, nici prin cap să îmi treacă să nu accept invitația.
Dincolo de a fi interesant, a fost și un exercițiu de sinceritate maximă. Nu am inventat nimic, fără zorzoane, fără exagerări, fără preamăriri. Am păstrat 100% veridicitatea celor trăite în acele 5 zile, mai ales că mi s-a și spus că nu ar exista careva constrângeri privind textul decât cele ce țin de timp. Așa s-a născut – Jurnalul săptămânal al lui Constantin Codreanu pentru Europa Liberă.

2 VALURI DE CENZURĂ

Am intuit că ceva nu e în regulă atunci când înregistrarea nu a fost difuzată la orele la care sunt, de obicei, difuzate aceste jurnale. Mai mult, textul a apărut pe www.europalibera.org duminică în loc de sâmbătă.
Toate bune și frumoase, cu o singură excepție, din ziua de Joi a JS lipsea o parte din text, cea cu gri: Între timp, constat cu bucurie că articolul de pe blogu-mi din dotare, www.inconstantin.ro, cu titlul Basarabia şi Evreii”, reloaded în 2013. Antisemitismul din trecut ca scuză pentru românofobia din prezent, cazurile Paul Goma şi Valeriu Gafencu, a adunat peste 600 de share-uri pe Facebook și peste 1000 de semnături în dreptul petiției promovate în cadrul articolului. Doar cei care au ieșit vreodată la vânătoare de share-uri și like-uri știu ce înseamnă să scrii un text care nu doar să fie citit, ci să ajungă să fie distribuit prin diverse metode. Mă bucur de această minivictorie, încheind ziua cu picături de Traminer și Fetească Regală, în compania unor oameni mult mai buni decât mine, din toate punctele de vedere, și care fac statul meu în Chișinău unul mai puțin frustrant.
Doamna Ursu mă avertizase că s-ar putea să existe careva probleme din cauza referirii la articolul în care apar termenii “Antisemitism, Basarabia, evrei, Paul Goma și Valeriu Gafencu”, dar am rugat-o să citească articolul pentru a vedea că nu există nimic ieșit din comun acolo, eu alegând să îmi expun anumite puncte de vedere privind felul în care comunitatea evreiască utiliza scuza antisemitismului pentru a ataca figuri simbolice precum Paul Goma și Valeriu Gafencu. Din păcate însă, forurile Radio Europa Liberă de deasupra Chișinăului au decis că este loc de un țâr de cenzură. Una în 2 valuri.
Inițial, a fost scoasă din textul Jurnalului fraza de mai sus (1), ca mai apoi să fie șters întreg textul de pe site-ul Radio Europa Liberă (2). 

Mizele ascunse ale mişcării pro-homosexualitate

Peste tot în lumea creştină, mişcarea homofilă (pro homosexualitate) câştigă încet-încet drepturi în legislaţie, beneficiind în plus şi de o aşa-numită discriminare pozitivă (drepturi suplimentare), drepturi pe care majoritatea populaţiei heterosexuale nu le are.

Propaganda şi educaţia homofilă a intrat în şcolile americane, părinţii nemaiavând dreptul să protesteze împotriva ei, copiilor fiindu-le inoculat de mici un aşa-zis mod alternativ de viaţă sexuală şi sentimentală.

Legea împotriva pretinse discriminări sexuale este o cutie a Pandorei prin care homofilii, atrăgând justiţia de partea lor, vor câştiga tot mai multe drepturi, scopul acestora nefiind altul decât câştigarea unui cât mai mare spaţiu legislativ de manevră, favorabil propagandei şi recrutării de noi adepţi.

Homofilii câştigă suspect de rapid susţinere politică pretutindeni, datorită faptului că mulţi dintre liderii politici mondiali sunt introduşi în organizaţii oculte cum ar fi masoneria şi iniţiaţi în grade superioare prin practici de natură sexuală ce ţin de perversiune şi homosexualitate.

Marile mişcări politice care au marcat sec XX, comunismul şi nazismul, au fost iniţiate de homosexuali sau de promotori ai homosexualităţii. Vezi în acest sens cartile lui Lively Scott Redeeming the Rainbow şi The Pink Zvastika. Se pare că acelaşi lucru se întâmplă acum cu toată această mişcare politică de integrare în diferite structuri suprastatale, care pregăteşte terenul pentru o nouă ordine mondială politică, economică şi religioasă, antihristică în esenţa ei. Altfel spus, homosexualii au fost, sunt şi vor fi portdrapelul oricărei schimbări majore la nivel mondial. De aici şi această presiune sau condiţionare politică venită din afară, prin care ni se impun, sub forma unui dictat, „valorile” pederaste.

Homosexualitatea este în esenţă o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Homofilii în demonstraţiile lor afişează ostentativ curcubeul, simbolul păcii dintre Dumnezeu şi om, apărut după Potop ca o promisiune că oamenii nu vor mai fi pedepsiţi prin astfel de cataclisme, indiferent ce s-ar întâmpla. Cu alte cuvinte, aceştia par să-I spună lui Dumnezeu: pentru că ai promis, de acum nu mai poţi să ne mai faci nimic !

Semnul răzvrătirii homosexualilor, în realitate aceeaşi răzvrătire dintru început a satanei împotriva Creatorului, e uşor de reperat mai ales în modul agresiv de a manifesta public, în grotescul exhibiţionism cu trimitere sexuală perversă inerent acestor manifestaţii.

Unde este aşa-zisa fineţe şi cultură, adesea invocată de unii ca acoperire pentru orientarea sexuală împotriva firii, a celor care practică homosexualitatea, dacă ei se lasă reprezentaţi de astfel de specimene în demonstraţiile de masă? Se pare că Dumnezeu într-atât le întunecă mintea, încât la aceste parade dau pe faţă, prin toate acele gesturi nepotrivite şi scârboase pe care le afişează, nefirescul şi nebunia orientării lor sexuale.