17.9.13

Sclavul tehnic si dezumanizarea - in viziunea lui Constantin Virgil Gheorghiu

gheorghiu virgil ora 25 Sclavul tehnic. Ora 25 de C. Virgil Gheorghiu
Ora 25 – timpul în care orice încercare
de salvare e prea târzie. Nu e
ultima oră, ci o oră după cea din urmă
oră… Este, cu precizie, timpul societăţii
occidentale. E ora actuală. Ora exactă!
Constantin Virgil Gheorghiu
“Sclavul tehnic este servitorul care ne face zilnic mii de servicii. El ne impinge automobilul, ne aprinde lumina, ne toarna apa pe maini cand ne spalam, ne face masaje, ne spune lucruri care sa ne amuze cand intoarcem butonul aparatului de radio, face sosele, taie muntii…”
“Sclavul tehnic s-a dovedit mai ordonat si mai putin costisitor decat sclavul uman. Inlocuirea unuia cu celalalt s-a facut vertiginos, incepand cu galerele. Acum navele sunt impinse pe mare nu de sclavii umani, ci de cei tehnici. Seara, omul bogat – care-si poate permite sa aibe sclavi – nu mai bate din palme, cum facea omologul lui din Atena sau din Roma, ca sa vina sclavele cu lumanarile aprinse, ci apasa pe butonul de langa el, si sclavii tehnici ii fac lumina. Sclavul tehnic face focul si incalzeste apartamentul, incalzeste apa la baie, deschide ferestrele, face vant cu evantaiul. El are avantajul – asupra colegului lui uman – ca e mai bine dresat, nu se aude si nu se vede: nu apare decat atunci cand e invitat. Iti aduce scrisoarea de dragoste intr-o secunda, si chiar vocea ti-o duce pana la urechea iubitei. Sclavii tehnici sunt servitorii perfecti. Fac agricultura, razboi, politie, politica, administratie. Toate activitatile omenesti au fost invatate si sunt practicate de sclavii tehnici. Fac calcule in birouri, picteaza, canta, danseaza, zboara in vazduh, coboara sub apa. Sclavul tehnic este utilizat pentru unctia de calau si-I executa pe ondamnatii la moarte, vindeca bolile in spitale, alaturi de medii, il asista pe preot la oficierea serviciului divin.”
“O societate in care exista zeci de miliarde de sclavi si numai doua miliarde de oameni – chiar daca oamenii guverneaza – va avea caracteristicile majoritatii proletare. […] Orice patron trebuie sa invete ceva din limba si obiceiurile angajatilor sai, ca sa le poata comanda. Ocupantul, cand este in inferioritate numerica, adopta aproape intotdeauna limba si obiceiurile poporului invins – din comoditate sau din interese practice -, cu toate ca el stapaneste.
Asa se intampla si in societatea noastra, desi nu ne convine sa recunoastem.
Invatam legile si limbajul sclaviolor nostri – in consecinta, ale sclavilor tehnici – ca sa-i conducem mai bine. Totodata, renuntam pe nesimtite la calitatile si la legile noastre omenesti. Ne dezumanizam, adoptand modul de viata al sclavilor tehnici. Primul simptom al dezumanizarii omului este subevaluarea lui. Omul se apreciaza pe el insusi si pe semenii lui dupa criterii tehnice, ca element inlocuibil. Societatea contemporana, care cuprinde un omla fiecare doua sau trei duzini de sclavi tehnici, trebuie sa fie organizata, ca sa functioneze, dupa legile tehnice. Nu mai e o societate creata suta la suta dupa neesitatile naturii umane, ci una ridicata pe necesitatile tehnicii. De aici incepe drama.
Oamenii se trezesc obligati sa traiasca si sa se comporte dupa legile straine celor umane. Cine nu respecta legile masinii – devenite legi ale societatii – este sanctionat. Omul, care traieste in minoritate, devine cu timpul o minoritate proletara. El este exclus din societatea careia ii apartine, dar in care nu se mai poate integra, fiindca nu ii permite conditia umana. De aici rezulta un sentiment de inferioritate si dorinta de a imita masina, de a se lepada de caracterul lui de fiinta umana, care il tin departe de centrul activitatii sociale. Dezumanizarea continua sub diferite forme: renuntarea la sentimente, reducerea relatiilor sociale la ceva categoric, precis si automat, cum sunt relatiile intre piesele unei masini. Ritmul si limbajul sclavului tehnic este imitat in relatiile sociale, in administratie, in arte – pictura, literatura, dans. Oamenii devin papagalii sclavilor tehnici. In clipa asta suntem insa de-abia la inceputul dramei.”
“Ciocnirea dintre cele doua realitati – tehnica si umana – s-a produs. Sclavii tehnici vor castiga lupta. Se vor emanipa si vor deveni cetateni ai soietatii noastre. Oamenii vor ajunge proletarii unei societati organizate dupa cerintele si natura majoritatii cetatenilor ei, adica a cetatenilor tehnici.”

Sursa:
Related Posts with Thumbnails