Sfinţii Montanus şi Maxima- Sfinţi Străromâni, un preot şi o preoteasă sfinţi, modele pentru familiile preoţeşti.

Sfântul Montanus, preotul, şi soţia sa, Maxima, au vieţuit în Singidunum (azi Belgrad – Serbia), în sec. III-IV, în timpul lui Diocleţian persecutorul. Atunci când Galeriu, ginerele lui Diocleţian, a obţinut aprobarea edictului al patrulea de persecuţie, care îi obliga pe toţi locuitorii imperiului să jertfească idolilor, pentru prima dată acest edict s-a aplicat în Singidunum.

---

Montanus şi Maxima au refuzat supunerea şi s-au refugiat în Sirmium (azi Mitroviţa – Serbia). Aceasta fiind însă reşedinţa lui Galeriu, în scurt timp s-a pus şi aici problema închinării la idoli şi a lepădării de Hristos. Ei au fost aduşi în faţa guvernatorului Probus, care le-a aplicat procedura obişnuită: cercetarea (mai întâi a preotului, soţia fiind considerată mai gingaşă), reafirmarea edictului, chemarea la supunere faţă de autorităţi, ameninţarea cu tortura şi cu moartea, încercarea de manipulare prin rude, promisiuni etc.

Montanus a trecut cu bine toate încercările, mărturisind credinţa sa în mod ferm:

„Eu am primit învăţătura cum să îndur mai bine chinurile, decât cum sa ma lepăd de Dumnezeu, sau să aduc jertfă demonilor”. Jertfa pe care a voit să o aducă Mucenicul a fost ca pe sine însuşi să se ofere lui Hristos.

După tortură, guvernatorul a chemat-o pe soţie, ca ea să-l înduplece pe preot la închinarea „cuvenită”. Aceasta a declarat că îşi doreşte să fie părtaşă la patimile Mântuitorului, asemenea soţului ei.

Consternat, Probus a dat ordinul final, de ucidere a celor doi soţi, prin aruncarea în râul Sava, cu pietre legate de gât. Ei au mai avut timp de o ultimă rugăciune:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Care Te-ai jertfit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi, Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău. Sporeşte, Doamne, şi apără turma cea credincioasă a bisericii Tale din Singidunum şi de prin toate văile Dunării. Cu ochii minţii văd, Stăpâne, cum în această latură de pământ se ridică un popor nou, care cheamă numele Tău cel sfânt prin biserici, în limba romană.”, după cum aflăm de la pr. prof. Ioan I. Rămureanu („Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti”, 1987), care citează surse mai vechi, publicate în 1942 şi 1982.

Alte surse sustin insa că ei au fost mai întâi tăiaţi cu sabia şi apoi aruncaţi în râu, iar moaştele lor transportate la Roma şi ascunse în catacombele Sfintei Priscilla pentru aproximativ 1500 ani.

În 1804 câteva morminte din catacombele Sfintei Priscilla au fost deschise. Cu acea ocazie s-au descoperit mai multe sfinte moaşte, puse la închinare în biserici catolice şi chiar în locuinţe particulare, ale unor familii catolice de notabilităţi din Roma. Moaştele Sfintei Maxima s-au păstrat cel mai bine, fiind preluate de familia Sinibaldi, care le-a aşezat în altarul unei capele private din Roma.

Din 1927, moaştele Sfintei preotese au circulat la mai multe mânăstiri catolice (din Roma, Chicago, până în America de Sud). În prezent, moaştele Sfintei se află în North Royalton, Ohio, iar cinstirea ei s-a extins, datorită minunilor petrecute la raclă. Foarte mulţi credincioşi catolici îi venerează în mod special pe aceşti Sfinţi, nu numai pentru moaştele lor, ci şi pentru curajul dovedit. Sfânta Maxima e considerată o preoteasă model, care a îndrăznit să-L mărturisească pe Hristos într-o perioadă de confuzie şi întunecime in mintea multora.

Sfinţii Montanus şi Maxima au rămas ocrotitori ai vieţuitorilor de pe malurile Dunării, fiind serbaţi an de an la 26 martie, data trecerii lor la cele veşnice, în anul 304. Ei sunt foarte cinstiţi şi în Serbia, ca mijlocitori către Dumnezeu şi exemple de urmat, dar şi în România, ca sfinţi pătimitori pe pământ străromân.

Părintele Constantin Stroilescu: La mulţi ani, tuturor femeilor creştine!

Sarbatoarea Buneivestiri evoca o incununare a trairii duhovnicesti a Preasfintei Fecioare Maria, caci a primit cu smerenie sa fie Scara pe care Dumnezeu sa coboare din ceruri in mijlocul omenirii.

De aceea, aceasta zi este si ziua femeii crestine, care trebuie sa aiba ca model de vietuire pe Nascatoarea de Dumnezeu. Astfel, copilaria si adolescenta fetelor crestine trebuie sa fie caracterizate prin curatenie trupeasca si sufleteasca, prin straduinta in sporirea virtutilor sufletesti, intre care se numara postul si rugaciunea, prin asteptarea intru feciorie a vremii randuite de Dumnezeu spre casnicie. Apoi, vremea tineretii casatoriei trebuie traita cu smerenie fata de Dumnezeu si cu acceptarea celor mai importante semne de iubire si binecuvantare pe care Dumnezeu le trimite familiei crestine si in special femeii, prin aparitia copilasilor in pantecele maicilor lor.

A accepta implinirea darului suprem al femeii de a fi nascatoare de vieti noi de oameni, refuzand anticonceptionalele de orice fel pe care lumea pagana si anti-crestina le propune, a accepta binecuvantarea lui Dumnezeu reprezentata de plasmuirea fiecarui pruncusor in pantecele maicii, respingand orice gand de suprimare a vietii micutului prin avort, a se jertfi apoi pentru a asigura copiilor o educatie si o traire crestina, constitue, fara nici un dubiu, implinirea desavarsita a rostului pe care Dumnezeu il randuieste fiecarei femei crestine. Aceasta este calea sfinteniei femeii crestine.

De aceea, sarbatoarea Buneivestiri, precum si Duminica Mironositelor reprezinta zilele de sarbatorire prin excelenta a tuturor femeilor crestine. Ziua de 8 martie, propusa de lumea secularizata, ne-crestina, neavand nici un fundament spiritual, si-a castigat numele de zi a femeii doar prin bunavointa celor care au acceptat-o astfel, fara sa cerceteze rostul alegerii acestei zile, dar aceasta zi ocoleste, din nefericire, sensurile spirituale pe care sarbatorile: Bunavestire, Duminica Mironositelor si celelalte sarbatori onomastice ale sfintelor femei crestine enumarate in calendarul ortodox, le evoca.

La multi ani, tuturor fetelor si femeilor crestine! Maica Domnului sa va ocroteasca si sa va calauzeasca in viata!

Alianţa Familiilor din România dezaprobă poziţia europarlamentarului Cristian Preda, care cere scoaterea religiei din şcoli.

In contrast, remarcam cu dezaprobare pozitia unui alt politician roman, europarlamentarul Cristian Preda (PDL), privind rolul si locul religiei in societatea romana. Intr-un interviu recent dat, d-l Preda se pronunta pentru eliminarea religiei din scoli, si pentru un spatiu public in Romania secular si laic. (“Pledez pentru o laicizare a spațiului public și a spațiului educațional.”) http://blogary. ro/2010/03/ interviu- cristian- preda-partea- a-ii-a-nu- vreau-nici- bani-nici- putere/?utm_ source=feedburne r&utm_medium= feed&utm_ campaign= Feed:+MadameBlog ary+ Comentatiile aceste sunt ingrijoratoare, un adevarat cosmar chiar, considerind repercursiunile extrem de nefaste pe care laicismul in spatiul public l-a avut asupra valorilor si a libertatii religioase in tarile care l-au institutionalizat sau socializat. Din perspectiva aceasta a experientelor laicismului afirmam ca pozitiile d-lui Preda sunt cu adevarat iresponsabile.

Suntem si mai ingrijorati considerind ca d-l Preda se doreste a fi in primele rinduri privind reorientarea ideologica a miscarii conservatoare din Romania. Ne indoim ca d-l Preda este un veritabil conservator. Vederile lui ideologice etichetate drept conservatoare ar putea fi acceptabile in alte tari, dar nu in Romania. Conservatorismul roman e de inspiratie crestina nu seculara, iar identitatea lui este data de mostenirea noastra spirituala comuna. Nu poate exista conservatorism la romani printr-un spatiu public si educational laicizat sau separat de substratul religios al natiunii. De fapt, in general detectam un disconect intre noua generatie de politicieni romani si cultura traditionala romana. Recent d-l Victor Ponta a identificat socialismul spaniol ca model pentru partidul din care dinsul face parte. Socialismul zapateroist e un socialism secular, secularizant, lipsit de respect fata de valori, religie, si crestinism, asa cum de fapt el a fost reliefat in actiunile anticrestine promovate de socialistii spanioli in ultimii ani, inclusiv liberalizarea avortului si legiferarea casatoriilor homosexuale. Iar d-l Preda la rindul lui ne da de gindit. Ne indoim ca o persoana cu vederile lui ideologice poate sa ne protejeze, sa ne promoveze, sau sa ne reprezinte valorile in Parlamentul European.

Redam paragraful cu pricina din interviul d-lui Preda.

MB: Revenind puțin la autonomie, ar putea fi în zona autonomiei fundamentul unei mișcări de dreapta, să-i spunem neo-conservatoare?

Eu respect identitățile conservatoare, dar nu pot adera la conservatorism. Cred totuşi într-o formulă de includere a conservatorilor. E o familie politică paradoxală, care pe măsură ce trece timpul, e obligată să reconstruiască trecutul căruia îi datorează o plecăciune. Conservatorii sînt oameni simpatici, cultivați, erudiți tocmai pentru că sunt siliţi să facă un efort intelectual considerabil. Eu sînt departe de orice sensibilitate conservatoare. Cînd vorbesc despre utilizarea resurselor diversității eu gîndesc în termeni foarte liberali.

Cred, de pildă, că dreapta în România ar trebui să se definească într-o formulă laică și să ceară, între multe altele, scoaterea religiei din școli. Mi se pare că prezența religiei ca o disciplină obligatorie timp de 12 ani în școală, este păguboasă și pentru Biserică și pentru școală. Mariajul este eșuat. În foarte multe locuri, în școală nu se fac ore de religie, ci se încearcă un fel de catehizare, care nu reușește decît rareori. Nu mi se pare că tinerii de azi sunt străbătuți de valorile religioase pe care o bună catehizare le-ar produce. Mi se pare că încercarea de a face religie în şcoală o proiectează pe aceasta într-o paradigmă foarte autoritaristă. Eu nu cred că este o soluție bună. Pledez pentru o laicizare a spațiului public și a spațiului educațional. Sînt în același timp de acord ca în acest ansamblu al spațiului educațional să existe școli religioase. Pot exista școli catolice, ortodoxe, greco-catolice, protestante. Mai mult, cred că statul trebuie să le sprijine pe toate, aşa cum trebuie să suţină şcolile publice laice. Mi se pare mai cinstit așa, pentru că nu cred că avem nevoie de un model autoritar de educație în școală. Dimpotrivă, ne trebuie o școală construită pe ideile libertății și egalității.

Cînd vorbesc de toleranță ca resursă a dreptei, mă gîndesc că nu ne trebuie o identitate marcată sau la limită chiar epuizată de religios. Eu personal sînt departe de asta.

Buna Vestire – Începutul mântuirii noastre

Astăzi este începutul mântuirii noastre

și arătarea tainei celei din veac;

Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face

și Gavriil harul îl binevestește;

pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul,

Născătoarei de Dumnezeu să-i strigăm:

Bucură-te cea plină de har,

Domnul este cu tine !

*

Pe cel de o fiinţă cu Tatăl

şi cu dumnezeiescul Duh,

pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu,

l-ai zămislit Curată,

cu venirea Prea Sfântului Duh,

spre înnoirea neamului omenesc

cea fără prihană!

(Troparul şi Condacul Bunei Vestiri)

*

Bucura-te, Marie, gl. 2. (Byzantion)

Nascatoare de Dumnezeu (Altarul)

Mănăstirea Sinaia – Aparatoare Doamnă

*

Tâlcuirea icoanei Buna Vestire o puteți citi aici:

Marturiile Icoanei – Buna Vestire – BT

Sursa: http://patermihail.wordpress.com/

Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei...

Aici Fecioara s-a învrednicit de venirea Arhanghelului Gavriil, care i-a adus vestea cea bună că ea va naşte pe Fiul Celui Preaînalt. « Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei...Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui de Sus te va umbri ; pentru aceasta şi Sfântul ce Se va naşte din tine Se va chema Fiul lui Dumnezeu. »(Lc. 1, 28-35).

Maria a primit vestea cea bună de la înger în chip smerit şi supus. « Atunci Cuvântul, în chip cunoscut Lui, S-a pogorât şi, precum Însuşi a voit, a venit şi a pătruns în Maria şi S-a sălăşluit întru ea »(Sfântul Efrem Sirul, Lauda Maicii lui Dumnezeu). « Precum fulgerul luminează ceea ce este ascuns, aşa şi Hristos curăţeşte ce este tăinuit în firea lucrurilor. El a curăţit-o şi pe Fecioara şi apoi S-a născut, ca să arate că acolo unde este Hristos, se vădeşte şi curăţia în toată vârtutea ei. A curăţit-o pe Fecioară, pregătind-o prin Duhul Sfânt, şi apoi pântecele devenind curat, L-a zămislit. A curăţit-o pe Fecioară pe când era neprihănită ; de aceea, născându-se, a păzit-o fecioară. Nu zic că Maria s-a făcut nemuritoare, ci că fiind luminată de har, nu era tulburată de dorinţe păcătoase »(Sfântul Efrem Sirul, Omilie împotriva ereticilor, 41). « Lumina S-a sălăşluit întru Ea, curăţindu-i mintea, gândurile şi îndeletnicirile, sfinţindu-i fecioria »(Sfântul Efrem Sirul, Maria şi Eva). « Pe cea care era curată după înţelegerea omenească, El a curăţit-o prin har »(Episcopul Ignatie Briancianinov, Expunere a învăţăturii Bisericii Ortodoxe despre Maica lui Dumnezeu).

Maria nu a spus nimănui despre arătarea îngerului, ci însuşi îngerul a descoperit lui Iosif despre zămislirea minunată a Mariei din Duhul Sfânt(Mt. 1, 18-24) ; şi după Naşterea lui Hristos, împreună cu mulţime de cete cereşti, acesta i-a vestit pe păstori. Păstorii, venind să se închine noului născut, au spus că au auzit despre El. Îndurând mai înainte bănuiala în tăcere, Maria a ascultat acum iarăşi în tăcere şi a păzit în inima ei cuvintele despre măreţia Fiului ei. (Lc. 2, 8-19). Ea a auzit, patruzeci de zile mai târziu, rugăciunea de laudă a lui Simeon şi prorocia despre sabia ce va străpunge sufletul ei. Mai apoi a văzut cum Iisus sporea în înţelepciune ; L-a auzit la doisprezece ani învăţând în Templu şi totul păzea în inima ei(Lc. 2, 21-52).

Deşi plină de har, ea încă nu pricepea pe de-a-ntregul în ce stătea slujirea şi măreţia Fiului ei. Învăţăturile iudaice despre Mesia îi erau încă proprii şi simţămintele fireşti o îndemnau să-i poarte de grijă, păzindu-L de lucruri şi primejdii care puteau să pară mari. Pentru aceea, ea L-a ocrotit pe Fiul ei la început mai mult decât se cuvenea, ceea ce L-a făcut să arate superioritatea rudeniei duhovniceşti asupra celei trupeşti(Mt. 12, 46-49). « El se îngrijea şi de cinstea Maicii Sale, dar cu mult mai mult de mântuirea sufletului ei şi de binele oamenilor, pentru care Se îmbrăcase în trup.(Sfântul Ioan Hrisostom, Tâlcuire la Ioan, Omilia 21). Maria a înţeles aceasta şi a auzit cuvântul lui Dumnezeu şi l-a păzit pre el(Lc. 11, 27-28). Ca nimeni altcineva, ea avea aceleaşi simţăminte ca şi Hristos(Filip. 2, 5), purtând fără murmur amărăciunea unei mame când îşi vedea Fiul prigonit şi pătimind.

Sfântul Ioan Maximovici – Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu

http://tpb.traderom.ro/expozitii/companii/Mirea_icoane/Ro/icoane_lemn/icoane_lemn1.htm

***

ACATISTUL BUNEI VESTIRI DE LA SCHITUL LACU – AUDIO :

http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/03/26/acatistul-buneivestiri-a-preasfintei-nascatoare-schitul-lacu-audio/

Via

http://iuliana-koinonia.blogspot.com/

Onoare în eternitate pentru Mile Cărpenişan.

E foarte greu să „faci o ştire“ la moartea unui prieten. Am ajuns la Timişoara pentru a-l însoţi pe Mile, pe ultimul drum, cu inima frântă. Nici acum nu-mi vine să cred că scriu despre moartea lui. S-a dus în preajma sărbătorii de Buna Vestire, mare sărbătoare creştină. Sute de timişoreni, de sârbi, câţiva foşti colegi, oficialităţi, cadre militare au venit să-l petreacă, la cimitir, într-o zi cu soare şi multe, multe lacrimi şi flori.
Ieri s-au împlinit exact 11 ani de la începutul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, războiul în care a debutat cariera de excepţie a lui Mile. Avea 23 de ani, un puşti. Un puşti cu sânge în el. În anii care au trecut de atunci, Mile a devenit un reper, un meseriaş autentic, dintre cei din ce în ce mai puţini astăzi.
S-a dus prea devreme. Într-una dintre ultimele sale postări de pe blog, Mile scria: „acum sfârşitul e aproape şi înfrunt cortina finală. Prietene, îţi spun clar că îmi susţin cauza de care sunt sigur. Am trăit o viaţă plină, am călătorit pe fiecare cale a mea, dar mai mult, mai mult decât atât, am făcut-o în felul meu.
Regrete am câteva, dar apoi... sunt prea puţine pe care să le menţionez. Am făcut ceea ce trebuie să fac... am înfruntat tot şi am stat drept... mi-am asumat toate bunele şi relele şi până la urmă am mers pe calea mea... un bărbat trebuie să aibă puterea să spună lucrurilor pe nume...“.
Asta a făcut Mile, a spus lucrurilor pe nume, a înfruntat iadul războaielor nedrepte şi împuţite pentru a spune oamenilor, cât putea el de tare şi de răspicat, că e prea mult Rău în jur, în ceea ce fac puternicii lumii sau în ceea ce fac oamenii simpli de obicei tăcând şi trecând cu vederea nedreptatea, răul din jur şi crima instituţionalizată a războaielor. Străbunicii lui Mile s-au jertfit la Kosovo Pole, câmpia morţii unui neam, neamul sârbilor, ce a supravieţuit totuşi renăscând miraculos. Războiul din 1999 i-a zdrobit din nou, iar Mile a fost acela care, vreme de trei luni, a stat atunci la capul neamului său, transmiţând întregii lumi povestea dramei care se petrecea, sângerând zi de zi alături de ai săi (şi ai noştri). Şi Mile s-a născut războinic, un luptător în toată regula, un bărbat care a făcut ce trebuie să facă un bărbat: „să spună lucrurilor pe nume“.
Şi eu, şi Sorin Bogdan, colegul şi vechiul său prieten timişorean, am scris în aceste zile despre Mile, fără să ne vorbim unul cu altul, acelaşi lucru: era un adevărat războinic, un luptător şi un bărbat dintr-o bucată. Ce să caute un om dintr-o bucată într-o lume de sferto-oameni, de ipochimeni?
A plecat de la televiziunea unde se consacrase, căreia îi adusese prestigiu de silă, sătul de impostură şi laşitate şi prostie şi ticăloşie. Tot felul de ticăloşi nevolnici îl căinează astăzi pe Mile, un Ion Iliescu, un Năstase etc., oameni cărora nici o flegmă nu ar merita să le acorzi, en passant. Ce spunea Mile despre astfel de homunculi şi despre lumea lor?: „... aveţi impresia că miroase a primăvară, dar vine Cărpenişan şi vă spune că pute“.
Scriam în ziua în care a căzut ca un trăsnet vestea morţii lui Mile despre jagardelele cu trese şi galoane de generali împopoţonaţi de Iliescu cu Ordinul „Mihai Viteazul“, ordin dedicat Cavalerilor care s-au jertfit pentru Ţară şi Neam. Scriam cu aceeaşi scârbă faţă de impostură, cred, pe care o simţea şi Mile, adevăratul Cavaler care s-a despărţit cu silă de lumea aceasta strâmbă.
O mică reparaţie morală pentru Mile a venit marţi, când statul român i-a acordat lui Mile o cinste pe care acesta o merita de drept: „Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi, 23 martie a.c., Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional «Serviciul Credincios» în grad de Cavaler jurnalistului Mile Cărpenişan, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru obiectivitatea şi profesionalismul de excepţie“. Conferirea ordinului îl asimilează pe Mile cu un cadru militar, iar Armata Română i-a acordat gradul de sublocotenent post-mortem.
Mile a avut astfel parte de trei rafale trase către cer, de pe marginea mormântului său, de către garda de onoare militară. Onoare pentru Mile, onoare pentru România, ţara căreia sârbul/român Mile Cărpenişan, fratele nostru, i-a închinat viaţa şi munca, oferindu-ne un reper de bărbat drept şi curajos care a făcut ce ştia că trebuie să facă: să spună Adevărul, să spună lucrurilor pe nume...

Adio, Mile, ne revedem în partea ailaltă.

Scris de George Roncea