Se afișează postările cu eticheta Serbia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Serbia. Afișați toate postările

4.6.11

Singurul jurnalist român care a vorbit cu Ratko Mladici: "Generalul este un sfânt pentru poporul sârb"


Realizatorul TV Raico Cornea este singurul jurnalist român care a stat de vorbă cu Mladici. Timișoreanul l-a întâlnit pe Ratko Mladici, comandantul armatei federale sârbe din Bosnia, în anul 1993, lângă Banja Luka.
Pentru jurnalistul de război Raico Cornea, întâlnirea cu Ratko Mladici, arestat de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, a fost unul din cele mai impresionante momente din viaţa sa. Evenimentul a avut loc în 1993, când a făcut parte dintr-o delegaţie română la un festival internaţional de poezie, care a avut loc lângă Banja Luka. Fusese cu doi ani înainte de evenimentele de la Srebreniţa, care i-au adus lui Mladici acuzaţiile de genocid şi crime împotriva umanităţii.
Raico Cornea este reprezentant al minorităţilor in Consiliul director al TVR şi una dintre cele mai cunoscute figuri ale minorităţii sârbe din Banat. În dublă calitate de jurnalist şi reprezentant al minotităţii sârbe, Raico Cornea a dezaprobat relatările în care generalul sârb este acuzat de crime de război, insistând să prezinte şi un alt punct de vedere.

Adevărul de Seară Timişoara a relatat din Serbia arestarea generalului acuzat de crime de război, prezentând varianta oferită de autorităţile care investighează şi judecă aceste fapte.

Citeşte aici relatarea despre arestarea lui Mladici:
În bârlogul măcelarului Ratko Mladici

Minoritatea sârbă, din care face parte şi Rico Cornea este foarte numeroasă în Banatul românesc şi din acest motiv subiectul Ratko Mladici este unul extrem de controversat în zonă. Sârbii bănăţeni au o cu totul altă opinie pe această temă, exprimată de jurnalistul Raico Cornea.
„Eram student la Belgrad atunci, iar alături de noi românii au mai fost invitaţi din Cipru şi Grecia. Ne-au dus într-o cantină a unei şcoli. La un moment dat a aterizat un elicopter, din care a coborât Ratko Mladici. În viaţa mea nu am văzut un om mai idolatrizat. Toată activitatea s-a oprit. Ospătarii au rămas cu supa în mână. Mladici s-a aşezat cu noi la masă. Am stat trei ore cu el”, a declarat Raico Cornea.
Jurnaliştii i-au solicitat apoi un interviu scurt, la care Ratko Mladici a răspuns cu plăcere. Raico Cornea i-a pus o întrebare legată de o presupusă declaraţie a generalului apărută în presa internaţională, în care afirma că are modalităţi tehnice de a bombarda Roma şi Londra. „Mi-a răspuns că nu este adevărat. «Noi nu atacăm pe nimeni, ci doar ne apărăm glia strămoşească. Eu îmi apăr poporul», mi-a spus Mladici. Mă aşteptam să fie un general scorţos, încruntat, dar era un tip jovial. Sunt mândru că am făcut interviu cu Mladici”, a mai declarat Cornea.


Argumente pro-Mladici

Arestarea lui Ratko Mladici a fost primită cu tristeţe, tragism şi durere de sârbii de pe întreg mapamondul. Pentru ei, comandantul armatei federale din Bosnia a fost un erou. „Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar este un sfânt pentru poporul sârb. E pe un piedestal. Este văzut ca omul care a salvat poporul sârb din Bosnia. Din păcate toţi cei care ştiu câte ceva despre Mladici sunt în două tabere extreme. Nu există să fie între”, a mai spus Raico Cornea. Acesta a relatat în timpul războiului din fosta Iugoslavie, din Croaţia, Bosnia şi Kosovo, însă acum este membru în Consiliul director al TVR, ca reprezentant al minorităților. Este extrem de bine pus la punct când vine vorba de spaţiul ex-iugoslav, având acasă o „arhivă” de peste 20 de saci de documente.

Mladici a fost un tip dintr-o bucată. Un militar desăvârşit. A fost şef de promoţie la Academia Militară, a avut o carieră de excepţie devenind general şi a fost trimis mereu acolo unde a fost mai greu. Un tip care îşi dedică viaţa întreagă carierei militare poate lua viaţa unor civili? Mă îndoiesc. Dacă cineva aduce o întregistrare video, audio sau scris că el a dat ordin să se ucidă necombatanţi, femei, copii, atunci pot să spun că e criminal. Nu există niciun document care să confirme că armata condusă de Mladici a comis masacre”, a mai afirmat Raico Cornea.

26.5.11

Arestarea generalului Ratko Mladic, considerat de majoritatea sarbilor drept erou national, este tributul platit de Serbia pentru intrarea in Uniunea Europeana (noua Uniune Sovietica)

Preşedintele Tadic confirmă: Ratko Mladic a fost arestat joi dimineaţă

Fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, a fost arestat joi dimineaţă, a declarat preşedintele sârb, Boris Tadic, în cadrul unei conferinţe de presă care vine să confirme informaţiile difuzate anterior de postul de radio şi televiziune B92, potrivit cărora în această dimineaţă ar fi fost arestat în Serbia un bărbat care ar putea fi Mladic.
Boris Tadic a precizat că Ratko Mladic a fost arestat “pe teritoriul Serbiei”, fără a indica şi locul în care a avut loc operaţiunea.
“Procesul extrădării sale la Haga, la sediul Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, care l-a inculpat pentru genocid în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), este în curs”, a precizat Tadic.
Această arestare reprezintă “rezultatul unei depline cooperări a Serbiei cu tribunalul de la Haga. Azi închidem un capitol al istoriei regiunii noastre care ne va purta spre o reconciliere totală regională”, a adăugat acesta.
Anterior, autorităţile sârbe anunţaseră arestarea unui bărbat suspectat că ar fi fost Ratko Mladici.
Mladici susţinea că se numea Milorad Komadici, dar prezenta semnalmentele fostului lider militar al sârbilor din Bosnia.
Operaţiunea a fost declanşată în urma primirii unui pont, potrivit căruia suspectul prezintă unele semne de identificare ale lui Ratko Mladic şi seamănă cu acesta din punct de vedere fizic, precizează cotidianul Jutarnji List, din Zagreb.
Nu a fost precizat locul în care s-a operat arestarea. Postul de radio belgrădean a contactat poliţia, dar tot ce a putut afla este că sunt în curs operaţiuni de verificare a identităţii suspectului şi se efectuează, de asemenea, analize ADN. Ar putea dura trei zile până la aflarea tuturor rezultatelor acestor teste, au precizat sursele poliţieneşti citate de B92.
Preşedintele sârb, Boris Tadic, urmează să facă o declaraţie pentru presă în jurul orei 13:00 GMT.
Fostul lider al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic este dat în urmărire internaţională, pentru a fi judecat de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga pentru genocid şi crime de război.
Serbia tocmai fusese criticată pentru că nu face suficiente eforturi pentru arestarea lui Ratko Mladic. Potrivit site-ului EUObserver, "eforturile Serbiei de a-l aresta pe fostul lider militar al sârbilor din Bosnia nu sunt suficiente”, se arată într-un raport al procurorului Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, Serge Brammertz, transmis Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a avertizat Serbia, la rândul său joi, că timpul trece şi că o cooperare deplină cu Tribunalul Penal Internaţional i-ar putea asigura obţinerea în acest an a statutului de candidată la aderarea la Uniunea Europeană (UE).
"În timpul vizitei mele, mi-am exprimat susţinerea faţă de eforturile enorme făcute de Serbia şi pot spune că sunteţi pe calea cea bună. Dar timpul presează şi Serbia deţine cheia”, a declarat Barroso pentru presă, la încheierea unei întrevederi cu premierul sârb, Mirko Cvetkovic.
Serbia speră să obţină statutul oficial de candidat la aderarea la UE spre sfârşitul lui 2011, dar Bruxelles-ul a avertizat-o că doar o cooperare deplină cu TPI îi va asigura acest lucru.

Sursa: Jurnalul National

27.1.11

Victor Roncea: Blestemul Kosovo. Cine se va bucura de el


Raportul Consiliului Europei despre traficul de organe – catre ce tari? – si crimele din Kosovo impotriva sarbilor, realizate sub comanda democrat-teroristului Hashim Thaci, ar fi trebuit sa scandalizeze pana acum intreaga lume. Prezentat de elvetianul Dick Marty la sfarsitul anului trecut, Raportul demasca, in sfarsit, dupa 11 ani de la bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei acum faramitate, fata odioasa, “horror”, a republicii autonome mafiote Kosovo, asa cum o stie orice jurnalist de investigatii din Balcani. Linistea asurzitoare instaurata dupa difuzarea Raportului senatorului elvetian in tabara celor care militeaza pentru recunoasterea “independentei” provinciei sarbe Kosovo, a fost sparta, intr-un final, de publicarea unor informatii secrete ale NATO, livrate zilele trecute cotidianului The Guardian. Iata, aceasta este o dovada ca exista si oameni onesti in serviciile secrete ale NATO, care nu mai pot tolera ipocriza si cinismul marilor mahari ai lumii, care invart afaceri planetare sangeroase din lojele lor cu nume ridicole, travestiti in sortulete penibile de bucatarie. Perdeaua de minciuna, lasata la nivel mondial ca o ceata groasa, a fost crapata, putin, de informatia seaca publicata in presa britanica.

Documentele certifica ceea ce, repet, orice simplu jurnalist afla, daca se deplasa la fata locului: ca NATO stia despre mafia UCK. Cum putea sa nu stie cand crima organizata se intindea chiar sub ochii Aliantei? Am avut ocazia sa discut in Kosovo cu seful informatiilor zonale, un profesionist anglo-saxon de prima mana, decedat in conditiile normale ale vietii sale: dubioase. Omul prefera intotdeauna sa ne intalnim in sectorul sarb. Ii ura pe albanezi. Prostitutie, crime, trafic de organe, totul se stia. Tone de droguri erau interceptate zilnic. Multe erau obligati sa le lase sa treaca. Erau plata pentru porcaria ocupatiei. Cine, deci, nu stia ce se intampla in Kosovo, “tanarul stat democratic” intins de SUA pe tava ONU?!

Ne-am fi asteptat ca, macar acum, PR-istii statului-mafiot sa-si faca mea culpa, sa-si puna putina cenusa in cap, sa-si recunoasca greseala, sa renunte la vehementa impunerii unei ilegalitati internationale monstruoase. Nici vorba. M-as fi asteptat ca macar presa romana, aflata aici, la doi pasi de crimele savarsite sub umbrela NATO, si cu un alt Kosovo emergent, in inima tarii, sa reactioneze pe masura. Cu exceptia unui singur articol, din Evenimentul Zilei, care citeaza dezvaluirile cotidianului britanic The Guardian, nimic. Mucles! “Ciocul mic”, ca sa citez un distins parlamentar al patriei. Unde sunt deontologii nostri cu staif, zombie cei aprigi ai “presei libere”, mai ales atunci cand musca de fund inca un mort si inca un mort, intr-o feerie a profanarii publice ritualice? Unde sunt apologetii crimei de ieri, intelectualii natiunii, Plesu, Liiceanu, madam Zoe Petre, sustinatorii “dreptului” NATO de a masacra civilii unei capitale europene in numele salvarii “albanezelor violate in masa”, “live” la CNN, de “satrapii sarbi”? Tot… “mucles”?!

Sa punem putin pe reluare filmul realitatii: atat Raportul Marty cat si documentele secrete ale NATO certifica faptul ca trupele UCK si, personal, actualul premier al Kosovo, reales “democratic”, sunt, de fapt, elemente ale unui lant armat de crima organizata care, in lagarele de sarbi detinuti in Kosovo si Albania (alt stat recunoscut de ONU), in baza unor comenzi internationale – venite din ce tari? – ucideau prizonierii si apoi livrau “marfa” obtinuta – rinichi, inimi, si alte organe – clientilor din strainatate. Atunci cand nu erau “montate” la fata locului. Ati inteles? Credeti ca si Emil Constantinescu si ideoloaga cabinetului sau, “doamna colonel” Zoe Petre or fi inteles? Dar Javier Solana si celebrul port-gurist NATO Jamie Shea? Oare Tony Blair si Bill Clinton in cap cu corespondenta madamei Zoe, Madeline Albright, presupusa amanta de ocazie a lui Hashim Thaci, or fi savurat stirea asta?

Si totusi, linistea e ca si pana acum: tot mormantala. Doar inimile smulse din pieptul sarbilor eviscerati in lagarele kosovare, ajunse acum intre suncile vreunor stabi cu ghiul de pe Wall Street, mai zvacnesc, saracele, cu gandul la stapanii lor ucisi. Dovezile palpabile ale crimei. Desigur, dupa ce vor sfarsi aceasta viata plina de placeri, marii “democrati luminati” ai lumii si slugile lor, de aici, de colea, vor avea parte de ceva mai putina liniste: fiecaruia dupa inima lui. O consolarea prea mica; pentru familiile sarbilor care-si cauta si acum parintii disparuti, pentru o oroarea anti-umana atat de mare. Blestemul sarbilor ucisi ii va urma din neam in neam.

Victor Roncea

25.1.11

LA POMENIREA NOILOR MUCENICI DIN SERBIA: ORTODOXIA ESTE ÎN ESENŢA EI MARTIRICĂ

Ortodoxia nu este nici o religie între alte religii, nici o confesiune între alte confesiuni. Ortodoxia este pur şi simplu BISERICA; unica Biserică despre care a vorbit Dumnezeul-Om Hristos - Întemeietorul şi Capul ei, şi despre care ne-a asigurat că nici "porţile iadului (adică "gurile ereticilor") nu o vor birui" (Matei 16:18). 
 
        S-a afirmat că Ortodoxia  este în esenţa ei martirică şi aceasta pe mai multe temeiuri. Întâi, pentru că ea - Ortodoxia, Biserica - a fost întemeiată pe jertfa martirică supremă a Dumnezeu-Omului Hristos pe Crucea de pe Înfricoşătoarea Golgotă. Apoi, pentru că ea - Ortodoxia, Biserica - oferă mărturie (μαρτυρια) lumii, dominate de cel viclean, despre Adevărul cel veşnic şi iubitor, pecetluind această bună, frumoasă şi mântuitoare mărturie "cu sângiuirile Mucenicilor celor din toată lumea ca şi cu o porfiră şi vison..." 
 
        Că Ortodoxia nu dă roade decât pe cruce şi nu este confortabilă decât acolo unde ea e un fals o mărturisesc toţi sfinţii împreună şi fiecare osebit prin vieţile, pătimirile, mărturisirile, învăţăturile şi chipul jertfelnic al naşterii lor în ceruri prin care au pecetluit viaţa lor în Domnul cel Răstignit şi Înviat. Ei sunt "roada Duhului", "casnici lui Dumnezeu", Dascăli pentru tot sufletul iubitor de ucenicie şi învăţătură la picioarele Adevărului, rugători pentru tot sufletul cel necăjit şi întristat, dar mai ales modele vrednice de urmat. 
 
       Pe 15 iunie, Biserica Ortodoxă Universală face pomenirea Noilor Mucenici care au primit martiriul în Serbia de pe vremea Sfântului Marelui Mucenic Lazăr (1389) până în zilele noastre. Dar în mod deosebit îi cinsteşte în această zi pe cei de curând proslăviţi, pe martirii secolului XX şi anume: mitropoliţii Dositei de Zagreb, Petru de Sarajevo şi Ioanichie de Muntenegru, episcopii Sava de Gornikarlovaţ, şi Platon de Banjaluka, ieromonahul Rafail Sisatovaci, preoţii Branco Dobrosavlievici şi Gheorghe Boghici şi mireanul Vukaşin.
 
        Cu prilejul sărbătoririi celui de-al  doilea mileniu creştin, Sfântul Sinod al Bisericii Sârbe a hotărât să pomenească în această zi pe toţi noii mucenici din Serbia din epoca turcocraţiei până în secolul XX şi, în mod deosebit, victimele ustaşilor croaţi romano-catolici care au fost sprijiniţi de Germania nazistă şi de Vatican. În această perioadă (1941-1945), în jur de 700 000 de bărbaţi, femei şi copii au murit după ce au suferit orori  "cum nu a mai cunoscut lumea începând de la Nero încoace", deoarece refuzau să-şi părăsească credinţa părinţilor lor şi să îmbrăţişeze romano-catolicismul pe care-l mărturiseau ustaşii croaţi.
 
            Mitropolitul Dositei din Zagreb a fost hirotonit episcop de Niş în 1913. La începutul primului război mondial a fost arestat şi nu a putut să meargă în episcopia sa decât în 1918. Când s-a instaurat pacea, a fost numit copreşedinte al Consiliului Episcopal Local şi a luat parte la tratativele purtate cu Patriarhia Ecumenică. După ce a petrecut trei ani în Cehoslovacia, a fost numit episcop al noii Episcopii de Zagreb în 1931. Acolo s-a evidenţiat printr-o mulţime de activităţi filantropice şi prin înfiinţarea Seminarului Teologic închinat Sfintei Parascheva. A fost numit de asemenea epitrop al Episcopiilor de  Gornikarlovaţ şi Banjaluka şi îl ajuta pe episcopul Miron Patraci. Când s-a îmbolnăvit grav patriarhul Varnava, Dositei a fost numit locţiitor de patriarh, iar după moartea acestuia şi până la alegerea noului patriarh, a condus Arhiepiscopia de Belgrad-Karlovţi. Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial a fost arestat de poliţia din Zagreb. Avea atunci peste 80 de ani. Fiind foarte grav bolnav a fost dus la spital unde  a fost nevoit să suporte multe chinuri din partea călugăriţelor romano-catolice care lucrau acolo ca surori medicale. A fost atât de mult chinuit, încât devenise inconştient când  a fost mutat în mânăstirea Intrării Maicii Domnului în Biserică şi apoi la Sarajevo. Acolo a cedat rănilor sale şi a murit pe 13 ianuarie 1945. Pomenirea lui se face în mod osebit pe 31 decembrie/13 ianuarie.
 
        Mitropolitul Petru s-a născut în 1886. A predat la Seminarul Teologic din Reljevo şi apoi la Sarajevo. A fost hirotonit episcop de Zahumios şi Herţegovina în 1903 şi apoi a devenit  mitropolit de Bosnia în 1920. Când a izbucnit al II-lea Război Mondial a fost sfătuit să fugă în Serbia sau în Muntenegru. El însă răspundea: "Sunt păstorul poporului meu şi trebuie să împart soarta lui rămânând la locul meu, în scaunul meu", şi a rămas neclintit în faţa constrângerilor Gestap-ului (Poliţiei Secrete) şi a ustaşilor de a se lepăda de Ortodoxie,  rămânând neînduplecat şi în privinţa folosirii alfabetului chirilic. A  fost arestat pe 12 mai 1941 şi întemniţat la Zagreb. I-au tăiat barba, i-au ridicat toate însemnele episcopale şi l-au supus la îndelungate şi mari chinuri. L-au dus apoi în Koprivniţa şi, de acolo, în lagărul de concentrare de la Jasenovaţ  (unii sunt de părere că la Gospici), unde a murit din cauza chinurilor. Pomenirea lui se face şi în 4/17 septembrie.

21.11.10

Intemnitarea PS Artemie, episcopul sarb antiecumenist. Episcopul e grav bolnav. Kosovo e Serbia

COMUNICAT URGENT

SÂMBĂTĂ 20.11.2010.

ÎNTEMNIŢARE ÎN DESFĂŞURARE – O CHESTIUNE DE VIAŢĂ ŞI DE MOARTE

În momentul în care se scriu aceste rânduri PS Artemie este păzit FĂRĂ ORDIN DE ARESTARE ÎMPOTRIVA SA ŞI CU O SERIOASĂ PROBLEMĂ CARDIACĂ LA UN HOTEL DIN KRALJEVO, SERBIA.
Peste puţin timp va fi dus într-o direcţie necunoscută, în timp dar viaţa îi este în pericol.

Νεος Μητρ. Θεοδ.ιστ

Astăzi, devreme în zori, puternice forţe ale Poliţiei din Kosovo, însoţite de poliţişti speciali îmbrăcaţi civil, de la Belgrad, în prezenţa EULEX (Poliţia Europeană pentru Kosovo) a intrat în Mânăstirea Dupoki Potok, unde se retrase PS Artemie şi unde, ieri dimineaţă, el însuşi a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu clerici, monahi, monahii şi credinciosul popor.


Anterior, aceleaşi forţe poliţieneşti, avându-l în frunte pe Episcopul Teodosie, au intrat în mânăstirea pustie din apropiere, unde ieri se retraseseră 20 de călugăriţe ale lui Artemie şi le-au izgonit.


Mai mult, însuşi Teodosie a izgonit-o pe egumena Sara, îmbrâncind-o cu mâinile.
Nou-alesul Episcop de Raşka şi Prizren, Teodosie, care până ieri era Episcopul vicar al lui Artemie şi fiul lui duhovnicesc, a fost de asemenea capul evacuării violente a Părintelui său duhovnicesc şi a fraţilor lui.


Toată operaţiunea a fost condusă direct de către Patriarhia Serbiei, care a intentat un proces aseară împotriva PS Artemie pentru „violarea proprietăţii”, în urma unei întâlniri, ce a avut loc mai înainte la Patriarhie, între membri Sfântului Sinod Permanent, Ministrul Ordinii Publice şi Ministrul Cultelor.
Au fost daţi în judecată şi toţi monahii lui Artemie, care au participat la Dumnezeiasca Liturghie, în încercarea de întoarcere în mânăstirile pe care le-au părăsit cu câteva luni în urmă, protestând pentru nedreapta hotărâre împotriva PS Artemie.


Monahii au fost expulzaţi din mânăstire cu forţa.


Unii s-au împrăştiat, iar câţiva au fost arestaţi.


Apoi, forţele de poliţie, după ce au spart uşa unde se afla Preasfinţitul, l-au târât afară cu forţa pe Preasfinţitul şi l-au obligat să-i urmeze cu direcţia – zice-se – Belgrad.


Pe drum, Preasfinţitul, fiind slăbit şi bolnăvicios, a simţit o durere puternică în inimă şi a solicitat îngrijire medicală imediată.


Poliţiştii i-au permis doar să tragă temporar la un hotel din Kraljevo.


În acest moment, Preasfinţitul se află într-o situaţie critică la hotel, izolat de monahii săi, în timp ce afară poliţişti în haine civile îl aşteaptă să-l ducă, unde?
În închisoare?

La Patriarhie pentru zăvorâre, aşa cum declarase Patriarhul? Până în prezent nu se ştie.


Facem apel către toate organizaţiile pentru drepturile omului, către lumea juridică şi către toţi cei care pot să ajute:
În acest moment se încalcă drepturile umane elementare ale Preasfinţitului şi ale monahilor săi.


Este condus fără mandat şi fără dovezi în închisoare şi în timp ce îi este pusă în pericol în mod direct integritatea fizică din cauza violenţei exercitată asupra sa, din cauza privegherii de toată noaptea, a călătoriei grăbite şi a alternării gardienilor.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”

Sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr/

22.3.10

George RONCEA: Războiul sfârşitului Iugoslaviei - in memoriam Mile Cărpenişan, brateli al nostru...

Ieri, în timp ce scriam despre jagardelele penale transformate de Ion Iliescu în generali şi cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul“, a sosit vestea teribilă a morţii lui Mile Cărpenişan, colegul meu de război, din timpul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, din 1999. Alături de Sorin Bogdan, alt vechi prieten, am petrecut cu Mile momente extraordinare. Nu pot să uit umorul nesfârşit al lui Mile, profesionalismul său dublat de un curaj nebunesc, zâmbetul larg care-i lumina faţa de câte ori rachetele ratau câte o „ţintă legitimă“, un spital, ceva.
Sârbul nostru, Mile Cărpenişan, era un adevărat Cavaler, cu fire de războinic legendar, gata oricând să apere o cauză dreaptă. Pentru el jurnalismul era o cauză, nu un job. Şi-ar fi dorit, ca şi noi, să ţină în mâini o mitralieră. Din motive care îmi scapă, ne-am rezumat doar la ce am tot făcut de-o viaţă: presă. Am dat tzeapă Morţii deseori, în jobul ăsta al nostru. Ieri, Moartea s-a răzbunat: l-a luat pe Mile. Pe brateli al nostru. Fratele nostru muntenegrean. Fir’ar mă-sa a naibii de viaţă. Vroiam să scriem împreună o parte din povestea care ne-a unit, povestea unui război care i-a sfărâmat inima lui Mile, un zdrahon cu sânge sârbesc în vine.
Războiul sfârşitului Iugoslaviei, aşa urma să poartă numele cartea pe care am început-o în 1999, imediat după bombardamentele care au distrus ce mai rămăsese de nimicit dintr-o ţară care nu mai e. În amintirea lui Mile care nu mai e şi el am pus azi la ziar primele pagini ale cărţii începute acum mai bine de zece ani. Este istoria unui război, dar şi istoria începutului unei prietenii - priateli, cum zic sârbii - care ne-a făcut să ne simţim brateli - fraţi până la moarte...

Războiul sfârşitului Iugoslaviei - in memoriam Mile Cărpenişan, brateli al nostru...

Era o zi însorită de vineri. Una dintre primele zile frumoase din primăvara anului 1999. Ne aflam, trei jurnalişti români - Mile Cărpenişan, Antena 1, Sorin Bogdan, Pro Tv, George Roncea, „Ziua“ -, pe terasa unui faimos restaurant de pe strada Scadarlia, din centrul Belgradului. Proprietarul a ţinut să ne arate cartea de onoare a localului, un fel de ceaslov uriaş plin de însemnări şi note semnate de nume celebre: Kasparov şi Karpov, Margaret Thatcher, Julio Iglesias, Cernomîrdin, în fine, numai d-ăştia. Până şi Ion Iliescu semnase o dedicaţie în ceaslov, alături de cel care-l invitase la cârciumă, un faimos contrabandist sârb. În acea zi însă în restaurantul uriaş, de 1500 de locuri, ne aflam numai noi trei, doi timişoreni şi un bucureştean. Puţine restaurante se mai încumetau să rămână deschise şi nici lumea nu se prea înghesuia prin cârciumi. Desigur erau şi excepţii. Noi de pildă eram clienţi de excepţie, după care stăteau vreo şapte oameni cu papion la gât, vestuţe roşii şi cămăşi albe cu croiala franţuzească impecabilă, în frunte cu şeful localului.
La doi paşi de noi se afla sediul unui post de televiziune privat, o posibilă ţintă aflată pe listele NATO. Cu o noapte în urmă se bombardase puternic întreaga Serbie. Cinci, şase raiduri, câteva sute de bombe şi câteva zeci de rachete de croazieră. Resturile a 12 copii plus două trei bunici fuseseră împrăştiate de o bombă perforantă pe pereţii pivniţei unde se pitiseră în acea noapte, la Surdulica. Erau lovite din ce în ce mai multe ţinte civile.
Treaba se îngroşa şi eram destul de nervoşi. Simţeam cu toţii, după bombardarea sediului RTS, Televiziunea sârbă de stat, că s-a trecut de un anume punct al războiului şi că sârbii, precum şi noi, cei care aleseserăm să stăm acolo, alături de ei, ne puteam aştepta la absolut orice. Auzisem unele zvonuri, prin zona militară, despre pregătiri în vederea întâmpinării unor atacuri cu arme neconvenţionale, arme chimice ori anumite arme de tip nou, inventate recent şi testate şi folosite pentru prima oară de americani pe pielea sârbilor. Eram tare pregătiţi. Cineva ne învăţase că în caz de explozie a unei rafinării ori de atac chimic puteam să ne ferim de gazele toxice... cu ajutorul unui prosop ud. Inconvenientul era că te puteai alege cu vreo răceală dacă stăteai prea mult cu prosopul pe faţă.
Mile şi Sorin înţelegeau şi vorbeau sârbeşte şi intraseră în vorbă cu şeful localului, care lucrase cândva, în tinereţe, prin Timişoara şi înţelesese că suntem români. Murea de curiozitate să afle ce hram purtam. Prietenii mei i-au povestit cum stă treaba cu noi, ziariştii români cam sonaţi, după părerea sârbilor. Cu mine era o problemă mai serioasă. Înainte de a fi servită masa lucram încă la „Ziua“. La sfârşitul mesei nu mai lucram la „Ziua“. Îl sunasem pe Rosca, la sugestia redactorilor-şefi, deoarece textele mele despre Serbia, după doar săptămâna de când transmiteam corespondenţa la Bucureşti, începuseră să creeze „probleme geopolitice“.
Directorul meu, Naşu’, îmi cerea imperativ să încetez cu articolele despre sârbii aflaţi sub bombe, care să-i ia dracu că sunt comunişti şi să se înveţe minte cu dictatorul comunist de Miloşevici, că aşa le trebuie şi să termin cu statul la beţivăneală cu tipii de la RTS şi dacă nu-mi convine să-mi găsesc alt sponsor că ziarul este pe linia NATO şi asta e, eu n-am ce căuta acolo unde cad bombele, că pe linie nu o interesează drama sârbilor, asta-i propaganda comunistă a lui Miloşevici, ci să fac bine să trag fuga în Macedonia şi să scriu despre drama refugiaţilor albanezi şi a femeilor violate sălbatic de soldaţii criminali sârbi ai lui Miloşevici sângerosul şi odiosul şi dictatorul. Mai era puţin şi mă făcea şi pe mine vândut comuniştilor, ba chiar - pentru a-şi justifica insinuarea - a emis teoria că dreapta, (eu eram purtător de diagonală legionară pe sub cămaşă, în concepţia sa) se ştie, nu-i aşa, că se apropie în anumite colţuri de stânga, deci gata fandaxia. Lăsând la o parte prostiile din discursul său, un lucru era foarte clar. Era prima oară când Naşu’ îmi cerea în mod direct şi explicit să mă aliniez propagandistic şi să las meseria deoparte.
Discuţia cu şeful meu direct din acel moment a devenit cumpăna care mi-a schimbat cursul de până atunci al vieţii. La încheierea sa, Roşca mi-a pus în vedere că dacă vreau să rămân în Serbia şi să scriu în continuare despre război după cum vreau eu, să mă adresez altei publicaţii.
Nu-mi dădeam seama pe loc, conversând în contradictoriu cu Roşca Stănescu în primăvara anului 1999, eu aflat pe terasa crâşmei La trei cerbi din centrul Belgradului el, probabil, aflat undeva pe vreo plajă din Caraibe unde-şi petrecea concediul, că despărţirea de Roşca va însemna şi distanţarea de o generaţie politică, devenită o structură de yes-meni a noului/vechiului regim „democratic“. Pe moment până una, alta eram deranjat mai întâi de neplăcerea discuţiei la care s-a mai adăugat şi neplăcerea unei mese ratate.
Între timp friptura mea se răcise, iar colegii mei ajunseseră deja la cafea. Pe loc, la sugestia lui Sorin Bogdan, l-am sunat pe Ion Cristoiu şi într-un minut şi jumătate (mă costa trei dolari jumate minutul), aveam un loc unde să scriu cititorilor români despre războiul sârbilor cu toată lumea.
Patronul restaurantului s-a bucurat cel mai tare. A aflat vestea de la Mile şi Sorin şi a ţinut să ne facă cinste cu ceva bun din partea casei.
Cinstea pe care ne-a făcut-o patronul restaurantului, deja implicat afectiv în problemă, ne-a remontat pe toţi, suficient cât să ne mai putem ridica de pe scaune pentru a ne lua picioarele la spinare, mai ales că se apropia ora alarmei şi începea noaptea de veghe pe acoperişul hotelului de unde urmăream, seară de seară, bătălia îndrăcită de pe cerul Serbiei.
Noaptea, am băut cu Mile şi Sorin Bogdan toate sticlele de whisky din barul Hotelului Toplice, cartierul nostru general (şi totodată un centru de coordonare al Vojska, Armata Sârbă, după cum aveam să aflăm după război). Mile şi Sorin mi-au făcut cinste - cumpăraseră toată rezerva de băutură a hotelului, iar pe la mijlocul nopţii, între bubuiturile antiaerianei, Mile a stabilit că suntem prieteni, deoarece nu sunt o cârpă de bucureştean care pune botu’ doar la bani şi ordinele şefilor căcăcioşi şi s-a oferit ca să mă ajute să mă stabilesc în Muntenegru - el era pe jumate muntenegrean - dacă nu-mi voi mai găsi de lucru la Românica, după război, asta desigur dacă va mai rămâne ceva din Serbia. Am considerat-o ca pe o mare cinste - oferta sa sinceră, deoarece ştiam că este foarte mândru de sângele său şi am ajuns să ne tratăm de atunci ca brateli - priateli pe viaţă. Fraţi adică, prieteni pe viaţă.
........
Au trecut zece ani şi un an de atunci. Un ultim an pe care Mile nu l-a mai apucat. În vara aceasta doream să public cartea-jurnal începută în 1999. Vorbisem cu toţii să punem cap la cap cândva povestea războiului sfârşitului Iugoslaviei şi să publicăm teribila istorie a destrămării ţării de suflet a lui Mile, ţară de suflet şi pentru mine şi Sorin Bogdan. Cred că mi-am câştigat porţia de respect din partea lui Mile, în acel război, în care am trecut împreună prin aventuri teribile, am trecut pe lângă moarte de nenumărate ori. Am trecut razant pe lângă evaporare în urma exploziilor unor rachete cât un autobuz, am scăpat după explozia unor bombe de cinci tone, am reuşit să rămânem relativ întregi la cap, dar cu sufletele sfâşiate după acel război cumplit.
O idioată de infecţie însă l-a răpus pe Mile, ieri, asta după ce brateli al nostru a mai trecut prin nu ştiu câte războaie, de atunci încoace. Nu ştiu de ce oamenii buni pier în timp ce Dumnezeu îi lasă să facă umbră pământului pe toţi nenorociţii şi îmbuibaţii şi ticăloşii care au căcat România - cei pe care Mile ar fi dorit să-i mitraliem, un gând comun care ne încerca pe toţi, în timp ce stăteam întinşi pe spate, în noapte, pe acoperişul hotelului Toplice, urmărind pe cer traiectoriile rachetelor ce tot veneau către Belgrad, către noi. Poate gândul lui Mile vom reuşi cândva să-l împlinim, totuşi, noi ăştia puţini care am mai rămas, tot cu ochii la cer...

18.2.10

SCRISOARE A EPISCOPULUI ARTEMIE AL RAS-PRIZRENULUI ŞI KOSOVO–METOHIEI CĂTRE PATRIARHUL IRINEI AL SERBIEI

La sfârşitul săptămânii trecute, Sinodul Permanent al Patriarhiei Sârbe a luat hotărîrea scoaterii din scaun, fără judecată, a episcopului Artemie al Raskăi şi Prizrenului (Kosovo şi Metohia). Deşi se ştia că există presiuni politice internaţionale în această privinţă de mai multă vreme, din partea SUA şi UE, asupra Bisericii Ortodoxe Sârbe (datorită poziţiei de "etnarh," într'o mare musulmană, a episcopului Artemie), hotărîrea a fost neaşteptată şi surprinzătoare, mai ales datorită felului în care a fost luată.


Ea a fost pusă în practică de îndată, în nişte condiţii ce au stârnit uimirea şi şocul monahilor şi clericilor din eparhie. În acest context, vă prezentăm scrisoarea Episcopului Artemie către Patriarhul Irinei şi un comentariu al juristului şi publicistului creştin sârb Jeliko Kotoranin, cel care a dat presei acest document.

Preafericirii Sale
Patriarhului Serbiei DD Irinei
Belgrad

Preafericirea Voastră,

În aceeaşi zi în care ne-am întâlnit la Patriarhie (5 II 2010) mă aştepta hotărârea Sfântului Sinod Arhieresc (nr. 105 din 5 II 2010), cu semnătura Domniei Voastre. Cu încredere în puterea adevărului, mai cu seamă în zilele răstignirii provinciei Kosovo şi Metohia, tocmai pentru acest adevăr reacţionez imediat.

Invitaţia Sfântului Sinod Arhieresc (Sinodul Permanent, n.tr.) (nr. 102 din 4 II 2010), pe care o pomeniţi în hotărâre [nr.105] despre prezenţa „obligatorie” la şedinţa Sfântului Sinod, nu am primit-o, după cum Vă este cunoscut.

Tot aşa, la convorbirea telefonică avută cu Domnia Voastră (4 Fer. în jurul orei 15.00) nu a fost pomenită invitaţia scrisă, nici venirea Noastră nu a fost considerată ca obligatorie, ci mot-a-mot „ar fi bine dacă aţi veni.”

Repetând aşadar - nici nu am primit invitaţie scrisă, nici recomandare că participarea Noastră este obligatorie, am făcut totuşi un efort deosebit să Vă vizitez la Patriarhie, azi [5 Feb] în jurul orei 9.30. Mulţumind că Ne-aţi primit cu dragoste la întrevedere, am plecat luând binecuvântare şi dorindu-Vă un început de post plin de folos.

Este ciudat că nici cu acest prilej nu Ni s-a dat invitaţia scrisă de a participa obligatoriu la şedinţa Sinodului, pe care o pomeniţi în hotărâre, şi nici nu am fost atenţionaţi să rămânem la şedinţă. Mai mult, în convorbirea noastră, şedinţa Sinodului nici măcar nu a fost pomenită.

Acestea le pun mărturie în chiar ziua în care ne-am întâlnit, cu deplină sinceritate şi prospeţimea întâlnirii între Domnia Voastră şi Noi.

Preafericirea Voastră, sântem surprinşi de hotărârea de a ne interoga, carte trebuie făcută asupra Noastră, dar sântem pregătiţi a o primi.

Al Preafericirii Voastre credincios întru Domnul,
Episcop de Ras–Prizren şi Kosovo–Metohia
Artemie

"Minciuna are picioare scurte, dar barbă lungă"

La conferinţa de presă ţinută pe 13 Februarie în clădirea Patriarhiei din Belgrad, Episcopul Bacikăi, Irinei, a zis, printre altele, că Episcopul Artemie de Ras şi Prizren, a fost invitat oficial la şedinţa Sfântului Sinod Arhieresc (*notă/ este vorba despre Sinodul permanent) dar nu a răspuns şi nu a venit să participe la şedinţă. Tot aşa a mai pomenit că din această pricină Sinodul a hotărât să trimită o delegaţie la Graceaniţa ca să îl audieze pe Episcopul Artemie şi să facă un control financiar asupra activităţii Episcopiei de Ras şi Prizren.

Avem ocazia să facem publică scrisoarea Episcopului Artemie către Preafericirea Sa Patriarhul Irinei scrisă în aceeaşi zi când a vorbit cu Patriarhul şi când a avut loc controversata şedinţă sinodală. Din cauza recentelor întâmplări această scrisoare are o importanţă deosebită şi este un document ce demontează spusele Episcopului Irinei pe care le-am pomenit mai sus. Din această pricină ne luăm libertatea, dar şi datoria de a publica acest document.

Cititorii se pot lămuri parcurgând acest document că nu este vorba de invitaţie şi de neparticipare, ci despre o capcană întinsă Episcopului Artemie. Capcana a fost folosită ca pretext pentru trimiterea ilegitimă a inspecţiei asupra Eparhiei de Ras şi Prizren. Asta a adus la un şir de noi încălcări ale drepturilor canonice ale Vlădicăi Artemie, şi la distrugerea ultimei instituţii a poporului Sârbesc din Kosovo şi Metohia, anume Eparhia de Ras şi Prizren.

Ne întrebăm dacă episcopii adunaţi la Sfântul Sinod Arhieresc, prin gura Episcopului de Bacika, Irinei, au minţit „în mic”, cum vor minţi „în mare,” adică, atunci când vor pregăti materialul pentru lucrările Sfântul Sobor Arhieresc şi pentru depunerea din treaptă a Vlădicăi Artemie?

Jeliko Kotoranin

http://www.predania.ro/kosovo2.html

Surse:
Eparhija Prizren
VESTI Online
Serbian Orthodox Church


10.12.09

România a pledat împotriva independenţei Kosovo în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie

Bogdan Aurescu si Cosmin Dinescu - agentul si co-agentul Romaniei in procesul de la Haga, de anul trecut - au pledat din nou joi in fata Curtii Internationale de Justitie, sustinand pozitia Romaniei in cazul privind independenta Kosovo. Pledoariile au durat 45 de minute.

Aurescu a argumentat necesitatea ca instanta de la Haga sa nu se limiteze la a raspunde strict, limitativ intrebarii puse de Adunarea Generala - daca declaratia de independenta a institutiilor provizorii de administrare autonoma din Kosovo este conforma cu dreptul international -, ci problema juridica reala pe care Curtea trebuie sa o solutioneze se refera, in viziunea Romaniei, la a evalua daca dreptul international interzice sau nu crearea unui stat nou prin secesiune unilaterala, in circumstantele cazului examinat.

De asemenea, Bogdan Aurescu a mai aratat ca acceptarea ideii ca secesiunea unilaterala ar fi permisa de dreptul international, ca integritatea teritoriala s-ar aplica numai intre state, iar actorii non-statali nu ar fi obligati sa o respecte ar implica faptul ca orice portiune de teritoriu a oricarui stat si-ar putea proclama independenta: „...aceasta ar duce la consecinte extrem de severe pentru ordinea juridica internationala. Ar insemna ca orice provincie, district, judet sau chiar cel mai mic catun din orice margine a oricarui stat ar avea permisiunea dreptului international sa isi declare independenta si sa obtina secesiunea. (...) Aceasta concluzie nu poate fi acceptata. Interdictia secesiunii unilaterale este unul dintre (...) elementele integritatii teritoriale”, a spus Aurescu in fata judecatorilor. Delegatia Romaniei a argumentat, astfel, ca principiile integritatii teritoriale si suveranitatii reprezinta pilonii fundamentali ai dreptului international, de la care nu se poate deroga.

Secretarul de stat roman a mai spus ca ca declararea independentei Kosovo incalca rezolutiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU, care impun ca statutul final al Kosovo sa se bazeze pe un proces politic fundamentat pe negocierile si acordul celor doua parti implicate. „Consiliul de Securitate nu putea in niciun caz sa impuna unui stat sa accepte secesiunea unei portiuni din teritoriul sau in absenta unui acord intre partile interesate”, a subliniat reprezentantul Romaniei.
Echipa Romaniei la Haga in procesul Kosovo
Echipa Romaniei la Haga in procesul
Kosovo
Foto: MAE
Cosmin Dinescu a continuat pledoaria Romaniei, si a demonstrat ca dreptul popoarelor la autodeterminare se poate aplica in cadrul statelor existente doar in dimensiunea sa interna (participarea la dezvoltarea vietii politice, economice, sociale, culturale in cadrul unui stat existent), fara a afecta integritatea teritoriala a acestora.

Asa numita „secesiune-remediu”, adica existenta unei exceptii de la aceasta regula – respectiv in cazul in care locuitorii unor parti a statelor existente sunt supusi unor incalcari grave ale drepturilor omului, este o institutie controversata si contestata in dreptul international. Oricum, situatia provinciei Kosovo la „data critica” – respectiv 17 februarie 2008, data proclamarii unilaterale a independentei – nu era de o astfel de natura incat sa justifice „secesiunea-remediu”.

In final,Dinescu a prezentat concluziile rezultand din pledoariile scrise si orale ale Romaniei, care conduc la constatarea ca, in viziunea Romaniei, declaratia de independenta a Kosovo nu este conforma cu dreptul international.

Pledoariile scrise si cele orale au fost pregatite de o echipa de diplomati juristi din MAE roman, care include si fosti membri ai echipei care a participat la procesul de delimitare maritima in Marea Neagra. Astfel, pe langa cei doi pledanti, din delegatia romana au facut parte: Calin Fabian, ambasadorul Romaniei la Haga, Ion Galea, director in cadrul Directiei Generale Afaceri Juridice din MAE, Irina Nita, consilier juridic in cadrul ambasadei Romaniei la Haga, Alina Orosan si Felix Zaharia, diplomati in cadrul Directiei Generale Afaceri Juridice din MAE.

Sursa:

http://www.hotnews.ro

Related Posts with Thumbnails