Ecumenismul, Consiliul Mondial al Bisericilor, Biserica Ortodoxa Rusa si KGB-ul. De ce a fost ales Patriarhul Kirill? Dezvaluiri fulminante in cartea “Biserica spionilor”, scrisa de fostul agent KGB Konstantin Preobrajensky

Ecumenismul şi serviciul de spionaj

Serviciul de spionaj rus însoţeşte fiecare acţiune politică de proporţii cu un val de minciună declanşat în presa internaţională. Acesta este creat de Serviciul de dezinformare “A”. El creează teze false şi le aruncă în presă prin intermediul jurnaliştilor mituiţi/cumpăraţi, care sunt agenţii săi. Apoi oamenii oneşti le reproduc în articole şi interviuri, luandu-le de bune.

            Poţi să recunoşti semnătura serviciului de spionaj, fie şi numai după repetarea frecventă a tezelor. Pentru fiecare repetare, Serviciul “A” oferă o plată suplimentară. În operaţiunea “Biserica din străinătate” există două astfel de teze.

1. Patriarhia Moscovei este gata să rupă cu ecumenismul şi va ieşi imediat din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Problema părăsirii CMB s-a discutat deja pe larg în eparhii.

2. Putin are nevoie de patriarhul “său”. Stalin l-a avut pe Serghei, Hruşciov pe Aleksii, Brejnev pe Pimen, iar Putin vrea să-l vadă ca patriarh pe mitropolitul Lavr. Însă pentru aceasta iniţial trebuie să unească BRS (Biserica Rusă din Străinătate) cu Patriarhia Moscovei.

            Ambele teze sunt destinate emigranţilor ruşi, oameni care îşi iubesc cu sinceritate patria istorică, însă necunoscători ai multor legi nescrise ale acesteia. Tezele sunt false. La o analiză atentă, ele se prăbuşesc ca un castel de nisip.

            Legenda Nr.1. Rusia rupe legătura cu ecumenismul.

            Din păcate, această problema nu reprezintă la noi un subiect de interes public. Măcar din simplul motiv că majoritatea credincioşilor noştri sunt babele de la ţară, care nici nu cunosc cuvântul “ecumenism”. Ele au încredere în părerea preoţilor.

            Ierarhii recunosc uneori, oftând, că au fost obligaţi de KGB să intre în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar nu explică cu ce scop. Deşi timpurile sovietice se pare că au trecut, Rusia se află în continuare în CMB. Înseamnă că serviciul actual de spionaj are nevoie de această calitate de membru. Dar pentru ce? Răspunsul este simplu: pentru ca, prin intermediul clerului străin racolat, să influenţeze orientarea oamenilor politici din Occident.

            Dar, în multe ţări, printre enoriaşii înflăcăraţi există şi parlamentari, şi miniştri ai apărării, şi şefi ai serviciilor de spionaj/informaţii. Atunci de ce serviciul rus de informaţii să nu încerce să-i racoleze prin intermediul unuia dintre episcopi sau cardinali? Această idee este destul de reală. Doar că iniţial trebuie făcut în aşa fel încât aceşti ierarhi să devină agenţii noştri. Anume cu aceasta se ocupă marea misiune a Patriarhiei Moscovei de sub conducerea rezidenturii serviciului de spionaj de la Geneva.

            Adunarea la un loc a unui număr mare de clerici îi scuteşte pe spionii ruşi de a face cheltuieli de călătorie. Dar şi motivul este destul de convingător: chipurile, mă interesez de activitatea dumneavoastră din Consiliul Bisericilor. Povestiţi-mi despre dumneavoastră, daţi-mi un interviu! Şi episcopul străin poate fi de acord să poarte o discuţie sinceră cu prietenul rus: doar predica este obligaţia sa de preot. Iar celălalt îi înmânează un cadou scump. Sau, în mod contrar, îi arată o fotografie, a cărei publicare pe paginile ziarelor va frânge cariera sa de episcop. După aceasta, racolarea decurge ca unsă.

            Se întâmplă şi altfel. Episcopul străin îl racolează pe spionul nostru şi îl converteşte la credinţa sa. Au fost astfel de cazuri. În racolare obţine victoria cel ce este mai puternic din punct de vedere spiritual. Şi nu este chiar atât de uşor să stabileşti primul contact cu un episcop, în ţara sa de origine. Daca îi va cere o audienţă un jurnalist rus, care dintr-un motiv anume a devenit extrem de interesat de religie, reacţia episcopului va fi foarte precaută: “De ce anume vă interesez eu, şi nu un alt confrate de-al meu?”.

            Reprezentanţii PM (Patriarhiei Moscovei) din CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor) au foarte mult de lucru. Serviciul de Informaţii Externe îi foloseşte în calitate de mijlocitori în relaţiile cu clerul străin.

Cardul de sanatate cu cip – O noua dezbatere publica

Ministerul Sănătăţii organizează

luni, 31 ianuarie 2011, orele 11.00

la Institutului Naţional de Sănătate Publică, sala Amfiteatru, str.dr.Leonte, nr.1-3, sector 5, Bucureşti

DEZBATERE PUBLICĂ

având ca temă proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea

cardului electronic de sănătate

din Legea nr. 95/2006

Rog pe toţi cei ce cred că au un cuvânt de spus (medici, avocaţi, oameni de conştiinţă) să mergă la această dezbatere publică şi să ceară o alternativă la cardul de sănătate cu cip.

Ca urmare a adresei facute catre Ministerul Sanatatii (la adresa propuneri@ms.ro) in care solicitam o alternativa la cardul electronic de sanatate am primit acest raspuns:
“În baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Sănătăţii organizează, luni, 31 ianuarie 2011, orele 11.00 la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică, sala Amfiteatru, str.dr. Leonte, nr.1-3, sector 5, Bucureşti, o dezbatere publică având ca temă proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de aplicarea prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoana de contact: dr. Mihaela Oancea – telefon: 021.3072.639.

Menţionăm că proiectul de act normativ poate fi vizualizat la adresa de web: www.ms.ro, rubrica Legislaţie – Transparenţă decizională.”

Adică HG norme card 11 ian 2011.

Sursa: http://bucovinaprofunda.wordpress.com/

Rugaciune pentru inimi de copii

Trimisa de Ovidiu L.

Statistica avortului în România, 1958-2008: O realitate înfricoşătoare

Rubrica “Statistici” de pe saitul provitabucuresti.ro găzduieşte la capitolul “date despre România” un tabel sinoptic a cărui sumarizare este de natură să terifieze pe oricine, indiferent care i-ar fi poziţia sau opinia despre avort. Oficial, în România, între 1958 şi 2008 (perioada pentru care deţinem date) peste 21 de milioane de copii (21.330.519, spune statistica) au pierit, victime ale chiuretei, aspiratorului, pilulei de avort sau altei metode din cele tot mai sofisticate de curmare a vieţii.

Aşadar, încă o dată populaţia actuală (scriptică) a României n-a apucat să vadă lumina zilei! Plastic vorbind, fiecare dintre cetăţenii români duce în spinare câte un mort.

Sursele datelor sunt chiar publicaţiile Ministerului Sănătăţii, compilate de arhiva electronică Johnston’s Archive şi selectate de noi dintr-o multitudine de alţi indicatori socio-demografici.

Dincolo de calculele reci, se impun precizări şi concluzii care nu pot decât să sporească angoasa:

1. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât realitatea, întrucât datele sunt subraportate. 

Subraportarea este cauzată de lipsa comunicării sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în procesul de documentare. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului până la răspunsul în bătaie de joc la întrebări adresate pe baza legii liberului acces la informaţiile de interes public.

2. Perioada de aşa-zisă “prohibiţie” dintre 1967 şi 1989, a totalizat peste 6 milioane de avorturi. 

A fost sau n-a fost, deci, prohibiţie? Am solicitat Ministerului Sănătăţii detalii; oricum ar fi însă, cu avorturi legale sau nu, cifra indică păstrarea mentalităţii proavortiste ca foarte populară şi în acei ani, după ce perioada 1958-1966 marcase o explozie a avorturilor (în dreptul anului 1966, unul “de vârf” ni se indică 1,15 milioane de avorturi, cu 8 sarcini din 10 terminate prin avort şi cu 4 avorturi la o naştere!)

Este remarcabil şi că majoritatea întreruperilor de sarcină s-au realizat, totuşi, în perioada comunistă, ceea ce arată cât de uşor manipulabilă este opinia publică din moment ce aceasta crede încă în echivalenţa restricţie a avortului = sistem totalitar (cu reversul său, democraţia egal acces liber la avort).

3. În ciuda scăderii continue după 1990, avortul rămâne o practică foarte răspândită în România, considerată de unii la fel de banală ca extracţia dentară – şi cam la fel de accesibilă, din păcate. Un alt tabel disponibil la provitabucuresti.ro şi care ia în considerare datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi pe locul 1 în UE. Raportul între avorturi şi sarcinile duse la capăt (576/1000 născuţi vii) este şi el dezolant, constituind, împreuna cu mortalitatea şi migraţia, expresia matematică a scăderii continue şi îmbătrânirii populaţiei României – cu consecinţele pe care până şi cei mai nepăsători încep să le întrevadă.

O cauză a vigorii cu care mentalitatea avortivă se menţine în ţara noastră sunt expuse în volumul “O viziune asupra vieţii”, apărut la Editura Provita Media în 2003 (carte care s-ar impune reeditată):

În spaţiul ţărilor din Centrul şi Estul Europei, la începutul anilor ’90, România, la capitolul avort, a fost un caz singular. Situaţia ei poate fi comparată cu cea din Federaţia Rusă. În aceste două locuri s-au prefigurat cele mai dramatice situaţii din întreg spaţiul fost comunist. [...] Deşi înainte de 1989, România a avut o legislaţie restrictivă, situaţia ei seamănă cu cea a ţărilor din fosta URSS. Fapt care ne face să credem că mentalităţile societăţii corupte (economic, social şi moral), de tip comunist, şi-au pus amprenta în mod dramatic asupra oamenilor.

Cartea poate fi descărcată, prin bunăvoinţa autorilor, de aici.

4. Aceeaşi lucrare citează un studiu din anul 2000 conform căruia în proporţie de 78%, femeile susţin în continuare că au dreptul la avort, iar un procent de 70% ar apela la avort dacă fătul ar avea malformaţii. Nu  cunoaştem date mai recente, însă nu avem motive, în lipsa oricărei dezbateri publice despre avort, să sperăm într-o schimbare semnificativ pozitivă. Cum se pot însă împăca astfel de opinii şi datele menţionate cu situarea constantă a poporului român pe unul din primele locuri în clasamentul celor mai religioase popoare din Europa, în condiţiile în care “dintotdeauna şi în tot locul” Biserica s-a pronunţat împotriva avortului ca fiind unul din cele mai grave păcate? Şi care poate fi, în toată această realitate înfricoşătoare, explicaţia tăcerii cvasitotale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române pe acest subiect, în ultimii 20 de ani? Ca să vorbim doar de cultul majoritar, nici celelalte nepărând mai interesate de subiect.

În aceste condiţii de nepăsare, complicitate şi făţărnicie, e oare prea mult exerciţiul de imaginaţie în care mortul din spinare, de care vorbeam mai sus, ne va acuza atunci când va fi să ne înfăţişăm înaintea scaunului Dreptului Judecător? Lăsăm răspunsul pe seama unora mai pricepuţi în teologie.

Sursa: Cultura vietii

Victor Roncea: Blestemul Kosovo. Cine se va bucura de el

Raportul Consiliului Europei despre traficul de organe – catre ce tari? – si crimele din Kosovo impotriva sarbilor, realizate sub comanda democrat-teroristului Hashim Thaci, ar fi trebuit sa scandalizeze pana acum intreaga lume. Prezentat de elvetianul Dick Marty la sfarsitul anului trecut, Raportul demasca, in sfarsit, dupa 11 ani de la bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei acum faramitate, fata odioasa, “horror”, a republicii autonome mafiote Kosovo, asa cum o stie orice jurnalist de investigatii din Balcani. Linistea asurzitoare instaurata dupa difuzarea Raportului senatorului elvetian in tabara celor care militeaza pentru recunoasterea “independentei” provinciei sarbe Kosovo, a fost sparta, intr-un final, de publicarea unor informatii secrete ale NATO, livrate zilele trecute cotidianului The Guardian. Iata, aceasta este o dovada ca exista si oameni onesti in serviciile secrete ale NATO, care nu mai pot tolera ipocriza si cinismul marilor mahari ai lumii, care invart afaceri planetare sangeroase din lojele lor cu nume ridicole, travestiti in sortulete penibile de bucatarie. Perdeaua de minciuna, lasata la nivel mondial ca o ceata groasa, a fost crapata, putin, de informatia seaca publicata in presa britanica.

Documentele certifica ceea ce, repet, orice simplu jurnalist afla, daca se deplasa la fata locului: ca NATO stia despre mafia UCK. Cum putea sa nu stie cand crima organizata se intindea chiar sub ochii Aliantei? Am avut ocazia sa discut in Kosovo cu seful informatiilor zonale, un profesionist anglo-saxon de prima mana, decedat in conditiile normale ale vietii sale: dubioase. Omul prefera intotdeauna sa ne intalnim in sectorul sarb. Ii ura pe albanezi. Prostitutie, crime, trafic de organe, totul se stia. Tone de droguri erau interceptate zilnic. Multe erau obligati sa le lase sa treaca. Erau plata pentru porcaria ocupatiei. Cine, deci, nu stia ce se intampla in Kosovo, “tanarul stat democratic” intins de SUA pe tava ONU?!

Ne-am fi asteptat ca, macar acum, PR-istii statului-mafiot sa-si faca mea culpa, sa-si puna putina cenusa in cap, sa-si recunoasca greseala, sa renunte la vehementa impunerii unei ilegalitati internationale monstruoase. Nici vorba. M-as fi asteptat ca macar presa romana, aflata aici, la doi pasi de crimele savarsite sub umbrela NATO, si cu un alt Kosovo emergent, in inima tarii, sa reactioneze pe masura. Cu exceptia unui singur articol, din Evenimentul Zilei, care citeaza dezvaluirile cotidianului britanic The Guardian, nimic. Mucles! “Ciocul mic”, ca sa citez un distins parlamentar al patriei. Unde sunt deontologii nostri cu staif, zombie cei aprigi ai “presei libere”, mai ales atunci cand musca de fund inca un mort si inca un mort, intr-o feerie a profanarii publice ritualice? Unde sunt apologetii crimei de ieri, intelectualii natiunii, Plesu, Liiceanu, madam Zoe Petre, sustinatorii “dreptului” NATO de a masacra civilii unei capitale europene in numele salvarii “albanezelor violate in masa”, “live” la CNN, de “satrapii sarbi”? Tot… “mucles”?!

Sa punem putin pe reluare filmul realitatii: atat Raportul Marty cat si documentele secrete ale NATO certifica faptul ca trupele UCK si, personal, actualul premier al Kosovo, reales “democratic”, sunt, de fapt, elemente ale unui lant armat de crima organizata care, in lagarele de sarbi detinuti in Kosovo si Albania (alt stat recunoscut de ONU), in baza unor comenzi internationale – venite din ce tari? – ucideau prizonierii si apoi livrau “marfa” obtinuta – rinichi, inimi, si alte organe – clientilor din strainatate. Atunci cand nu erau “montate” la fata locului. Ati inteles? Credeti ca si Emil Constantinescu si ideoloaga cabinetului sau, “doamna colonel” Zoe Petre or fi inteles? Dar Javier Solana si celebrul port-gurist NATO Jamie Shea? Oare Tony Blair si Bill Clinton in cap cu corespondenta madamei Zoe, Madeline Albright, presupusa amanta de ocazie a lui Hashim Thaci, or fi savurat stirea asta?

Si totusi, linistea e ca si pana acum: tot mormantala. Doar inimile smulse din pieptul sarbilor eviscerati in lagarele kosovare, ajunse acum intre suncile vreunor stabi cu ghiul de pe Wall Street, mai zvacnesc, saracele, cu gandul la stapanii lor ucisi. Dovezile palpabile ale crimei. Desigur, dupa ce vor sfarsi aceasta viata plina de placeri, marii “democrati luminati” ai lumii si slugile lor, de aici, de colea, vor avea parte de ceva mai putina liniste: fiecaruia dupa inima lui. O consolarea prea mica; pentru familiile sarbilor care-si cauta si acum parintii disparuti, pentru o oroarea anti-umana atat de mare. Blestemul sarbilor ucisi ii va urma din neam in neam.

Victor Roncea

Moscova: Ministerul de Externe si Biserica Ortodoxa Rusa anunta o viitoare colaborare stransa pe probleme internationale. Ministerul şi Biserica au o înţelegere comună a „rolului-cheie a dialogului între religii şi civilizaţii”. Participare comună la masa rotundă intitulată „Instrumente financiare şi bancare ortodoxe”.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a promis sprijinul său în eforturile la nivel internaţional ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi o viitoare cooperare.

---

   „Am pus la punct împreună cu colegii noştri din Biserica Ortodoxă Rusă planurile de extindere a colaborării, în vederea consolidării poziţiei Rusiei şi a autorităţii ei pe scena internaţională”, a spus Lavrov luni, 24 ianuarie 2011, la deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Lecturilor Educaţionale de Crăciun (c.Iul), desfăşurată la palatul de stat din Kremlin.
 

   Ministerul şi Biserica au o înţelegere comună a „rolului-cheie a dialogului între religii şi civilizaţii”, a precizat acesta, potrivit Interfax.

 “Apreciem la maximă valoare eforturile Bisericii, menite să dezvolte dialogul în spaţiul internaţional, care include Consiliul Europei şi UNESCO, şi vizează crearea unui mediu favorabil politic şi diplomatic”, a spus el.

Atât Biserica, cât şi Ministerul de Externe, colaborează cu compatrioţi ruşi care trăiesc în străinătate, iar întreaga activitate a Bisericii Ortodoxe Ruse „promovează consolidarea relaţiilor culturale şi spirituale dintre diaspora rusă şi ţara de origine”, a declarat ministrul.
 

   „În strânsă cooperare cu Biserica Ortodoxă Rusă, ministerul rezolvă multe probleme internaţionale, inclusiv restaurarea şi construirea de biserici ortodoxe în alte ţări, precum şi restituirea proprietăţii unor monumente culturale ruseşti aflate în străinătate”, a spus acesta.

   Lavrov a subliniat rolul important al Bisericii în păstrarea „tradiţiilor spirituale, culturale şi al valorilor, ca fundament al unei vieţi paşnice şi constructive şi al unei dezvoltări inovatoare a Rusiei”.

International Christmas Educational Readings (24-26 ianuarie) din Moscova atrage pedagogi, oameni de ştiinţă, academicieni ruşi, alături de patriarhul Kirill, ministrul Educaţiei şi Ştiinţei Andrei Fursenko, ministrul de Externe Serghei Lavrov şi alte oficialităţi. Aceştia participă timp de trei zile la mese rotunde unde se ţin dezbateri pe tema interacţiunii biserică – stat, a sistemelor de învăţământ private şi de stat, problemelor familiei secolului XXI şi misiunii sociale întreprinse de Biserica Ortodoxă Rusă. Ca o noutate, la această ediţie a Lecturilor de Crăciun, există şi o masă rotundă intitulată „Instrumente financiare şi bancare ortodoxe”, după cum specifică ITAR-TASS. 

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 53/2011

@traducere si redactare pentru Lacasuri Ortodoxe: Andreea Zahariea

Din Sf. Ioan Gura de Aur: Prolog la Omilii la Romani. „Fiecare să pună în rânduială, dacă nu lumea întreagă, cetăţi întregi sau neamuri, cel puţin casa sa, femeia, copiii, prietenii şi vecinii săi. Şi să nu-mi spună mie cineva: „Sunt om simplu, neînvăţat şi fără experienţă”

"Cei ce iubesc cu adevărat, aceia cunosc cele ale iubiţilor mai înainte de toţi, deoarece le poartă de grijă; binecuvântatul Apostol arăta la rândul său acest lucru în ceea ce le spunea filipenilor: „Precum este cu dreptate să gândesc astfel despre voi toţi, căci vă port în inima mea, şi în lanţurile mele, şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei…” (Filipeni 1, 7).

Astfel şi voi aţi cunoaşte, dacă aţi voi să citiţi cu atenţie, şi n-aţi mai avea nevoie de nimeni, pentru că adevărat este cuvântul lui Hristos când zice: „Căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7, 7).

Dar fiindcă cei mai mulţi s-au împovărat cu grija faţă de femeie, cu creşterea copiilor sau cu îngrijirea casei, şi din această cauză nu se obosesc să se dedice unei astfel de osteneli, cel puţin căutaţi spre a lua cele adunate de alţii.

...

Căci de la necunoaşterea Sfintelor Scripturi izvorăsc mii de rele; de aici au ieşit batjocura ereziilor, viaţa neîngrijită şi necazurile cele mult păgubitoare. După cum cei lipsiţi de lumină nu ar putea păşi drept, tot aşa şi cei care nu se uită la raza Sfintelor Scripturi sunt siliţi de multe ori a păcătui, de vreme ce păşesc în întunericul cel mai greu al necunoştinţei.

Dar pentru ca să nu se întâmple aceasta, să deschidem bine ochii spre flacăra cea strălucitoare a cuvintelor apostolice...

...

Drept care şi noi, urmând pilda acestui fericit, fiecare să pună în rânduială, dacă nu lumea întreagă, cetăţi întregi sau neamuri, cel puţin casa sa, femeia, copiii, prietenii şi vecinii săi. Şi să nu-mi spună mie cineva: „Sunt om simplu, neînvăţat şi fără experienţă”; căci nimeni nu a fost mai neînvăţat ca Petru, nimeni mai simplu ca Pavel. Aceasta din urmă mărturisea despre el însuşi şi nu-i era ruşine să spună că deşi „sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoştinţă…”(II Corinteni 11, 6). Şi cu toate acestea, iată că acest bărbat neînvăţat, acest om mai degrabă simplu, a învins mii de filosofi, a închis gurile a mii de oratori şi a făcut totul numai prin harul lui Dumnezeu şi prin buna lui voinţă. Dar noi, care nu suntem folositori nici măcar celor ce convieţuiesc alături de noi, care nu suntem în stare să învăţăm nici măcar o duzină de nume, ce îndreptăţire vom putea avea? Toate acestea nu sunt decât pretexte zadarnice, căci nu simplitatea sau neştiinţa ne împiedică de a-i învăţa pe ai noştri, ci somnul şi trândăvia cărora ne lăsăm pradă.

Deci acest somn îndepărtându-l de la noi, cu toată osârdia să ne îngrijim de ai noştri, ca astfel să ne bucurăm chiar şi aici de linişte şi mulţumire sufletească, insuflându-le frica de Dumnezeu. Iar acolo să ne putem face părtaşi miilor de bunătăţi, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine slava în vecii vecilor. Amin."

- text cules de Dan Făgărăşanu