Corneliu Ciucanu a lansat lucrarea CORNELIU ZELEA CODREANU – SCRIERI. DOCUMENTE. ÎNSEMNĂRI.

SCRIERI. DOCUMENTE. ÎNSEMNĂRI

CORNELIU ZELEA CODREANU

Editie îngrijitã de Corneliu Ciucanu

COLECŢIA OPERA OMNIA

CUPRINS
Argument 7
Cărticica şefului de cuib 19
Circulări şi manifeste 181
Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu 477
Însemnări de la Jilava 677
Ilustraţii 749
ARGUMENT
Istoria Dreptei naţional-creştine reprezintă un capitol extrem de important al evoluţiei României în secolul XX, un episod aparte al vieţii politice, sociale şi culturale dintre cele două războaie mondiale şi, nu în ultimul rând, un subiect de mare interes pentru istorici, sociologi şi politologi, interesaţi în decriptarea obiectivă a acestui amplu fenomen social-politic şi spiritual.
Investigaţiile impun însă anumite norme de cercetare dar şi curaj în abordarea tematicii deosebit de complexe. Pentru a desluşi atitudinile şi reacţiile personajelor, pentru a înţelege şi evoca ipotezele şi cauzele desfăşurărilor este necesară o înţelegere ab initio a perioadei vizate, este absolut necesar ca istoricul să pătrundă spiritul şi mentalitatea epocii, fără a aprecia şi clasifica evenimentele şi actorii prin prisma judecăţilor de valoare recent, şi de multe ori păgubos, formulate. Istoricul trebuie să renunţe la şabloane, să depăşească interdicţiile vremelnice ale corectitudinii politice impusă de un regim sau altul, să respingă suveran tabu-urile şi prejudecăţile, să rămână apărător consecvent al adevărului istoric. Dintr-o astfel de perspectivă trebuie privită iniţiativa noastră de a reedita, într-un singur volum, texte ce aparţin istoriei Mişcării Legionare şi întemeietorului acesteia, pornind de la ideea că orice proces istoric trebuie iniţial analizat, interpretat, cunoscut şi mai apoi evaluat, etichetat, condamnat…
În acest context cred că se impune a aminti cuvintele pline de înţeles duhovnicesc ale marelui nostru teolog Dumitru Stăniloae. Părintele considera că nu poţi cunoaşte decât în măsura în care poţi iubi şi, totodată, nu poţi iubi decât atâta cât poţi cunoaşte…
Problema care inerent reţine atenţia noastră derivă din modul simplist, abrupt şi maliţios în care se tratează şi etichetează manifestările şi evoluţia Dreptei interbelice. Din faptul că oricine poate să emită verdicte asupra unui subiect pe care nu-l cunoaşte şi
nici nu vrea să-l cunoscă. În consecinţă, plecând de tâlcuirea Părintelui Stăniloae, se nasc inevitabil întrebări adresate tuturor comisarilor de opinie – din trecutul comunist nu foarte îndepărtat sau din prezentul postdecembrist – şi anume: Cum este posibil a urâ implacabil, visceral fără a cunoaşte adevărul? Cum se pot calomnia/denigra/condamna oameni şi fapte fără ai şti, fără a le explica şi înţelege?
În decembrie 2005 s-a lansat celebrul Apel, intitulat Libertate pentru istorie, semnat de reputaţii istorici francezi Alain Decaux, Pierre Milza, Marc Ferro, Réné – program propune o serie de principii definitorii ale istoriei ca disciplină şi a profesiunii de istoric:
„Istoria nu-i o religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici un lucru interzis, nu cunoaşte tabu-uri. El poate să deranjeze.
Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de a exalta sau de a condamna. El explică.
Istoria nu este sclava actualităţii. Istoricul nu aplică trecutului schemele ideologice contemporane şi nu introduce în evenimentele de odinioară sensibilităţile prezentului.
Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, într-un demers ştiinţific, colecţionează amintirile oamenilor, le compară între ele, le confruntă cu documentele, cu obiectele cu urmele existente şi stabileşte faptele. Istoria ţine cont de memorie dar nu se rezumă la ea.
Istoria nu este un domeniu juridic. Într-un stat liber, definirea adevărului istoric nu aparţine nici Parlamentului, nici autorităţii judiciare.
Politica statului, chiar animat de cele mai bune intenţii, nu este politica istoriei”(1).
Apelul istoricilor francezi reprezintă mai mult decât o serie de norme şi principii aplicabile Istoriei şi Istoricilor… În fapt, Apelul se constituie într-un îndreptar deontologic care transcede veacul, depăşeşte barierele ideologice şi temporale ale unui regim sau ale unei perioade, ignoră trendul general şi „adevărul învingătorilor” în interesul Adevărului istoric. Demersul istoricilor francezi argumentează posibilitatea ca interpretarea şi evaluarea fenomenelor istorice să depindă exclusiv de crezurile şi abilităţile metodologice ale cercetătorului, fără fi influenţate de intervenţia arbitrară a politicului.

Integral aici

Corneliu Zelea Codreanu, Roller-tatal si Roller-fiii. Documente din Arhiva Sigurantei si a Securitatii Statului via CNSAS

Argument
 
Un lucru este mai mult decât sigur, din perspectiva anilor care au trecut de la apariţia în 1948 a manualului „unic” de Istorie semnat de M. Roller, şi anume că acesta şi emulii săi, foşti ori actuali, dacă nu au reuşit – şi nici nu aveau cum, lipsindu-le personalităţile şi profesionismul – să pună bazele unei noi şcoli istoriografice, au creat în schimb din belşug torţionari. Şi care, în iadul sistemului concentraţionar comunist, începând cu Piteştii, au inventat şi desăvârşit în anii ´50 reeducările de tristă amintire.
Poate să apară astăzi straniu, dar, pe tema lui Corneliu Zelea Codreanu şi a Mişcării Legionare, de exemplu, Istoria pomenită le-a slujit nemijlocit torţionarilor drept carte de căpătâi, interogarea deţinuţilor politici internaţi în Gulagul Roşu desfăşurându-se – potrivit surselor[1] – după un model decupat cu fidelitate din Roller-tatăl, mai precis:
-          Torţionarul: Spune, ce ştii despre familia Codreanu?
-          Candidatul la reeducare: … Ştiu că … nu avea nici un strop de sânge românesc, că, după tată, e polonez, după mamă e neamţ şi că această familie a fost o familie de criminali. Bunicul a fost pădurar şi a ucis, cu toporul, pe nu ştiu cine. Tatăl a fost profesor şi a trădat, în nu ştiu ce împrejurare, ţara. Codreanu l-a împuşcat pe Maniu. Asasinatul, prin urmare, le era în sânge şi l-au impus, ca metodă de luptă, întregii Mişcări Legionare. Dovadă, cazurile Vernichescu, I. G. Duca, Armand Călinescu, Iorga, Madgearu şi încă ale multor altora …




Volumul V din Documente … continuă seria proceselor antilegionare, astfel că nu  mai revenim cu detalii. Excepţie făcând „procesul” faimos al lui C. Z. Codreanu din 1938, pe care l-am încadrat, nu numaidecât noi, în seria marilor înscenări şi erori judiciare din România, aşa precum şi în cazul Mareşalului Ion Antonescu şi al colaboratorilor lui (1946), al PNŢ-ului (1947) ori al soţilor Ceauşescu (1989)[2].
Dacă revenim asupra faptelor din 1938 este pentru a reţine unele personalităţi de excepţie care au compărut ca martori ai „Căpitanului” şi calitatea  depoziţiilor acestora[3] – profesorii Trăian Brăileanu, M. Manoilescu, Nichifor Crainic, Sextil Puşcariu, dr. I. Cantacuzino, generalii C. Petrovicescu şi M. Racoviţă, dar, mai cu seamă, Iuliu Maniu[4] şi general Ion Antonescu[5].

Continuarea la Ziaristi Online: Profesorul Gheorghe Buzatu: A aparut volumul V al lucrarii Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu

Sursa: Roncea.ro

 

TUPEU DE PATAPIEVICI

Trebuie să ai tupeu gros ca obrazul porcului să mai protestezi pentru salvarea ICR în formula Patapievici adică  pentru o activitate marcată  de scandaluri, bani tocaţi cu clica şi praf în ochii României.
Celor care îl  susţin pe Patapievici le recomand să citească volumul ,,România Medievală,, publicat sub egida ICR şi destinat ambasadelor din lumea întreagă. Despre scumpa şi exploziva cărţulie am scris aici:

CITIŢI ŞI VĂ ÎNGROZIŢI!
,,ROMÂNIA MEDIEVALĂ,,- UN SCANDAL ÎN DEVENIRE
DESPRE FALS IN SCRIEREA ISTORIEI
ISTORIE ŞI POLITICĂ. ROESLER, ROLLER, CHRZANOVSKY
SEMNEAZĂ ŞI DĂ MAI DEPARTE!
,,APĂRAŢI ISTORIA ROMÂNILOR,,- ÎN TOPUL CELOR MAI POPULARE PETIŢII
DEMISIA DE ONOARE, PATAPIEVICI!
CU ŞI FĂRĂ BIROCRAŢIE
Petiţia ,,Apăraţi istoria românilor,, a fost înregistrată oficial

Totuşi, experienţa agrotehnică dovedeşte că porcii nu se dau de la troc decât dacă îi iei la goană cu  jordia.

Sursa: viata fantastica

De ce trebuie aruncat la cosul cu “deseuri politice” Horia Roman Patapievici, “asasinul platit al culturii romane”"

Dorin Tudoran, un intelectual cu ceva mai multe carti decat HR Patapievici si, spre deosebire de acesta din urma, cu o reala disidenta la activ, face o observatie de mare bun simt in articolul sau “Politizarea instituțiilor: lupi și mielușei“. Tudoran atrage atentia ca, in urma cu aproape 8 (opt) ani (nu-i erau de ajuns?!), cand Patapievici a fost numit la ICR – prin prostirea lui Basescu de catre rectorianul Plesu, inainte ca acesta sa primeasca un mare sut in dos de la Cotroceni (prietenii stiu cum si de ce) -, fostul presedinte al Institutului, academicianul Augustin Buzura, a aflat de la televizor ca a fost inlocuit.
Dorin Tudoran:  “Când, în ianuarie 2005, președintele Institutului Cultural Român (ICR) afla din oraș că a fost destituit și era  chemat la Cotroceni să dea nas în nas cu înlocuitorul său, acesta din urmă, dl Horia-Roman Patapievici, nu vedea nici un motiv de jenă că devenea instrumentul unui act de politizare. Astăzi, când Guvernul pregătește trecerea ICR din subordinea președintelui României sub controlul Parlamentului, dl Patapievici organizează o conferință de presă în care acuză vehement politizarea. Dacă ar fi vorba de o persoană oarecare, acest semn de inconsistență morală m-ar lăsa rece.”
Mineriada GDS-ista declansata astazi de Patapievici si ai lui nu este cu nimic mai prejos decat mineriada FSN-ista a lui Iliescu si ai lui, din anii ’90. In fond, ce-l deranja pe Iliescu? Ca o droaie de “golani” si “legionari” strigau ca tampitii “Jos Iliescu”! Pai aceiasi “golani” si “legionari” de ieri, ajunsi intre timp jurnalisti, scriitori, artisti si istorici, striga de vreo opt ani la Basescu sa-l demita pe patibularul de la ICR. Dupa scandalurile cu “turnatorii de la academia de vara”, falusurile erecte ale lui Iuda si satanismele expuse in Germania, anusurile lui Perjosvchi si alte falusuri blegite si vagine imprastiate pe peretii de la New York, ca “reprezentative pentru arta romaneasca”, i-am adresat chiar si o Petitie lui Basescu: Pentru demiterea lui Patapievici (cititi-o mai jos). Mare pacat ca n-a facut-o. Cat a distrus din fondul cultural romanesc aceasta gasca otravitoare, condusa de mutantul Pataplesu, si din istoriografia reala a tarii, daca il adaugam si pe zombiul Tismaneanu, nu stiu in cate generatii se va mai repara. Daca Iliescu a pastorit doar niste jefuitori ai bogatiilor tarii, protejatii si limbistii de serviciu ai lui Basescu – altfel profitori ai tuturor regimurilor, de la Pauker incoace – au atacat insasi fiinta nationala, cu repercusiuni mult mai grave decat recuperarea unor valori materiale (pentru ca altii sa le fure din nou).

Integral aici

Ucenicul ateu al lui Ilici Iliescu, Remus Cernea, vede legionari peste tot. Consilierul primului-ministru a dat faţă cu un rocker care purta un tatuaj cu Gardul Legionar :). MESAJ DIN PARTEA SUSŢINĂTORILOR LIBERTĂŢII DE CONŞTIINŢĂ: si-au refacut stocurile de vaselina si se indreapta in mars fortat catre Parcul Operei!

Materialul secretarului de stat Remus Cernea, publicat astăzi pe Vox Pu(b)lica, se situează undeva între penibil şi patetic. Pe scurt, activistul gay-antireligie-antilocdemuncă Cernea a intrat într-un conflict cu un individ la festivalul rock OST Fest. Uau, ce lucru nemaiîntâlnit, un scandal la un festival rock! Problema activistului Cernea, proaspăt sărit din barca ONG-istă pe un post călduţ de secretar de stat oferit de guvernul Ponta, este că individul “agresiv” avea tatuat pe braţ Gardul Legionar, adică sigla Legiunii Arhanghelului Mihail. Cum ar veni, sărmanul Cernea, proaspăt “ajuns” pe banii noştri, era cât pe ce sa fie tumefieat de un individ un pic alcoolizat, lucru orecum normal la un festival de rock.

Marea dilemă a lui Cernea este însă, din nou, societatea românească ca nu înţelege că lumea poate să fie mai bună dacă punem toţi umărul (sau fundul, cum fac cei din “Solidaritatea pentru libertatea de conștiință”: William Totok, Mircea Toma sau Smaranda Enache). Spectatorii la concert nu au interevenit în favoarea lui Cernea, situaţia putând să de genereze: “Un om care asistă la un concert este, din senin, ameninţat cu violenţa şi agresat fizic de către un al om pe care nu îl cunoştea şi pe care nu îl mai întâlnise vreodată. Cei din jur nu intervin pentru aplanarea situaţiei. Victima nu răspunde cu violenţă agresiunii, dar, pentru că devenea tot mai probabilă o escaladare a situaţiei, se adresează celor de la firma de security şi jandarmilor prezenţi pentru a asigura ordinea publică. Indiferent cine este ţinta violenţelor, acestea trebuie condamnate ferm de către opinia publică. A le menaja sau a le găsi circumstanţe atenuante înseamnă a le încuraja şi legitima. ” http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/nu-ma-tem-extremismul-politic-de-la-vorba-la-fapta-in-romania-80216.html


Sper că aţi înţeles. Toată lumea e fascistă, pentru că nu a intervenit în conflictul dintre Cernea şi Horia Sima, care s-ar fi sfârşit invariabil cu un Cernea tumefiat şi dezorientat. Până la urmă aşa se poate rezuma pe scurt flozofia de WC public a lui Cernea: nu am lucrat în viaţa mea nicăieri, locuiesc la 40 de ani cu părinţii, susţin idei radicale pe care 99,99% din români le dezaprobă categoric, am ajuns secretar de stat în guvernul USL pe căi “dosnice”, însă doresc ca “societatea” să intervină când sunt agresat de un reprezentant mai curajos al majorităţii care mă dispreţuieşte. Remus, ştii ce? Eu chiar aş fi intervenit acolo: te-aş fi ţinut un pic cât timp camaradul alcoolizat te-ar fi angrenat într-o dezbatere cu argumente de prima mână. Asta ca să ne aducem aminte că Remus Cernea este din 1997, membru al UDMR.

George Bara

Sursa: napoca news

Mesaj primit de Remus Cernea de la susţinătorii săi (pe blogul VoxPublika, unde posteaza ipochimenul):  Nu te teme Remus!
Sustinatorii tai si-au refacut stocurile de vaselina si se indreapta in mars fortat catre Parcul Operei! Te vor apara cu pretul oricaror chinuri!

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: OMUL - CHIP AL CHIPULUI DUMNEZEIESC. Un chip îndumnezeit: Părintele Ilarion Felea.

                             „Fă, creştine, din tine, din inima trupului tău,

                              o grădină de rai, o biserică a măririi lui Dumnezeu,

                            aşa după cum a fost şi inima celui dintâi om înainte

                                       de cădere spre fericirea ta şi spre lauda şi slava

                                       atotînţeleptului tău Făcător!”

                                                                      (Părintele Ilarion V. Felea)

   Trupul omului devine fiinţă vie prin sufletul său care este suflare de viaţă. Sufletul este chipul lui Dumnezeu în om (Geneză 1,26-27), Mintea, Inima şi Voinţa lui Dumnezeu în mintea, inima şi voinţa omului. Omul, prin sufletul său inimă şi minte a fost destinat, slăvit şi încununat cu cinstea de a  fi Stăpânul Creaţiei. „Cerul cerului este al Domnului, iar pământul l-a dat fiilor oamenilor” (Psalmul 113,24).

   Vorbind despre taina omului Sfântul Grigorie Teologul afirmă: „Eu sunt mic şi mare, jos şi înălţat, muritor şi nemuritor, pământesc şi ceresc. Eu sunt unul cu lumea aceasta de jos, altul cu Dumnezeu de sus; unul cu trupul altul cu sufletul” (Cuvântul 7,23 şi Cuvântul 39,13; trad. I. Pulpea în Studii Teologice Nr. 1-2, 1939, p.92).

 Mântuitorul este deofiinţă cu noi în ceea ce priveşte virtutea omenirii şi asemenea nouă, raportat la activitate. Omul, ca fiinţă şi persoană este o unitate în dualitate: trup şi suflet.

   Viaţa trupului trebuie să fie o inimă neprihănită, un suflet plin de candoare, cum ne spune Sfântul Apostol Iacob: „Precum trupul fără suflet este mort, aşa şi credinţa fără fapte este moartă” (Iacob 2, 26), iar din Proverbe aflăm că sufletul este luminătorul trupului: „Sufletul omului este un sfeşnic de la Domnul; el cercetează toate cămările trupului” (Pilde 20, 27).

   Puterea cea mai teribilă care ţine trupul într-o vigoare limpede şi armonioasă este Nădejdea creştină, cum zice Psalmistul: „Spre El a nădăjduit inima mea şi am fost ajutat şi a înflorit trupul meu” (Psalmul 138,14).

   Faptele bune, lupta cea bună, lucrarea mântuirii se împlineşte în viaţa trupului, aici pe pământ.

   Domnul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat Împărtăşania- cea mai mare Taină, la Cina Sa cea Mare: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu” (Matei 26, 26).

   Marea taină a Întrupării ne-o arată Sfântul Apostol Ioan: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut Slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1,14).

   Evanghelia mântuirii aduce după naşterea din trup, renaşterea din duh: „Ce este din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3,6).

   Implicarea prin credinţă a fiinţei noastre la jertfa hristică aduce izbăvire trupului: „Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului” (Romani 6, 6).

   Trupul este o cale spre desăvârşire, la care ne îndeamnă marele Apostol Pavel: „Vă îndemn, deci fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească” (Romani 12,1).

   După cum toate mădularele omului îi alcătuiesc trupul, aşa toţi oamenii aflaţi în comuniune alcătuiesc trupul hristic slujindu-se reciproc: „Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora” (Romani 12,5).

   Creştinii care-şi împodobesc trupul cu lumina virtuţiilor, devin temple ale Duhului: „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6,19).

   Urmând calea sămânţei care răsare: rădăcină, tulpină, coroană, floare şi fruct, tot aşa trupul omului trebuie să crească, să se jerfească, desăvârşindu-se ca trup duhovnicesc: „Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (1 Corinteni 15,44).

  Trupul fiind templu al Duhului simbolizează şi Biserica lui Hristos: „Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate” (Coloseni 1,18).

   Înnoirea minţii, restaurarea chipului întru asemănare cu Atotcreatorul s-a făcut prin Întruparea Domnului: „Pe calea cea nouă şi vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin Trupul Său” (Evrei 10,20).

   Se poate spune cu adevărat că Smerenia este virtutea care revigorează trupul şi salvează sufletul.

   Cel mai sublim mădular al trupului este inima, prin care toate există, trec, pleacă, vin.

   Cunoaşterea lui Dumnezeu, a sinelui şi a semenului se fac prin cercetarea inimii: „Eu mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă” (1 Regi 15,7);... „Căci Domnul cercetează toate inimile şi cunoaşte toată mişcarea gândurilor” (1 Paralipomena 28,9). Din inima plină de har ies toate gândurile şi cuvintele bune şi bine înfăptuite, din cea stearpă ies numai cele rele. „...Inima ta este oare cum este inima mea către inima ta?” (IV Regi 10,15).

   Bucuria, pacea, blândeţea, jertfa, lauda, curăţia, fidelitatea, cunoaşterea şi autocunoaşterea, revărsarea dorului, comoara înţelepciunii dumnezeieşti, izvorul vieţii, flacăra sufletului, credinţa, hotărârea, nădejdea, binecuvântarea, dreptatea, îndreptarea, adevărul, mila, dragostea, slujirea, statornicia, smerenia, etc., toate aceste străluciri şi fericiri sunt prin sălăşluirea harului în inima curată.

   Domnind şi stăpânind peste tot trupul, „inima este organul cârmuitor, tronul harului: mintea şi toate cugetele sufletului sălăşluiesc în ea” (Mitropolit Hierotheos Vlachos, op. cit., p.126). Alterarea raţiunii se datoreşte împrăştierii minţii în afara inimii de către simţurile necontrolate. 

Un părinte veghetor îmi atrage atenţia: Textul de la pagina O vedenie a Sfântului Valeriu Gafencu despre sfinţii închisorilor este scris de Danion. Nicidecum de Valeriu Gafencu. Mea culpa.