Corneliu Ciucanu a lansat lucrarea CORNELIU ZELEA CODREANU – SCRIERI. DOCUMENTE. ÎNSEMNĂRI.

SCRIERI. DOCUMENTE. ÎNSEMNĂRI

CORNELIU ZELEA CODREANU

Editie îngrijitã de Corneliu Ciucanu

COLECŢIA OPERA OMNIA

CUPRINS
Argument 7
Cărticica şefului de cuib 19
Circulări şi manifeste 181
Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu 477
Însemnări de la Jilava 677
Ilustraţii 749
ARGUMENT
Istoria Dreptei naţional-creştine reprezintă un capitol extrem de important al evoluţiei României în secolul XX, un episod aparte al vieţii politice, sociale şi culturale dintre cele două războaie mondiale şi, nu în ultimul rând, un subiect de mare interes pentru istorici, sociologi şi politologi, interesaţi în decriptarea obiectivă a acestui amplu fenomen social-politic şi spiritual.
Investigaţiile impun însă anumite norme de cercetare dar şi curaj în abordarea tematicii deosebit de complexe. Pentru a desluşi atitudinile şi reacţiile personajelor, pentru a înţelege şi evoca ipotezele şi cauzele desfăşurărilor este necesară o înţelegere ab initio a perioadei vizate, este absolut necesar ca istoricul să pătrundă spiritul şi mentalitatea epocii, fără a aprecia şi clasifica evenimentele şi actorii prin prisma judecăţilor de valoare recent, şi de multe ori păgubos, formulate. Istoricul trebuie să renunţe la şabloane, să depăşească interdicţiile vremelnice ale corectitudinii politice impusă de un regim sau altul, să respingă suveran tabu-urile şi prejudecăţile, să rămână apărător consecvent al adevărului istoric. Dintr-o astfel de perspectivă trebuie privită iniţiativa noastră de a reedita, într-un singur volum, texte ce aparţin istoriei Mişcării Legionare şi întemeietorului acesteia, pornind de la ideea că orice proces istoric trebuie iniţial analizat, interpretat, cunoscut şi mai apoi evaluat, etichetat, condamnat…
În acest context cred că se impune a aminti cuvintele pline de înţeles duhovnicesc ale marelui nostru teolog Dumitru Stăniloae. Părintele considera că nu poţi cunoaşte decât în măsura în care poţi iubi şi, totodată, nu poţi iubi decât atâta cât poţi cunoaşte…
Problema care inerent reţine atenţia noastră derivă din modul simplist, abrupt şi maliţios în care se tratează şi etichetează manifestările şi evoluţia Dreptei interbelice. Din faptul că oricine poate să emită verdicte asupra unui subiect pe care nu-l cunoaşte şi
nici nu vrea să-l cunoscă. În consecinţă, plecând de tâlcuirea Părintelui Stăniloae, se nasc inevitabil întrebări adresate tuturor comisarilor de opinie – din trecutul comunist nu foarte îndepărtat sau din prezentul postdecembrist – şi anume: Cum este posibil a urâ implacabil, visceral fără a cunoaşte adevărul? Cum se pot calomnia/denigra/condamna oameni şi fapte fără ai şti, fără a le explica şi înţelege?
În decembrie 2005 s-a lansat celebrul Apel, intitulat Libertate pentru istorie, semnat de reputaţii istorici francezi Alain Decaux, Pierre Milza, Marc Ferro, Réné – program propune o serie de principii definitorii ale istoriei ca disciplină şi a profesiunii de istoric:
„Istoria nu-i o religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici un lucru interzis, nu cunoaşte tabu-uri. El poate să deranjeze.
Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de a exalta sau de a condamna. El explică.
Istoria nu este sclava actualităţii. Istoricul nu aplică trecutului schemele ideologice contemporane şi nu introduce în evenimentele de odinioară sensibilităţile prezentului.
Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, într-un demers ştiinţific, colecţionează amintirile oamenilor, le compară între ele, le confruntă cu documentele, cu obiectele cu urmele existente şi stabileşte faptele. Istoria ţine cont de memorie dar nu se rezumă la ea.
Istoria nu este un domeniu juridic. Într-un stat liber, definirea adevărului istoric nu aparţine nici Parlamentului, nici autorităţii judiciare.
Politica statului, chiar animat de cele mai bune intenţii, nu este politica istoriei”(1).
Apelul istoricilor francezi reprezintă mai mult decât o serie de norme şi principii aplicabile Istoriei şi Istoricilor… În fapt, Apelul se constituie într-un îndreptar deontologic care transcede veacul, depăşeşte barierele ideologice şi temporale ale unui regim sau ale unei perioade, ignoră trendul general şi „adevărul învingătorilor” în interesul Adevărului istoric. Demersul istoricilor francezi argumentează posibilitatea ca interpretarea şi evaluarea fenomenelor istorice să depindă exclusiv de crezurile şi abilităţile metodologice ale cercetătorului, fără fi influenţate de intervenţia arbitrară a politicului.

Integral aici